4,922 matches
-
evenimente precise: satul natal, părinții, frații și surorile, prietenii, întâmplări biografice, iubiri, visuri, speranțe, gânduri, revelații, uneori datate exact, mai ales în sărbătorile creștine sau în orele de veghe și rugă ale nopții. Poetul își află matricea în anii copilăriei, lirica lui este un elogiu continuu al universului natal, imaginat rotund, ca întreaga țară, ca soarele și pâinea, un dialog tăinuit și inițiatic cu natura în curgerea ei ciclică, „de la strămoși până la noi”. Însă dincolo de un anume panteism, mai degrabă o
VIZIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290595_a_291924]
-
ambiguități. În general, poezia scrisă de V. exprimă trăirile și meditațiile unei conștiințe solicitate de pătimirile existenței, articulate cu reținere, fără dramatism, în imagini de o atrăgătoare expresivitate lirică. Autoarea recurge uneori la un arsenal livresc ori la sugestii din lirica populară, simțămintele dominante fiind însingurarea, tristețea trecerii timpului (un comentator vorbea de „obsesia târziului”), comunicate pe trama unor regrete, reverii și autoscrutări lucide. Înstrăinarea de sine, mirajul nostalgic al iubirii pierdute sunt contrabalansate de dârzenia autocontemplării pătrunzătoare și de adeziunea
VOICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290624_a_291953]
-
au rămas un caiet cu poezii, mai multe însemnări autobiografice și o culegere de cântece populare din Basarabia, în parte publicate postum, în anii ’90. În versurile ei V. evoluează de la trăirea romantică și atracția pentru peisajul natural spre o lirică feministă, marcată de un zguduitor mesaj tragic. E o poezie în care conștiința unui destin implacabil covârșește o sensibilitate delicată, profundă. Încă în căutarea unei expresii personale, autoarea conferă totuși o coloratură particulară, adesea inspirată, unui „univers intim, mărunt, plin
VRABIE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290647_a_291976]
-
folcloric, când cu mijloace publicistice, când în formule livrești. Moș Pasăre este prezent în versurile lui V. și în anii renașterii basarabene, ironizându-i pe toți cei cărora le erau străine idealurile naționale, adevărul și limba, „casa ființei noastre”. În lirica începuturilor poetul apare ca „un pom al Sudului”, valorizând culoarea locală și simbolurile acestuia: amiaza, câmpia, rădăcinile, soarele. El recurge la spiritus loci spre a glorifica fermitatea, cumpătarea, dârzenia. În același timp este un poet structural nonconformist: blamează, scutură de
VODA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290619_a_291948]
-
pe linia împlinirilor editoriale se înscriu dicționarul Scriitori dâmbovițeni (1998), realizat împreună cu Lucian Grigorescu și Steliana Păun, precum și antologia Poezia acasă. Poeți contemporani din Basarabia (2003), alcătuită în colaborare cu poetul Iulian Filip din Chișinău. Este o antologie cuprinzătoare din lirica de peste Prut, aducând bune servicii prin caracterul recuperator al textelor și prin consemnarea unor nume de scriitori mai puțin cunoscuți. SCRIERI: Scriitori dâmbovițeni (în colaborare cu Lucian Grigorescu și Steliana Păun), I, Târgoviște, 1998; Clone, Târgoviște, 2003. Antologii: Mihai Viteazul
STAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289853_a_291182]
-
român”, „Reforma”. Ca secretar al cercului literar Orientul, fusese desemnat să culeagă folclor bucovinean, aici, ca și la Societatea Românismul fiind înscris cu numele Vasile Gramen (anagramă care, prescurtată ulterior, va fi utilizată și ca semnătură). Discursivele meditații morale și lirica cetățenească aparținând lui P. intră în broșura Aurora Bucovinei (1872). Versurile sunt însoțite de o „privire fugitivă asupra literaturei române în genere, iar în special asupra mișcărei literare din acea provincie a Daciei”. În 1875-1876 îi apare, în două volume
POP-14. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288895_a_290224]
-
Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Al. Philippide ș.a. Tinerii care debutează după 1960 vor evolua în bună parte sub influența catalitică a acestor naturi, vor redescoperi sursele reale ale lirismului sub prestigiul conștiinței lor exemplare.” Materia este împărțită pe capitole-idei: Specificul liricii sociale, Patos și angajare, Resurecția lirismului, Refacerea tradiției, fiecare corespunzând câte unei generații și unei tendințe. De o atenție deosebită se bucură, explicabil, poeții din jurul revistei „Steaua”: A.E. Baconsky, Aurel Rău, Aurel Gurghianu, Victor Felea, Al. Andrițoiu, Ion Horea
POANTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288857_a_290186]
-
devină istoric literar, nici măcar în acest subiect - este unul dintre cei care reușesc să șteargă ceva din eticheta „poet al țărănimii”, pe care i-o pusese C. Dobrogeanu- Gherea. Îl face pe Coșbuc chiar „poet de salon”, mai ales în ceea ce privește lirica lui erotică. Dintr-un sentiment de fraternitate și de pe poziția cenaclistului de la „Echinox”, P. scrie Cercul Literar de la Sibiu. Introducere în fenomenul originar (1997; Premiul revistei „Poesis”), realizând o monografie a grupării ce era considerată ca opozantă la proletcultism și
POANTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288857_a_290186]
-
bibliografice: Mircea Iorgulescu, Fragmentarism și viziune critică, RL, 1973, 49; Ulici, Prima verba, I, 45-47; Al. Dobrescu, Destinul formelor literare, CL, 1974, 1; G. Gheorghiță, Comentarii de poezie, R, 1974, 1; Laurențiu Ulici, Riscurile meseriei, RL, 1974, 8; Alexandru Ruja, Lirica între sinteză și adevăr, O, 1974, 10; Mircea Zaciu, Un debut excepțional, ST, 1974, 3; În discuție: Petru Poantă, „Modalități lirice contemporane”, TR, 1974, 16; Ion Vlad, Condiția poeziei contemporane, TR, 1974, 45; Mircea Iorgulescu, „Modalități lirice contemporane”, LCF, 1975
POANTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288857_a_290186]
-
nu este, cu toate acestea, un neoromantic. Căutarea „muzicii sferelor” în sinele lăuntric sau în sinea lucrurilor nu echivalează cu un act de cunoaștere metafizică. Distinct este tocmai sentimentul de abis, de întuneric, de neant chiar, pe care îl comunică lirica sa. Energetismul, enorm, ia forma unor stări de mirare sau de întrebare în fața misterelor lumii, steaua începând să fie un termen de referință. Versul din Frunze, pomi, arbori (1968) nu reușește să iasă din siajul anterior, balastul descriptivo-baladesc fixând, mai
PITUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
fixe (1977; Premiul Uniunii Scriitorilor) reprezintă un titlu și o imagine mai veche, figurând ca atare chiar în Cine mă apără. Acum P. își strânge toate fațadele discursului, de unde forța de impact care i-a propulsat numele în prim-planul liricii românești. Stelele fixe îi clasicizează de fapt lirica, iar autorul își găsește în imaginea astrelor nemișcate simbolul privilegiat al tuturor acelor mistere către care trimite fie prin argheziene interogații, fie prin blagiene tăceri. Puritatea expresivă a versului generează senzația unor
PITUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
și o imagine mai veche, figurând ca atare chiar în Cine mă apără. Acum P. își strânge toate fațadele discursului, de unde forța de impact care i-a propulsat numele în prim-planul liricii românești. Stelele fixe îi clasicizează de fapt lirica, iar autorul își găsește în imaginea astrelor nemișcate simbolul privilegiat al tuturor acelor mistere către care trimite fie prin argheziene interogații, fie prin blagiene tăceri. Puritatea expresivă a versului generează senzația unor structuri armonice în straturile de adâncime ale textului
PITUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
