4,446 matches
-
care un fugar putea fi căutat. Marii proprietarui din sud erau interesați însă de un termen de căutare mai scurt, dat fiind faptul că majoritatea fugarilor își căutau refugiu în sudul Rusiei. În timpul primei jumătăti a secolului al XVII-lea, nobilii au trimis o serie de petiții colective autorităților, prin care se cerea mărirea perioadei de timp în care putea fi căutat fugarul. În 1642, țarul a stabilit un nou termen de 10 ani pentru căutarea celor plecați fără voie de pe
Iobăgia în Rusia () [Corola-website/Science/303031_a_304360]
-
ani pentru căutarea celor plecați fără voie de pe moșiile stăpânilor de pământ și un termen de 15 ani pentru găsirea țăranilor răpiți de noi proprietari. Codul de legi din 1649 introducea dreptul nelimitat al stăpânului pentru a-și căuta fugarii. Nobilii au căutat în plus să obțină sprijinul statului în căutarea țăranilor fugiți de pe moșii.
Iobăgia în Rusia () [Corola-website/Science/303031_a_304360]
-
care a scăpat a fost Komturul de Elbing, Werner von Tettinger. Măcelărirea unui așa mare număr de cavaleri aristocrați era ceva neobișnuit pe câmpurile de luptă medievale. Acest fapt a fost posibil datorită participării la luptă a infanteriștilor țărani. Spre deosebire de nobili, țăranii nu primeau nici o recompensă pentru cavalerii luați prizonieri și, astfel, ei nu aveau nici un interes să-i prindă vii pe teutoni. După bătalie, forțele polono-lituaniene au rămas trei zile pe câmpul de luptă. Toți nobilii de rang superior uciși
Bătălia de la Grunwald () [Corola-website/Science/303048_a_304377]
-
a infanteriștilor țărani. Spre deosebire de nobili, țăranii nu primeau nici o recompensă pentru cavalerii luați prizonieri și, astfel, ei nu aveau nici un interes să-i prindă vii pe teutoni. După bătalie, forțele polono-lituaniene au rămas trei zile pe câmpul de luptă. Toți nobilii de rang superior uciși în luptă au fost ingropați în morminte individuale, iar trupul lui Ulrich von Jungingen, acoperit cu mantia regală, a fost trimis la Marienburg. Restul celor morților au fost depuși în câteva gropi comune. S-a speculat
Bătălia de la Grunwald () [Corola-website/Science/303048_a_304377]
-
În schimb, Vladislav a ales să accepte o căsătorie cu o prințesă de origine poloneză, pentru a deveni catolic, astfel, s-a căsătorit cu Hedviga a Poloniei, când fata avea vârsta de 11 ani. Această ofertă a fost făcută de către nobilii din Malopolska, din mai multe motive. Aceștia doreau să neutralizeze pericolele Lituaniei și să asigure teritoriile fertile din Galiția-Volînia. Nobilii polonezi au văzut această ofertă ca pe o oportunitate de creștere a propriilor privilegii și pentru a evita influența austriacă
Vladislav al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/303057_a_304386]
-
s-a căsătorit cu Hedviga a Poloniei, când fata avea vârsta de 11 ani. Această ofertă a fost făcută de către nobilii din Malopolska, din mai multe motive. Aceștia doreau să neutralizeze pericolele Lituaniei și să asigure teritoriile fertile din Galiția-Volînia. Nobilii polonezi au văzut această ofertă ca pe o oportunitate de creștere a propriilor privilegii și pentru a evita influența austriacă, adusă de logodnicul anterior al fetei, William, Duce de Austria. La data de 14 august 1385, în Castelul Kreva, Vladislav
Vladislav al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/303057_a_304386]
-
să cedeze Samogiția și să-i asiste pe cavalerii teutoni în campania asupra Pskov, în timp ce ordinul fusese deacord să ajute Lituania într-o campanie de a confisca regiunea Novgorod. La scurt timp după accea, Vytautas a fost încoronat rege, de către nobilii locali, însă în anul urămtor, forțele sale și cele ale aliatului său, Khan Tokhtamysh al Hoardei Albe, au fost zdrobite de către Timurids, în Bătălia de pe râul Vorskla, încheiând ambițiile sale imperiale în est și obligându-l să se supună din
