3,194 matches
-
asemenea seară fără amintiri. Tot ce-i aduce aminte Îl pune În dilemă. A coborît pentru a-i Îndupleca pe zeii Infernului să i-o restituie pe Euridice, le-a vorbit despre dragostea sa neconsolată, despre munții Traciei Înnegriți de jalea sa; apoi, după ce s-a legat să nu privească Înapoi pînă ce va ieși din regatul umbrelor, nu rezistă Îndoielii, n-are răbdare să aștepte limita unde mai tîrziu Dante se va bucura revăzînd stelele și vrea să se convingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
poet în literatura română este unul dintre cei mai importanți făuritori de limbă poetică modernă, după Tudor Arghezi și Ion Barbu.” (Din Dicționarul de literatură română, coordonator Dim.Păcurariu, Editura Univers, București, 1979 , p.72) FIUL VORBIND MAICEI SALE Maică jale, măicuță cumplită, A nopților mele regină cumplită, De ce pier tinerețele, clare cântărețele, Când, în cezarice văluri, ursitoare cernită, De fruntea‐mi senină te‐apropii? Simt răcoarea mutei, a măicuței, a gropii! Părăsitu‐m‐ au visul, voioșia, pădurile, Uitatu‐m‐ au
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Coșbuc, județul Bistrița‐Năsăud — d. 9 mai 1918, București) a fost un poet român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916. În vaduri ape repezi curg și vuiet dau în cale, Iar plopi în umedul amurg Doinesc eterna jale. Pe malul apei se‐ mpletesc Cărări ce duc la moară Acolo, mamă, te zăresc Pe tine‐ntr‐o căscioară. Tu torci. Pe vatra veche ard, Pocnind din vreme‐n vreme, Trei vreascuri rupte dintr‐un gard. Iar flacăra lor geme
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
el și nu‐ l ridici, și fetele se miră. ...O, nu! Nu‐ i drept să te‐ndoiești! La geam tu sari deodată, Prin noapte‐afară lung privești 104 Ce vezi? întreab‐o fată. Nimic... Mi s‐ a părut așa! și jalea te răpune, și fiecare vorbă‐ a ta E plâns de‐ngropăciune. Într‐ un târziu, neridicând De jos a ta privire: Eu simt că voi muri‐n curând, Că nu‐ mi mai sunt în fire... Mai știu și eu la ce
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
mine și‐mi dezleagă blăstămul, Că‐ mi apasă sufletul” ! Lena din suflet ofta, Gânduri grele o mustra și ea, biata, cuvânta: “Dragul meu! Să fii iertat și de blăstăm dezlegat. Însă... fie blăstămat Pământul, că nu m‐ascultă, Bată‐ l Jalea mea cea multă, și nu te mai lasă‐afară, Bată‐ l Jalea mea amară!” Țărna‐atuncea tremura, Lutul mânios urla; Pământul se despica: « Nu‐i destul c‐ ai blăstămat Pe‐un copil nevinovat, Acum mă blăstemi pe mine, Blăstămu‐ te
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
ofta, Gânduri grele o mustra și ea, biata, cuvânta: “Dragul meu! Să fii iertat și de blăstăm dezlegat. Însă... fie blăstămat Pământul, că nu m‐ascultă, Bată‐ l Jalea mea cea multă, și nu te mai lasă‐afară, Bată‐ l Jalea mea amară!” Țărna‐atuncea tremura, Lutul mânios urla; Pământul se despica: « Nu‐i destul c‐ ai blăstămat Pe‐un copil nevinovat, Acum mă blăstemi pe mine, Blăstămu‐ te eu pe tine! Căci n‐ai inimă de mamă Nu ți‐ e
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
ei cărunți. Așa e școala vieții; e‐o luptă, un război Care adună anii și fapte de eroi. și țintirimul nostru cu bocete și gropi, Cu cântece de slavă, de dascăli și de popi Este și el o școală, de jale și dureri Cu graiuri tălmăcite în tainice tăceri. Mama, privea‐nadâncuri cu glasul stins și mut, Tot repetând în gându‐i povestea de demult. Într‐un târziu tresare, e‐o undă de plăcere ș‐ apoi din nou se stinge zdrobită
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
stinge zdrobită de durere. Aceste‐nvățăminte adânci și înțelepte, O ridicau pe mama în slavă sus pe trepte. Dar într‐o zi de martie, în ceasul ei cumplit, Răpusă de durere, în pace‐a adormit. Of, mamă, sfântă mamă, o jale mă doboară Să‐ți fie somnul lin și țărâna ușoară Îți mulțumesc fierbinte în cuget, în simțire De dragoste de mamă, lăsată moștenire. Iași, 29 martie 1985 * DESTINUL UNEI MAME A fost odată o mamă Trăia zbuciumată dar calmă Râdea
