11,594 matches
-
pare să dicteze este și acceptabil, și fezabil, în pofida aparențelor destul de puțin atrăgătoare? (Căci nu trebuie să ne închipuim că Platon trișează susținând lucruri pe care el însuși nu le crede!) Ei bine, va recurge la restauraționism. Parcă anticipând o obiecție a lui Aristotel la alcătuirea statală din Republica, care observa că, „dacă această alcătuire ar fi fost bună, ea nu ar fi putut scăpa neobservată în atâta amar de timp”, Platon se străduie să arate cu tot mai multă insistență
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
obiectul vizibil - doar inteligibilului, lumina intermediară nu mai are nici un corespondent, iar soarele corespunde Binelui. Este foarte posibil ca această neclaritate să fi rămas ca atare în textul lui Platon, deoarece, în fond, ea alimentează una dintre cele mai profunde obiecții ale lui Aristotel la platonism: cunoașterea are loc întotdeauna prin imagini, accesul la inteligibile nu este niciodată complet pentru condiția umană firească. Nu vom putea decela, în consecință, care dintre cele două liste este cea la care s-a referit
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
scenă Platon? Care e raportul dintre nomos-ul tradițional (al mitului) și cel modern (al filosofiei) în proiectul Statului platonic? Cum poate acest proiect să întemeieze ideea de Europa? Înainte de-a prezenta argumentarea lui Patočka, se cuvine să menționăm două obiecții consacrate care pot fi aduse (și au fost aduse) considerării lui Platon ca reper al tradiției gândirii politice europene. Prima este aceea formulată de Karl Popper în primul volum (Vraja lui Platon) din lucrarea sa clasică Societatea deschisă și dușmanii
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
controlul total asupra educației și formării membrilor săi, accentul total pus pe statul autarhic în defavoarea individului. Într-un cuvânt, o apologie - seducătoare și subtilă, și tocmai de aceea primejdioasă - a totalitarismului; apoteoza unui Creon deopotrivă tiran și sofist. A doua obiecție este cea enunțată de Denis de Rougement într-un text exemplar: „Les options fondamentales de l’Europe” (publicat întâia dată în „Annuaire de l’IUEE” în 1957 și reluat în primul tom al celui de-al treilea volum al Operelor
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ca timp al împlinirii (fundamentată în istoricitatea întrupării și în deschiderea eshatologică a timpului creștin). Trei afirmații radical antiplatonice care relegă formularea lui Nietzsche despre creștinism ca un „platonism pentru popor” în zona simplelor butade de succes. Cumulate, cele două obiecții afirmă incompatibilitatea dintre gândirea politică a lui Platon și destinul Europei: pe de-o parte, deoarece filosofia politică a lui Platon are ca țel configurarea unui stat totalitar (Popper), pe de alta pentru că la baza Europei se află alte opțiuni
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
deoarece filosofia politică a lui Platon are ca țel configurarea unui stat totalitar (Popper), pe de alta pentru că la baza Europei se află alte opțiuni, în dezacord marcant cu ideile platonice (de Rougement). Cum poate fi, în fața unor astfel de obiecții, susținut statutul de inspirator al „proiectului Europa” pe care Patočka îl revendică pentru Platon? Răspunsul lui Patočka este pe cât de simplu pe atât de enigmatic: Platon fundamentează „marele proiect filosofic al unui Stat al dreptății în care oameni aidoma lui
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
pusese să se comporte pe Socrate în dialogurile de tinerețe și în cele intermediare: contra mundum. Socrate, în felul în care Platon îl prezintă în cele dintâi dialoguri, de la Charmides la Menon, nu primește (în sensul de a le accepta) obiecții de la cei mulți în legătură cu Formele (de altfel atitudinea aceasta e clasică în ceea ce-l privește pe Socrate din perspectiva metodei). Pe de altă parte, Socrate din Banchetul pune întrebări, are nedumeriri, mai mult de unul singur, pentru că știe că ignoranța
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
unul din aspectele diagnozei. După ce problemele au fost identificate, următorul pas este intervenția, care în psihologia educațională constă fie în alegerea nivelului adecvat de educație (școli speciale), fie în rezolvarea problemelor prin consiliere psihologică (probleme sexuale, familiale etc.). Există câteva obiecții aduse testelor psihologice: a. Testarea psihologică presupune etichetarea unui individ, fapt care poate avea consecințe negative, dăunătoare subiectului. De exemplu, dacă un copil este categorizat ca având o inteligență scăzută, iar acest lucru va fi cunoscut de profesor, acesta din
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
însă și poziții sceptice. S-a susținut că învățământul actual, încorsetat de principii rigide, promovând mai mult gândirea critică, disciplina, conformismul, n-ar putea promova libertatea deplină a spiritului, fantezia lipsită de orice constrângere, atât de importantă pentru spiritul creator. Obiecția, deși are o parte de adevăr, nu este esențială. Gândirea omului are o uimitoare plasticitate. Și până acum școlarii, după ce studiau teoreme precis formulate la matematică și noțiuni riguros definite la fizică sau chimie, puteau foarte bine să adopte cu
