3,066 matches
-
urâtă. Fruntea Îngustă, nasul ovreiesc, gura mare [...], buza inferioară proemi nentă” <endnote id="(156, p. 133)"/>. Și prozatorul român Liviu Rebreanu face din chipul unui personaj al său - Ițic Ștrul, hangiu evreu din Fălticeni (nordul Moldovei) - o colecție de Însemne identitare considerate specifice nației : el are „pielea foarte roșie”, „punctată cu pistrui cafenii cât urmele de vărsat”, are „părul cărămiziu, rar și murdar”, iar „din mijlocul feței păroase și roșcovane, nasul coroiat și subțire se ridică brusc, dominator” <endnote id=" (263
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Noi” ne uităm mai ales la ce și cum mănâncă „ei”, la cum vorbesc „ei”, la cum Își poartă „ei” părul. Opoziția dintre „pletoși/bărboși”, pe de o parte, și „tunși/rași”, pe de altă parte, se suprapune adesea opoziției identitare dintre „sălbatici” și „civilizați”. Dar nu este o regulă. „Fiecare dintre termeni poate să primească o valoare pozitivă sau negativă În distincția pe care o stabilește Între sine și ceilalți” <endnote id="(108, p. 227)"/>. Cert este că modul În
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
de la asocierea omofonă dintre termenul vlas/vlasi („păr”) și etnonimul vlah/vlasi („valah”) <endnote id="(108, p. 232)"/>. O legendă maghiară - interpolată la jumătatea secolului al XVII-lea de Simion Dascălul În Letopisețul lui Grigore Ureche - marchează și ea diferența identitară dintre unguri și românii din Maramureș și Moldova prin modul deosebit de a se tunde al acestora din urmă <endnote id="(77, pp. 278-279)"/>. La acestea putem adăuga și o zicală maghiară depreciativă, care atribuie românilor pilozitate excesivă : Szörös talpu Oláh
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
om [ca toți ceilalți] pe stradă și evreu acasă” <endnote id="(123, p. 845 ; 199, p. 135)"/>. Pe lângă Îmbrăcămintea tradițională, barba și perciunii rituali ai evreului erau semne sigure și rapide de identificare etnică. Ele au fost folosite ca mărci identitare, nu numai În iconografia creștină, ci și În teatru (fie el popular sau cult, românesc sau evreiesc), atunci când actorul trebuia să Întruchipeze un evreu. În cadrul ritualurilor mascate dintre Crăciun și Anul Nou - În alaiul „Caprei”, de exemplu -, câțiva țărani „se
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
jidovească”) apare „un ovrei roșcovan, cu obrazul atât de pistruiat Încât semăna cu un ou de vrabie” <endnote id="(660, p. 172)"/>. Și Liviu Rebreanu și-a „colorat” protagonistul nuvelei Ițic Ștrul, dezertor (scrisă În 1919) cu tușe și Însemne identitare considerate specifice. Hangiu din Fălticeni, Ițic Ștrul are „pielea foarte roșie”, „punctată cu pistrui cafenii cât urmele de vărsat”, are „părul cărămiziu, rar și murdar”, iar „din mijlocul feței păroase și roșco vane, nasul coroiat și subțire se ridică brusc
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
malentendu-uri irevocabile” și a făcut din el prizonierul pe viață al unei imagini false și paradoxale - „colaborator roșcat al unei gazete ortodoxe” <endnote id="(156, p. 476)"/>. Sărind o jumătate de secol, până În zilele noastre, vom vedea că stereotipul cromatic identitar nu a dispărut din discursul politic. Un politician de teapa lui Corneliu Vadim Tudor, de exemplu, anunță mereu - cu o voce de profet al Apocalipsei - că societatea românească ar fi manipulată de reprezentanți „roșcați” ai „conspirației iudeo- masonice”, fie ei
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
au făcut ca și alți etnologi să creadă că la conturarea portretului sincretic al solomonarului ar fi contribuit și „figura rabinului (cabalistului, hasidicului) evreu, mitizat În folclor” <endnote id="(312, p. 432)"/>. Pentru mentalitatea populară poloneză, cartea este un semn identitar al evreilor. Cărțile lor - cred țăranii polonezi - conțin cunoașterea tainică, accesibilă doar inițiaților. Ele sunt receptate ca niște amulete, Încărcate cu puteri magice, inclusiv acelea de a opri furtunile, de a stinge incendiile, de a aduce noroc și bogăție <endnote
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
sunt cărțile pe care le negustorește. Un caz interesant și tragic este cel al poetului Leonid Dimov, reprezentant de frunte al curentului oniric din România anilor ’60-’70. Autostigmatizarea sa În tinerețe ca „jidov rătăcitor” provine dintr-o profundă criză identitară și din resimțirea umilinței unei origini iudaice. Plin de spaime și de incertitudini, poetul rătăcește În spațiul identitar. Cu un tată evreu din sudul Basarabiei (Naum Mordcovici), Dimov trăiește sentimentul autodistructiv al „urii de sine” (der jüdische Selbsthass, În termenii
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
de frunte al curentului oniric din România anilor ’60-’70. Autostigmatizarea sa În tinerețe ca „jidov rătăcitor” provine dintr-o profundă criză identitară și din resimțirea umilinței unei origini iudaice. Plin de spaime și de incertitudini, poetul rătăcește În spațiul identitar. Cu un tată evreu din sudul Basarabiei (Naum Mordcovici), Dimov trăiește sentimentul autodistructiv al „urii de sine” (der jüdische Selbsthass, În termenii lui Theodor Lessing, 1930). „Îndoiala Îmi chinuie și astăzi mintea - se confesează Dimov iubi tei sale la 17
