4,896 matches
-
moartea au mai multe variante. Injecțiile sunt, e drept, pediste, dar bandajele sunt udemeriste, piureurile fără sare sunt peremiste, algocalminele sunt conservatoare, iar operațiile sunt făcute de o alianță. Se mai ceartă chirurgii pesediști cu anesteziștii penegiști, câte un activist PIN fără noroc se trezește la reanimare fără penis, dar, în mare, lucrurile stau mult mai bine ca în primul spital. Iar când directorul celui de-al doilea spital îl convinge să se interneze la el pe un vice udemerist, subvențiile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
drag. Sunt însă în tine câteva trăsături care mă exasperează, mă fac să sufăr, mă umilesc și pentru care mă voi răzbuna. Păzește-te!“ „E seară. În cercuri largi, asemenea unei bucăți de aur zvârlite în unde, apune soarele... Printre pinii ce străjuiesc întunecați la marginea pământului, cerul coboară înspre mare și se topește cu ea în tainică îmbrățișare... Peste oameni și peste gândurile lor se lasă noaptea și stele încep să licărească pe mantaua ei întunecată... Toți ai casei sunt
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
știu cu ce să încep, atâtea minunății și atâtea frumuseți sunt împrejur și e așa de bine la casa noastră, încât ar trebui o sută de cărți poștale, nu una, pentru a le putea descrie: poiana și nesfârșita pădure de pini din dosul casei, ștrandul de la marginea pădurii, râul de munte cu ochiuri adânci și limpezi și cu tineri băieși, pe care Vally îi învață să facă pluta; zmeură cu zahăr și cu lapte proaspăt muls, câmpia Bârsei cu lanuri multicolore
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
milioane, poate că era lăsat în funcție în continuare. Sau dacă era român, toată lumea l-ar fi felicitat și invidiat pentru modul în care s-a aranjat, pentru istețimea sa. Tot astăzi, la Geneva, muncitori îmbrăcați în portocaliu au tăiat pinul maritim impozant care se găsea pe câmpul vecin imobilului în care locuim. Copacul-frate al meu, sacrificat în vederea construirii unor imobile de locuințe de lux. Ceva greu de definit îmi lipsește de când nu mai am acest copac în raza virtuală, mă
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
inițial. Construcția vetrei de foc a durat foarte puțin. Ne găsim cocoțati pe o morenă, câmpul argilos este plin de pietre lăsate în urmă de ghețarul scurs pe aici în epoca cuaternară. Adunăm lemne de foc din cele căzute din pin, dar și din tufișurile dese ce-l înconjoară și ne ascund de privirile vecinilor noștri din blocurile aflate la mai puțin de cincizeci de metri distanță. Cu gândul la pompieri, începem să frigem cârnați și să bem un rest de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
mele poartă destinul cetății. Și peste toate, ca o iluminare, Stă, neclintită de nimeni în veci, Flacăra vie a poporului meu În drum spre comunism.“ („Partidului“, Orizont, 7 mai 1976) DUMITRESCU Lucian „Chiar și-n crețurile grinzii Mai suspină fagii, pinii, Amintindu-și de pădure, Fripți de dorul rădăcinii. Fripți de dorul rădăcinii! Vâscul - că e vâsc - și totuși Cinstea frunzei nu și-o spurcă, Nu-și îmbăloșe gorunii Câți l au tot răbdat în cârcă. Numai unii, Numai uniiă“ („Ascultând
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
mai ales al cetinii de brad . Toamna, uneori scurtă, alteori lungă, cu dimineți reci și brumă de îți dădea impresia că a nins, cu culorile ei, de la galben crem deschis până la roșu bordo, de la verdele cremgălbui la verdele intens al pinilor înalți ca niște catarge de corăbii, de la verdele gri închis al molidului la strălucirea orbitoare în razele de soare, de o blândețe câteodată neobișnuită a brazilor arginti în adierea vântului, care era pe deplin stăpânul, indiferent de anotimp, acestei localități
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
povestite acum sunt departe de frumusețea realității și încerc să reconstitui cu ochii minții cum alergam pe aleile ce treceau printr-o mică pădure de conifere printre care se distingeau de la distanță renumiții brazi argintii. Tot parcul era înconjurat de pini cu coajă neobișnuit de groasă de culoare brun roșcată. Stâncile răsăreau ca din pământ, fără amenajări artificiale, înconjurate cu tufe și flori specifice zonei, mai ales cu mentă sălbatică. În diferite locuri erau amplasate bănci pentru odihnă, la umbra brazilor
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
