3,039 matches
-
doar carnea de oaie și capră și carnea de vită. 2.2. Alte ingrediente: a) Sare ... b) Zaharuri ... c) Condimente naturale sau extracte sub formă de uleiuri esențiale, oleorezine, etc. ... d) Culturi starter ... e) Proteina vegetală ... f) La fabricarea Cârnaților plai, a ghiudemului și a babicului nu se va utiliza proteina vegetală. 2.3. Materiale: Membrane naturale, materiale de legare și ambalare. g.3. Specialități 2.1. Materii prime: Carne porc, carne vită, carne oaie și capră și carne provenită de la
NORME din 17 octombrie 2006 (*actualizate*) cu privire la comercializarea produselor din carne. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/259666_a_260995]
-
a Petrilei s-au găsit urme ale exploatării aurului aluvionar, de către daci și romani la locul numit Hududeu, unde au fost descoperiți și dinari romani. "Petrila" înseamna "drum pietros neasfaltat" în română. Oamenii locului, păstori și crescători de vite pe plaiurile bogate în pășuni, foloseau "piatra neagră care arde" la încălzit și la efectuarea schimburilor comerciale, straturile de huilă fiind întâlnite chiar la suprafață. La vremea când se închegau primele formațiuni statale românești feudale, voievodatul ce se întindea în Banat între
Petrila () [Corola-website/Science/296993_a_298322]
-
a cabanelor face ca în Zărnești să se practice un turism de recreere sau, cum se mai spune, un turism „verde” sau „ecologic”. Turiștii veniți la Zărnești pot înnopta la pensiunile din oraș sau la cele din apropiere, din zona Plaiul Foii, Poiana Mărului sau Tohănița-Predeluț. Ei pot practica în timpul petrecut la Zărnești alpinismul, echitația (călăria), drumețiile montane sau se pot delecta privind natura în adevărata ei splendoare, în cele mai sălbatice zone din Europa și anume în Piatra Craiului, unde
Zărnești () [Corola-website/Science/296995_a_298324]
-
cel mai sigur prin Comănești. Localitatea a fost o zonă de primă destinație a refugiaților sau emigranților din Transilvania ca urmare a persecuțiilor stăpânirii austro-ungare. Căile pe care le urmau refugiații nu erau cele obișnuite de comunicație, ci veneau peste plaiuri și locuri dosite, care astăzi sunt vestite pentru practicarea turismului montan. În anul 1864 prin Legea Administrației Locale s-a înființat Comuna Comănești formată din 7 cătune cu 3486 locuitori. Conform Dicționarului geografic din anul 1895 în Comănești funcționau 5
Comănești () [Corola-website/Science/296996_a_298325]
-
că, pe vremea când moșia era încă sub stăpânirea boierească, trăia o femeie destoinică și curajoasă, numită Moreanca (desigur, soția unui oarecare Moreanu). Curajoasa femeie stăpânea cu mare greutate pământul, căci se începuse coborârea pe vale a locuitorilor stabiliți pe plaiuri, "veniți din Țara Ungurească". Moreanca îi alunga cu parul de pe moșie. Pentru curajul cu care apara pământul și destoinicia ei, boierul proprietar (care nu locuia în zonă) și avea întinderi foarte mari de pământ, a dăruit Morencei locul care se
Moreni () [Corola-website/Science/297001_a_298330]
-
să fie construit, turiștii închiriau locuințe de la localnici și li se aducea apă pentru baie în butoaie la locuințele închiriate. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Pucioasa era o stațiune balneară parte a satului Șerbănești, aflat în comuna Șerbănești-Podurile, reședința plaiului Ialomița-Dâmbovița, județul Dâmbovița. Comuna Șerbănești-Podurile fusese recent formată, în 1886, prin unirea comunelor Șerbănești și Podurile; comuna Șerbănești avea în compunere satele Șerbănești, Miculești și Diconești, cu 2000 de locuitori. Aici funcționau două biserici și o școală mixtă. Comuna Podurile
