4,695 matches
-
nevestei califului sub ochii tăi, minunate sulamite Își descheie pieptarul și-ți zic «ia-mă, ia-mă, dar lasă-mi viața»... Iar templierul, nu, ar trebui să rămână dârz, plin de putoare, hirsut cum Îl voia sfântul Bernard și să murmure vecernița... Pe de altă parte, e destul să citești Retraits...” „Ce anume erau?” „Statutele ordinului, redactate destul de târziu, să zicem, În epoca În care ordinul era deja pe ducă. Nimic nu-i mai rău decât o armată care se plictisește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
frumoasă, cu pasiune și compasiune, pentru că Dolores avea ochii strălucitori, iar Diotallevi, prăbușit În insanitatea unei a doua sticle de apă tonică, Își Întorcea serafic ochii către cer, sau, mai bine zis, către tavanul barului, câtuși de puțin sefirotic, și murmura: „Și poate că ei erau toate astea la un loc, suflete pierdute și suflete sfinte, grăjdari și cavaleri, bancheri și eroi...” „Sigur că erau ieșiți din comun”, veni verdictul lui Belbo. „Dar dumneata, Casaubon, ții la ei?” „Eu Îmi fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ele”. Amparo Încercă să recâștige teren: „Nu aveau loc acum două mii de ani?” „Nu sunt așa de tânăr ca dumneavoastră”, zâmbi Agliè. „Precum Cagliostro”, am glumit eu. „Nu-i el acela care, trecând odată prin fața unui crucifix, a fost auzit murmurând către servitorul lui: „Îi spusesem eu iudeului ăstuia să fie atent În seara aia, dar n-a vrut să mă asculte?” Agliè deveni rigid, m-am temut ca gluma să nu fi mers prea departe. Am dat să mă scuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
materialism istoric?” surâse Agliè. „Mi se pare c-am mai auzit vorbindu-se de așa ceva. Un cult apocaliptic practicat de tipul acela născut la Trier, nu-i așa?” Am strâns-o pe Amparo de braț. „No pasarán, amore”. „Isuse Hristoase”, murmură ea. Agliè urmărise fără să intervină micul nostru dialog pe șoptite. „Puterile sincretismului sunt infinite, draga mea. Dacă vrei, Îți pot oferi versiunea politică la toată povestea asta. Legile secolului al XIX-lea restituie libertatea sclavilor, dar În Încercarea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
și că din teosofia lui, care Întruchipează contactul cu sufletele răposaților, s-a format spiritualitatea umbanda, gloria preanobilei Brazilii. În această teosofie, Aum Bhandà e o expresie sanscrită care desemnează principiul divin și izvorul vieții („Din nou ne-au Înșelat”, murmură Amparo, nici umbanda nu-i un cuvânt de-al nostru, are numai sunetul african”). Rădăcina e Aum sau Um, care e acel Om budist, și e numele lui Dumnezeu În limba adamică. Um e o silabă care, dacă e rostită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Întrebă Belbo. „Pentru că ești bărbatul vieții mele”. Roși, cum putea el să roșească, uitându-se din nou În altă parte. Îi răspunse: „Avem și un martor”. Și către mine: „Sunt bărbatul vieții ei. Lorenza”. „Ciao”. „Ciao”. Se ridică și Îi murmură ceva la ureche. „Și ce dacă?” zise ea. „Te-am Întrebat dacă mă duci acasă cu mașina”. „Aha”, zise el. „Scuză-mă, Casaubon, trebuie s-o fac pe taximetristul pentru femeia vieții nu știu cui”. „Prostule”, zise ea cu duioșie și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
mă duceam să mă spovedesc... Cred că păcatul, iubirea și gloria sunt asta: când tu Îți dai drumul pe niște cearșafuri Împletite de la o fereastră din Villa Triste, și ea te ține strâns pe după gât, suspendată În gol, și-ți murmură că tot timpul te-a visat numai pe tine. Restul-i numai sex, copulație, perpetuarea seminței infame. Dar, În fine, dacă aș fi trecut la trompetă, Cecilia n-ar mai fi putut să mă ignore, eu În picioare, strălucind, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
sarea filosofală, Încununarea operei la alb. Mi se părea că știu totul. Poate că-mi reapăreau În minte lecturi din ultimele luni, poate că Lorenza Îmi comunica știința ei prin atingerea mâinii, și-i simțeam palma ușor asudată. Mă surprindeam murmurând nume Îndepărtate, nume pe care, desigur, știam, Filosofii le dăduseră Albului, dar cu care eu, poate, o chemam nerăbdător pe Lorenza, nu știu, sau poate că te repetam doar, În sinea mea, ca pe o litanie propițiatorie: Aramă albă, Miel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
