6,405 matches
-
Notarul Scurtu ori în Tanda și Manda, se trece nuanțat de la duioșie la ironie. Aurel P. Bănuț va fi avut un model în această proză, după cum D. D. Pătrășcanu este prefigurat în Linda Raia, o schiță amuzantă despre o obsesie nevinovată. Genul de umor trimite la o posibilă înrâurire a lui Mark Twain, scriitor din care la sfârșitul secolului al XIX-lea se traducea mult în România. Cu vremea, scrisul lui O. își pierde degajarea, firescul. Din preocupări didactice s-au
ONIŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288538_a_289867]
-
acestui roman al „ultimilor” descendenți ai lumii vechi („burghezo-moșierești”) este unică în proza lui N. Trilogia Somnul vameșului (1981), care cuprinde romane publicate anterior - Fără vâsle (1972), Noaptea (1974; Premiul Asociației Scriitorilor din București) și Grădina Icoanei (1977) -, continuă tema nevinovatului vinovat, descendent al lumii vechi și purtător al stigmatului trecutului. Scriitorul exersează mijloace stilistice total diferite însă abandonează subtilitățile unei scriituri poetico-simbolice, de sugestie și de atmosferă, în favoarea uneia realiste, exacte, de tipul scenariului cinematografic, dar cu suplețea unui stil
NEDELCOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288399_a_289728]
-
ceea ce, de altfel, face posibilă publicarea în anii ’70 a unui astfel de roman, ce pare a indica tarele regimului politic anterior, și nu pe cele ale orânduirii ceaușiste. Miza rezidă în căutarea adevărului personal și istoric, în descoperirea vinovăției nevinovate a personajului, prin care se relevă o întreagă lume. Istoria familiei Arghir, cu secretele și dramele ei, reface un traseu al decadenței, după cum povestea care se desfășoară în prezent, și anume încercările lui Iustin de a fi iertat și acceptat
NEDELCOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288399_a_289728]
-
prea târziu”, își simte „sufletu-n derivă”, aerul se umple de ceață și de păsări care, în loc să zboare, cad de pe ramuri. În acest univers reificat și degradat, „un țipăt de pasăre/ amintește că nimic nu e de înțeles/ nici măcar graiul nevinovat/ al păsărilor”. În creația din anii ’80 a poetei, destinul tragic personal converge cu deriva colectivă, într-o rostire poetică sobră, accentuând dramatismul trăirii. SCRIERI: Lumea care nu moare, București, l970; Sfere muzicale, București, l973; Ora clopot, București, l974; Colinele
NICOLESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288447_a_289776]
-
Turia, ciclul continuând cu Pe muntele Ebal (1990), Steaua câinelui și Străinul de la miezul nopții, dedicate perioadei cele mai zbuciumate - detenția și trecerea prin închisorile morții de la Aiud, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Mărgineni și Pitești, unde un număr mare de oameni nevinovați ispășeau tot felul de vini imaginare, în condiții inumane. De mare realism sunt paginile consacrate torționarilor, fiarele cu chip uman. Un amănunt de reținut pentru istoria literară este amestecul poetului Constantin Tonegaru în întâmplările legate de arestarea și detenția scriitorului
MIHADAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
explice caracterul excepțional al marilor epoci de cultură și civilizație. Istoricii nu mai sunt profeți angajați pe termen scurt de o societate măcinată de angoase. Nici în trecut istoricii n-aveau statutul ori competențele cititorilor în stele. Este ironică și nevinovată opacitatea lui Tacitus (55-120 d.Hr.) față de începuturile mișcării creștine, care în mai puțin de trei secole avea să schimbe toată logica dezvoltării Imperiului Roman. Istoria e constituită din structuri stocastice, prin emergența unor evenimente anonime. Istoria confirmă fenomenologia donației
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pentru orice paradox. Mirarea, ca efect al unei spontane reducții fenomenologice, prin care orice neînțelegere e privată de conotații, nu împărtășește nimic din agresivitatea indignării. Ca epifanie a întâlnirii originare a sufletului cu ființa lumii, mirarea înviază făptura cu siguranța nevinovată a copilăriei. Stupefacția, în schimb, nutrește resentimentul și adumbrește răzbunarea. Celălalt sau tărâmul făgăduințeitc " Celălalt sau tărâmul făgăduinței" Există însă și o altfel de „neînțelegere”, consumată ca mirare dezamăgită sau resemnare surdă în fața aparenței. O asemenea ecuație se rezolvă nu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
molcomă ne cheamă întrucât nu iscodește, ne luminează pentru că nu răscolește. Părintele Teofil personifică harul bucuriei (nulla dies sine laetitia). Senin, spontan și uneori ironic, părintele Teofil e un zoon gelastikon slujindu-și aproapele. Surâsul îi este de copil, nostalgiile nevinovate, iar naivitatea candidă. Repetatele succese citadine se datorează numai neîntreruptei sale dăruiri către celălalt, fără calcul, fără temere, cu gratuitate neselectivă. Părintele acționează mereu complementar: sfaturile sunt însoțite de o mimică deferentă, sancțiunile de o intonație adecvată, iar glumele de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
