3,607 matches
-
care aproape că le știam pe dinafară, scopul călătoriei noastre și rugîndu-l să ne ia și pe noi; șoferul a dat afirmativ din cap și ne-a făcut semn să urcăm În spate, unde mai era o Întreagă ceată de indieni. În timp ce ne adunam gențile, plini de recunoștință și gata să urcăm, șoferul ne-a strigat: „Face cinci soli pînă În Tarata, știți, nu?“. Alberto, furios, l-a Întrebat de ce n-a zis nimic mai devreme, atunci cînd l-am Întrebat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
atît de revigorant. Pentru acei oameni simpli, eram niște semizei: Alberto și-a fluturat diploma În medicină pe sub nasul lor și, pe deasupra, veneam din minunata Argentina, unde trăia Perón cu soția sa, Evita, unde săracii au tot cît bogații, iar indianul nu e exploatat sau tratat atît de rău cum e În țara asta. Am răspuns la mii de Întrebări despre țara noastră și despre modul ei de viață. Cu oasele Încă pătrunse de frigul nopții, imaginația noastră colorată a transformat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Dar, spre marea noastră mirare, camionul s-a oprit și l-am văzut pe unul dintre băieții din Garda Civilă din Tacna făcîndu-ne vesel cu mîna și invitîndu-ne să urcăm; n-a fost nevoie, bineînțeles, să zică de două ori. Indienii aymara care se găseau În spate ne priveau curioși, dar n-au Îndrăznit să ne Întrebe nimic. Alberto a Încercat să lege o conversație cu cîțiva, cu toate că spaniola lor era cam stricată. Camionul continua să urce, printr-un peisaj cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
du-te-vino continuu cu drumul care cobora În serpentine. Înaintea noastră, norii joși ascundeau vîrfurile muntoase, dar În cîteva zone clare se bănuia căderea zăpezii pe vîrfurile cele mai Înalte, care se făceau, treptat, tot mai albe. Diferitele semănături cultivate de indieni cu grijă, În straturi terasate, ne-au oferit ocazia să pătrundem Într-un nou domeniu al botanicii: oca, quinua, canihua, rocoto, porumb. Am văzut oameni purtînd aceleași veșminte ca indienii din camion, În mediul lor natural. Purtau ponchouri scurte, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
se făceau, treptat, tot mai albe. Diferitele semănături cultivate de indieni cu grijă, În straturi terasate, ne-au oferit ocazia să pătrundem Într-un nou domeniu al botanicii: oca, quinua, canihua, rocoto, porumb. Am văzut oameni purtînd aceleași veșminte ca indienii din camion, În mediul lor natural. Purtau ponchouri scurte, de lînă, În culori Închise, pantaloni strîmți, trei sferturi, și sandale făcute din sfori sau din cauciucuri vechi de mașină. Devorînd tot ce vedeam, am continuat să coborîm valea, spre Tarata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
străjuiesc ținutul. E un oraș străvechi, nobil, unde viața continuă cursul pe care Îl are de secole Întregi. Biserica colonială trebuie să fie o bijuterie arheologică fiindcă, dincolo vîrsta sa, ea marchează uniunea dintre arta europeană de import și spiritul indienilor locali. Aleile Înguste ale orașului, Străzile extrem de accidentate, pavate cu piatră din zonă, femeile indiene cu copii În spinare... pe scurt, În orice scenă caracteristică, respirația orașului evocă vremea dinaintea colonizării spaniole. Dar oamenii care se află acum În fața ochilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
zonă -, pe care noi le-am folosit pentru face un foc amărît, la care am Încălzit apa obținută dintr-un pic de zăpadă. Spectacolul pe care Îl ofeream bîndu-ne ciudata fiertură trebuie să fi fost cel puțin la fel de interesant pentru indieni, cum era pentru noi cel al portului lor tradițional, fiindcă nu trecea clipă fără ca vreunul dintre ei să se apropie de noi și să ne Întrebe, Într-o spaniolă stricată, de ce turnam apă În artifactul acela ciudat. Camionul a refuzat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
de ce turnam apă În artifactul acela ciudat. Camionul a refuzat În mod categoric să ne ducă mai departe, așa că a trebuit s-o luăm pe jos vreo trei kilometri, prin zăpadă. A fost un lucru remarcabil să-i privești pe indieni mergînd prin zăpadă, lăsînd impresia că nu-și fac nici o grijă pentru picioarele lor goale cu pielea Înăsprită, În timp ce noi ne simțeam degetele Înghețate În frigul cumplit, În ciuda ghetelor și a șosetelor de lînă. Într-un ritm plicticos, constant, mergeau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