fel și chip inscripția aceea, numai că degetele cu unghii sângerii au rupt cu violență botnița Pepitei, iar ea se arătă gata de război. Dunga subțire de păr din mijlocul frunții i se zbârlise amenințător, buzele înroșite, tumefiate păreau că murmură un cântec de bătălie. Sabina se aruncă peste Leo și-și înfipse unghiile în pieptul lui. Ars de durere, acesta se încleștă de sânii ei, care se legănau furioși de la stânga la dreapta. În prima fază a învălmășelii, Siegfried profită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ești atât de profund femeie, încât efectul pastilelor e diminuat. Ca să nu mai vorbesc de lipsa ta de interes pentru grosolanele distracții bărbătești și de blestemata înclinație pentru tot felul de cosmetice și parfumuri. - Și lui Leo îi plăceau parfumurile, murmură Sabina-Cosmin. Pe ușa rămasă deschisă se buluciră cei doi infirmieri vânjoși, care rataseră intercepția nepoftitului. - Unde-i, Șefu’? Că noi nu-l văzurăm! Doctorul le făcu semn cu dosul palmei să dispară. - Cea mai mare victorie - jalnică victorie - au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cerului albastru cristalin. Ea nu a uitat să-și contureze puțin ochii și iarba a prins deja culoare. După ce și-a pieptănat părul, și-a pus pe cap un voal alb prin care a anunțat izvoarele că pot începe să murmure poveștile adunate în timpul iernii. Un cer de primăvară plutește pe apele aurii ale văzduhului. Lujerele verzi ale florilor împânzesc natura, iar petalele lor par niște dansatoare în bătaia vântului. Soarele este mai darnic în lumină, zilele s-au mărit, iar
Arta si creatie in anotimpul primavara. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Voloşciuc Cristina Maria () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2335]
-
mult, cu mult mai potrivit, șopocăiește Fratele. Și din al meu! îl confirmă Dănuț. Plecați, băi, d-acilea, cu tâmpeniile voastre! se scutură, cu suspiciune, Boss. Haladiților. Sile se ridicase deja, după ce Îngerul îi pusese părintește ambele mâini pe creștet, murmurând o rugăciune scurtă și descrisese larg semnul crucii, pe deasupra Namilei, către sfârșit. Din această clipă și până vom împlini integral ceea ce ne-a adus aici, să nu-l mai atingeți, oameni buni! Nu vă jucați! le cere Arhanghelul, pe un
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și o șterge spre stradă, evitând speriat să mai privească înapoi. Netemător, Bursucul Trei-Coițe se întoarce de pe trotuar, intersectându-se cu Bossul și își lipește calin, fără să șovăie, botul cald, de urechea învinețită și însângerată a celui căzut. Apoi, murmură măsurat, psalmodiind cuvintele: O, nobil fiu! Nu le permite spaimelor Trecerii, să-ți distragă spiritul tău nemuritor. Adună-te! Întărește-te! Trezește-te! Înalță-te! Curând, foarte curând, vei recunoaște tu însuți generoasa Puritate, Plenitudinea, Lumina cea glorioasă și clară
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
a lăsat nouă racla cu Sfânta Cupă. Potirul în care s-a prelins Sângele Mielului nevinovat. Cupă pe care ați văzut-o cu toții și ați și băut din Ea. Un lucru foarte mare, foaaarte însemnat, după cum sigur bănuiți! Prea-Sfântul Graal, murmură Fratele. Graalul...! Atâtea și atâtea minți obsedate l-au căutat și l-au vânat, prin lume, veacuri după veacuri, eroi și nelegiuiți, figuri faimoase și discipoli simpli, credincioși și eretici, cavaleri, oșteni, prelați, neguțători, criminali, visători, clarvăzători, ba chiar și
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
băi...! Pe toți...! Uraaa...! urlă Vierme. Un tropot de potcoave oțelite răsună atunci ritmat, prăvălindu-se înspre ei, în trena suflului. "Și am văzut un cal galben-vânăt și numele Celui de pe el era Moartea! Și iadul se ținea după el...!" murmură Fratele. Bogdănelu'Nebunu', rămas de capul lui, o și împunge la fugă, după cel de-al patrulea călăreț nocturn, zbierând: Dă și mie cinci lei...! Cinci lei! Dă, bă și mie... Dă-mi... Fire-ai... Apoi, cade ca străfulgerat, într-
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
învăluit de emoție: ― Să mă iertați, domnule, că mă găsiți aici, dar am fost poftit să trec negreșit, încă de astă-vară, adică acum vreo două luni, de către domnul deputat Gogu Ionescu, la băile din Sîngeorz, în Transilvania... ― A, din Transilvania? murmură Grigore cu un interes care încurajă pe interlocutorul său să confirme mai apăsat: ― Da, mă rog, din Transilvania... Aș putea adăuga că sunt chiar puțin neam cu domnul deputat, fiindcă, nu știu dacă știți, sora mea Laura e măritată cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
