3,617 matches
-
era dispus să le repete în fața mai multor persoane; se preocupa să evite mai ales suspiciunile. Se ferea cu cea mai mare atenție de familiaritatea cu cei mari și cu femeile, și, având un curaj într-adevăr admirabil, nu-i păsa de mânia celor puternici, atunci când era vorba despre dreptate. A afirmat odată că cei mari își pun prietenii în lanțuri cu propriile sfaturi, iar femeile, fiindcă sunt mincinoase și pline de răutate, încearcă să ia mințile până și persoanelor evlavioase
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
III, 83), întrucât aceste personaje sunt menționate explicit în Ponticele atât pentru prezența lor grijulie și consolatoare la plecarea lui Ovidiu din Roma, cât și pentru afecțiunea pe care i-au arătat-o poetului și după exil fără a le păsa de riscul la care se supun. Trebuie să anticipăm o lămurire. Din două una: ori acești "doi sau trei, unu sau doi" prieteni fideli ai lui Ovidiu erau într-adevăr "prieteni la cataramă", cum se obișnuiește a se spune, ai
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
decât el Forsitan audacter faciam, sed glorior Istrum Ingenio nullum maius habere meo (v. 63-64). Așadar Roma să fie locul de exil hărăzit de destin pentru el! Și chiar dacă ar fi citit și apreciat la Roma, tot nu i-ar păsa de nimic. Concluzionează: "Voi, pentru care eu am încetat să mai exist, atunci când faima mi-a fost îngropată, păstrați liniștea la moartea mea!". Dorim să pledăm o dată pentru totdeauna în favoarea lui Paulus Fabius Maximus și nu a lui Cotta Maximus
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
timpul comunismului, în locul ei s-a instalat anomia. Îmi amintesc prea bine cum, în primele luni ale lui 1990, pietonii circulau voios și ostentativ pe carosabil doar fusese revoluție! Ca niște adolescenți scăpați de sub supravegherea părinților, românilor nu le mai păsa de legi. Dar, din păcate, fronda adolescentină era doar unul dintre aspectele cele mai benigne ale eclipselor legii, care a favorizat atât prin neaplicare, cât și prin caracterul deliberat lacunar al multor acte normative, un cumul de ilegalități. Impersonalitatea rece
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
și destul de adânci. În apa lor mocirloasă făceam baie noi, copiii, împreună cu porcii, gâștele și rațele oamenilor din mahala. După scaldă, după ce ne uscam, pielea era aspră, cu dâre de noroi și cu solzișori de murdărie. Dar nouă nu ne păsa, jocurile noastre erau prea serioase pentru a băga în seamă nimicurile. Apoi a venit foametea și tifosul din anul 1946-47. Nu mâncam cu zilele decât puțin cir, atunci când mama făcea rost de vreun pumn-doi de făină de porumb. Tata, și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
mai puneam la socoteală țăndările care săreau în toate părțile, de multe ori sărind și în ochi, pe picioare și mâini, căci eram gol, numai cu un pantalonaș scurt. Aveam peste tot zgârâituri, ba chiar răni deschise, dar cui în păsa? Treaba trebuia făcută. Munceam de dimineață de la ora 6 până seara la 5, și când veneam acasă, de oboseală nu-mi mai trebuia nici mâncare. Am dus-o eu așa o lună parcă sau două, nu mai țin minte. La
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
număr, se lăfăiau în petreceri și lene, ca într-o piesă de teatru tragicomină. Mai târziu au început războaiele între ei, care-i decimau cu miile și nu se întreba nimeni de ce-i așa. Zeii vedeau totul, dar nu le păsa, își vedeau de treaba lor, nu se complicau cu îndreptarea lucrurilor de pe Pământ. De fapt, ce interes aveau? Se spune că Pandora ar fi făcut starea de fapt de pe Pământ, deschizând cutia aceea fermecată. Și atunci un semizeu, pe nume
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
lor aspre și bătătorite de muncă. Din când în când, iar lansau câte un scuipat țâșnit printre dinți, în direcția știută. Scuipatul frământat mereu cu vârful toiegelor, făcuse un mic noroi, cam dizgrațios la vedere, dar lor nici că le păsa. Dacă erai mai atent la ce vorbeau, le puteai da pe deplin eticheta de radio-șanț. Când m-am apropiat de ei, unul tocmai zicea: - Ion a lu' Chioru a lăsat-o groasă pe Lisaveta Ilincăi din deal. Acu', cică-i
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
pachet, fructe, pătrunjel, mărar și leuștean, ardei iuți, cartofi, ardei, țelină, morcov, vreo 20 de franzele, apă minerală și altele. Le-am depozitat pe bancheta din spate, ocupau destul loc încât eu ajunsesem să stau cam înghesuit, dar nu-mi păsa, mergeam la pescuit, ce naiba! Ne-am uitat pe hartă și am luat-o spre Gorgova. De cum am ieșit din Tulcea, au apărut apele, în ambele părți. Pe drum era pietriș și nisip, un drum destul de bun, fără gropi. Am mers