Vladislav al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/303057_a_304386]
-
cât și fiica au murit, lăsându-l pe Vladislav unicul conducător al Regatului Poloniei, fără moștenitor și fără prea multă legitimitate pentru a conduce regatul. Moartea Hedvigai a subminat dreptul lui Vladislav la tron și ca urmare, vechile conflicte dintre nobilii din Polonia Mică, care îl simpatizau pe Vladislav, și nobilii din Polonia Mare, au început să ia amploare. În 1402, Vladislav s-a căsătorit cu Ana de Celje, o nepoată a lui Cazimir al III-lea al Poloniei, aceasta fiind
Vladislav al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/303057_a_304386]
-
conducător al Regatului Poloniei, fără moștenitor și fără prea multă legitimitate pentru a conduce regatul. Moartea Hedvigai a subminat dreptul lui Vladislav la tron și ca urmare, vechile conflicte dintre nobilii din Polonia Mică, care îl simpatizau pe Vladislav, și nobilii din Polonia Mare, au început să ia amploare. În 1402, Vladislav s-a căsătorit cu Ana de Celje, o nepoată a lui Cazimir al III-lea al Poloniei, aceasta fiind o combinație politică care îi legimita domnia. Uniunea regiunii Vilnius
Vladislav al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/303057_a_304386]
-
fost învinși în mod decisiv în această bătălie și nu și-au mai revenit niciodată. Puținele mărturii care s-au păstrat sunt contradictorii. În iunie 1410, Vladislav avansa în teritoriul cavalerilor în fruntea unei armate de aproximativ 20.000 de nobili, 15.000 de oameni de rând înarmați și 2.000 de cavaleri profesioniști proveniți în principal din Boemia. După trecerea peste podul Vistula la Czerwińsk, trupele sale s-au întâlnit cu cele ale lui Vytautas, a cărui cavalerie ușoară includea
Vladislav al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/303057_a_304386]
-
ordinului a fost aproape anihilată, iar cei mai mulți dintre comandanții cheie fuseseră uciși în luptă. Războiul s-a încheiat în 1411 cu Pacea de la Thorn, în care nici Polonia, nici Lituania nu au adus acasă avantaje de negociere maximă, spre nemulțumirea nobililor polonezi. Polonia câștigase regiunea Dobrzyń, Lituania recuperase regiunea Samogiția iar Masovia recâștigase un mic teritoriu dincolo de râul Wkra. Cele mai multe teritorii ale Ordinului, inclusiv orașele prdate, au rămas intacte. Vladislav a procedat pentru a elibera multe dintre rangurile Cavalerilor Teutoni și
Vladislav al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/303057_a_304386]
-
el a încercat să creeze mai mulți aliați pentru Lituania. În Uniunea Horodło, semnată la 2 octombrie 1413, Vladislav a declarat că statutul de Mare Duce al Lituaniei era legat de "Regatul nostru Polonia, permanent și ireversibil" și a acordat nobililor catolici din Lituania, privilegii egale cu cele ale polonezilor. Actul includea o cauză cărora le interzicea nobililor polonezi să aleagă un monarh fără consimțământul nobililor lituanieni, iar nobilii lituaniei nu aveau voie să aleagă Marele Duce fără consimțământul monarhiei poloneze
Vladislav al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/303057_a_304386]
-
Duce al Lituaniei era legat de "Regatul nostru Polonia, permanent și ireversibil" și a acordat nobililor catolici din Lituania, privilegii egale cu cele ale polonezilor. Actul includea o cauză cărora le interzicea nobililor polonezi să aleagă un monarh fără consimțământul nobililor lituanieni, iar nobilii lituaniei nu aveau voie să aleagă Marele Duce fără consimțământul monarhiei poloneze. În 1414, a izbucnit un nou război cunoscut sub numele de "Războiul foamei", denumit astfel din cauza cavalerilor care au ars pământurile și morile, însă atât
