2,776 matches
-
că Geddy Lee și Alex Lifeson sunt pseudonimele unor bărbați care aparțin poporului ce-a definit diaspora ca izbândă. Numele lor adevărate nu le mai transcriu... SCRISOARE PENTRU MELOMANI În amintirea lui Mândru Katz Victor ESKENASY La 30 ianuarie 1978, pianistul Mândru Katz murea brusc pe o scenă la Istanbul, în timpul unui recital Beethoven. Mă așteptam ca în emisiunea sa Interpreți de ieri, interpreți de azi, Radio România Muzical să marcheze anii scurși, așa cum mi se spune că a făcut-o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2198_a_3523]
-
Beethoven. Mă așteptam ca în emisiunea sa Interpreți de ieri, interpreți de azi, Radio România Muzical să marcheze anii scurși, așa cum mi se spune că a făcut-o radioul muzical israelian. În fond, copilul minune recunoscut de George Enescu și pianistul elev al Floricăi Musicescu este unul din interpreții legendari ai școlii muzicale românești. Iar împlinirea celor 30 de ani de la dispariția sa prematură ar fi o ocazie de a-l readuce în atenția melomanilor mai tineri, inclusiv prin a-i
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2198_a_3523]
-
i-a consacrat-o un alt critic, Ruth Guttman Ben Zvi, este gata, dar până la ora la care scriu aceste rânduri nu a ieșit încă de sub tipar. Dacă izolarea trăită de muzicienii români a transformat într-o amintire fantomatică figura pianistului care și-a petrecut totuși primii 33 de ani ai vieții în România, nu la fel stau lucrurile în Israel și în lumea largă în care sunt răspândiți discipolii săi de după 1959. Meritul cel mai mare îi revine lui Mordechai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2198_a_3523]
-
petrecut totuși primii 33 de ani ai vieții în România, nu la fel stau lucrurile în Israel și în lumea largă în care sunt răspândiți discipolii săi de după 1959. Meritul cel mai mare îi revine lui Mordechai Shehori, azi un pianist cunoscut de la New York. Shehori, care a studiat cu pianistul român din 1966 până în 1970, afirmă că pentru Katz, „muzica nu era numai profesiunea aleasă, era o chemare, o religie, o misiune sacră și o prețioasă iubire“. Sub vraja maestrului și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2198_a_3523]
-
România, nu la fel stau lucrurile în Israel și în lumea largă în care sunt răspândiți discipolii săi de după 1959. Meritul cel mai mare îi revine lui Mordechai Shehori, azi un pianist cunoscut de la New York. Shehori, care a studiat cu pianistul român din 1966 până în 1970, afirmă că pentru Katz, „muzica nu era numai profesiunea aleasă, era o chemare, o religie, o misiune sacră și o prețioasă iubire“. Sub vraja maestrului și la maturitate, Shehori a creat casa de discuri americană
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2198_a_3523]
-
puțin timp înaintea accidentului cardiac, în timp ce interpreta Sonata lunii de Beethoven. Un DVD, intitulat „Artiști legendari fără rival în rare imagine filmate cu sunet“, este disponibil din 2006. Anul în care criticul Grigore Constantinescu l-a scos o clipă pe pianist din uitarea românească. Asemenea altor mari artiști decizia de a rămâne în Occident, luată în 1958, în cursul unui turneu în Franța și Anglia, i-a permis o împlinire imposibilă în lumea din care plecase. E suficient să citești memoriile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2198_a_3523]
-
din uitarea românească. Asemenea altor mari artiști decizia de a rămâne în Occident, luată în 1958, în cursul unui turneu în Franța și Anglia, i-a permis o împlinire imposibilă în lumea din care plecase. E suficient să citești memoriile pianistului Dan Mizrahy (Așa a fost... , Editura Hasefer, 2005Ă pentru a avea o idee despre represiune și constrângeri, chiar dacă nu toți au avut parte direct de ele. În așteptarea monografiei lui Ruth Guttman Ben Zvi, care l-a cunoscut bine și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2198_a_3523]
-
închinat sexului femeii. Autorul are un mod de exprimare decis și elegant și dovedește o mereu surprinzătoare imaginație în reprezentarea a ceea ce pare cunoscut de toată lumea, astfel încât îl cucerește pe cititor: „Cel mai bine știu să atingă harpiștii, iar nu pianiștii, așa cum îndeobște se crede. Harfiștii au mici fisuri în buricele degetelor, astfel încât pipăitul lor este ca de termită umedă“; „Pipăitul cu limba este mai cu seamă rugos și realist și implică o atingere devalorizată de orice element diafan, întrucât proclamă
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
