4,097 matches
-
op. cit., p. 95. 131 Rudolf Bultmann, Kerygma and Myth, p. 7, apud Wood, op. cit., p. 210. La pagina 3, Bultmann mărturisește că nu poate crede în miracolele Noului Testament în plin secol XX, pentru că asta ar însemna să renunțe la intelect. 132 Cf. Wolfhart Pannenberg, "Redemptive Event and History", în Basic Questions in Theology, vol. I, trad. de George H. Kelm, Fortress Press, Minneapolis, 2008, p. 36. 133 Karl Barth, The Epistle to the Romans, trads. Din cea de-a șasea
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
Miller are efectul unui pact demonic. Forța lui vitală o desparte definitiv de convențiile și rigorile sufocante ce i-au închis evoluția în limitele mediocrității. Sărăcia și dependența lui materială descoperă teritorii noi într-o afecțiune ce se revarsă din intelect în corp precum un lichid vital până atunci neștiut. Anaïs Nin este acaparată de Miller în același sens în care se petrece o invazie sau o contaminare - fiecare zonă a vieții ei îl păstrează în hologramă și îl reflectă abisal
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Cei mai mulți simt că le fuge cumva pământul de sub picioare și-și apără „vechiul” punct de vedere, „vechea credință” cu „mâinile și picioarele”: dintr-un profitabil și calm schimb de idei, spiritele se inflamează, ochii se aprind, stratul, vai, subțire al intelectului va fi iute zgâriat de accentele violente ale afectului, ale vanității rănite, „auzul”, „vederea” se vor Închide, se vor astupa automat, ca niște valve și „forțele interne” se vor concentra, ca la o alarmă, spre apărarea cu „orice preț” a
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
poate chiar existența. Prin „forțe inferioare” Înțeleg În acest caz orgolioasele calități numite inteligență, cultură, tienacitate, ce vor deveni astfel, pur și simplu, „servitori ai servitorului”, nici mai mult, nici mai puțin. Nietzsche vorbește cu insistență despre această subordonare a intelectului - față de afect, dar Eul meu nu este nici măcar afectul meu; sau nu Întotdeauna. Există bineînțeles riscul de a confunda Eul cu personalitatea, cea ascunsă, murmurândă, subterană, veșnic trează, ca o cucuvaie silabisind pe crucea unui mormânt uitat. Eul ca portavoce
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
fi vindecabilă în ce privește îmbolnăvirea lui de lume și lumesc, în timp ce lecția privind legile universului l-a provocat cu adevărat și el nu s-a mai putut sustrage provocării. Acesta pare a fi paradoxul fundamental al lui Hyperion: este covârșit de intelect și nu de simțirea umană trezită în el de visul fetei pământene. Orb la anumite mișcări ale individualului, el nu a putut nesocoti legile generalului, cunoașterea universului în mecanismul său intim. Omul faustic eminescian se simte bine atât în ansamblul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
opere de o calitate vizionară greu de decelat și tocmai de aceea necesitând infinite explicații întru articularea coerentă, globală a unui univers profund original. Sigur că nivelurile receptării oricărui artist sunt multiple, în funcție de cantitatea informației culturale a publicului, de puterile intelectului atât de diverse, ca și de un anume gust al epocii, al fiecărei etape dintr-o istorie a literaturii, îndeobște destul de strict divizate și etichetate. Și incumbă criticilor și istoricilor "punerea în pagină" a operei, astfel încât să se producă acea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în timp ce Macedonski scria că adevărata poezie (modernă) este "nelogică într-un mod sublim". În "camera neagră a exegezei" s-a introdus și o doamnă să-l acuze pe poet de... "intelectualism" în dauna "sensibilității", adică tocmai ce reprezintă modernitatea! ("triumful intelectului", cu spusa lui Valéry). Este, apoi, denunțată mentalitatea sursologică, acel comparatism păgubos care a dus la consacrarea dependenței lui Eminescu de modele străine. În lungul studiu Ontologia arheității tonul de dispută se plasează nivelul (înalt) filosofic, Kant și Schopenhauer în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nu reușise prefectul poliției pentru că acesta îl reducea pe adversar "la învățăturile lui de polițist". Metoda e complicată, desigur, și presupune un joc psihologic neobișnuit. Ar fi foarte simplu, dacă procedând așa, am descoperi toate tâlhăriile, adică "o identificare a intelectului celui care gândește cu al potrivnicului său". Autorul eseului numește această metodă "geniul mimetic" al lui Caragiale care se transpune în ființa precupeților sau a jucătorilor de pariuri la cursele de cai... "ținta geniului său" (p. 161). Explicația acestei identificări
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Kohn (1891-1971). Nations and Nationalism, 12(4), pp. 579-596. Lind, J. (2008). Sorry States: Apologies in International Politics. Ithaca, NY: Cornell University Press. Livezeanu, I. (1998). Cultură și naționalism în România Mare: 1918-1930. București: Humanitas. Locke, J. (1961). Eseu asupra intelectului omenesc. București: Editura Științifică. Loughlin, M.B. (2001). Gustave Herve's Transition from Socialism to National Socialism: Another Example of French Fascism? Journal of Contemporary History, 36(1), 5-39. Löwy, M. (1976). Marxists and the national question. New Left Review, I
