3,087 matches
-
a trăsnit pe bandit în moalele capului. Un zgomot surd, însoțit de un soi de pîrîit și atletul hoț s-a izbit secerat de pămînt. Ortiz și-a dat seama că-i foarte grav. Îi ridică ușor capul și-l pipăie. Da, fractură gravă. S-a înfundat osul, poate muri în cîteva secunde. Aleargă la stradă. Face semn disperat la mașini. Nu oprește nimeni. Se așează în față, dar era cît pe ce să-l omoare. În sfîrșit, vede un polițist
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
să facă în situația de... criză. Cum spuneam, señor Eduardo era un om calculat, prevăzător. Nu se lăsa el surprins ca un om de rînd. Într-un sfert de oră ajung la o toaletă publică. Dacă o fi cazul... Se pipăie în buzunar și constată că are mărunțiș. Deodată, un alt tunet parcurge mai abitir interiorul său. De fapt, era mai mult trăsnet decît tunet. Crampe dureroase îl răscolesc și-l panichează. Se oprește și grimasele se succed pe fața sa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
fum. Un arc mai îndărătnic nu-i mulțumit că-l turtesc și se încăpățînează să iasă afară cu mine cu tot. Mă mut mai lateral și ceva mă înțeapă îngrozitor. S-or fi rupt pantalonii?! Alții n-am la serviciu! Pipăi cu mîna și un buric de deget atinge pielea. Este clar, între buricul degetului și pielea din locul ăla nu mai am pantalon. Mintea lucrează febril. Telefonez acasă și rog să-mi pregătească alt costum. Telefonez la serviciu și am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Îmi aduc-aminte la timp. Mă așez și mă uit în spate. O tînără din rîndul de lîngă perete îmi zîmbește amical. O fi văzut? Poate îmi zîmbește așa frumos pentru că sînt eu un bărbat irezistibil! Hm! N-aș prea crede! Pipăi discret locul cu pricina. Nu, nu mai dau de piele. Țesătura și-a mai revenit un pic. Luăm o pauză de cafea de 15 minute. Toți se îndreaptă spre locul indicat. Eu îmbrac haina. Lăsați haina, mă îndeamnă un coleg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
adoptă aceeași poziție ca și mine, ca să vadă mai bine. Între timp, se mai opresc vreo doi și ne întrec în curiozitate. Doarme? mă întreabă o cucoană de sub o pălărie imensă. Nu știu, asta încercam să aflu. Turiștii încep a pipăi șuruburile, roțile și chiar pun mîna pe botul calului. Fac poze cu și fără zoom. O fetiță întinde o bucățică de ciocolată spre cal, dar acesta este împietrit. Toți pleacă în liniște și rămîn singur, frustrat de încremenirea acestui monument
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
a aminti una dintre cele mai cunoscute poezii ale sale, „As-noapte, Iisus”, poezie care a făcut înconjurul închisorilor din România, inclusiv a celor de femei: Unde ești, Doamne ? - am urlat la zăbrele. Din lună venea fum de cățui. M-am pipăit, și pe mâinile mele Am găsit urmele cuielor Lui... În această poezie s-au regăsit foarte mulți dintre cei întemnițați printr-un act de profundă nedreptate de către regimul comunist, care a avut ca scop important distrugerea sufletului românesc, dar și
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
nod, nici măcar vedea culoarea sforii de după sau de dinaintea celor două noduri care ne țin prizonieri. Doar ochii minții le pot face. Dar minți sunt multe, implicit ochi. Și, dacă eu văd „albastru“, nu-i un motiv să Închideți radioul. Putem pipăi deci doar distanța dintre două noduri: primul e celebra Mare Explozie - spuneți-i de vreți Creație, dar cu ghilimele -, următorul e Marele Colaps al Universului - spuneți-i, la fel, cu ghilimele, Apocalips. Desigur, acel salt calitativ, Marea Explozie, a impus
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
demonului... ambii cu aceeași origine mitică. Spuneam că evoluția a Îmbrăcat cele mai diverse haine; dar, Întotdeauna reluând În forme, adică stofe superioare, vechea croială. Și atunci, să privim mai departe cazul particular al evoluției biologice, cea mai ușor de pipăit. Păi din plantă, de vreo două miliarde de ani, s’a născut tot plantă deși, În același interval, biocâmpul ei devine tot mai negentropic; mai darnic În perfecțiune, poate singurul ei mod de a susține evoluția. Evoluție care, În același
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