la originea declarației atribuite lui Celibidache nu au rămas fără efect. Iar pianista Dina Avrech îmi scria recent că scrisoarea din 1962 i-a readus în memorie, „în mod dureros, un incident ce mi-a cauzat prejudicii imense carierei de pianist concertant. Cu toate acestea, protestul lui Celibidache a fost în sine un gest nobil pe care l-am apreciat pe măsură“. În 1962, cariera pianistei era la apogeu. În chiar ziarul „Haaretz“, Alexander Uriah Boskowitz (Boskovitch), compozitorul născut la Cluj
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
adevărată pasiune poetică...“ Dirijorul Paul Kletzky confirma spusele sale: „Dina Avrech este o pianistă remarcabilă și o muziciană cu un talent adevărat, cu o înaltă cultură și inteligență“. Sergiu Celibidache însuși era citat de un prospect publicitar cu afirmația: „printre pianiștii din noua generație, o consider pe domnișoara Avrech cea mai bună, cea mai universal dotată și unul dintre puținii artiști tineri de încredere care pot salva și continua tradiția glorioasă a instrumentului ei“. Cum se știe, Sergiu Celibidache nu era
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
Să vedem, a zis Barceló, prefăcîndu-se dezinteresat. Ce-mi aduceți domniile voastre? Am aruncat o privire spre tata. El a Încuviințat. Fără alt preambul, i-am Întins cartea lui Barceló. Librarul a luat-o cu o mînă expertă. Degetele lui de pianist a explorarat grabnic textura, consistența și starea. Exhibîndu-și zîmbetul florentin, Barceló a localizat pagina de ediție și a inspectat cu o intensitate de polițist vreme de un minut. Ceilalți Îl observau În tăcere, ca și cum așteptau un miracol sau permisiunea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
fotografie sau o schiță În cărbune. Potrivit textului biografic, Julián Carax era un tînăr de douăzeci și șapte de ani ce se născuse odată cu secolul În orașul Barcelona, iar acum trăia la Paris, scria În limba franceză și profesa ca pianist de noapte Într-un local de moravuri ușoare. Textul de pe supracopertă, pompos și cariat, după gustul epocii, proclama pe un ton prusac cum că aceea era prima operă a unei valori uluitoare, un talent proteic și ilustru, promisiune de viitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
că romanul abia apăruse și că izbutise să smulgă două recenzii În două ziare din provincie, pe aceeași pagină cu anunțurile mortuare. Pe scurt, criticii Își vărsaseră tot năduful și Îi recomandaseră Începătorului Carax să nu-și părăsească slujba de pianist, Întrucît În literatură era limpede că nu avea să nimerească nota. Monsieur Roquefort, căruia i se Înmuia inima și buzunarul dinaintea cauzelor pierdute, s-a decis să investească o jumătate de franc și a luat cu el romanul numitului Carax
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
că tocmai achiziționase pe o nimica toată drepturile În limba spaniolă ale romanelor unui anume Julián Carax, un barcelonez care trăia la Paris. Asta trebuie să fi fost prin’28 sau ’29. Pe cît se pare, Carax lucra noaptea ca pianist Într-un bordel amărît din Pigalle, iar ziua scria Într-o mansardă mizerabilă din cartierul Saint Germain. Parisul e singurul oraș din lume unde să mori de foame se consideră Încă a fi o artă. Carax publicase În Franța două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
locuia Într-o rezidență pentru domnișoare de pe strada Riera Alta; dădea În particular lecții de solfegiu și de pian vlăstarelor familiilor privilegiate din Barcelona. Nu avea nici familie, nici avere, ci numai tinerețea și formația muzicală pe care tatăl ei, pianist la un teatru din NÎmes, i-o lăsase Înainte să moară de tuberculoză, În 1886. Antoni Fortuny, dimpotrivă, era un bărbat aflat pe calea prosperității. Moștenise de curînd afacerea tatălui său, un magazin de pălării din Ronda de San Antonio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
din salonul de onoare al restaurantului Bucovina. În mâna unui violonist de ocazie, care luase instrumentul de pe un scaun al orchestrei, ridicând-o la piept cu mână de maestru, vioara suspina în sonuri duioase, ce aminteau de Livenii lui Enescu. Pianistul, rășchirând degete subțiri și agile, răscoli și reașeză claviatura la loc, după trecerea acelui talaz grăbit al mulțimii clapelor ce reproduse nespus de fermecător aceleași suspine ale viorii, acompaniindu-și, melancolic, discursul insolit: Eh, rumene, rumene, rumene, rumeneee Ghive na
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Calaican, care adormise în scaun, tresări și își ridică repede capul din piept, pentru a-i comunica miracolul lingvistic: Vladi-mire, să știi, măi, că e ma-re minu-ne! Măi, Vla-di-mire, măi: eu în-cep să pricep nemțește! As-cultă cum cântă pianistul ă-la! Ui-te, ascultă: mama-lighe-le, cârna-țele, pastra-mele... Eu tra-duc tot ce zi-ce, măi! Vladimir stărui mult, ca să-i stimuleze înțelegerea: Mă, bombălăule, asta-i o cântare ovreiască, prin care cei plecați în Israel își amintesc de România, de mămăligă, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