Vladislav al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/303057_a_304386]
-
era legat de "Regatul nostru Polonia, permanent și ireversibil" și a acordat nobililor catolici din Lituania, privilegii egale cu cele ale polonezilor. Actul includea o cauză cărora le interzicea nobililor polonezi să aleagă un monarh fără consimțământul nobililor lituanieni, iar nobilii lituaniei nu aveau voie să aleagă Marele Duce fără consimțământul monarhiei poloneze. În 1414, a izbucnit un nou război cunoscut sub numele de "Războiul foamei", denumit astfel din cauza cavalerilor care au ars pământurile și morile, însă atât cavalerii cât și
Vladislav al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/303057_a_304386]
-
rupturi dintre Polonia și Lituania le-a oferit Cavalerilor o oportunitate de a interfera în Polonia. Vladislav l-a susținut pe fratele său Švitrigaila, ca Mare Duce al Lituaniei, dar atunci când Švitrigaila, care era sprijinit de Ordinul Teutonic și de nobilii nemulțumiți din Rus s-au răzvrătit împotriva suzeranității poloneze în Lituania, polonezii, sub conducerea episcopului Zbigniew Oleśnicki din Cracovia, au ocupat Podolia și Volinia, regiune pe care Vladislav o acordase Lituaniei în 1411. În 1432, un partid susținător al polonezilor
Vladislav al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/303057_a_304386]
-
de la probleme de guvernare la cele de ajutor. 1260 - Go-Saga îl obligă pe Go-Fukakusa să abdice. Kameyama devine împărat titular. Go-Saga rămâne împărat în retragere până în anul 1272. Shogunul, Munetaka, este însurat cu una din fiicele lui Konoe Kanetsune, un nobil de la curte și fostul regent imperial. Nichiren este alungat din Kamakura timp de trei ani pentru prelegerile lui împotriva Bakufu și a altor școli budiste. 1263 - Hojo Tokiyori moare. Nichiren se reîntoarce la Kamakura și-și continuă prelegerile împotriva statului
Cronologia Perioadei Kamakura () [Corola-website/Science/303064_a_304393]
-
înflorit între secolele al XI-lea și al XIV-lea și care proslăvește faptele de vitejie, onoarea și credința. Carol cel Mare și armata sa poartă lupte de șapte ani în Spania. Marsilion, regele sarazin al Zaragozei, ține sfat cu nobilii lui. La îndemnul sfetnicului său viclean, Blancandrin, Marsilion hotărăște să simuleze că se predă, pentru a asigura retragerea francilor de pe pământurile sale. Marsilion trimite emisari ca să negocieze predarea sa lui Carol: Blancandrin, conducătorul delegației, promite cu rea credință că, în
Cântecul lui Roland () [Corola-website/Science/303110_a_304439]
-
1989 - 1993,Antall a fost cel dintâi prim-ministru al Ungariei ales prin alegeri democratice după căderea regimului comunist în 1989. El a condus guvernul ungar între 3 mai 1990 și 12 decembrie 1993. provenea dintr-o familie de mici nobili. Tatăl său, József Sr.Antall, de profesie jurist, a fost activ în politica din țara sa, fiind în 1931 unul dintre fondatorii Partidului Independent al Micilor Proprietari agrari și ocupând mai multe funcții ministeriale. În anii celui de-al Doilea
József Antall () [Corola-website/Science/303186_a_304515]
-
cardinal, fiind declarat doctor al Bisericii de papa Leonțiu XII, în 1828 (a se vedea Doctor al Bisericii). Conform tradiției, s-a născut « la cinci ani după decesul lui Otton III »la Ravenna, în anul 1007, într-o familie de nobili ajunși la sărăcie. Fiind lăsat în ocrotirea unuia dintre frații săi, ajunge îngrijitor de porci. Apoi este luat înm îngrijire de un alt frate de al său, arhepiscopul de Ravenne, care îl duce la școală. În semn de mulțumire, Pierre