senzația că propria-mi personalitate s-a dizolvat într-un fel de societate pe acțiuni, împărțită în doi, că liberul meu arbitru a căpătat o rană mortala și că greșelile sau ghinionul celuilalt partener m-ar putea împinge, pe mine, nevinovatul, la un nemeritat dezastru sau chiar la moarte. Mi se părea de aceea, că e la mijloc un soi de suspendare a Providenței, căci n-ar fi putut consfinți, în spiritu-i de echitate, o asemenea nedreptate strigătoare. Și reflectînd și
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
vele rupte biciuiesc corabia de care se-agață. Un vînt murdar, care a trecut, desigur, prin coridoarele și celulele unor închisori și prin sălile unor spitale și le-a aerisit, înainte de a veni să sufle aici, cu aerul unui mielușel nevinovat. Pfui! Ce murdar e! De-aș fi eu vînt, n-aș mai sufla peste o lume atît de rea și de ticăloasă! M-aș tîrî undeva într-o peșteră și acolo aș rămîne! Și totuși, ce ființă nobilă și eroică
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
gospodărie. 5. Cum gândești? Obiective: înțelegerea drepturilor omului în respectul legalității. Activități: elevii răspund pe grupe la chestionarul următor: Am dreptul să spun ce vreau, când vreau și unde vreau? Da Nu Nu știu Am dreptul de a fi considerat nevinovat până la proba contrarie? Da Nu Nu știu Am dreptul de a organiza întruniri și marșuri oricând vreau? Da Nu Nu știu Am dreptul să iau parte la sistemul de guvernare a țării? Da Nu Nu știu Am dreptul la cetățenie
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
reprobabil”. Pluteau În sfere prea Înalte Valéry, Gide, Proustă Cum pot ei să simtă pe alde Cimpoiașu, Măgură, Jimborian, oameni cărora regele, bancherii, moșierii și ceilalți ucigași și jefuitori le-au umplut gurile cu noroiul gropilor de obuze și sânge nevinovat. Mocirla Varticilor Îi desgustă, nu pentru că a existat, ci pentru că e scrisă. Oftează după Valéry, Gide, după Proust. Permanenți căutători de timpuri pierdute, cu toate declarațiile pline de vibrații În glas, gen Comedia Franceză. Cu toată adeziunea verbală la lupta
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
concluziile unei analize filosofice pentru ca înșelarea celui inocent, constrângerea prin tortură de a acționa împotriva propriilor convingeri, despărțirea cu forța a copiilor de părinții lor, lipsirea oamenilor de resursele necesare pentru satisfacerea nevoilor elementare ale vieții sau uciderea unor ființe nevinovate să provoace o reacție de profundă indignare și o condamnare fără reținere. Știm prea bine că în asemenea situații și în multe altele rațiunea comună și sentimentele asociate ei sunt pe deplin suficiente pentru a asigura orientarea noastră. Cum stau
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
prin așteptare și inacțiune. Cunoscuți juriși germani au apreciat că, în acest caz, încălcarea unei interdicții legale ar putea fi justificată în măsura in care reprezenta singura posibilitate care mai stătea la îndemână pentru a încerca salvarea vieții unei ființe nevinovate. Președintele Asociației Judecătorilor germani a declarat, fără a pune, desigur, în discuție interdicția torturii și a amenințării cu tortura, că există cazuri excepționale care nu pot fi soluționate cu mijloace juridice, cazuri în care bunuri sau valori juridice trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
crime. Astfel încât nu concluziile unei analize filosofice, ci, în primul rând, exercițiul judecății morale comune a condus la decizia de a interzice prin lege tortura. Pe de altă parte, refuzul de a recurge la mijloace excepționale pentru a salva vieți nevinovate poate fi cu greu justificat din punct de vedere moral. Întrebat de ziariști, funcționarul poliței din Frankfurt a invocat pentru decizia lui atât de problematică rațiuni morale. El a spus că i-ar fi fost greu să explice părinților că
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
trebuit făcut în această situație? În limbaj kantian, suntem aici în fața a două maxime în conflict: maxima de a respecta demnitatea ființei umane și maxima de a face tot ce ne stă în putință pentru a salva viața unei ființe nevinovate. Amândouă pot fi justificate prin raportare la imperativul categoric. Deciziile pe care le dictează ele, cea de a obține informații despre locul unde este ascuns copilul prin mijlocul extrem pe care îl reprezintă amenințarea cu tortura, și decizia de a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