trebui folosită rațiunea, aceea care declanșează sau nu, ca și În care clipă, biochimia, transformând-o din știință În tehnologie. Evenimentul se naște dintr’un efect pentru a crea un altul. „Milenium“, 16 decembrie 2000, ora 15,25 61. A pipăi impalpabilul Dacă n’aș purta numele abia auzit, mi s’ar fi potrivit cel mai bine Toma, cu necredincioșie cu tot. Căci ca și acela biblic dau drept de cetate unei noutăți numai pentru a Încerca să mă Încredințez de
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Asta și orice altceva care poate reprezenta eventual un progres, o face cercetătorul, acela pe care-l definesc acum În câteva sentințe. Cercetarea e cea mai pură muncă manuală. Ca să ai succes, trebuie să faci totul cu mâna ta, să pipăi „opera“ (cum Îi spuneau alchimiștii) cu toate simțurile, căci ești mereu pe un teren necunoscut. Și, de aici, riscul... Dacă-l eviți, adică te cantonezi (doar) lângă realitatea imediată, nu spui nimic nou, iar dacă-l accepți, ducându-te mai
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
de-ar fi și tot e destul -, la fiecare pas și În fiece moment. Putem citi câte cărți vrem: nu vom găsi acolo decât trecutul și ceva principii generale, incomplete ori chiar depășite. Și planta de mai Înainte, aceea care pipăie În fiece moment pământul, cu sacrificii căci o rădăciniță emisă spre o zonă rea plătește asta cu zilele, acea plantă deci poate citi o “carte”: propriul ei genom, În care va găsi cu siguranță ce trebuie să facă, Însă numai
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
-vă cum am băgat În răcori un peștișor acolo, În laboratorul lui Cristi. Unul cam prostuț cu gramul lui de creier, dar - deocamdată - paradoxal de isteț. Pentru că, „deținut“ Într’un borcan Închis ermetic, ca nu cumva să miroase sau să pipăie ceva, În bezna pânzei negre care acoperea borcanul, ca nu cumva să vadă ceva, cu radioul - desigur acordat pe cunoscutul 1053 kHz - destul de tare pentru ca nici să poată auzi, a simțit că eu - pescar proverbial - mă apropiam de el. Și
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
oprit-o eu. N-a răbdat să nu pună mâna pe farfurii și pe tacâmuri. Din ce metal or fi de-au rezistat atât? Nu știu, însă metalele rezistă. Atunci or fi strălucit nu ca acum întunecate. Molipsindu-mă, am pipăit și eu un șervețel. Am simțit pânza aspră din care era făcut și părea prăfuit, nu atât de praful ca atare, ci de vreme. În față era o masă rotundă la care mânca starețul. Pentru că această sală este mare, tavanul
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
afișe, unde jocul de caractere și giumbușlucurile de paginație obligau întoarcerea la "regală". Am cunoscut zețari care izbuteau să înfiripe manual rândul fără a privi o clipă casetele "regalei", sau, și mai spectaculos ",împărțeau" pagina trasă citind ziarul. Alt ziar! Pipăiau floarea literei cu buricele degetelor și-o aruncau orbește... fix în despărțitura cuvenită! Recorduri de care n-o să-și mai amintească nimeni, tot așa cum n-avem, azi, habar de tehnicile și isprăvile săhăidăcarilor, abagiilor, tălpălarilor, mindirigiilor, braharilor... Când gazeta intra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
se afla sus, sus, apoi începea să coboare, mă cuprindea o stare de amețeală, cu frisoane și greață și mi se părea că nu voi mai avea echilibrul să mă opresc. Atunci când scrânciobul se oprea, stăteam câteva clipe țintuit locului, pipăiam cu frică pământul de sub picioare și abia îndrăzneam să pășesc spre ai mei, galben la față și rece de spaimă. Ți-a fost frică! Nu ți-a priit! Te-ai și îngălbenit, și pășești ca-n străchini... Las c-o să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Cu tot felu’ de chestii. Dă din mână, Încă nu s-a trezit bine, mi-e că nici lui nu-i prea vine să se miște. — La ora asta, orișicât, ar cam trebui... — Bea-ți cafeaua liniștit, mă Îndeamnă În timp ce pipăie concentrat, cu mâna băgată până la umăr În gura godinului, până scoate o sticlă de o jumătate de litru. N-are pic de cenușă pe ea, constată satisfăcut și-și Înfige colții de jos În capsă și-o smulge. Bine că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
pantalonii sidefii cu care plecase la nuntă și avea doar un semn mic la tâmplă, cât o cireașă, iar În rest nu vedeam nici o urmă de zdrelitură și nici un strop de sânge pe el sau pe lângă el, În timp ce Andrei Îl pipăia la gât. E bun de doctor ăsta, da, moșu' a murit. Fusese parcă operat fără să simtă și vindecat definitiv de durerea lui de șale și de orice fel de durere, Împlinindu-se Întrucâtva dorința vechiului meu tovarăș de baros