a rămas curată și s-a renunțat la acoperire. Avantajul nostru, locul devenise de acum ștrandul nostru. A început și școala. Eram deja în clasa a VI-a. Împreună cu un coleg pe nume Erick Wagner am mers după coajă de pin mai groasă decât se găsea la pinii din grădina vilei Dora, rămasă în ruină după incendiul din toamna anului 1953. Din această coajă eu am cioplit corăbii și vapoare pe care le vopseam în culori de ulei industrial ca și
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
la acoperire. Avantajul nostru, locul devenise de acum ștrandul nostru. A început și școala. Eram deja în clasa a VI-a. Împreună cu un coleg pe nume Erick Wagner am mers după coajă de pin mai groasă decât se găsea la pinii din grădina vilei Dora, rămasă în ruină după incendiul din toamna anului 1953. Din această coajă eu am cioplit corăbii și vapoare pe care le vopseam în culori de ulei industrial ca și piesele prelucrate din traforaj. La începutul acelui
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
mai sus și trei de la Eidy Flleck a căror peisaje erau frumoase. Ca să obțin de la Eidy acuarelele pentru colecția mea am dat și eu altele la schimb din cele realizate de mine și chiar o corabie cioplită din coajă de pin. Aici la vedere erau și celelalte variante ale autoportretului meu realizat în clasa a V-a desenate în creion. Lucrările care făceau obiectul expozițiilor de sfârșit de an școlar, rămâneau în patrimoniul școlii. De mic aveam pasiunea de colecționar. Adunam
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
mai fie util zborului, dar absolut necesar ca să spunem: scepticii jubilează totdeauna prea devreme; și ca să ne putem Întreba: nu există În moartea fiecărui vis adevărat și principiul renașterii?... Pe deal e o casă albă, cu un copac, probabil un pin, În față. N-am fost niciodată pînă acolo și nu știu cine o locuiește, dar Îmi place s-o privesc spre seara cînd soarele fumegă sîngeriu. Atunci pare cuprinsă de flăcări. Ca și pasărea Phoenix... Nimeni dintre cei ce i-au atribuit
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
vise, nu ai satisfacții. Degeaba mai trăiești. După aproape un an și jumătate se hotărî să plece în vizită la Nicky în străinătate. O chemase telefonic. Din autocar privi atentă la fiecare peisaj de afară, îi părea vrăjit. Brazii aceia, pinii, munții cu stâncile lor, fiecare copac, fiecare floare, fiecare fir de iarbă, izvoarele cu coborâșul lor făceau parte din patrimoniul elegant și neclintit al țării noastre. O încântau. În scurgerea timpului universal toate acestea însemnau mai mult decât lumina unui
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cineva care te-a văzut de curând. Am luat planul Parisului, albumul și am găsit primele case din Avenue de l’Opéra. E departe de Café de la Paix? Mai jos, în rue des Petits Champs, e restaurantul La Pomme de Pin al lui M-me Titine, unde mâncai „mazer böb“, Chateaubriand și Ananas aux Kirsch. Pe Bd. Hausmann, colț cu rue Helder, hotelul la care am tras, înainte de a găsi apartamentul din rue Pasquier. Locuești într’o pensiune? într’o familie? De la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Viena, la ce oră ai plecat înapoi? Ajunsă la 12½ noaptea la Paris, unde te-ai dus, ce ai simțit? Ți-ai mai reamintit Parisul, ai avut cel puțin l’impression de déjà vu? Încerci un dejun la Pomme de Pin, rue des Petits Champs 71, [ori] Fauchon, Place de la Madeleine 24- 28? Cum îți scriam, a sosit Rainer cu d-na și Anne-Marie. Ți-aduci aminte de ziua când, invitând pe Lucie, a venit cu d-na Ghica, Dimitrie și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
bulversată. — Mestecenii îi importăm din Elveția, ca și ghirlandele de lumini de basm. Vei păși printre șirurile de copaci, iar crengile acestora vor atârna până la pământ. Iar tu vei păși ca o zână, în minunatul parfum dat de acele de pin, iar florile vor înflori în mod magic, iar păsările cu trilurile bine exersate vor începe să îți cânte deasupra capului... Ce zici, vrei și o veveriță animată? — Ăă... Rămân siderată. — Nu, nici eu nu sunt așa de sigură. OK... uităm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
sau două, spun, ridicând vag din umeri. Yes! Yes! Să-i fi văzut expresia! — Va fi minunat, intervine Robyn înflăcărată. Apropo, azi-dimineață am vorbit cu designerul. A comandat două sute de mesteceni și o să primim și niște mostre de ace de pin... Creierul Aliciei lucrează la turație maximă. — Deci tu ești tipa cu pădurea fermecată de la Plaza, spune în cele din urmă. Am tot auzit de chestia asta. O să coste o avere. Și e adevărat că o să ai violoniști aduși de la Orchestra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
