2,966 matches
-
nimic... N-o mai leagă nimic de viață... Mi-e teamă să nu... De l-ar fi avut, măcar, pe Ștefan... mormăie pentru sine după un timp de tăcere. Îmi... îmi pare rău, bolborosește Ștefan... Știi și tu... Hărțuit... Mereu plecat... Chinuit... Ne-am înstrăinat... De l-ar avea pe Ștefan! Numai tu Ștefane! îl scutură Țamblac. Numai tu! Ioane... În toți anii aiștea... de ce nu mi-ai vorbit? Ce știam eu despre Maria?... De știam... aș fi înțeles-o altfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
11 Apusul apune. "Pax Ottomanica?!" Pe fereastra spătăriei năvălește zarva vrăbiilor gureșe ce se bucură de primele raze de soare ale primăverii. La Stambul se adună nori negri, glăsuiește Ștefan, încruntat, măsurând cu pași rari spătăria și boierii, cu capetele plecate, tac. S-au înturnat păsările noastre călătoare. Și nici Apusul nu pare mai însorit... Ioane, ochi și urechi suntem, să ascultăm povestea cu cocoșu-roșu. Țamblac, cu ochii în pământ, amărât, bolborosește: Rău îmi pare... Noi ne-am dat osteneala... Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și nu se lasă, până la moarte. Avem codri, avem munți... și dinți avem! L-ar durea prea tare capul. Să-și vadă de drum! Lumea-i lungă și lată. Umble sănătos și să ne lase în plata Domnului! Știu, "Capul plecat sabia nu-l taie", spune el cu durere. Altfel nu pot face... De vă surâde pacea în genunchi, liberi sunteți să alegeți. Dar cătați-vă alt domn. Eu, pâș-pâș, mă duc la Putna să mă culc... Sunt ostenit, tare ostenit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
asigur că nu-s stâncă. Taie-mă: va curge sânge. Sunt și eu un biet om cu păcate, ca toți oamenii. Și fac pe grozavul ca să-mi fac curaj. Numai eu știu ce-i în inima mea... Boierii, cu ochii plecați, cu mâinile împreunate, într-o tăcere religioasă; numai clopotele lipsesc... Ștefan îi privește, le zâmbește: Ce-mi stați așa ca mireasa în noaptea nunții?! Voi știți că vin turcii?! Da! "Vin turcii!" spune el cu haz. Și ce dacă vin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de alta! Și-au dat mâna să ne prăpădească. Săraca Țara Moldovei, murmură Vlaicu. Mi-o sfârtecă păgânii! L-am întrebat: Acu, ce facem? rostește Luca Arbure. A tăcut, n-a ridicat ochii din pământ. Ștt!... Vine!... Boierii, cu capetele plecate, așteaptă într-o tăcere apăsătoare... Ștefan se apropie șchiopătând, gârbovit, urmat de câțiva boieri. Îi privește lung, crispat, stacojiu... Se răstește: Ce-mi stați ca niște curci plouate?! Ați aflat și... și v-a căzut nasul în gură! Mă întreb
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
apasă Ștefan pe ultimele cuvinte, face o pauză și se uită la Năică ce nu ridică ochii din pământ. Aiastă cutezanță nerușinată chiar îmi place la el... aruncă Ștefan zarurile. O răsuflare de ușurare iese din piepturile oamenilor cu capetele plecate. Ștefan tace câteva clipe, apoi, cu altă voce, calmă, și un zâmbet abia schițat: De-aș avea mulți "proști" de aiștea, care, cu prețul capului, să-și apere credința, spune și se apleacă tainic spre tânăr. Auzi, mă, Nae-Năică cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
rar, cu patimă: Dragii mei!... Copiii mei! Nu mă părăsiți! Am împărțit împreună și pâinea, și apa; și râsul și lacrima; și viața și moartea... Eu... voi... noi suntem trecători... Moldova e veșnică! Voi... voi sunteți ultima mea nădejde... De plecați și voi... Se lasă o tăcere grea. Toader, descumpănit, se foiește când pe un picior, când pe altul, cu ochii pe opincă, se cioșmolește, se scarpină în cap... Și-și ia inima-n dinți: Dacă aiasta-i porunca, rămânem! Rămânem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
rece i se prelinge pe șira spinării. Nu, Măria ta! strigă Șendrea. Să nu te-ncrezi! De pleacă ei... Cu cine om lupta?! strigă Duma. Slobozenia e pieirea Moldovei! strigă Mihail. Ștefan tace. Îi privește cum stau îngenuncheați, cu capetele plecate, frământându-și căciulile, tăcuți, înfricoșați:... Și se pomenește vorbind și glasul său e altul, îmblânzit și tare obosit: Bine... Mă învoiesc... Mă încred în voi... Tatarii-s aici, dar turcii, pe cale, sunt la două săptămâni de hotarele Moldovei.... Vă dau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