își aruncă pălăria pe masă. Sunt singură. Jenică, sărăcuțul, s-a dus la minister... Vino, vino, n-ai frică! Jenică nu-i gelos, cu toate că mă adoră... Își aduse aminte de pat, văzu niște adâncituri și se repezi să le netezească, murmurând cu o satisfacție plină de mîndrie: ― Uite ― așa-s bărbații de neastâmpărați... Parcă poți scăpa de insistențele lor? Titu se simți jenat și, ca să schimbe vorba, se grăbi să-i spuie că diseară va veni acasă poate mai târziu, pentru că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
am așteptat, că ne-a fost foame... Un chelner luă pălăria și pardesiul lui Titu în vreme ce el, uluit, nu știa dacă să mărturisească adevărul sau să lase pe Iuga să creadă că n-a fost exact la întîlnire. Se pomeni murmurând cu un glas străin, confuz: ― Ba eu sunt pe aici de mult, mi-am și azvârlit o dată ochii înlăuntru, iar pe urmă m-am plimbat prin fața restaurantului tot așteptîndu-vă, de mă și mir cum nu v-am văzut când ați
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de soluții și cu proorocirea că, de nu se rezolvă chestia țăranilor, are să vie revoluția să facă praf și cenușă Bucureștii! Grigore tresări ca trezit dintr-o visare. În aceleași clipe, aceeași întrebare și-o pusese și el, căutîndu-i răspunsul. Murmură cu privirea spre norii mânioși ce se vâltoreau peste capetele lor: ― Poate să fie numai o modă trecătoare, dar poate să fie și o durere străveche, care apasă sufletele ca o pâclă năbușitoare. Cine știe? 5 Grigore Iuga se perpelea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
becul electric aprins pe noptieră, Grigore privea umbrele imobile ce împestrițau odaia ca niște amintiri împietrite. Din când în când, cu coada ochiului, se uita la Nadina, care surâdea în ramă, încîntată de ea însăși. ― Câte ceasuri să fie?... Două! murmură dânsul amărât. La nouă mă așteaptă Dumescu și eu visez treaz la Nadina!... Doamne, Doamne, cât sunt de idiot! 6 A doua zi, până la prânz, Grigore a isprăvit cu bine toate afacerile. (Dumescu a fost amabil, ca totdeauna, a scontat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
domnul Herdelea nu s-a plictisit prea rău în mijlocul cărților frumoase, ca alții! răspunse Predeleanu ironic. ― Ca mine, adică! recunoscu Iuga dând din cap. Eu, ce-i drept, prefer alte frumuseți, mai ales în casa voastră... Titu Herdelea încercase să murmure o protestare, dar foarte timid, să nu facă cumva o gafă. Aceeași teamă a avut-o mereu și la timpul mesei, încît doamna Predeleanu a trebuit să-i vie în ajutor cu un surâs de aur, care să-i mai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și sub diferite forme. Dincolo într-un fel, aici altfel... ― Dar în alte părți, oamenii se luptă împotriva ei, se agită, țipă, pe când noi o privim ca o stare normală! Asta e buba cea mare! ― Uneori și lupta e inutilă! murmură Herdelea, convins. ― Iacă, asta e mai rea ca toate, domnule! Resemnarea asta! strigă Mișu. Credeam că dumneavoastră, cei de dincolo, sunteți mai dârzi pentru triumful dreptății! Lampa de petrol ce atârna din tavan peste mescioara încărcată cu cuie de lemn
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și salută ceremonios și respectuos: ― Să trăiești, coane Grigoriță!... Bine te-ai întors și cu noroc! Iuga răspunse rece, ridicând pălăria. ― Arendașul? șopti Titu cu ochii la omul de pe podeț. Grigore dădu din cap, iar când se mai depărtară puțin, murmură: ― Nici mie nu mi-e simpatic, cu toate că nu mi-a făcut nimic. Apoi, cu glasul de mai înainte: ― Uite, acuma sosim la altă răscruce, aproape de capul satului. Dacă mergi drept înainte, dai pe moșia cumnatului Gogu Ionescu, iar mai încolo
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Grigore știa că bătrânul e nerăbdător să afle ce-a făcut la București. Ii povesti cum a umblat și cum, grație culantei excepționale a lui Dumescu, s-a putut întoarce cu geanta mai plină decât a sperat. ― Vasăzică tot Dumescu! murmură Miron Iuga mulțumit. Numai prietenii cei vechi sunt săritori la nevoi... Dar pe armean ai făcut bine că nu I-ai strâns de gât. Foarte bine! Rămase un răstimp cu ochii la Grigore, pe urmă se întoarse iarăși spre Titu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Aristide, care e un băiat de zahăr. De altfel zilele astea va trece și el pe la curtea Iuga, deoarece a primit scrisoare de la conița Nadina că sosește în țară și vine negreșit și la moșie. Îndată ce se depărtară puțin, Dragoș murmură: ― Nu e fată și femeie tânără de care să nu se lege javra asta grecească! Tatăl despoaie pe bărbați și băiatul pe femei. În fața cârciumii erau acum mai mulți oameni care vorbeau și gesticulau cu aprindere. Când văzură pe Dragoș
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]