3,194 matches
-
va încuraja - totul e cuprins în haosul viitorului. Dar tocmai pentru că nimic nu e sigur, tocmai pentru că nesiguranța absolută dă loc la speranțe exagerate, specula a și pus mîna pe ficțiune și o vinde drept bani buni. E cu totul indiferentă pentru speculatori valoarea intrinsecă a viitoarelor titluri. Ei știu că la orice nouă emisie patronată de nume cunoscute se naște hausse în piață și cestiunea principală e de a vinde cît e hausse. Deci, precum vede oricine, ei nici nu
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
ea rezumă o atitudine de o rară cumințenie în fața cauzalității și absurdităților în care ea ne învăluie. Cu genială pornire mintea română se transportă la cauza cea mare și esențială, și dintr-o lovitură taie firul explicațiilor obositoare". Nici diletantul, indiferentul de domeniul în care exersează, nu scapă de cerneala acidă a eseistului. Vorbind despre libertatea gustului, rostește un adevăr, în ce privește omul de mijloc, de o firească actualitate: "Acestui om de mijloc nu-i trebuie orchestră simfonică, ci lăutari; nici pictură
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
mobilizarea de la nivel înalt, nu este menită a crea un consens activ sau legitimitate, ci, mai degrabă, o acțiune de neutralizare a celor care se opun regimului. Spre deosebire de mobilizare, care se adresează întregii comunități politice, cu precădere tinerilor și membrilor indiferenți, demobilizarea se adresează în principal oponenților. Mobilizarea este condusă de structurile de legitimare, iar demobilizarea de structurile coercitive deschise. Cele două procese nu sunt imcompatibile, pentru că, ambele, asigură trecerea - deși cu mijloace diferite - către consolidare: unde nu este eficientă persuasiunea
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
noul regim este recunoscut ca subiect al dreptului internațional poate fi folosit ulterior de guvernul autoritar ca un instrument (secundar, e drept), de legitimitate, pentru a atinge obiective interne, mai ales în ceea ce-i privește pe cetățenii indeciși și/sau indiferenți. Uneori recunoașterea internațională presupune mult mai mult decât un act formal. Este doar partea cea mai vizibilă a unei relații ce s-a stabilit între guvernanții autoritari ai noului regim și liderii celorlaltor țări și se manifestă prin resurse transferate
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
criza din coaliția dominantă. În primul rând, există posibilitatea ca anumite părți din coaliția dominantă să se detașeze de regim, asumându-și poziții de "dezangajare" și, eventual, chiar de opoziție activă. În al doilea rând, unele grupuri, anterior indecise sau indiferente - de exemplu, grupuri organizate aparținând în principal claselor de mijloc -, trec la opoziția activă față de regim, îngroșând rândurile celor mai înverșunați actori din opoziție (pe care regimul nu a reușit niciodată să-i elimine complet). Pot apărea și diferite mișcări
Democrație și democratizări by Leonardo Morlino () [Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
Barcelona, 1901-1914) este unul din rarele dot?ri publice sau private, �mpreun? cu sala de concerte Humbert din Romanș, de H. Guimard (Paris, 1897-1901) sau marele magazin Innovation, de V. Horta (Bruxelles, 1901-1903). Construc?iile s�nt deci arhitec-turi-obiecte adesea indiferente la contextul urban, microcosmosuri individualiste, insuli?e de o estetic? rafinat?, un fel de antidoturi contra masific?rîi produc?iilor ?i comportamentelor. Este ceea ce vor repro?a fondatorii mi?c?-rîi moderne, �n anii �20, stilului Art nouveau c?ruia
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi () [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
și pentru că pus, în locul subiectului, acest eu incalificabil, care nu are nume, care nu are istorie, care nu este nici mai înțelept, nici mai real, decat centrul unui inel ori al unui sistem planetar - dar care rezultă din tot [s.n.], indiferente din ce este constituit acest tot]68. La Edgar Poe, gestul întoarcerii poetului spre sine are însă o semnificație ușor diferită. Cum omul care se exprimă prin intermediul liricii este, el însuși, parte integrantă a unei divinități expansive, "interogându-și propriul
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
multe demersuri post-seculare (Rorty, Vattimo, Girard, Wilson și Hick), ea caută să vadă dacă societatea actuală mai poate asuma un sens al carității pe care l-au avut societățile din trecut. Nu este vorba de o abordare funcționalistă a religiei, indiferentă la tipul de religie, ci este vorba de a plasa chestiunea în centrul problemei creștine a iubirii aproapelui. Admițând o largă libertate față de dogma creștină a mântuirii, cele cinci demersuri post-seculare admit că solidaritatea umană filtrată prin discursul religios mai
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