toate părțile, turme de lame și alpacale se uitau inexpresive la camionul care Își vedea de drum, iar cîteva vicuña sălbatice fugeau din calea zgomotului. La una dintre multele opriri pe care le-am făcut de-a lungul drumului, un indian Împreună cu fiul lui, care vorbea destul de bine spaniolă, s-au apropiat timid de noi și au Început să ne pună tot felul de Întrebări despre „minunatul tărîm al lui Péron“. Avînd În vedere că imaginația noastră era stîrnită de pitorescul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
coyașilor, pe care i-a calificat drept ladinos∗ lași. Tot el ne-a oferit răspunsul În ceea ce privește ritualul neobișnuit pe care-l observaserăm mai devreme În ziua aceea la tovarășii noștri de drum. Ajuns În cel mai Înalt punct al muntelui, indianul Îi dăruiește toată tristețea sa Pachamamei, Pămîntului-Mamă, sub forma simbolică a unei pietre. Treptat, acestea se strîng grămadă pentru a forma piramidele pe care le-am văzut. CÎnd spaniolii au sosit pentru a cuceri această regiune, au Încercat de Îndată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
călugării spanioli s-au decis să accepte inevitabilul și au convenit să așeze o cruce În vîrful grămezii de pietre. Toate astea au avut loc cu patru secole În urmă (conform lui Garcilaso de la Vega∗) și, ținînd cont de numărul indienilor care și-au făcut semnul crucii, religia aceasta nu a făcut mari progrese. Dezvoltarea mijloacelor moderne de transport a avut ca efect faptul că acum indianul credincios scuipă frunze mestecate de coca În loc să depună pietre, gest prin care problemele Îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
faptul că acum indianul credincios scuipă frunze mestecate de coca În loc să depună pietre, gest prin care problemele Îi sînt purtateîntr-un loc În care să se odihnească alături de Pachamama. Vocea Însuflețită a profesorului devenea răsunătoare de fiecare dată cînd vorbea despre indienii săi, rebelii aymarași, cei care au ținut cîndva armatele incașe Într-un șah continuu, iar toată forța i se stingea atunci cînd vorbea despre condiția actuală a indienilor, brutalizați de civilizația modernă și de tovarășii lor, care le sînt și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Vocea Însuflețită a profesorului devenea răsunătoare de fiecare dată cînd vorbea despre indienii săi, rebelii aymarași, cei care au ținut cîndva armatele incașe Într-un șah continuu, iar toată forța i se stingea atunci cînd vorbea despre condiția actuală a indienilor, brutalizați de civilizația modernă și de tovarășii lor, care le sînt și cei mai Înverșunați dușmani, metișii, care se răzbună pe Aymarași pentru propria lor poziție, prinsă Între două lumi. A vorbit despre nevoia de a se construi școli care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
noi gîndindu-se melancolic la bere, iar celălalt la sendvișurile pierdute. Am găsit un alt camion pe care să-l luăm, călătorind Împreună cu cîțiva tineri din Lima. Pe parcursul Întregii călătorii, au Încercat să ne arate cît de grozavi sînt ei În comparație cu indienii tăcuți, care le-au suportat batjocura și nu au dat nici un semn cum că i-ar deranja. La Început ne-am uitat În altă parte, nu i-am băgat În seamă, dar după cîteva ore călătoria plictisitoare de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
nu i-am băgat În seamă, dar după cîteva ore călătoria plictisitoare de-a lungul cîmpiei interminabile ne-a forțat să schimbăm cîteva vorbe cu singurii oameni albi din mașină, singurii de altfel cu care puteam să facem conversație, din moment ce indienii, precauți, abia dacă se Învredniceau să ne ofere cîte un răspuns monosilabic la Întrebările noastre. De fapt, băieții aceia din Lima erau destul de normali, voiau doar ca diferențele dintre ei și indieni să fie cît mai clare. În timp ce mestecam din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
pînă și astăzi se simt mîndri de cucerirea lor. Acest Cuzco Îți cere să Îmbraci armura și, instalat În șaua pusă pe un cal nărăvaș, să-ți croiești drum printre trupurile goale și lipsite de apărare ale unei cete de indieni, un zid uman ce se prăbușește și dispare sub galopul celor patru potcoave ale bestiei. Fiecare dintre aceste Cuzco poate fi admirat separat de celelalte și fiecăruia În parte Îi dedicăm o bucată din șederea noastră aici. LA TIERRA DEL
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
roage de zeii lor protectori să-i distrugă pe cuceritorii disprețuiți, iar acum arată numai o epuizare neanimată - ce folosește doar pentru a trezi murmure de admirație din partea cîtorva turiști. Ce rost a mai avut munca plină de răbdare a indienilor, a celor care au construit Palatul lui Inca Roca, a abililor sculptori În piatră unghiulară, atunci cînd s-au confruntat cu comportamentul violent al conchistadorilor și cu cunoștințele lor În ce privește cărămida și bolțile arcuite sau rotunde? Indianul aflat În suferință