Pucioasa () [Corola-website/Science/297028_a_298357]
-
biserici și o școală mixtă. Comuna Podurile a venit cu satele Podurile de Sus, Podurile de Jos, Malurile și Pucioasa, cu 2300 de locuitori. Ea avea două biserici, șase mori de apă, 3 școli mixte și instituțiile de administrare a plaiului. Pe teritoriul actual al orașului mai funcționa pe atunci în același plai și comuna Bela, cu satele Bela, Nistorești și Broștenii Noi având în total 1100 de locuitori. Și aici existau o moară de apă, o biserică și o școală
Pucioasa () [Corola-website/Science/297028_a_298357]
-
de Sus, Podurile de Jos, Malurile și Pucioasa, cu 2300 de locuitori. Ea avea două biserici, șase mori de apă, 3 școli mixte și instituțiile de administrare a plaiului. Pe teritoriul actual al orașului mai funcționa pe atunci în același plai și comuna Bela, cu satele Bela, Nistorești și Broștenii Noi având în total 1100 de locuitori. Și aici existau o moară de apă, o biserică și o școală. La începutul secolului al XIX-lea, datorită finalizării băilor de la Pucioasa, comuna
Pucioasa () [Corola-website/Science/297028_a_298357]
-
XIX, mai exact din anul 1855; • Biserica "Sfinții Voievozi”, din cartier Șerbănești datată 1894 și purtând hramul Marelui Ierarh Nicolae, înscrisă de asemenea în Lista Monumentelor Istorice din România și având codul DB-II-m-B-17671; • Casa Mielu Pietrosanu, ulterior sediu al Subocârmuirii Plaiului Ialomița situată pe strada Ion Heliade Rădulescu din cartierul Șebănești, datată încă din secolul al XIX-lea; • Cetatea Sfântă Noul Ierusalim din strada Glodeni Vale, Nr. 65B, un foarte interesant și controversat locaș de cult ortodox, cu o arhitectură deosebită
Pucioasa () [Corola-website/Science/297028_a_298357]
-
lucrările întâmplătoare au scos la iveală urme din vechime începând cu paleoliticul mijlociu și continuând cu etapele succesive, mezoliticul și neoliticul. Vălenii de Munte a îndeplinit de-a lungul existenței sale funcțile unui oraș: capitală de județ, vamă, târg, reședința plaiului Teleajen, centru politic al raionului și cetății de cultură Teleajen. Localitatea este atestată documentar într-o poruncă a lui Dan al II-lea din 1431. "Drumului Teleajenului" (Văleni - Drajna - Cerașu - Slon - Vârful lui Craiu - Tabla Buții - Vama Buzăului - Brașov) este
Vălenii de Munte () [Corola-website/Science/297041_a_298370]
-
propagandă David Almăjanu, I. D. Petrescu și Ion Gherasim Gorjan. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Vălenii de Munte era o comună urbană, formată din cătunele Văleni (Târgul-Văleni), Turburea și Valea Gardului, având în total 3000 de locuitori. Ea era reședința plaiului Teleajen, având farmacie, spital, și stație de telegraf și poștă. Atunci se atestă școala în limba greacă de pe lângă catedrala orașului, care funcționa la 1830, precum și școala normală, condusă în 1839, de David Almășanu, și la care învățau 139 de copii
Vălenii de Munte () [Corola-website/Science/297041_a_298370]
-
naționale”, lăcașe de cultură întemeiate de generalul Ion Manolescu, preotul Vasile Opriș, meșterul Ion Aldea, printre alții. La sfârșitul secolului al XIX-lea, teritoriul orașului era împărțit între două comune rurale, Breaza de Jos și Breaza de Sus, aflate în plaiul Prahova al județului Prahova. Comuna Breaza de Jos era formată din cătunele Breaza de Jos, Podu Vadului, Valea Lungă, Valea Târsei și Fricoasa, avea 3143 de locuitori, două școli (una de băieți cu 124 de elevi și una de fete, cu
Breaza () [Corola-website/Science/297019_a_298348]
-
apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Comarnicul era o comună rurală, formată din 9 cătune: Comarnic(Vatra Satului), Poiana, Ghiosești, Podul Vârtos, Podul Neagului, Posada, Podul Lung, Podul Corbului și Secăria totalizând 4365 de locuitori, și aflată în plaiul Peleșul din județul Prahova. Avea o școală mixtă din 1865, în 1892 învățând acolo 161 de copii (din care 35 de fete); două biserici (una în Comarnic, zidită de familia Bibescu în 1815, și una în Podul Neagului zidită de
Comarnic () [Corola-website/Science/297044_a_298373]
-
România. Este situată direct pe valea râului Buzău, pe cursul superior al acestuia. Accesul rutier și feroviar se face prin drumul național DN10, respectiv calea ferată Buzău-Nehoiașu. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Păltineni făcea parte din comuna Păltineni din plaiul Buzău al județului Buzău, comună cu reședința în satul Nehoiu și formată din cătunele Albinari, Botele, Cătiașu-Ploscari, Curmătura, Fundătura, Fundu Nehoiului, Gura Cătiașului, Muscani, Nehoiu, Păltineni, Pâslari și Piatra, având în total 1920 de locuitori. În comuna Păltineni, 3 mori
Păltineni, Buzău () [Corola-website/Science/301030_a_302359]
-
apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (95,77%). Pentru 2,8% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de "Policiori", făcea parte din plaiul Pârscov al județului Buzău și avea în componență cătunele Gura Văii, Plopeasa de Jos, Plopeasa de Sus, Policiori, Scorțoasa și Valea Dragomirului, având în total 1710 locuitori ce trăiau în 411 case. În comuna Policiori funcționau o școală cu 45
Comuna Scorțoasa, Buzău () [Corola-website/Science/301040_a_302369]
-
XV-lea, când ar fi fost fondat de coloniști veniți din Transilvania, din zona orașului Sibiu, în frunte cu un anume Sibiceanu. La sfârșitul secolului al XIX-lea, cătunul Sibiciu de Sus era reședința comunei cu același nume, aflată în plaiul Buzău al județului Buzău. Comuna era formată din cătunele Băroiu, Bășcuretu, Gornet, Mlăcile, Murătoarea, Sibiciu de Sus și Sila, cu o populație de 870 de locuitori. În comună funcționau o școală frecventată de 64 de elevi (dintre care 6 fete
Sibiciu de Sus, Buzău () [Corola-website/Science/301041_a_302370]
-
locul, iar 12 din cele 22 de piese ale tezaurului au fost recuperate de acolo. La începutul secolului al XX-lea, majoritatea satelor componente ale comunei Poșta Câlnău formau comuna Zilișteanca, parte a plășii Câlnău (după ce înainte era inclusă în plaiul Slănic). Satele ce formau comuna Zilișteanca erau trei la număr: Haimanalele (care includea și actualul sat de reședință, precum și, printre altele, Gura Câlnăului), Slobozia (cu subdiviziunile Satul-Alecului, Aliceni și Sudiți), și Zilișteanca (cu subdiviziunea Coconari). Comuna Zilișteanca, predecesoarea comunei Poșta
Comuna Poșta Câlnău, Buzău () [Corola-website/Science/301033_a_302362]
-
Bărbulețu este o comună în județul Dâmbovița, Muntenia, România, formată din satele Bărbulețu (reședința), Cetățuia și Gura Bărbulețului. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plaiul Dâmbovița-Ialomița al județului Dâmbovița și avea în compunere numeroase cătune mici, care totalizau 1121 de locuitori. În comună funcționau o moară de apă, o biserică și o școală mixtă, cu 50-61 de elevi, înființată în 1884. În 1925, Bărbulețu făcea
Comuna Bărbulețu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301153_a_302482]
-
fondat în jur de 1200 de familii tinere în căutare de teren, de aici denumirea. În România mai există un singur sat numit asemănător, Bezded în comuna Garbou, județul Sălaj. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plaiul Dâmbovița-Ialomița al județului Dâmbovița și avea în compunere satele Bezdead, Râmata-Costișata și Valea Leurdei, cu o populație totală de 3000 de locuitori. În comuna funcționau 3 biserici și 3 școli o școală de fete și una de băieți la Bezdead