muzicală din Frumoasa din pădurea adormită, iar domnișoarele de onoare pornesc pe culoarul dintre scaune. Și, deodată, mă trezesc că pășesc și eu în urma lor. Merg prin pădurea fermecată, purtată de valul muzicii. Luminile de deasupra licăresc feeric. Acele de pin pe care pășesc își împrăștie parfumul plăcut. E un miros proaspăt de pământ, păsările ciripesc și o cascadă susură undeva în fundal. La fiecare pas, florile din jurul meu înfloresc, frunzele se desfac și toți cei prezenți își țin respirația, uluiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Iată-ne în mult visatul palat din Knosos. După aproximativ două ore de vizitare ne-am așezat pe zidurile lui, la umbră, Liviu pentru a face câteva schițe, iar eu pentru a-mi nota ultimele impresii. Este răcoare la umbra pinilor, greierii cântă și din când în când ne mai dau târcoale rătăciții din grupurile organizate, sau răzvrătiții care doresc să se rupă de „turmă” și să perceapă singuri minunățiile mai mult bănuite, decât moștenite peste veacuri. Căci, într-adevăr, singura
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
în drum spre Argentona (am aflat într-un târziu), privind peisajul care-mi încânta privirile. Peisajul Cataluniei este imprevizibil, luminos, vesel, variat, fascinant. Lanuri de porumb verde și viguros, de-a lungul șoselei, tivite de cealaltă parte de șiruri de pini sau platani, întrerupți din când în când de câte un zid colorat din pietre rotunde și neregulate. Păduri prin care șerpuiește șoseaua, umbroase, cu cărări care duc nu se știe unde și cu câte două femei care apar stând de
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
covoare "la purtător", care încingeau și mai mult atmosfera din mașină. Peisajul în schimb era încântător și aveam noroc de vreme bună. Când am intrat în zona statelor Sao Paulo și apoi Parana, au apărut munții, au apărut plantațiile de pini și cele de cafea! (Apropo de cafea, știați că în Brazilia în multe restaurante cafeaua este gratis?) Există jocuri de "societate" (că de inteligență nu pot să le spun) în care cineva pronunță un cuvânt și ceilalți trebuie să găsească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de rigoare la adresa ambasadorului, care, simțindu-se într-un fel vinovat, a trebuit să-i mai invite o data doar "la fripturi", că salată mâncaseră destul pe vremea lui Ceaușescu!) Curitiba a început să fie anunțată prin numărul din ce în ce mai mare de "pini araucaria", înșiruiți de o parte și de alta a șoselei. Pinul araucaria este un arbore impunător, frumos, înalt uneori de 15-20 de metri, cu o coroană în formă de umbrelă. Fructele sale au mărimea și forma unei mingi de fotbal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
a trebuit să-i mai invite o data doar "la fripturi", că salată mâncaseră destul pe vremea lui Ceaușescu!) Curitiba a început să fie anunțată prin numărul din ce în ce mai mare de "pini araucaria", înșiruiți de o parte și de alta a șoselei. Pinul araucaria este un arbore impunător, frumos, înalt uneori de 15-20 de metri, cu o coroană în formă de umbrelă. Fructele sale au mărimea și forma unei mingi de fotbal și conțin fiecare cam 150-200 de semințe de 4-5 cm de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
în final la Bellu sau Sfânta Vineri! Situată pe un podiș cu înălțimea de 932 de metri, în apropierea portului Paranagua, localitatea a fost înființată la 1693, cu numele de Nossa Senhora da Luz dos Pinhais Sfânta Fecioară a Luminii Pinilor. Și-a schimbat numele în Curitiba la 1721 (în limba tupi kuri-tiba desemnând pinul araucaria). Parana și Curitiba au devenit începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea destinația unor valuri de emigranți europeni germani (inclusiv de pe Volga
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
932 de metri, în apropierea portului Paranagua, localitatea a fost înființată la 1693, cu numele de Nossa Senhora da Luz dos Pinhais Sfânta Fecioară a Luminii Pinilor. Și-a schimbat numele în Curitiba la 1721 (în limba tupi kuri-tiba desemnând pinul araucaria). Parana și Curitiba au devenit începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea destinația unor valuri de emigranți europeni germani (inclusiv de pe Volga), italieni, polonezi, ucraineni sau asiatici coreeni și japonezi, așa că strada e un adevărat spectacol
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]