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
lăsată moștenire. Iași, 29 martie 1985 * DESTINUL UNEI MAME A fost odată o mamă Trăia zbuciumată dar calmă Râdea și dorea să trăiască Plângea, suferea ca să nască Muncea să‐ și achite sentința Răsplata‐i era umilința Din inimă lacrimi și jale În casă fără parale. Rămasă văduvă‐n lume Lupta să‐și păstreze‐ un renume Copiii frumos să și‐i crească și rostul să și‐l împlinească. Mama cu greu făcea față Nevoilor legate cu ață Copiii, nevoia, durerea, I‐ au
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
încerc prin versuri Câte‐ o cugetare. Bucurii, durere, Vi le spun prin versuri; Unele mai bune Altele - ieresuri. Rima - i excelentă Versu-i deslușit; Totuși, îmi rămâne Visul ne‐mplinit. CORINEI LA ANIVERSARE șI PENSIONARE Peste Carpați e dorul meu și jalea ce m‐ apasă. La tine ne gândim mereu De când te‐ai dus de‐ acasă. Poate așa ți‐a fost sortit Ca să trăiești departe; De mama care te‐ a iubit și tata cât mai poate. Când din clepsidra vieții tale Clipele
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
judecata cea din urmă Tu vei găsi socoată dreaptă! Cinstită slugă credincioasă, Vor odihni a tale moaște, Doar glia neagră și mănoasă Atât de bine te cunoaște... Închișii ochi n‐or să mai știe, și nu s‐ or tulbura de jale Când cai străini vor paște iarba De pe movila gropii tale. Azi nu mai e îngust bordeiul Să‐ ncapă jalea ta amară, Din iconița ei, Preasfânta Te vede cea din urmă sară... La cap un muc de lumânare Învie‐ ncet și
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
neagră și mănoasă Atât de bine te cunoaște... Închișii ochi n‐or să mai știe, și nu s‐ or tulbura de jale Când cai străini vor paște iarba De pe movila gropii tale. Azi nu mai e îngust bordeiul Să‐ ncapă jalea ta amară, Din iconița ei, Preasfânta Te vede cea din urmă sară... La cap un muc de lumânare Învie‐ ncet și dă să moară, Asemeni visurilor tale În sufletul de‐odinioară! Numai o babă milostivă Îți străjuie la căpătâie, și
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
ar ști vorbi surata bună, Amar te‐ ar prohodi la groapă: O viață‐ntreag‐ am fost tovarăși, În ploi și‐ n arșiță de soare, 189 De truda palmei tale aspre Eu m‐ am făcut strălucitoare. Sclipirea mea spune rușinea și jalea care mă purta: M‐ ai frânt de glia tuturora, Dar n‐ am săpat moșia ta! RUGA MAMEI fragment Să‐mi plec genunchii iară, Să‐ ți spun iar ce mă doare, Preasfântă născătoare și pururea fecioară! Cu ochiul tău din ceruri
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
n‐ aveai aur. și astăzi ești bogată Maria mea frumoasă, Maria mea curată. Ai fost... Parfum revarsă veșmântul tău de floare , Tu vii de la iubire, căci fața ta‐ i cu zare... și tremuri de rușine, Maria mea păgână. Aduci... atâta... jale în aurul din mână. Pe‐ un aur tu vândut‐ai iubirea ta de fată, Maria mea frumoasă, Maria mea curată. 1908 Magda Isanos (n. 17 aprilie 1916, Iași ‐ d. 17 noiembrie 1944, București) Ieșeancă prin naștere și activitate (a profesat
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
să trec sub tei Cu o inimă‐ ntristată. N‐am să mai iubesc femei Niciodată, niciodată. Va dispare‐ al vieții plai Cu lumina‐i fermecată Stele n‐ am să văd și cai Niciodată, niciodată. C‐ am ajuns un om bătrân Jalea‐n ochii mei s‐ arată. N‐am să mai adorm în fân Niciodată, niciodată. Am să plec într‐ un târziu Cu o inimă‐ntristată, Ce n‐ am scris n‐am să mai scriu Niciodată, niciodată. Lume, lume, rămas bun! Plec
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
strigă fiii: „Mamă”. RONDELUL ROZELOR CE MOR E vremea rozelor ce mor Mor în grădini, și mor și‐n mine ș‐ au fost atât de viață pline, și azi se sting așa ușor. În tot, se simte un fior, O jale e în orișicine. E vremea rozelor ce mor, Mor în grădini, și mor și‐n mine. Pe sub amurgu‐ntristător Curg vălmășaguri de suspine, și‐ n marea noapte care vine Duioase‐ și pleacă fruntea lor... E vremea rozelor ce mor. Al.