formal nu poate exista decât într-un stat universal. Dar, pentru ca un stat universal stabil să poată exista, trebuie ca nevoile materiale să fie realizate pentru toată lumea, iar formele de viață care dau sens comunităților particulare să fie compatibile sau indiferente în raport cu forma statului. În termenii lui John Rawls, ar trebui ca acele comunități particulare care intră în componența statului universal să fie toate societăți bine ordonate sau decente, în care să existe o concepție publică asupra dreptății și în care
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
provoca istoria prin timpul lor specific. Aceasta înseamnă că acțiunea politică nu este determinată numai de problema binelui, ci și de problema sensului. Prin urmare, definiția dreptății nu poate fi redusă la distribuția de bunuri sau la stabilirea unei ordini indiferente față de morala comunității care este sursă de sens. Partidele politice care au acționat pentru a realiza un concept de dreptate indiferent față de problema sensului sau a spiritului comunității au eșuat în mod lamentabil. Binele, sensul și problema guvernării Există în
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
în acțiune face parte din formă. Situația devine încă și mai dezastruoasă pentru concepțiile tradiționale, când constatăm că până și în ceea ce privește limba, care în mod obișnuit este considerată ca parte a formei, trebuie să facem distincție între cuvintele în sine, indiferente din punct de vedere estetic, și modul în care din cuvinte separate se alcătuiesc unități sonore și unități de sens, active din punct de vedere estetic. Credem că ar fi mai nimerit ca toate elementele indiferente din punct de vedere
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
între cuvintele în sine, indiferente din punct de vedere estetic, și modul în care din cuvinte separate se alcătuiesc unități sonore și unități de sens, active din punct de vedere estetic. Credem că ar fi mai nimerit ca toate elementele indiferente din punct de vedere estetic să fie numite "material", iar modul în care acestea capătă eficacitate estetică să primească numele de "structură". Această distincție nu reprezintă nicidecum o simplă rebotezare a vechii perechi, conținut și formă. Ea taie de-a
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
sus. Democrația: experiența alterității tim și, mai mult, trăim în fiece clipă faptul că democrația modernă e un model de societate netotalizantă. Nici un program, nici o normă, nici o lege nu se adoptă în cuprinsul ei fără persistența unei minorități potrivnice sau indiferente, recunoscută drept legitimă în poziția ei de alteritate. Rînd pe rînd, valorile care asigurau legătura socială în democrațiile moderne s-au dovedit erodabile, contestate, depășite. Descumpăniți, în căutare de soluții, analiștii și cercetătorii în științele sociale au trebuit să admită
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
se întemeiază pe o distanță de tip separație, atît de netă și de sistematic apărată, încît termenul superior se îndepărtează definitiv de preocupările oamenilor, devine absență sau cel mult amintire culturală, își pierde realitatea obiectivă. E vorba despre o distanță indiferentă, lipsită de tensiune între cei doi termeni, ceea ce reduce pînă la urmă realul la un singur nivel, imanent cultură, societate, istorie , fără ca totuși termenului transcendent să-i fie interzisă expresia publică. El rămîne o prezență inegală, plină de realitate pentru
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
Nikolai Berdiaev vorbea despre două moduri de a fi ale lumii, de a fi în lume. Dar el indica în fond două perspective, opuse, asupra realului : cea obiectivantă și cea transfiguratoare. A doua nu însemna nicidecum evaziune, prezență eterată sau indiferentă față de imediat. Ea solicita, dimpotrivă, la maximum creativitatea și libertatea omului, puterea lui de a vindeca lumea de boala obiectivării, capacitatea de a o privi deja în lumina de dincolo, de a o transmuta prin actele sale în acea lumină
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
în care legile naturii sunt sursă de obligație. În calvinism, sursa obligațiilor morale este considerată a fi voința revelată a lui Dumnezeu, Scriptura fiind unica sursă de autoritate pentru cunoașterea revelației. De aici rezultă o serie de dificultăți cu privire la lucrurile indiferente, "nici ordonate, nici interzise de excelența superiorului"81, despre care Dumnezeu nu a spus nimic. Dificultățile de acest tip au generat o serie de erezii în cadrul protestantismului și au provocat reacții dure ale calviniștilor, în special ale puritanilor (prezbiterieni și
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
prin argumente teologice, susținând că această autoritate trebuie să fie totală și limitată numai de voința divină. În spiritul puritanismului, Locke făcea distincția dintre credință și ceremonie. Dacă prima este personală și nu poate fi supusă îngrădirii, a doua este indiferentă și poate să fie reglementată de puterea civilă. Această poziție este radical diferită de cea susținută de Locke mai târziu, iar acesta este și motivul pentru care cele două scrieri au rămas nepublicate chiar și după moartea lui Locke. În