curcubeu de lumini de neon. În fața lor stăteau în picioare, agățate de bara de sus, două fete, aparent eleve de liceu, care se întorceau de la un concert ce avusese loc în sala Hibiya. Încă sub vraja muzicii, discutau entuziasmate despre pianist. Gaston părea stânjenit. Stătea țeapăn, cu mâinile pe genunchi. Takamori și-a amintit de seara în care a plecat Gaston de la casa lor din Kyōdō. Era o noapte asemănătoare cu aceasta, cu o mulțime de stele argintii pe cerul senin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
reușeam să-mi fac decât o imagine a personalității ei. Nu aveam nici o idee cum se Îmbracă, ce fel de coafură are, dacă este slabă sau grasă. O chelneriță Îmbrăcată Într-o cămașă cu mâneci lungi, din acelea purtate de pianiști sau harpiști, cu părul ridicat frumos Într-un coc, a sunat clincănind dintr-un clopoțel, apoi s-a strecurat ceremonios printre mese cu o planșă pe care scria Mister Miyashita. Eram cât pe ce să ridic mâna, strigând ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Nici bani, nici devotament, nici recunoștință, pentru că, de fapt, aproape pe toți i-a ajutat. A fost o preoteasă a amorului. Acum face pe mama răniților. Mai degrabă, ține o menajerie: a tunat și i-a adunat. Actorul, Caravella, un pianist după ureche, trei cartofori, Căutătorul de aur și cine se mai nimerește, numai scursori. Cloaca aia împuțită are nevoie de un filozof; de un blazon pe care alături de sexul Caravellei să stea bufnița Minervei! Am pierdut partida, dar pe alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
repede: - Consideri problema insolubilă? Celălalt scutură din cap. - Este o chestiune de grad. Este posibil ca antrenamentul inițial să fi pornit pe o cale greșită și ca orientare diferită să poată da rezultate mai bune. Gosseyn înțelegea foarte bine. Un pianist care a învățat o digitație proastă nu poate deveni un virtuoz numai dacă nu învață din nou, cu multă trudă după o metodă bună. Creierul uman și corpul pot fi educate în vederea unor rezultate foarte diferite. Anumite metode sunt atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
râsul, mai ales când provoc râsul, Dacă-i așa, Îndrăznesc să vă cer o favoare, Care, Compensați-mă pentru absența de la concertul de ieri, Nu văd cum, Aveți aici un pian, Nici să nu vă gândiți la asta, sunt un pianist mediocru, Sau violoncelul, Asta e altceva, da, aș putea să vă cânt una sau două piese dacă țineți neapărat, Pot să aleg, Întrebă femeia, Da, dar numai ceva ce Îmi este la Îndemână, În limitele posibilităților mele. Femeia luă caietul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
de la înmormântarea cutare. Prima gospodărie colectivă, chipurile țăranilor; chipurile activiștilor, chipurile milițienilor. Primirea la Academie a renumitului scriitor, somptuoasa vilă anoului academician, academicianul vorbind la Congresul Partidului. Curtea fabricii. Apartamentul moșierului tocmai arestat, celebrul colecționar de tablouri. Istoria unei familii. Pianistul copil, tatăl, grav, lângă mama obeză, cu ochelari. Fetița și băiețelul la școală, plimbarea cu barca, înmormântarea fetiței, concertulfestiv. „Cinci mii de fotografii, domnule Vancea! O epopee!“, anunțase victorioasă Venera. Croitorul cu familia, cei doi frați ofițeri. Balerina cu maică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de nuclei talamici răspunzând rapid impulsurilor auditive și tactile (desigur, invers), producând, cum era de așteptat, reacția firească de trezire a Alimentarei. Recul P ata de soare, lumina, lumina toată dinspre DIMITRIOS Zarvos, FRANÇOIS Deladier, NORMAN Granz jazz-man-ul, TOMMY Flanegen pianistul, care au cântat în tranzit, prin Brăila, pe clapetele sufletului ei; i-au jefuit trupul în limba lor, au inițiat-o în tainele virtuozității dăruirii, a înnobilării lipsei de scrupule a pasiunii, în oferirea fără prejudecăți oricui, oriunde, oricât, frivolitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și-a tras scaunul mai aproape, a observat hainele curate, a mai cântat un studiu, așa cum l-a numit ea, l-a mai privit direct schițând un zâmbet imperceptibil, i-a luat mâna și i-a arătat poziția normală a pianistului, și, În timp ce cânta, l-a rugat să privească pedalele tocite ale pianinei pentru a prinde rostul lor În interpretare. Rică a ascultat-o și a fost vrăjit de mirajul unor picioare pe care În visele sale le bănuise a fi
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]