Comuna Bezdead, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301154_a_302483]
-
de 715 m, iar cea maximă de 820 m în Vârful Gâlmii, situat în nordul satului. Satul Brebu este atestat documentar odată cu Runcu (1564). Este așezat pe una din cele mai pitorești culmi de la poalele Leaotei, cu nume de legendă - Plaiul Domnesc. Această poziție geografică de excepție este întregită dar își găsește reflectarea în minunăția locurilor ce o urmează și înconjoară, începând cu Poiana Iezilor, La Bordeie și în Fund la Țarină până la Coasta Cârciumii și în vârf la Straja. Deși
Brebu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301156_a_302485]
-
Pucheni sau Ene din Buzău, ultimul așezat pe vârful ce-i poartă și astăzi numele. Demne de vechimea lor, meleagurile brebene au fost, în decursul secolelor, martore ale unor evenimente memorabile, începând cu legendarul domn Vlad Țepeș, ce a folosit Plaiul Domnesc pentru a trece sau a se refugia în Ardeal. Însuși Plaiul Domnesc își trage numele de la rolul jucat de acesta ca punte de legătură între Muntenia și Ardeal. Folosit de unii domni în pelerinajele lor, dar și pentru a
Brebu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301156_a_302485]
-
și astăzi numele. Demne de vechimea lor, meleagurile brebene au fost, în decursul secolelor, martore ale unor evenimente memorabile, începând cu legendarul domn Vlad Țepeș, ce a folosit Plaiul Domnesc pentru a trece sau a se refugia în Ardeal. Însuși Plaiul Domnesc își trage numele de la rolul jucat de acesta ca punte de legătură între Muntenia și Ardeal. Folosit de unii domni în pelerinajele lor, dar și pentru a se pune la adăpost de amenințări, atunci când vremurile le erau potrivnice
Brebu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301156_a_302485]
-
de comercianții preponderent pastorali, acest itinerar de creastă a fost întotdeauna umblat, ca o dovadă certă a unității vetrei etnice de dincoace și de dincolo de Carpați. Fiind aproape și chiar conducând către granițe cu Austro-Ungaria, nu se exclude ca, pe Plaiul Domnesc, să fi existat și unele elemente vamale, luând în considerație numeroasele lucrări fortificate semnalate, construite în scop de apărare. Toponimele "În vârf la Straja" (mărturie că aici au fost cândva străjeri), "La cetățuie" (loc întărit, aflat undeva la apus
Brebu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301156_a_302485]
-
au fost cândva străjeri), "La cetățuie" (loc întărit, aflat undeva la apus de Straja) sau "Vâlceaua Plăieșilor" (folosită pentru deplasarea plăieșilor sau locuitorilor cărora li se încredințau misiuni de pază și apărare), toate sunt dovezi memorabile ale rolului militar acordat Plaiului Domnesc. Strâns legat de punctul Straja, bătrânii satului spun că aici ar fi existat o cetate subterană situată între două vâlcele, și ele prevăzute cu diverse lucrări fortificate construite din piatră și pământ. Luând în discuție perioadă ce a precedat
Brebu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301156_a_302485]
-
meseriaș din Runcu. Lucrările de zidărie au fost executate de o echipă condusă de un anume Căsăndroiu din Tata. Biserică a fost ridicată pe terenul donat de Ana Nic. Anghelescu situat la marginea drumului de creastă cunoscut sub numele de Plaiul Domnesc. În rândul ctitorilor locașului mai sunt incluși: Nicolae Rujan, învățător din Brebu, Moise N. Ene, Ion Ghiță Manea, Ion Cristoiu, Spiridon Arzoiu zis Zărnescu și Grigore Grigorescu. Sfântul locaș a fost construit sub formă de navă, fiind compartimentat conform
Brebu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301156_a_302485]