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
de avangardă românească, ediție Îngrijită de Geo Șerban, Editura Hasefer, București, 2001. 692. Acest „diagnostic” a fost studiat de Theodor Lessing, Într-o carte bine-cunoscută : Der jüdische Selbsthass, Jüdischer Verlag, Berlin, 1930. Pagini memorabile despre shame/guilt cultures, despre mecanismele identitare care generează „autostigmatul etnic”, despre „ura de sine” a evreului, românului, rusului etc. a scris isto ricul Sorin Antohi (91, pp. 208-285). Vezi și Andrei Oișteanu, „Ura de sine. O maladie a sufletului”, Revista 22, nr. 830, 31 ianuarie 2006
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
1967. 713. Pamfil Bilțiu și Gheorghe Gh. Pop, „Sculați, sculați, boieri mari !”. Colinde din județul Maramureș, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1996. 714. Dan Octavian Cepraga, Graiurile Domnului. Colinda creștină tradițională. Antologie și studiu, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 1995. 715. Florentina Afloroaie, Structuri identitare În sfera obiceiurilor calendaristice de iarnă. Receptarea evreului, lucrare inedită, disertație de masterat, coordonator Andrei Oișteanu, Centrul de Studii Ebraice, Universitatea din București, 2002. 716. Andrei Cornea, Cuvintelnic fără frontiere, Editura Polirom, Iași, 2002. 717. Cătălina Macovei, Nicolae Grigorescu, Parkstone
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
aparține lui Caragiale, ci lectorului său care răspunde unui impuls secret, care folosește opera lui Caragiale ca interpretant al timpului său și al lumii în care trăiește. Opera lui Caragiale constituie doar turnesolul care scoate la iveală nuanțele și fantasmele identitare, anxietăți, com- plexe, deziderate și iregularități ale unei culturi și civilizații aflate într-o complicată dinamică, o cultură și o civilizație a faliei care face obiectul unei alte cărți. Am constatat că dispunem de patru tipuri de „utilizatori” ai operei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
litera lui, în contextul care l-a generat. În acest sens, Alexandru Dragomir propune într-o excelentă lectură a operei recuperarea prin caragia- lism a provincialismului și implicit a periferiei noastre balcanice ca o formă superioară de înțelegere a complexelor identitare ce trebuie asumate creator, fertil. În rezonanță cu abordarea operei de către Nicolae Manolescu, făcând abstracție de teribilismul exagerărilor, Gelu Negrea încearcă recuperarea originalului, adu- cerea lui Caragiale în matca operei și a timpului său prin edifi- carea unui anti‑caragialism
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
acesta de lecturi încearcă să diminueze cu mai mult sau mai puțin succes diverșii indici de deformare ai lecturilor anterioare. Tot aici, însă, se regăsesc cei care-l resping pe Caragiale, considerând în caragia- lism o formă gravă de maladie identitară, expresie a „părții blestemate” a identității naționale, parte a alterității fanariote, în orice caz alogene sau o expresie a minoratului propriu cul- turilor mici și civilizațiilor neașezate. Adeseori, cei care îl resping pe Caragiale și caragialismul în acest fel își
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Caragiale a devenit parte din lumea în care trăim, s-a mulat pe reflexele noastre mentalitare, ne-a modelat gesticulația coti- diană, atât în spațiul public, cât și în cel privat, și a configurat o stilistică particulară, un indelebil profil identitar. Ce e de făcut ? Să ne privim cât mai adânc în această oglindă, să ne cunoaștem mai bine, să ne lăsăm posedați de geniul lui Caragiale, să devenim caragialieni, adică înțelepți, buni și ironici. I Caragiale - contemporanul nostru ? Caragiale contemporanul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Anglia, dar sub o formă interogativă, având în minte opusculele care fac din Caragiale, „acest complicat și sensitiv seismograf intelectual” cum îl numește Octavian Goga, contemporanul etern al diverselor epoci, Caragiale - oglindă istorică în care se întrevede un peren reflex identitar. Oglinda constituie o metaforă privilegiată atât pentru înregistrarea oricărui prezent dizolvat în coti- dian, cât și a lecturii sale adecvate în cheia realismului literar, curent artistic înfloritor în secolul XIX când scrie Caragiale. Pentru Stendhal, romanul este nimic altceva decât
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sale și cu epoca sa. Formulat cu titlu de paradox, gradul cel mai profund de alienare al scriitorului se definește în raport cu timpul său. Înstrăinat de lumea sa, de spiritul epocii sale și de toate acele identificări care configurează un complex identitar, Caragiale se autoexilează la Berlin nefiind nici vorbitor de limbă germană și cu atât mai puțin german, în țara care cel puțin aparent reprezintă gradul maxim de alteritate față de civilizația românească, Germa nia. În rest, conținuturile operei, subliniază Ioana Pârvu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