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
din mai multe perspective de tema categoriilor, acestea sunt întotdeauna privite, dacă se ia în seamă dimensiunea lor logică, numai ca elemente ale unei "enunțări"; cum se întâmplă, de altfel, și la Kant, unde categoriile (ca forme a priori ale intelectului) sunt "deduse transcendental" din apercepția originară "eu gândesc" și în aplicarea lor la un material sensibil, dar ca funcții în judecată. Am putea spune că sub aspect logic, categoriile au semnificație numai dacă participă la forma de gândire și de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
semnificație judicativă. Se poate spune acum doar atât: facultățile sunt considerate ca fiind autonome față de orice obiect pe care îl pot prelua și prelucra; de aici, la limită, și ideea despre "formele a priori" ale facultății de cunoaștere. Fără forma intelectului numită de Kant "judecată", categoria nu poate face trecerea de la senzații la "obiect". E drept, tocmai categoria este cea care "obiectualizează" senzațiile (prin intermedierea schemelor temporale ale imaginației transcendentale), însă numai în funcțiunea sa judicativă (ca funcție în judecată). Trecerea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în seamă o perspectivă temporală (cronologică) rezonabilă, adică limitată; ea exprimă, de fapt, o imposibilitate absolută (semnalată în scenariul kantian prin ideea imposibilității experiențiale a unui "obiect" al Ideilor rațiunii). Cealaltă ideea cunoștinței "desăvârșite", încheiate, ceea ce corespunde gândirii-positum împlinite (un intelect omniscient ar putea-o realiza, pentru că ea se exprimă în legătură cu obiecte-positum (date) ca atare, iar un asemenea intelect îi este pe măsură), și a dezvăluirii cunoștințelor (nu a generării, construcției, constituirii lor), în aceasta constând cunoașterea este imposibilă pentru actuala
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
scenariul kantian prin ideea imposibilității experiențiale a unui "obiect" al Ideilor rațiunii). Cealaltă ideea cunoștinței "desăvârșite", încheiate, ceea ce corespunde gândirii-positum împlinite (un intelect omniscient ar putea-o realiza, pentru că ea se exprimă în legătură cu obiecte-positum (date) ca atare, iar un asemenea intelect îi este pe măsură), și a dezvăluirii cunoștințelor (nu a generării, construcției, constituirii lor), în aceasta constând cunoașterea este imposibilă pentru actuala croială (judicativă) a "facultății" noastre de cunoaștere, deși nu este imposibilă în orice condiții (o condiție tocmai a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
De exemplu, la Platon, la Descartes, dar și la alți filosofi, poate fi recunoscută această idee; e drept, cu o îndreptățire variabilă, în funcție de context. Dar, de fapt, la toți filosofii care au admis că, în esența sa, cunoașterea posibilă prin intelectul (rațiunea etc.) omenesc este act de "reamintire" sau măcar de "evidențiere" (realizare a evidenței) a ceva existent deja într-o formă a "cunoașterii" (cum se întâmplă la Platon, Descartes, filosofii matematicieni din Școala de la Cambridge: Russell, Whitehead, pentru a aminti
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sau măcar de "evidențiere" (realizare a evidenței) a ceva existent deja într-o formă a "cunoașterii" (cum se întâmplă la Platon, Descartes, filosofii matematicieni din Școala de la Cambridge: Russell, Whitehead, pentru a aminti câțiva dintre ei), fie aceasta proprie unui intelect neomenesc, poate fi recunoscută o șansă pentru ideea amintită, aceea despre cunoașterea încheiată și cunoștințele sale desăvârșite în adevărul lor (cu toate că nu și în privința evidenței lor) și dezvăluită prin demersuri "tehnice" (demonstrație etc.); din acest motiv, am socotit această idee
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a priori sau acte constitutive neintenționale, fenomenologic vorbind (imposibile, de altfel, și unele și celelalte). Dar conținutul nu le aparține, nu le este propriu, pentru că ele nu sunt constitutive ca atare față de acesta, ci doar "regulative" (asemenea principiilor regulative ale intelectului, la Kant, anume analogiile experienței și postulatele gândirii empirice); ele valorează doar ca reguli aplicate, reguli în funcțiune (sau "reguli implicate", cum ar spune Wittgenstein, reguli al căror simbol face parte din procesele de înțelegere etc.39). Tocmai din acest
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceva din afară de sine (opoziție transcendentă) -, identitatea datului (donației sensibile, de exemplu) nu mai este ea însăși "datul" nu mai este "dat", ci "obiect constituit" și devine unitate obiectuală. Aceasta din urmă însă nu mai poate fi conceptualizată decât prin intelectul judicativ, deoarece constituirea sa a însemnat o încadrare a sa "categorială" și "eidetică", spre exemplu. Așa încât, A este A (enunț care păstrează întreaga bogăție semantică a lui A, fără a distinge între A-subiect și A-predicat, funcții propriu-zis judicative