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
de răbdare a indienilor, a celor care au construit Palatul lui Inca Roca, a abililor sculptori În piatră unghiulară, atunci cînd s-au confruntat cu comportamentul violent al conchistadorilor și cu cunoștințele lor În ce privește cărămida și bolțile arcuite sau rotunde? Indianul aflat În suferință, așteptînd răzbunarea teribilă a zeilor săi, nu a văzut decît cum se ridică un nor mare de biserici, ștergînd pînă și posibilitatea mîndriei trecutului. Pereții Înalți de șase metri ai Palatului lui Inca Roca, considerați de conchistadori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
numite de către nativi nucchu. Roșul aprins al florilor, bronzul intens al Zeului Cutremurelor și altarul de argint pe care e purtat dau procesiunii aerul că este vorba de un festival păgîn. Acest sentiment este amplificat de hainele viu colorate ale indienilor, care se Îmbracă cu această ocazie În cele mai bune costume tradiționale, pentru a-și exprima cultura sau stilul de viață ce Încă se mai agață de valorile locale. În contrast, un grup de indieni Îmbăcați În haine europene mărșăluiesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
de hainele viu colorate ale indienilor, care se Îmbracă cu această ocazie În cele mai bune costume tradiționale, pentru a-și exprima cultura sau stilul de viață ce Încă se mai agață de valorile locale. În contrast, un grup de indieni Îmbăcați În haine europene mărșăluiesc În fața procesiunii purtînd steaguri. Fețele lor obosite și afectate seamănă cu cele ale acelor quechuași care au refuzat să acorde atenție chemării lui Manco al II-lea, supunîndu-se lui Pizzaro și, prin umilința adusă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
obosite și afectate seamănă cu cele ale acelor quechuași care au refuzat să acorde atenție chemării lui Manco al II-lea, supunîndu-se lui Pizzaro și, prin umilința adusă de Înfrîngerea lor, Înăbușind mîndria unei rase independente. Ridicîndu-se deasupra rîndurilor de indieni adunați pentru a vedea parada trecînd, se zărește din cînd În cînd capul blond al unui nord-american. Cu aparatul lui de fotografiat și tricoul sport, dă impresia că este (și, de fapt, chiar este) un corespundent dintr-o altă lume
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
minelor răspîndite prin zonă, singura diferență fiind că Cuzco nu mai purta titlul de „buricul Pămîntului“, ci era doar un punct de la marginea lui. Comorile sale au emigrat În noile metropole de peste mări pentru a alimenta belșugul altei curți imperiale. Indienii nu mai lucrau cu atîta sîrg pămîntul sărăcăcios; Însă conchistadorii nu veniseră pentru a se lupta zi de zi cu pămîntul pentru subzistența lor, ci să obțină bogății Într-un mod facil, fie prin fapte eroice, fie doar prin manifestarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
plecăm. Am băut ultima cafea - excelentă - preparată de Señora Soto și ne-am urcat În micul tren pentru călătoria de 12 ore care ne ducea Înapoi În Cuzco. În aceste tipuri de tren există vagoane de clasa a treia „rezervate“ indienilor din zonă: arată ca vagoanele din Argentina pentru transportarea vitelor, cu excepția că mirosul de excremente de vacă este mult mai suportabil decît versiunea umană. Conceptul pe care Îl au indienii despre decență și igienă e ceva asemănător cu cel al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
tipuri de tren există vagoane de clasa a treia „rezervate“ indienilor din zonă: arată ca vagoanele din Argentina pentru transportarea vitelor, cu excepția că mirosul de excremente de vacă este mult mai suportabil decît versiunea umană. Conceptul pe care Îl au indienii despre decență și igienă e ceva asemănător cu cel al animalelor, adică, indiferent de gen sau vîrstă, ei Își fac nevoile pe marginea drumului, femeile ștergîndu-se cu fustele pe care le poartă, iar bărbații deloc, continuînd-și apoi treaba ca și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
un depozit de excremente, urmare a felului În care Își șterg odraslele de fiecare dată cînd unul dintre ei trage un vînt. Desigur, turiștii ce călătoresc În vagoanele lor confortabile nu pot decît să bănuiască condițiile În care trăiesc acești indieni, din frînturile pe care le prind În timp ce depășesc În viteză trenul nostru care s-a oprit pentru a-i lăsa să treacă. Pentru că Întîmplarea a făcut ca arheologul american, Bingham, să fie cel care să descopere ruinele și apoi să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]