atât mai puțin german, în țara care cel puțin aparent reprezintă gradul maxim de alteritate față de civilizația românească, Germa nia. În rest, conținuturile operei, subliniază Ioana Pârvu lescu, contrazic etosul unei societăți și implicit al unei literaturi „naționale”, adică profund identitare, prin faptul că deformează până la grotesc și abnorm exempla- ritatea unui profil identitar. Istoricul literar relevă în operă un „fond latent”, un nucleu proteic din a cărui magmă se întrupează toate alcătuirile posibile, toți interpretanții gata să explodeze într-o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de alteritate față de civilizația românească, Germa nia. În rest, conținuturile operei, subliniază Ioana Pârvu lescu, contrazic etosul unei societăți și implicit al unei literaturi „naționale”, adică profund identitare, prin faptul că deformează până la grotesc și abnorm exempla- ritatea unui profil identitar. Istoricul literar relevă în operă un „fond latent”, un nucleu proteic din a cărui magmă se întrupează toate alcătuirile posibile, toți interpretanții gata să explodeze într-o polisemie derutantă. „Acest fond latent, gata să iasă la suprafață și să se
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Acest fond latent, gata să iasă la suprafață și să se coloreze mereu altfel, în funcție de context, este unul dintre secretele capodoperei.” Este de presupus că aceste latențe, această magmă matri- cială conțin virtualitățile care prezidează și la configurarea unui complex identitar metabolizat în substanța operei. Receptat adesea prin contrast cu celălalt „mare clasic”, Mihai Eminescu, Caragiale întruchipa masca veselă a co - mediei, cum celălalt aducea în scenă gravitatea tragediei, cea destinală, aceea pe care ficțiunea romantică o proiecta. Clasicismul lui Caragiale
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în care Caragiale și opera sa devin expresii privilegiate ale punerii în ecuație a ceea ce înseamnă „a fi contemporan” pentru spațiul culturii și civilizației românești. Intuim faptul că ideea de contemporaneitate aici este una profund legată de reprezentările și complexele identitare, adică de ceea ce rămâne același traversând epocile. Raportul cu contemporaneitatea devine acest fel nu unul de situare în timp, adică de prezentificare, ci unul de situare în tip, adică de identificare. Dacă opera lui Caragiale generează aceste efect de contemporaneitate
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nu mai e decât un pas. „Caragialesc” a devenit mai mult decât un atribut al operei, el a dobândit semnificație ontologică, și chiar mai mult decât atât a intrat în chimia complexă a acelor identificări esențiale care configurează un complex identitar românesc. Mai mult chiar, în afirmația cu valoare de concluzie, „identitatea românească este o identitate de tip personaj Caragiale”. Horia- Roman Patapievici sintetizează viziunea lui Emil Cioran despre identitatea românească pornind de la opul acestuia, Schimbarea la față a României, un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
românească este o identitate de tip personaj Caragiale”. Horia- Roman Patapievici sintetizează viziunea lui Emil Cioran despre identitatea românească pornind de la opul acestuia, Schimbarea la față a României, un adevărat manual al identității românești. Aceaste preocupări cu privire la configurarea unui complex identitar românesc suportă sis- tematic testul Caragiale. În eseul său, De ce este România altfel ?, Lucian Boia identifică în caragialism elementul care tulbură, alterează și trădează în cele din urmă con- strucția unei dezirabile identități europene, acel „altfel” care determină inevitabila interogație
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
formele europene (precum «conu’ Leonida» cu «reacțiu- nea» și cu «revoluția»). România, neserioasă ? Este și asta o posibilă caracterizare.” Sau într-o altă formulare în ediția a doua a aceleiași cărți în chip de concluzie la la înregistrarea unui fapt identitar și anume tensiunea dintre fond și formă și mimetimsul mai accentuat al culturii românești moderne în raport cu o rezistență mai mare la occidentalizare : „De aceea și «formele fără fond» sunt mai evidente ca oriunde. De aceea Caragiale e român, și rămâne
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
o ambiguitate profitabilă, fie că nimicul a apucat să ia proporții considerabile, fie că gravitatea a fost redusă prin derizoriu la dimeniuni liliputane. Moftul nu are o stare de agregare stabilă, dinamismul lui ține de caracterul fundamental fluctuant al umorii identitare. Altfel, această deformare subiectivă încadrează detaliul în ordinea monstruosului. Nu este vorba numai de o modi- ficare de scară, ci și de o internalizare a deformării care conduce către specia monstruosului. Rimbaud realiza nece- sitatea pentru poezie a unei percepții
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]