18,601 matches
-
ani, adolescentul ascultă pentru prima oară preceptele unui Bodhisattva, constituind inițierea în budism. La douăzeci și trei de ani, Dogen pleacă în China, unde, doi ani mai târziu, în 1225, îl întâlnește pe Tendo Nyojo, unul dintre cei mai importanți maeștri medievali. Această întâlnire providențială a fost ulterior comparată de Nyojo însuși cu cea dintre Buddha și Mahakashyapa de pe Vârful Vulturilor. Nu după mult timp, tânărul de douăzeci și cinci de ani cunoaște experiența deplină a iluminării (satori), asistând la un incident între
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
căutat să dezvălui marele secret al vieții și al morții; Necontenit m-am străduit, depășind, la urmă, toate piedicile și îndoielile. Acum, nu mai există rugăminți sau dorințe încă trăind, pătrund în parinirvana". Sublimând, prin lirism, experiența spirituală integratoare a maestrului japonez, poemul oferă, in nuce, un răspuns la criza de identitate cu care se confruntă individul modern și constituie reversul regenerator al anarhiei instinctelor și al avatarului acesteia, anarhia socială. Adevăratul obstacol care rezidă în calea cunoașterii și a păcii
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
stării de armonie supremă, fără efort, nu au loc decât urmând un drum anevoios, încorsetat de chingile celor mai stricte reguli și cerințe. Rafinamentul suprem îl constituie așa-numita "ascultare a tămâiei", monko, vibrațiile produse de parfum, asemănătoare, după vechii maeștri chinezi, cu cele ce propagă sunetul, deschizând urechii antrenate și minții golite de propriile reprezentări porțile percepției unei realități superioare. Calea Tămâiei încă se mai practică, în Japonia, de un grup foarte restrâns de inițiați. Totuși, raportarea japonezilor contemporani la
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
ascundeau buzele, în timp ce linia întunecată a ochilor se ivea în contrapunctul chipului de lună, scăldat într-o pulbere translucidă. Părul negru și lucios le adia a floare de piersică, iar palmele le erau mai vii chiar decât acelea din desenele maestrului Utamaro. Vara, se ascundeau sub umbrele, umblând cu pași mărunți, dictați de tivul prea strâns al yukatei, printre prăvăliile viu-colorate din Gyon. Dar, o dată cu vasele negre ale comodorului Perry, materializare a poruncii ferme ca Japonia să-și deschidă imediat porturile
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
subliniind chiar că arta este, și ea, o prelungire a instinctului ludic înnăscut. În acest scop, el legitimează ideea că jocul este un lucru în sine, care generează simultan plăcere și emoție estetică. Citind una dintre capodoperele lui Yasunari Kawabata, Maestrul de go, lectorul nu poate decât să-i dea dreptate filosofului olandez. Plasată sub zodia generoasă a "romanelor-cronică" (shosetsu), cartea prozatorului nipon constituie, aparent, un simplu reportaj al unei celebre partide, desfășurate, în realitate, în 1938, între Honnimbo Shusai și
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
romanelor-cronică" (shosetsu), cartea prozatorului nipon constituie, aparent, un simplu reportaj al unei celebre partide, desfășurate, în realitate, în 1938, între Honnimbo Shusai și Minoru Kitani (numit, din rațiuni ficționale, Otake) și încheiate cu victoria celui din urmă. De altfel, bătrânul maestru, practic invincibil până la acest joc de retragere, avea să moară un an mai târziu (aproape că nu mai are nici o importanță cauza adevărată a decesului). În realitate însă, micul roman, elaborat cu precizia și cu economia de mijloace ale unei
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
istorice și chiar de stări emoționale pasagere. Tocmai de aceea venerabilul Honnimbo Shusai atribuie îndelungata sa activitate "vagului", adică acelei indeterminări ontologice care constituie însăși fibra esențială a lucrurilor, textura fină a acestora. Grație adecvării la silueta evanescentă a ființei, maestrul trăiește în permanență pentru a (se) juca (go, firește, dar și mahjong sau șah), toate celelalte preocupări cotidiene fiind împinse, ca pe o pânză, în clarobscurul fundalului. Bătrânul refuză cu obstinație chiar și plimbările în parc, pentru ca mintea, suspendată între
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
complexă a gesturilor esențiale, care nu pot fi executate decât sub pretextul inocent al ludicului. Prin urmare, jocul devine o modalitate de asceză, o disciplină de concentrare a atenției și de contemplare privilegiată a frumosului absolut (de altfel, mulți dintre maeștrii de go intrau în ierarhia călugărilor budiști, asumându-și nume de clerici). Oglindă transfiguratoare a realității, jocul însuși trebuie să rămână fidel calității umane ultime, care normează comportamentul perfect în societate. Astfel, înfruntarea este pusă la punct cu precizia unui
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