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
le spun femeilor și sfaturile voastre vor fi poruncă pentru noi, vru să încheie spătarul, sculându-se, dar Geavit rezumă: — Mergeți direct pe galeră, nu mai trageți prin oraș la cine știe ce hanuri. Și încă ceva, vă rog să nu vă pese de marfa pe care o am încărcată. Spătarul aruncă spre turc o privire curioasă, dar se abținu de la orice întrebare. Salută tăcut și ieși printre șirurile de mărgele de lemn. Când îl văzură, cele două femei rămaseră surprinse de expresia
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
făcuși, uitași că mie mi-a spus Zamfira lui maica mare că o să ajung doamnă? Uitași? Țipa Maria și plângea atunci iar toți stăteau s-o mângâie și să o alinte de parcă ea s-ar fi măritat. Nimănui nu-i păsa că ea, Stanca, avea doar paisprezece ani, că pe beizadea Radu îl văzuse o singură dată, că îi era frică de el și că o să-i fie dor de casă, de mamă și de surori, de Maria, de Ilinca și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
-i uscate atingându i obrazul. „Nu se poate, dragul moșului, nu se poate, că se dărâmă mânăstirea.” Atunci s-a aruncat în poala anteriului popesc și a plâns cu sughițuri, îndelung. Nu mai auzea nici nucile căzând, nu-i mai păsa nici de frunzele galbene mânate de vântul toamnei. Așa n-a mai plâns niciodată de atunci, că doar era cocon domnesc și toată lumea îi intra în voie. Până când, să fi avut unsprezece ani. Era la Academia Domnească de la mânăstirea Sfântul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
acum fac ochi... Pașii nervoși îl aduseră în fața ultimelor uși, după care se intra în marea sală de audiențe a vizirului. Brâncoveanu, înainte ca ușile să se deschidă în fața lui, se întoarse spre cei cinci și șopti: — Să nu vă pese de ce facem noi, să salutați după moda turcească. Încă un pas și ușile se dădură de perete, lăsând liberă ochilor domnitorului priveliștea divanului marelui vizir. Pe sofale joase, printre perne și tapițerii, stăteau turcește tot felul de demnitari otomani, care
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mazilit și judecat pentru trădare. Știau și de noi și de aga Bălăceanu. Ce nu știau e că nimic din ce credeam noi atunci în sfatul acela de taină, ei bine, nimic nu era adevărat. Împăratului de la Viena nu-i păsa de noi, bineînțeles că-l supărau turcii și că pentru el erau o amenințare, dar nu se gândea nici o clipă la popoarele creștine din stăpânirea padișahului. De fapt, Valahia și Moldova le cerea Sobieski și dacă regele Ludovic s-ar
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
în care trebuia să acționeze un alt izbăvitor, țarul Rusiei... Era rândul Cantacuzinilor, al stolnicului Constantin și al spătarului Mihai să lase nălucirile și să-și dea seama că țarul nu-și dorea decât Azovul și Benderul, că puțin îi păsa de creștinii din Balcani! O să mă întorc la observațiile mele astronomice, la tratatele mele de geografie; marele stolnic Constantin s-a țicnit cu astrologia lui. Avea dreptate Kepler, se pomeni Hrisant Nottara vorbind tare în singurătatea chiliei din incinta patriarhiei
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de geam rămas deschis. Închise ușa în urma lui fără nici un zgomot. Dacă o să pășească pe furiș, careva o să-l vadă, dacă întâlnește pe cineva, o să-l bănuie și o să-l recunoască, deci hai să ne ținem ca și cum nu ne-ar păsa. Culoarele văruite erau pustii, deschidea uși după uși spre odăi care altădată păreau neîncăpătoare pentru jilțurile încrustate cu pietre scumpe, sidef și fildeș, pentru scoarțele oltenești sau orientale topind în țesătura lor cele mai minunate culori, dar acum păreau imense
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nu-l văz pe Constandinul Stancăi răpus. Cu tot neamul lui... Crezusem că i-am dat domnia cu împrumut pentru un an, doi, până se linișteau lucrurile... Dar el, douăzeci și cinci de ani s-a înfipt în scaun, fără să-i pese de noi Cantacuzinii că îmbătrânim și murim și nu apucăm să ne cânte și nouă: vrednic este! Ultimele două cuvinte le intonă tremurat, alăturându și glasul celorlalți boieri. Spătarul Mihai își trase capul spre spate, nu cânta, dar afișa cu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nu doream să se creadă că le plâng de milă atunci când aș fi prezentat lucrurile care stau la baza politicii noastre externe. Prin urmare, odată ajunsă acasă, aș fi enumerat toate motivele practice pentru care americanilor ar trebui să le pese: pentru că eram interesați de păstrarea stabilității, de existența unor piețe prospere peste ocean, de consolidarea domniei legii, de extinderea influenței și de îmbunătățirea imaginii noastre externe. Dar chiar în timp ce prezentam aceste argumente, am simțit că sunt inutile. Pentru a demonstra