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
reglementată în scopul de a asigura pacea socială și securitatea, dar Locke nu mai acordă aici credit nelimitat opiniei magistratului. Domeniul de intervenție al magistratului este, ca și în scrierile anterioare, reprezentat de acele aspecte ale vieții religioase care sunt indiferente pentru credință, cum ar fi ceremoniile. Locke adaugă însă că magistratul nu trebuie să depășească limitele care îi sunt impuse de scopul pentru care el există, adică pacea și bunăstarea socială. Dacă acțiunile sale derivă din acest scop, atunci nu
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
al supușilor față de un eventual abuz al suveranului în chestiunile religioase. El consideră că supușii au datoria de a se supune suveranului, dar vorbește despre "supunere pasivă". Această formă de supunere înseamnă adoptarea punctului de vedere al suveranului în "lucrurile indiferente". Dar în ceea ce privește convingerile intime, este clar că abandonarea sau îmbrățișarea lor nu poate fi comandată de nimeni și că ele rămân în sfera libertății neîngrădite. Singurul judecător al convingerilor rămâne Dumnezeu căruia magistratul nu i se poate substitui. Mai târziu
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
criticii importanți ai lui Hobbes și care va deveni ulterior, asemenea lui Locke, un apropiat al contelui Shaftesbury 10. Problema care îi preocupa pe hobbiștii de la Oxford și deopotrivă pe Locke era dacă magistratul civil este îndreptățit să reglementeze lucrurile indiferente referitoare la practica religioasă 11. Pentru grupul lui Owen, ca și pentru puritanii independenți și congregaționaliști, aceasta era o chestiune care ține de conștiință; ei spuneau că deciziile indivizilor ar trebui respectate, dacă nu constituie o amenințare pentru binele public
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
Locke era de altă părere. În primul dintre [Micile] tratate el argumenta, împotriva lui Edward Bagshaw, autorul tratatului The Great Question Concerning Things Indifferent in Religious Worship (1660), că, din cauza pericolului de a dăuna ordinii publice, era necesar ca lucrurile indiferente (adiaphora) să fie determinate de magistratul civil. "Dar pentru ca adevărul să fie evident, subiectul trebuie analizat ceva mai profund. Trebuie investigate sursele puterii civile și dezvăluite adevăratele fundamente ale autorității"12, nota Locke în Al doilea [mic] tratat. El reamintea
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
decât dacă fiecare individ își predă întreaga libertate naturală în mâinile legislatorului care, astfel, concentrează în persoana lui autoritatea și dreptul natural al fiecărui individ. Este de la sine înțeles că Locke vorbește aici despre teoria lui Hobbes, căci "toate lucrurile indiferente, atât sacre cât și profane, sunt în întregime supuse puterii legislative și guvernului". Mai există, spune el, și o a treia cale de a constitui puterea civilă, când "toată autoritatea se presupune că vine de la Dumnezeu, dar desemnarea și numirea
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
este detaliată și nu rezultă în mod clar prin ce anume se distinge de aceea a lui Hobbes. Putem presupune că Locke interpretează doctrina lui Hobbes ca fiind una ateistă, în sensul că ea consideră sursa puterii absolute ca fiind indiferentă față de Dumnezeu, fiind derivată numai din legea naturală a cărei relație cu El rămâne nedeterminată. Aceasta era chiar interpretarea dată lui Hobbes în dezbaterile publice în care filosoful era acuzat de erastianism. A treia cale, cea amintită de Locke, ar
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
a analiza în mod critic doctrina lui Hobbes (erastianismul). În aceasta consta iluzia hobbismului, de care Locke nu era prea departe. În [Micile] tratate el susține că, așa cum rezultă din toate cele trei doctrine, magistratul civil are putere asupra lucrurilor indiferente în raport cu religia: Dacă religia nu ar exista, toate lucrurile indiferente ar fi în puterea magistratului". Însă religia noastră este creștinismul, continuă el, și din religia creștină nu rezultă că o parte din lucrurile indiferente sunt în afara puterii magistratului, "prin urmare
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
aceasta consta iluzia hobbismului, de care Locke nu era prea departe. În [Micile] tratate el susține că, așa cum rezultă din toate cele trei doctrine, magistratul civil are putere asupra lucrurilor indiferente în raport cu religia: Dacă religia nu ar exista, toate lucrurile indiferente ar fi în puterea magistratului". Însă religia noastră este creștinismul, continuă el, și din religia creștină nu rezultă că o parte din lucrurile indiferente sunt în afara puterii magistratului, "prin urmare puterea în toate lucrurile indiferente este de aceeași amploare ca
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]