calității umane ultime, care normează comportamentul perfect în societate. Astfel, înfruntarea este pusă la punct cu precizia unui act deopotrivă moral și artistic. Întocmai lui Joseph Knecht, magister ludi al inegalabilului dans intelectual din Das Glasperlenspiel al lui Hermann Hesse, maestrul de go percepe simultan curgerea sufletului și armonia muzicală. Mai mult, a învinge înseamnă, în etica jocului, a dobândi pacea spirituală. De aceea, în clipa supremei și îndelung așteptatei victorii, asistăm la apoteoza tânărului Otake. Desprins cu totul de condiționările
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
împătimită a acestui oraș. O leagă de el nu numai un anumit sentimentalism față de tot ceea ce înseamnă tradițiile vechiului imperiu, ci și amintirea anilor de studenție, împletiți cu lecțiile de ceremonie a ceaiului luate cu unul dintre cei mai renumiți maeștri ai somptuoasei capitale. Așadar, am lăsat-o pe ea să organizeze cele șapte zile ale excursiei noastre. Nu m-a șocat atât faptul că a planificat fiecare minuțel al fiecărei zile (în fond, aveam experiența obsesiei germane pentru proiectare și
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
ceai. Culoarea sa verde este oglinda naturii, care ne înconjoară. Închid ochii, adânc în mine regăsesc munții verzi și apa clară a izvoarelor. Stau singur, cuprins de pace și simt cum toate acestea devin o parte din mine. Oh, mare maestru Soshitsu Sen al XV-lea. Mintea mea refuză să devină o parte din această grădină golașă, din această iarnă tăcută, pentru că nu se poate înălța dincolo de Rezvan. Cum ar putea? Învinsă în fața ludicului, trag cu coada ochiului. Poate că e
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
spre cer. Îmi era cald; mă îmbrăcasem prea gros, gândind că o să petrec ziua în munții reci ziua aceasta specială, ziua aprinderii focului în cuptorul uriaș, unde așteptau, stivuite deja spre jertfă, măruntele opere ale trudei noastre. Aici avea atelierul maestrul meu de ceramică și ne strânseserăm, toți elevii săi, eu și Reiko fiind cele mai noi din clasă, să ajutăm la marele eveniment. Trei zile și trei nopți avea să ardă focul, neîntrerupt, vegheat în permanență de echipe care făceau
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
de funingine. Scaunele erau de tot felul: mici, din lemn; mari, cu spătar, adunate de prin toate colțurile, la fel ca și vasele dintre care nu erau două la fel. Fiecare minunat și trist în felul său, avorton al testelor maestrului și ale fiului sau, sensei secund, cum îl numeam eu în glumă, care tocmai experimenta noi tehnici de producere a unor culori speciale, marca Nanatsumori. Noi încă aduceam vase aburind îmbietor, pe când bărbații se apucaseră deja să mănânce, vorbind și
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
e nimic mai frumos pe pământ. Asistam la concursul de salt și înot al peștilor din apele calde și liniștite ale iazurilor, ale minunatei insecte, regele fără hrană, dar plin de har, greierul. Participam privind fericit, la salturile cocostârcilor mari maeștri care înfrumusețau bălțile și câmpiile verzi. În continuă comunicare cu Înaltul cerului era pasărea măiastră Ciocârlia, căreia îi închin poeziile „Te las”, „Pe câmpie” și „Mă-nchin”. Ca viața nopții să-mi coloreze sângele care încă din preadolescență îmi fierbea
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
clar: de ce trebuie să spun un da fundamental vieții? La Roma profesorii mei m-au ajutat să îmi pun această problemă, dar soluția trebuia să o găsesc eu. Îmi amintesc foarte bine când l-am pus în încurcătură pe primul maestru de exerciții spirituale cu această întrebare. Îmi făcuse referire la Dumnezeu. Dar întrebările privitoare la perspectiva mea despre sensul vieții și al libertății mele, al realității în general îmi păreau mult mai urgente decât problema referitoare la Dumnezeu, care în
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
nou întrebarea: cum putem atinge un punct stabil, o perspectivă sigură? În cele din urmă luasem o decizie: nu mă voi mai sustrage niciodată acestei întrebări, o voi înfrunta direct. O experiență spirituală În cadrul comunității Pontificium Collegium Germanicum exista un maestru spiritual de mare încredere. Avusesem norocul de a întâlni o persoană excepțională, pe Wilhelm Klein, un iezuit care călătorise foarte mult, cu o formație filozofico-teologică în linie hegeliană. A murit în 1998 la vârsta de o sută doi ani. Una
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
și critica sistemul roman centralizat. Aveam un mare respect pentru iezuitul H.M. Enomiya-Lassalle, care trăia în Japonia și știa să unească precum nimeni altul meditația zen japoneză cu spiritualitatea creștină. Era prezent la inaugurarea Conciliului Vatican II și fusese primul maestru zen creștin care suferise sub sistemul roman. Din păcate când am fost în Kentucky, din motive de timp, nu am reușit să-l întâlnesc pe călugărul trapist Thomas Merton, faimos în toată lumea. Toți trei sunt deja morți, dar au până în