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
sprijinită, din când în când, de evocarea unor fapte sau fenomene concrete. Ilustrul savant H. Helmholtz povestea studenților săi că, după ce găsea soluția la o problemă, începea să-și imagineze cum ar privi-o prietenii săi (oameni de știință), ce obiecții i-ar putea aduce. Și numai când rezolvarea rezista la această discuție imaginată, definitiva textul și-l trimitea efectiv prin poștă, așteptând confirmarea ipotezelor sale. Nivelul acestei dezbateri mentale, interioare, depinde mult de nivelul discuțiilor la care adolescentul și apoi
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
adus impactului redus al lucrărilor psihometrice de creativitate asupra practicii psihologice și pedagogice trebuie privit cu rezerve. Într-adevăr, mare parte din criticile adresate abordării psihometrice în studiul creativității sunt echivalentul în științele sociale ale aruncării copilului împreună cu covata. Multe obiecții cu privire la abordările psihometrice reprezintă acuzele postmoderne standard aduse metodologiei cantitative și multe dintre aceleași critici sunt îndreptate către abordarea psihometrică a cercetării inteligenței. În timp ce numeroase nuanțe ale criticilor - precum interpretarea eronată a inferenței statistice și alegerea inadecvată a designului de
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
domenii (vezi și Csikszentmihaly, 1996). În acest punct al discuției, singura concluzie pe care o putem trage este că o perioadă lungă de timp pare să fie o condiție necesară, deși nu suficientă, pentru apariția unei contribuții remarcabile; În ciuda acestor obiecții, rezultatele studiului lui Hayes sunt impresionante din mai multe puncte de vedere. În primul rând, este remarcabilă uniformitatea rezultatelor în cadrul unei discipline, dar și în total. În fiecare domeniu, analiza a inclus persoane din perioade istorice diferite - totuși, a apărut
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
cu toate că în unele dintre domeniile cercetate nevoia de creativitate este mai evidentă (de exemplu, sculptură, neurologie și matematică față de tenis, înot și cântatul la pian), tiparul anilor de pregătire s-a regăsit în toate. Problema creativității S-ar putea aduce obiecția că cercetarea pe tema exersării deliberate nu este relevantă pentru studiul creativității, deoarece unele domenii, cum sunt interpretarea muzicală sau sportul, implică un nivel minim de creativitate. Totuși, așa cum am arătat puțin mai sus, mai multe dintre domeniile cercetate de
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
cazuri au arătat că anii de studiere profundă a unei discipline sunt precursorii capacității de a crea lucrări originale. Problema grupului de control Interpretarea datelor despre exersarea cumulată și relația lor cu creativitatea pot ridica o problemă. Se poate aduce obiecția că informațiile despre Beatles nu ne spun nimic prin ele însele despre dezvoltarea aptitudinilor creative. Dacă dorim să demonstrăm că anii de exersare au o legătură cauzală cu rezultatele creative ale formației Beatles, atunci ar trebui să o comparăm cu
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
unii („Nu se poate să fi fost numai atât!”), dacă suntem pe calea cea bună, ne permite să înțelegem modul în care a apărut cel puțin un rezultat creativ fără să decretăm prezența vreunei particularități extraordinare a persoanelor creatoare. O obiecție legată de această concluzie este exemplul ipotetic al unei persoane având cunoștințe profunde care nu are rezultate creative însemnate. Un exemplu este autorul de manuale școlare (care, prin aceasta, se presupune că face dovada unor cunoștințe enciclopedice), dar care nu
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
asociații profesionale, au fost proiectate și adoptate legi cu privire la sănătatea publică. Este evident că acești oameni, bine antrenați să lucreze cu metodele și rigorile științei, aveau o anumită suspiciune Întemeiată față de supradimensionarea intelectualității și a educației umaniste În raport cu cea științifică. Obiecțiile față de supraliteraturizare În formația intelectuală, precum și cele referitoare la excesul de politicianism erau Întemeiate. Soluțiile politice la aceste probleme s-au dovedit Însă complet antidemocratice. Modernizarea nu este cu putință, credeau ei În mod Îndreptățit, fără igienă, sănătate publică și
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
o altă dimensiune, pusă în evidență de clasici, și anume că participarea la luarea deciziilor de natură politică este o sursă de dezvoltare și de îmbogățire pentru cetățean (Bachrach, 1967, p. 95). Fără îndoială că Schumpeter ar fi recuzat această obiecție, care i s-ar fi părut că ține de gândirea utopică, dar Raymond Aron a fost sensibil la pericolul pe care „neputința resimțită de cei mulți” îl prezenta pentru ordinea democratică. Pentru el, acest fapt favorizează succesul unei foarte tenace