maxime superioare, maximă care ar putea fi validată pe baza imperativului categoric.38 Maxima ar fi: „Amenințarea cu tortura sau o altă atingere a demnității ființei umane este permisă atunci când ea reprezintă singurul mijloc de a salva viața unei ființe nevinovate”. Este însă necesară cunoașterea și utilizarea principiului formulat de Kant pentru a ajunge la această concluzie și a acționa în acest sens? Nu a ajuns funcționarul poliției din Frankfurt la aceeași concluzie utilizând doar resursele rațiunii morale comune? O privire
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
împărtășesc acest mod de a vedea lucrurile. Pentru orice om cu judecată sănătoasă este clar că cedarea în fața acestui gen diabolic de șantaj ar însemna o puternică încurajare pentru terorism. Viața și securitatea unui număr tot mai mare de oameni nevinovați ar fi astfel pusă în primejdie, desfășurarea normală a vieții, principiile și valorile lumii civilizate ar fi profund afectate. Chiar dacă frecvența și amploarea actelor teroriste cu țeluri politice se datorează în parte unor decizii strategice greșite ale liderilor politici responsabili
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
interzicerea în genere a minciunii, observând că principiul potrivit căruia spunerea adevărului în orice împrejurare este o îndatorire necondiționată a omului ar face imposibilă viața socială în genere. Pentru a susține această apreciere, Constant imaginase situația în care un om nevinovat, urmărit de un ucigaș, s-ar ascunde în casa unui prieten. Ce va trebui să facă cel din urmă dacă ucigașul îi bate la ușă întrebându-l dacă cel pe care îl urmărește se ascunde în casă: să mintă sau
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
care a mințit va putea fi acuzat împreună cu ucigașul. O asemenea argumentare nu ne apare convingătoare. Nu credem că vreun tribunal îl va acuza pe cel care a mințit cu intenția neîndoielnică de a împiedica o crimă împotriva unui om nevinovat. Este cu deosebire surprinzător să întâlnim o asemenea argumentare la Kant, care insista, cum știm, asupra ideii că acțiunile noastre trebuie să fie judecate, nu în funcție de consecințele lor, ci în funcție de mobilurile lor, în speță în funcție de faptul dacă sunt înfăptuite sau
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
acțiunile noastre trebuie să fie judecate, nu în funcție de consecințele lor, ci în funcție de mobilurile lor, în speță în funcție de faptul dacă sunt înfăptuite sau nu din datorie. Or, cine ar putea contesta că cel care minte pentru a salva viața unei ființe nevinovate a acționat din datorie? S-ar putea eventual obiecta că argumentarea lui Kant privește doar aspectul juridic, și nu cel moral. Kant însuși nu accepta însă că decizia juridică ar putea fi in genere despărțită de judecata morală, și cu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
susține deoarece ea nu ține seama de distincția dintre criteriul formal al moralității și legi morale particulare. Pe baza acestei distincții se poate arăta că avem nu numai permisiunea, ci chiar datoria de a minți pentru a salva viața unui nevinovat și că persoanele cu intenții criminale nu sunt îndreptățite să pretindă adevărul. Datoria de a apăra viața unei persoane nevinovate, care nu se poate apăra singură, suspendă interdicția minciunii. În acest caz, o excepție de la regula care interzice minciuna se
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
distincții se poate arăta că avem nu numai permisiunea, ci chiar datoria de a minți pentru a salva viața unui nevinovat și că persoanele cu intenții criminale nu sunt îndreptățite să pretindă adevărul. Datoria de a apăra viața unei persoane nevinovate, care nu se poate apăra singură, suspendă interdicția minciunii. În acest caz, o excepție de la regula care interzice minciuna se impune cu necesitate 23. Kant însuși, afirmă Paton, cum fac de altfel și alți autori, nu a fost consecvent cu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
apreciat că în răspunsul dat lui Constant Kant își îngreunează poziția acceptând tacit echivalența dintre propriul său exemplu, cel al servitorului care minte spunând că stăpânul său nu este acasă, și cel imaginat de Constant, în care prietenul unui om nevinovat, care este urmărit de un ucigaș, neagă faptul că cel urmărit s-ar ascunde în casa lui. Servitorul - comenteză Vuillemin - nu știe că cel ce dorește să vorbească cu stăpânul său are dreptul să știe adevărul. El crede că spune
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
legilor existente, respectiv a persoanei de a nu recurge la violență și de a spune doar adevărul va putea fi exploatată pentru înfăptuirea unor acțiuni condamnabile, și anume prigonirea supușilor, lipsirea individului de dreptul la viață și lăsarea unui om nevinovat, lipsit de apărare, pradă ucigașului 31. În asemenea conflicte dintre îndatoriri verdictul imperativului categoric va fi clar. Iar a urma acest verdict - conchide Vuillemin - înseamnă a rămâne fideli spiritului gândirii lui Kant, chiar și împotriva unora dintre afirmațiile sale explicite
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]