tristeți ploioase și o sportivitate incandescentă, amestec de senzualism amețitor, lirism nobil, de freamăt introspectiv și frondă înduioșătoare. Cum s-a remarcat, autoarea nu are suflu epic, talentul ei se desfășoară pe spații reduse, cu o spontaneitate și o „grație lirică” specială, care definește o generație de tineri scriitori de la mijlocul anilor ’60. Romanul se va întâlni, în anii ‘80, cu Îngereasa cu pălărie verde, cartea Adinei Kenereș, iar în anii ‘90 cu Brașovul Simonei Popescu, în linia unei feminități insurgent-evocative
POP-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288892_a_290221]
-
confruntare între diferitele orientări ce caracterizează epoca. Modernismul și tradiționalismul îi sunt indiferente în latura lor exclusivistă și, fără a le conceptualiza sau fără a se angaja în dispute, poetul se definește în raport cu ele doar în măsura în care reprezintă dimensiuni organice ale liricii în general. Când teoretizează, o face în manieră „gestaltistă”, tipologizând structurile și atitudinile fundamentale ale spiritului. Definirile sunt simple și poetizante. Astfel, sufletul „realist” este mânat de „avântul către lumea exterioară” și îi sunt proprii „observația și acțiunea”, în vreme ce spiritul
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
un tot poetic rezistent la proba timpului. Alexandru Philippide revine la Eminescu, Novalis și Hölderlin cu experiența lirică a anilor care-l despart de ei. Romantismul lui e mult mai cerebral, se supune acțiunii inhibitive a unui veac antisentimental. Din lirica lui Al. Philippide, erosul dispare cu desăvârșire. În general, eul poetic urmează exemplul lui Baudelaire și Mallarmé, impersonalizându-se. „Cosmicismul” pronunțat e o consecință a acestei smulgeri deliberate din contingent. Spiritul investește imaginația cu o rară putere revelatoare. Poetul nu descrie
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
Cristian Livescu, Legile lecturii critice, ATN, 1973, 12; Bucur, Istoriografia, 569-571; Grigurcu, Idei, 85-90; Raicu, Structuri, 214-216; Dimisianu, Valori, 127-135; Martin, Metonimii, 355-362; Ungureanu, La umbra cărților, 16-19; Serafim Duicu, Generația vârstnică, VTRA, 1976, 2; Liviu Leonte, O panoramă a liricii actuale, CRC, 1976, 13; Liviu Petrescu, „Poezia românească contemporană. 1950-1975”, ST, 1976, 3; Iorgulescu, Al doilea rond, 27-37; Valentin F. Mihăescu, Autoritatea criticului, LCF, 1977, 37; Ion Lotreanu, Caligrafii critice, București, 1977, 129-149; Ștefănescu, Preludiu, 239-243; Mircea Anghelescu, „Istoria literaturii
PIRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288825_a_290154]
-
dar modul de a „asimila” al lui P. este atât de diferit structural, spre pildă, de cel al lui Mircea Cărtărescu, care sintetizează și el o întreagă experiență optzecistă, încât se poate afirma că poetul maramureșean vine de mai departe. Lirica lui P. își trage sevele din trupul încă viu al modernismului. Fascinația ar consta într-o asumare a poeziei ca act ontologic, în orfismul ce transformă spațiul liric dintr-un tărâm al artificiului, al convenției, într-unul al existenței; forța
POP-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288886_a_290215]
-
într-unul al existenței; forța poeziei lui P. este forța miraculoasă a limbajului poetic de a se metamorfoza în lume și de a ființa ca atare, în vreme ce rafinamentul postmodern este de a citi și de a transforma lumea în limbaj. Lirica lui aparține unui spațiu al limitei dureroase: nașterea-moarte, cămașa-trup, casa-azil ori blocul de nefamiliști, eternul azi din care nu se poate ieși, acel loc unde „viața se bea și moartea se uită”, vers inaugural, dar mai ales emblematic pentru o
POP-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288886_a_290215]
-
unei ontologii. De aceea, analogiile cu simboliștii francezi, cu moderniștii E.A. Poe ori T.S. Eliot, cu poeți precum Emil Botta, Virgil Mazilescu, Cristian Popescu, raportările la optzecism și nouăzecism nu spun prea mult despre adevărul poeziei lui P. E o lirică bine structurată, ce se distinge printr-o profunzime și o seriozitate de tip „modernist”, poate ușor desuetă dacă nu ar fi deghizată în haine la modă precum intertextualitatea, aluziile livrești, practicile textualiste, epicul, pitorescul, prozaicul ori ludicul ironic-absurd. Temele sunt