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
o trezire intelectuală, la nașterea unui mare interes pentru istorie, artă și literatură, fapt ce îi situează pe învățați, literați și intelectuali pe treapta cea mai înaltă a ierarhiei sociale. Pentru Confucius (K'ung fu-tzu), care la început era un maestru ca mulți alții, proverbele tradiționale ale oracolului sunt mai puțin importante decât alegerile morale ale oamenilor. Confucius nu dorește să retrezească forțele magice ale naturii, ci pe cele ale omului. Într-adevăr, cu greu aș putea accepta să susțin întoarcerea
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
morală. Omul, în special suveranul, trebuie să înțeleagă și să caute să satisfacă "voința cerului". Dacă nu o face, își pierde legitimitatea, motiv care explică nu puține dintre revoluțiile chineze. Dimpotrivă, aș simpatiza mai mult cu înțelepciunea umanistă a doctrinei maestrului Confucius. Omul trebuie să aspire la un raport armonios cu semenii săi și cu natura, trebuie să demonstreze umanitate (ren) în raport cu ceilalți oameni; bunătate, bunăvoință, altruism. Acestea sunt obiectivele ce trebuie să direcționeze atât reînoirea interioară a individului, cât și
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
morții, ce depășesc orice imaginație umană. Modelul de viață în carne și oase Astfel, crucifixul devine semn de speranță. Din perspectiva intrării lui Isus în viața veșnică a lui Dumnezeu, discipolii săi încep să vadă și să interpreteze diferit persoana Maestrului din Nazaret. El apare tot mai intens ca întruparea vie a cauzei sale: întruparea unui comportament nou față de viață și un nou stil de viață. O dată cu trezirea la o viață nouă este evident că Isus Cristos este fundamentul spiritualității creștine
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
Bisericii, a fost transmisă o eroare la rândul ei genială întregii teologii occidentale, medievale, iar prin intermediul lui Luter și celei protestante. Sfântul Augustin, care la început era foarte mundan, avusese un fiu la doar șaptesprezece ani, pe când era un tânăr maestru de retorică și el trăise timp de treisprezece ani în concubinaj cu mama copilului. Pentru un anumit timp fusese un membru ascultător al sectei maniheilor, care explica Răul și sexualitatea apelând la un principiu al răului. Pe baza experienței personale
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
duhul" este valabilă promisiunea Predicii de pe munte, deoarece "a lor este împărăția lui Dumnezeu" (Mt., 5, 3). Educație în spiritul respectului reciproc Cât de complexă este și problema educației: de la revoluția culturală din 1968, stilurile, metodele și figurile educative părinți, maeștri, profesori trăiesc o criză profundă. Se văd expuși la o imensă critică și la reproșuri intolerante din dreapta și din stânga: prea conservatori pentru unii, prea progresiști pentru alții; prea politizați pentru unii, prea apolitici pentru alții; prea autoritari pentru unii, prea
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
altă introducere, căpitanul Îi străpunsese gâtul cu o lovitură simplă descriind un cerc Întreg, pe când tinerelul Încă Încerca să se așeze grațios În gardă cu picioarele flexionate și brațul Întins, străduindu-se cu disperare să-și amintească povețele elegante ale maestrului său de scrimă. Unsprezece oameni, rememoră Alatriste. Și, În afară de junele marchiz și de un soldat foarte oarecare numit Carmelo Tejada pe care Îl lăsase rece Într-unul din duelurile lui flamande, nu era În stare să-și amintească numele celorlalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
scandal, doi contra doi mai merge. Poți conta pe mine. — Știu, zise Alatriste. — Jap, jap și șo pe ei. Poetul Își sprijinea mâna pe garda spadei care Îi ridica la spate capa scurtă. Îți datorez asta și multe altele. Iar maestrul meu nu-i chiar Pacheco. Zâmbiră amândoi la unison, la fel de răutăcios. Luis Pacheco de Narváez era cel mai faimos maestru de scrimă din Madrid, ajungând să dea lecții regelui stăpânul nostru. Scrisese câteva tratate despre meșteșugul armelor și, aflându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Își sprijinea mâna pe garda spadei care Îi ridica la spate capa scurtă. Îți datorez asta și multe altele. Iar maestrul meu nu-i chiar Pacheco. Zâmbiră amândoi la unison, la fel de răutăcios. Luis Pacheco de Narváez era cel mai faimos maestru de scrimă din Madrid, ajungând să dea lecții regelui stăpânul nostru. Scrisese câteva tratate despre meșteșugul armelor și, aflându-se odată În casa președintelui Consiliului Castiliei, se lansase Într-o discuție cu don Francisco de Quevedo asupra unor detalii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]