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
vedeam ca ziua În Întuneric cele două siluete apropiindu-se. — Stai că trag! Țipătul lui Andrei irupse Într-un hohot de râs. Parcă ar fi dirijat cu țeava saltul dezarticulat al celui din fața sa. — Ha! răcni plutonierul Cosmescu. Îl vedeam pipăindu-se Între picioare, probabil după pistol, dacă nu cumva făcuse pe el. Tu erai?... — Io, dom’ major! Io și cu Relu. Suntem la datorie. Nu știam la cine latră câinii. Mișună bandiții p-aicea... Nu credea el În bandiți, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
fermitate și competență și lăsat totodată să caște ochii și urechile și să bage la cap. Patrule de soldați și civili Înarmați făceau controale la ieșirea din gară și la gurile de metrou. Până să ies În Calea Griviței, m-au pipăit de arme În două rânduri și le-am arătat buletinul, din care reieșea că nu sunt terorist. Am stat În cumpănă dacă să cobor În metrou, dar nu mă simțeam pe moment atras de demisolul meu din Baiera Vergului, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Carol În stația de metrou Piața Muncii. El făcea parte dintr-o echipă din aceea de revoluționari care organiza filtre pentru prinderea teroriștilor. Continua să se facă folositor Revoluției căutând arme și otrăvuri lumea care circula cu metroul. M-a pipăit fără să mă recunoască, și n-ar fi lipsit mult să nu recunosc nici eu figura aia gălbejită și suptă de nesomn, mai cu seamă că-n locul gecii de rocker, purtate probabil și acum de Andrei, avea o șubă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Îmi clănțăneau dinții, lovindu-se zgomotos unii de alții, întrucât eu vedeam mereu acel întuneric din care creștea un pericol iminent pe care nu știam cum să-l înlătur. Am sărit din pat și-am început să umblu prin cameră, pipăind sfios lucrurile familiare pentru a-mi recăpăta liniștea dată de recunoașterea tactilă a acestora. Dar, oricât m-am străduit, nici acest contact benign nu a reușit să mă calmeze. Întunericul mă apăsa tot atât de intens și nu puteam să găsesc calea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
că au mers Medeea și Iason, fugăriți de Aetes: am dorit să ajung în locul în care, potrivit legendei, se afla ascunsă Lâna de Aur. Pentru asta, m-am documentat precis, recitind atent Argonauticele lui Apollonios din Rhodos. Mâinile mele au pipăit scoarța salcâmului din codrul sacru în care a fost sacrificat berbecul ritualic. Sacrificiile omenești trebuie să fi fost frecvente pe atunci: se credea că pot face pământul mai roditor și pot îmbunătăți rasa oamenilor. O preoteasă locală alegea pe cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ating. Numai un asemenea contact mă face să fiu încrezător în mine. Îmi dau seama că n-are rost să mă mai încred în imaginile literare. Totdeauna e necesar să le verifici consistența prin propria-ți experiență, să vrei să pipăi și să descrii materialitatea realului ce se manifestă într-o contiguitate perpetuă. Virginitate Erosul e considerat aici ca un soi de contaminare malefică. Un tânăr care cade-n plasa lui e îngrijit atent de parcă ar fi foarte bolnav, deoarece e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
că numai unuia dintre cei doi care mă reprezentau pe mine i se întâmpla acest accident. Căci, altfel, întindeam o mână și eu cel din apă mă agățam de ea și încet-încet reușeam să urc pe marginea șanțului. Mi-am pipăit hainele umede și am văzut că dublura mea dispăruse, probabil se înecase. Mă salvasem de la înec. Mi se arătase probabil cum voi pieri. Cel mai rău îmi părea de câinele meu. Dar când m-am uitat în jur, Imperator se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
mișca lent spre inima mea. Mă străduiam din răsputeri să rămân afară cu partea de sus a trupului. Vroiam să scap de senzația asta halucinantă. Asudam de efort și nu-mi dădeam seama că Aia se apropiase. Începu să mă pipăie, frecându-mi fruntea cu degetele ei fine. A fost o adevărată eliberare: deodată mi-am dat seama că nu era nimic real și că soarele mă bătuse puțin în creștet. Am constatat fericit că Aia era acolo ca să mă apere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]