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
variază în funcție de culturi. Abordarea pozițională Pentru identificarea membrilor „elitelor strategice” au fost adoptate trei abordări diferite: abordarea pozițională, cea reputațională și cea decizională (ibidem, p. 15 passim). Abordarea pozițională este cea mai lesne practicabilă, dar și cea care ridică cele mai multe obiecții din cauza ideii preconcepute de a nu utiliza decât date pretins obiective, după cum am specificat în secțiunea „Elitele poziției”. Această abordare este fondată pe ipoteza că pozițiile atinse în structurile formale ale diverselor organizații și instituții furnizează o bună aproximare a
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
că se poate transforma cu timpul Într-un sentiment al „fricii de frică”, ne frustrează de posibilitatea de a trăi emoțiile imprevizibile, dar revigorante, ale clipei. * „Televiziunea ne oferă subiecte de reflecție, dar suprimîndu-ne timpul de a reflecta.” (G. Cesborn) Obiecția devine foarte importantă dacă vom considera ca adevărată afirmația lui J.W. Goethe: „A gîndi e mai interesant decît a ști”. * „Boala care incită la creație este sănătate de ordine mai Înaltă. De unde urmează că medicii ar trebui să aibă
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
în rezumat a teologiei a lui Toma d’Aquino permite oricui să constate în ce măsură curgerea lină a gândirii fluide poate fi stânjenită de arhitectura carcerală a expozeului: aceasta îngreunează, încetinește inteligența, apasă asupra ei; ea este încorsetată în întrebări, articole, obiecții, refutații, răspunsuri, soluții; fiecare dezvoltare a ei este îngrădită de o logică în trei timpi; sunt citate abundent autoritățile - Biblia, Aristotel - pentru a justifica și legitima aserțiunile; sunt abordate uneori chestiuni extravagante: „în Dumnezeu este o compoziție de esență, sau
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
filosofia antică, zadarnic am căuta în el vreo luare de poziție personală în favoarea filosofului din Samos. Definiții platoniciene ale plăcerii, ale bucuriei și satisfacției care trec, în marea lor parte, printr-un comentariu al lui Philebos; trimiteri la criticile și obiecțiile lui Aristotel în Etica nicomahică: examinarea pozițiilor stoice, cirenaice, sceptice analiza tezelor lui Democrit, Eudoxin, Aristip, Epicur; ale frumoasei lucrări doxografice, utilă, între noi fie vorba, pentru că pune generos la dispoziție ideile hedoniste. Marsilio Ficino nu condamnă plăcerea în sine
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
foarte la modă într-o epocă obsedată de o structură atinge un apogeu în jurul anilor 1570 -, nici un plan de tip scolastic: opera iradiază ca un imens hohot de râs la adresa mașinilor de război medievale înzăuate în retorici aristoteliciene: chestiune, articol, obiecție, răspuns, soluție, numerotare, tot atâtea artificii în care Montaigne nu crede nici un moment. Acestei cazne conceptuale, el îi opune cuvântul liber, radios, detașat. își bate joc de sofisticăria pseudoștiințifică a celor din Evul Mediu. Salturi îndrăznețe, și pași de dans
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
mai mare, Montaigne prezidează partajul. Cere să se deschidă sipetul soției sale: și, într-adevăr, lănțișorul e acolo. Antoinette, mama filosofului, își salvează nora pretinzând că ea a pus acolo bijuteria într-un moment de zăpăceală. Montaigne nu face nicio obiecție, dar cere ca această versiune să fie consemnată de un notar, în prezența celor trei frați... Acestea fiind spuse, nu mai e nicio nevoie să cauți mai departe în Eseuri pentru a vedea unde anume teoretizează Montaigne adulterul, precizând că
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Index”, introdus în Human Development Report, UNDP, 2001; „E-readiness Index”, The Economist Intelligence Unit, 2000). Abordarea dezvoltării sociale prin intermediul indicilor a fost criticată (Atkinson et al., 2002) iar alternativ sunt utilizate seturi de indicatori relevanți pe dimensiuni ale dezvoltării. Printre obiecțiile apărute, menționăm: eterogenitatea dimensiunilor, selecția indicatorilor în urma unor opțiuni metodologice conjuncturale, arbitrarietatea ponderii acordate indicatorilor în scorul total. Însă nu doar măsurile compozite au dezavantaje metodologice, ci și seturile de indicatori în cazul cărora „impresia generală este că dimensiunile măsurate
Enciclopedia dezvoltarii sociale by Cătălin Zamfir, Simona Maria Stănescu () [Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
Din acest punct de vedere, alianța este un instrument al statelor, ca actori raționali în sistemul internațional, de a-și mări capacitățile sau de a bloca intenția adversarului de a-și spori propriile capacități. Se poate aduce acestui element o obiecție fundamentală, în sensul că alianțele nu sunt întotdeauna, în mod obligatoriu, îndreptate împotriva unui stat; ele pot fi îndreptate și împotriva unor fenomene din relațiile internaționale. Este cazul Sfintei Alianțe din secolul al XVIII-lea, care era mai degrabă o
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]