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
și‐ a prins dorul să mă‐ndrume Să mai văd odată maică, Ce mi‐a fost mai drag pe lume! Caerul mi‐i pe sfârșite... Mâine, poate‐ și curmă firul, și‐ ntre patru blăni de scânduri Să mă cheme cimitirul ... Jale mi‐ i de voi mămucă, și visez chiar și deșteaptă, Cum, pe‐ o margine de groapă, Bietul taică‐tău m‐ așteaptă ... Tu odorul mamei‐n urmă Să te‐ aduni cu frații‐acasă și să‐mparți agoniseala De pe urma mea rămasă: Lui
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
bărbat. Doamne, nu‐ i adevărat. Că noi suntem mame rele, Bune numai la belele, Noi fătăm pe‐ aici prin sate Morții marilor armate, Dar tu n‐ ai căzut sub foc, 269 Că te‐oi face eu la loc, După câtă jale‐ am strâns. O să mi te fac prin plâns. De pe fronturi de departe Am primit amar de carte Cică scrie‐ n ea de tine C‐ ai murit și nu ți‐e bine. Eu scrisoarea o ghicesc C‐ am uitat și să
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
două necuprinsuri. În Melancolie perspectivele se adâncesc în trepte, în cercuri de rezonanță succesive. De la perspectiva selenară inițială, se trece la priveliștea clar obscură tulburătoare în care "biserica-n ruină" este ecoul spiritual și vocalic al vaierului, al aiuritului de jale (de aceea s-a utilizat un hemistih), se continuă apoi pe dimensiunea timpului prin mișcarea monotonă neîntreruptă pe care o fac greierul și cariul, pentru a se pierde într-un indefinit foarte îndepărtat, acela al timpului pierdut, în care depersonalizarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
eu tremur în delir, Cu ce supremă ironie, Arăți în fund un cimitir. Disperarea este cu atât mai de nevindecat cu cât unica formă de expiere a smintelii cosmice, poezia, l-a părăsit: "Și gândul se-afundă, pierdut vâslaș...Și jalea de-a nu mai putea face un vers.../ Sunt cel mai trist din acest oraș". Octavian Goga evocă în poezia Noi neliniștita așteptare a îndreptării unei grave erori a istoriei: La noi sunt codri verzi de brad Și câmpuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Sunt cel mai trist din acest oraș". Octavian Goga evocă în poezia Noi neliniștita așteptare a îndreptării unei grave erori a istoriei: La noi sunt codri verzi de brad Și câmpuri de mătasă, La noi atâția fluturi sunt Și-atâta jale-n casă. Privighetori din alte țări Vin doina să ne-asculte, La noi sunt cântece și flori Și lacrimi multe, multe. ...Din vremi uitate de demult. Gemând de grele patimi, Deșertăciunea unui vis. Noi o stropim cu lacrimi. Neliniștile voioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
întruchipează și se înalță din marea de suferințe ale iubirii: Și să-mi răsai din marea de suferinți, înaltă/ Ca marmura eternă ieșită de sub daltă." (Gelozie). Lacrimile, suferința sunt expresia stării abisale a iubirii; Cum străbăteau atât de greu/ Din jalea mea adâncă,/ Și cât de mult îmi pare rău/ Că nu mai sufăr încă." (S-a dus amorul...) Cea mai tragică suferință eminesciană: eterna întoarcere, evocată în postuma Bolnav în al meu suflet..., unde apare spaima supremă: renașterea sisifică identitară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
iată că El a întocmit munții, a făcut vîntul, și spune omului pînă și gîndurile lui. El preface zorile în întuneric, și umblă pe înălțimile pămîntului: Domnul, Dumnezeul oștirilor este Numele Lui. $5 1. Ascultați cuvîntul acesta, cîntecul acesta de jale, pe care-l fac pentru voi, casa lui Israel! 2. "A căzut și nu se va mai scula, fecioara lui Israel stă trîntită la pămînt, și nimeni n-o ridică. 3. Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: cetatea care scotea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85063_a_85850]
-
că Domnul, Dumnezeul oștirilor, va avea milă de rămășițele lui Iosif. 16. De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeul oștirilor, Cel Atotputernic: În toate piețele se vor boci, și pe toate ulițele vor zice: "Vai! Vai!" Vor chema pe plugar la jale, și la bocire pe cei ce fac jelanii pentru morți. 17. În toate viile va fi bocet, cînd voi trece prin mijlocul tău, zice Domnul. 18. "Vai de cei ce doresc "Ziua Domnului!" Ce așteptați voi de la ziua Domnului? Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85063_a_85850]
-
umfla toată țara ca rîul, ridicîndu-se și coborîndu-se iarăși ca rîul Egiptului? 9. În ziua aceea, zice Domnul Dumnezeu, voi face să asfințească soarele la amiază, și voi întuneca pămîntul ziua în amiaza mare. 10. Vă voi preface sărbătorile în jale, și toate cîntările în bociri pentru morți, voi acoperi toate coapsele cu saci. Și voi face toate capetele pleșuve, voi arunca țara într-o jale ca pentru un singur fiu, și sfîrșitul ei va fi ca o zi amară." 11
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85063_a_85850]