Puternicul și atotputernicul. Reflecții asupra puterii, divinității și relațiilor internaționale by Madeleine Albright () [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
acestei legi decisive, identificarea și condamnarea oricărei forme de persecuție religioasă au ajuns o parte integrantă a politicii externe a Statelor Unite, iar diplomații americani au devenit mai detașați și versați în ceea ce privește ridicarea acestei probleme. Este normal ca americanilor să le pese de libertatea religiei. Acest principiu se află la baza democrației noastre și reprezintă un test sigur atunci când judecăm alte guverne. Dacă un guvern nu respectă demnitatea propriilor cetățeni, este greu de crezut că va respecta drepturile altora. Țările în care
Puternicul și atotputernicul. Reflecții asupra puterii, divinității și relațiilor internaționale by Madeleine Albright () [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
din afara granițelor ne vor inspira să căutăm ceea ce este mai bun în noi și în cei din jurul nostru. Lincoln a folosit din nou o frază perfectă, apelând după război la "ceea ce este mai bun în noi" capacitatea de a ne păsa de ceilalți într-un mod care nu poate fi explicat în întregime prin interese personale, logică sau știință. De aceea principiul este atât de important: fiecare individ contează. Dacă îl acceptăm cu adevărat și acționăm conform lui, vom avea o
Puternicul și atotputernicul. Reflecții asupra puterii, divinității și relațiilor internaționale by Madeleine Albright () [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
găsite într-o ”bucată de rai”, fără culori, aflate într-o lume a lor, purtate de o voce spre furt și obligată să mintă pe nesimțite pentru puțină satisfacere a trupului. Și totuși, ai călcat peste toate fără să îți pese unde ajungi, ți-ai cheltuit timpul încercând de probleme să fugi, iar acum... Acum ești stăpânit de: Ddistrugere Rrău Ootravă Ggunoi Serios, ai nevoie să te ridici, să faci ceva, să realizezi și tu că viața nu este doar un
Colorează-ţi viaţa altfel... fără droguri!. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Bota Bogdan Lucian Dimitrie, Bota Claudia () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2032]
-
anunțând că viitorul soț renunță la căsătorie și că el se prezintă în locul și poziția acestuia. E acceptat, preotul care slujește ca să nu-și piardă salariul, familia, pentru a evita un scandal, mireasa, pentru a-și folosi toaleta; ce-i păsa dacă era unul sau celălalt? Nu aveau ei drepturi egale? Căsătoria se făcu. Adevărul asupra pretinsei rupturi nu întârzie să se afle: fratele mai mic se dusese la cel mai mare în timp ce acesta se ocupa cu toaleta pentru nuntă și
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
toate temerile. Spunem că n-au mai fost locuri și gata. Altfel îți închipui ce rău o să fie. Ce-o să te faci tu, cum o să te arănești? Lăsând la o parte faptul că n-o să se poată să nu-ți pese de toți proștii care or să râdă de tine. Mă uitam la el și ca totdeauna glasul cu care îmi spunea aceste cuvinte mă făcu să înțeleg mai puțin ceea ce spunea. Cum o spunea, asta era uimitor. O veșnică surpriză
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
era uimitor. O veșnică surpriză. Reieșea în acele clipe că lumea n-ar fi atât de greu de suportat, dacă n-ar fi împănată cu proști. Ei, ce-o să fac? Sunt eu în stare, așa ca el, să nu-mi pese de ei? N-o să fiu, cum o să fiu? Sunt un copil, puțini sunt cei care cu adevărat se pricep să le facă față. Și atunci? - Și ce vreai tu acum de la mine? -Te întreb. Știi?! - Ce să știu? - Cum ce
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
nu mai am timp să mă mai împac" mi-a răspuns el. Știa deci că ura celor mai tineri are o durată lungă și bătrânețea îl silea să depună armele. La nouăsprezece ani însă, câți aveam eu atunci, nu-mi păsa dacă n-o să mă mai împac niciodată cu de-alde Megherel, cu atât mai mult cu cât soarta noastră nu era aceeași. Și îl vedeam acum, nu fără o satisfacție secretă, pe acest atotputernic pitit în acel pod, departe de
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]