POP-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288886_a_290215]
-
Sinteza-Krușevaț” (Iugoslavia) ș.a. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici (1967) și al Uniunii Scriitorilor (1970). A obținut mai multe premii literare, printre care Premiul de Excelență al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, pentru opera omnia (2003). Coordonatele esențiale ale liricii lui P. sunt trasate încă din primul volum, Laudă formei (1969), o pledoarie implicită în favoarea resuscitării modelelor clasice de poezie. Toate plachetele de versuri care vor urma, de la Constelația Hyperion (1978) la Meditații orfice (2003), sunt înscrise pe direcția aspirației
POPA-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288909_a_290238]
-
de eseuri - Spațiul poetic eminescian (1982), Prezentul etern eminescian (1989), Aporii ale tragicului (2001), Metafora și cei trei oaspeți ai poemului (2002) și Spiritul hyperionic sau Sublimul eminescian (2003) - limpezesc și amplifică idei despre poezie exprimate deja de autor în lirica sa. Lucrările dedicate artelor plastice - Semnificațiile spațiului în pictură (1973), Auguste Rodin (1976) - și traducerile din Omar Khayyam, Rabindranath Tagore, Rainer Maria Rilke ș.a. întregesc profilul unui scriitor definit de tentația spre totalitate. SCRIERI: Laudă formei, București, 1969; Semnificațiile spațiului
POPA-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288909_a_290238]
-
foamea de cuvinte, lupta dură cu care le supune și exploziile lor recunoscătoare. De asemenea, un fel de delir cu armonii dureroase”. Încurajat de aprecieri, P. alcătuiește un prim volum de poeme, Seara pe arbori, editat în 1975, oscilând între lirica simbolistă de atmosferă și tradiționalismul cu accente romantic-patriotice, dominat de figuri ale eroilor transilvăneni (Avram Iancu, Horea). Indecizia stilistică se menține și în următoarele cărți, unde se manifestă aspirația către poezia cu valențe metafizico-filosofice, eșuată progresiv în baladescul miturilor naționale
POPA-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288907_a_290236]
-
lacrimi, București, 1987; Deontologia profesiunii de ziarist, București, 2000; Conceperea și elaborarea ziarului, București, 2001. Repere bibliografice: Nina Cassian, „Poșta literară”, AST, 1971, 6; N.S., Dumitru Titus Popa, AST, 1978, 3; Alexandru Hancu, „Alegerea ființei”, TR, 1978, 31; Ermil Rădulescu, Lirică confesivă, LCF, 1978, 9; Alexandru Horia, Solemnitatea discursului poetic, LCF, 1986, 26; Ulici, Lit. rom., I, 300; Popa, Ist. lit., II, 291. C.M.B.
POPA-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288907_a_290236]
-
de îngeri (1991), Teroarea clepsidrei (1996), Donatorul de umbră (2000). Este preocupat de punerea în scenă a pieselor proprii, reunite târziu în volumul Mașina de vânt (1996). Versurile lui P. par a fi rezultatul asimilării progresive a marilor modele din lirica românească, modele de care se distanțează pe măsură ce poetul își află mijloacele expresive proprii. El nu pastișează nimic, transferă în paginile sale doar acea substanță poematică ce este compatibilă cu sine. De multe ori textele sunt organizate ca niște replici adresate
POPA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288919_a_290248]
-
Stănescu) sau „Al începutului ou purificat/ În rece unghi așezat,/ Sunet egal cu drepte paralele/ Dormind muzica-ntre ele,/ Suflet ridicat/ La un nesfârșit pătrat, Milostivul ucigaș de nimbi” (versuri consacrate lui Ion Barbu). Poetul devine cu adevărat autentic atunci când lirica sa îmbracă veșmântul discursului dramatic, situându-se între luciditate, joc ironic și amărăciune. Poemul fără titlu ce închide volumul Teroarea clepsidrei cristalizează o viziune asupra vieții și a lumii: „Să-ți mai spun: viața e un lung șir de uși
POPA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288919_a_290248]