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca subiect de judecată căreia i se atribuie predicatul infinitului sau oricare alt predicat "infinit" (omnisciență, omnipotență etc.), fiindcă este constituit ca atare cu acest sens al infinitului. Dar Dumnezeu este și potențialitate, tocmai în infinitul său, din perspectiva unui intelect care îl ia ca obiect, constituindu-l (chiar prin sensul infinitului), pentru că îl menține deschis către noi atribuiri (către un șir de atribuiri el însuși infinit); de aici aporia: Dumnezeu este infinit, necesar etc., dar odată ce el apare constituit ca
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constituirea obiectuală originară, aceea a Trupului. A lăsa logos-ul să rămână în urma lucrurilor, trecute, ca obiecte de cunoaștere, în orizont judicativ, înseamnă a bloca tocmai constituirea obiectuală originară; în termeni kantieni, înseamnă a lucra constitutiv cu principii regulative ale intelectului.45 Experiența schițată mai sus, de trecere în "tărâmul deschis vederii", nu este posibilă, așadar, folosind instrumentele și tehnicile din orizontul dictaturii judicativului; de altminteri, odată consumată, ea poate fi recunoscută cu greu în acest orizont; totuși, poate fi recunoscută
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mijloace), neavând, în consecință, o natură necondiționată, cum se pretinde unui scop în sine; b) apoi, fiindcă raționamentele în cauză mijlocesc o relație, aceea dintre nevoia omului de a cunoaște, probată prin existența unei dispoziții sufletești corespunzătoare facultatea de cunoaștere, "intelectul" și un conținut "sensibil" și "logic", el însuși prelucrat prin facultatea în cauză, devenind obiect al cunoașterii; de fapt, ele mijlocesc legătura dintre două ipostaze ale cunoașterii: cea apărută ca simplă posibilitate (prin existența unei dispoziții omenești către cunoaștere) și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
toate condițiile de posibilitate la Aristotel. Acesta caută un punct de plecare sigur în cunoaștere, pentru a dobândi adevărul, fundamental pentru condiția de "cunoștință" și legat în mod necesar de judecată, și îl găsește: în esență, este vorba despre "intuiția intelectului intuitiv" (intelect intuitiv: nous); acesta din urmă este "principiul principiului științei" (știință: episteme); altfel spus, raționamentele științifice pornesc de la judecăți adevărate în mod evident, pe care le oferă intelectul intuitiv. Problema corectitudinii gândirii, adică a semnului de valabilitate a cunoașterii
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de posibilitate la Aristotel. Acesta caută un punct de plecare sigur în cunoaștere, pentru a dobândi adevărul, fundamental pentru condiția de "cunoștință" și legat în mod necesar de judecată, și îl găsește: în esență, este vorba despre "intuiția intelectului intuitiv" (intelect intuitiv: nous); acesta din urmă este "principiul principiului științei" (știință: episteme); altfel spus, raționamentele științifice pornesc de la judecăți adevărate în mod evident, pe care le oferă intelectul intuitiv. Problema corectitudinii gândirii, adică a semnului de valabilitate a cunoașterii științifice, precum și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de judecată, și îl găsește: în esență, este vorba despre "intuiția intelectului intuitiv" (intelect intuitiv: nous); acesta din urmă este "principiul principiului științei" (știință: episteme); altfel spus, raționamentele științifice pornesc de la judecăți adevărate în mod evident, pe care le oferă intelectul intuitiv. Problema corectitudinii gândirii, adică a semnului de valabilitate a cunoașterii științifice, precum și cea a elementului originar al gândirii, adică problema originii certe a cunoașterii, sunt de la bun început concepute "pragmatic" și teleologic în privința efectelor pe care le impun în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
demonstrațiilor (raționamentelor din premise în mod cert adevărate). Angajamentul ontologic este, aici, aproape neînsemnat. Ceea ce îl interesează pe Aristotel este procurarea premiselor adevărate din care se constituie demonstrațiile (adică raționamentele științifice). Facultatea potrivită pentru o asemenea "prindere" a principiilor este intelectul intuitiv (nous), iar chipul în care se ajunge la ele este inducția (epagoge). Termenii aceștia principiu, intelect intuitiv și inducție nu sunt în mod "natural" compatibili. Dar ei se sprijină reciproc în teoria lui Aristotel despre originaritatea intuiției intelectuale. Cum
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe Aristotel este procurarea premiselor adevărate din care se constituie demonstrațiile (adică raționamentele științifice). Facultatea potrivită pentru o asemenea "prindere" a principiilor este intelectul intuitiv (nous), iar chipul în care se ajunge la ele este inducția (epagoge). Termenii aceștia principiu, intelect intuitiv și inducție nu sunt în mod "natural" compatibili. Dar ei se sprijină reciproc în teoria lui Aristotel despre originaritatea intuiției intelectuale. Cum poate fi acceptată o asemenea "teorie a cunoașterii", care pare a trece mult prea ușor peste anumite
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]