Petru Damiani () [Corola-website/Science/303190_a_304519]
-
a zecea parte din producția agricolă, a douăzecea parte a turmelor de animale și un număr variabil de ore de muncă neplătită. În timpul reformelor ultimului han, Șahin Ghirai, structura internă a fost schimbată după modelul otoman: pământul aflat în proprietatea nobililor a fost proclamat domeniul hanului și a fost reorganizat în "qadılıqs" - provincii conduse de reprezentanți ai hanului. Legea în hanat se baza pe tradiția tătară, legea islamică și pe anumite prevederi împrumutate de la otomani. Șeful musulman local era muftiul, care
Hanatul Crimeii () [Corola-website/Science/303203_a_304532]
-
fiind îndreptățit să primească o cotă (savğa)t care varia între 10 și 20%. Campaniile militare se imparteau în cele numite "sefer" - operațiuni miltare oficiale, conduse de hani - și cele numite "çapul" - raiduri de jaf întreprinse de grupuri separate de nobili - considerate uneori ilegale și interzise de hani, deoarece încălcau prevederile tratatelor oficiale între Hanat și vecini. O lungă perioadă de timp, până la începutul secolului al XVIII-lea, hanatul a menținut un intens comerț cu sclavi cu Imperiul Otoman și Orientul Mijlociu
Hanatul Crimeii () [Corola-website/Science/303203_a_304532]
-
imperială și a mobilizat pentru scopurile militare toate resursele financiare și umane ale Rusiei. În timpul domniei lui Petru, în armată au fost înrolați soldați profesioniști care efectuau servicul militar pe toată durata vieții, soldele fiindu-le plătite din banii publici. Nobililor imperiului li s-a impus să aleagă între serviciul în corpul ofițeresc pentru noua armată, sau în administrația de stat, slujbe pe care erau obligați să le presteze pe toată durata vieții. În 1722, Petru a introdus Lista rangurilor, în
Istoria Rusiei, 1682-1796 () [Corola-website/Science/302226_a_303555]
-
fost încoronat țar. În 1730, Petru al II-lea a murit din cauza variolei, iar Anna Ivanovna, una dintre fiicele lui Ivan al V-lea, (cel care fusese co-țar cu Petru cel Mare), s-a urcat pe tronul imperial. Clica de nobili care i-au asigurat țarinei ascensiunea a încercat să-i impună anumite condiții. În lupta ei împotriva acestor restricții, Anna a avut sprijinul acelei părți a nobilimii care se temea mai mult de oligarhie decât de autocrație. Principiul autocratic de
Istoria Rusiei, 1682-1796 () [Corola-website/Science/302226_a_303555]
-
de acord că ea a luptat pentru întărirea autorității guvernului, dezvoltarea resurselor imperiului și efiecientizarea administrației. La început, Ecaterina a încercat să raționalizeze procedurile de guvernare prin legi. În 1767, ea a înființat o Comisie Legislativă, formată în principal din nobili, dar și din orășeni și reprezentanți ai altor categorii, care urma să conceapă legi noi. Deși această comisie nu a reușit să formuleze un nou cod de legi, "Instrucțiunile pentru Comisie" ale impărătesei a familiarizat un anumit număr de ruși
Istoria Rusiei, 1682-1796 () [Corola-website/Science/302226_a_303555]
-
lui Pugaciov a hotărât-o pe Ecaterina să reorganizeze administrația provincială. În 1775, ea a împărțit imperiul în provincii și districte funcție de statisticile populației. Ea a hotărât ca fiecare provincie să se bucure de un aparat administrativ, polițienesc și judiciar. Nobilii nu au mai fost obligați să facă parte din aparatul administrativ central al imperiului așa cum stabileau legile promulgate de Petru cel Mare, mulți dintre ei primind însă roluri de conducere importante în administrația regoinală. Ecaterina a încercat de asemenea să
Istoria Rusiei, 1682-1796 () [Corola-website/Science/302226_a_303555]