spune Bârsan cu mândrie. Toți cei hrăpiți în robie! Sloboziți! Nu chiar toți... coboară el glasul, cu amar. Îți mulțumesc căpitane! îl îmbrățișează Ștefan. Și... și acasă? îl întreabă încetișor, ferindu-și privirea din calea ochiului său. Bârsan, cu capul plecat, tace. Apoi, cu glas sugrumat, bolborosește: Jale, Măria ta! Jale! Satu-i scrum... Am săpat o groapă lungă: bătrân lângă nepot, nepot lângă bătrân, alături, împreună... Și... și bătrânul?... Toader?... Taica Toader a căzut în prag apărându-și casa. Cinci săgeți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
i-o retează brutal Ștefan, răsuflând și el greu, greu. Suntem singuri!! strigă Stanciu cu disperare. Singuri!!... Suntem pierduți!!... Să... să găsim o cale?!... O cale să... să... Se lasă tăcere... O tăcere lungă... O tăcere grea... Boierii, cu capetele plecate, nici nu respiră. Ștefan, sprijinit de masă, cu capul plecat, respiră repede, adânc: Ne-am ars corăbiile... Pentru noi, nu există întoarcere... Nu există decât o cale... O singură cale... "Înainte!!" Altfel nu pot! Altfel nu se poate! Și... și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Suntem singuri!! strigă Stanciu cu disperare. Singuri!!... Suntem pierduți!!... Să... să găsim o cale?!... O cale să... să... Se lasă tăcere... O tăcere lungă... O tăcere grea... Boierii, cu capetele plecate, nici nu respiră. Ștefan, sprijinit de masă, cu capul plecat, respiră repede, adânc: Ne-am ars corăbiile... Pentru noi, nu există întoarcere... Nu există decât o cale... O singură cale... "Înainte!!" Altfel nu pot! Altfel nu se poate! Și... și, ce-o vrea Dumnezeu... Fie ce-o fi, îngână Stanciu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
adânc: Ne-am ars corăbiile... Pentru noi, nu există întoarcere... Nu există decât o cale... O singură cale... "Înainte!!" Altfel nu pot! Altfel nu se poate! Și... și, ce-o vrea Dumnezeu... Fie ce-o fi, îngână Stanciu, cu capul plecat. -Iau asupra mea tot sângele vărsat, asupra mea să cadă blăstămul acestui popor, îngână Ștefan cutremurat. Ștefan, copleșit, gârbovit, galben ca ceara, face câțiva pași șovăitori târșind piciorul. Se clatină, se sprijină de masă. Ești... ești bine, Măria ta? se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să cadă blăstămul acestui popor, îngână Ștefan cutremurat. Ștefan, copleșit, gârbovit, galben ca ceara, face câțiva pași șovăitori târșind piciorul. Se clatină, se sprijină de masă. Ești... ești bine, Măria ta? se apropie, îngrijorat, Tăutu. Tăcere. Boierii stau cu capetele plecate. Ștefan îi privește lung... Le vorbește domol și vocea lui tremură: Vă voi vorbi cinstit... Drept e să aflați tot adevărul... N-avem sorți de izbândă... Și... și nici înapoi nu putem da! Am ales, totuși, lupta! E o luptă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de sine, să-și ia crucea și să mă urmeze..." Hotărâți! Sunteți liberi! Și nu vă temeți! Haideți! Îndrăzniți, boieri dumneavoastră! Nu vă-ndeamnă inima?! Vă salvați pielea!... Și agonisita!.. Merită!... Zău așa! Îndrăzniți!... Îndrăzniți!... Boierii, uluiți, ascultă cu capetele plecate. Nu clintesc. Tac. Eu merg cu tine! izbucnește în cele din urmă Tăutu. Alături cu tine, Ștefane! grăiește Vlaicu. Te urmăm! Și-n iad te urmăm! se dezlănțuie Mihail. Și eu! adaugă Duma. Părtași la bine și la rău! se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Doamna mea"! spune el mai încet. Viața noastră nu ne aparține. Desigur, n-am dreptul să ți-o cer... Te rog... Totuși... Sunt clipe de grea cumpănă... Și nu știu dacă... nu se știe... Voichița, lipită de zid, cu ochii plecați, abia îndrăznește, în șoaptă, cu o voce spartă, hotărâtă totuși: Eu știu! Eu sunt aceea care va pleca! Am cerut Măriei tale... am cerut să-mi dea slobozenia... Eu... eu sunt aceea care va pleca, spune ea cu o voce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
șoaptă, cu o voce spartă, hotărâtă totuși: Eu știu! Eu sunt aceea care va pleca! Am cerut Măriei tale... am cerut să-mi dea slobozenia... Eu... eu sunt aceea care va pleca, spune ea cu o voce stranie, cu capul plecat, în șoaptă. Departe... Pentru totdeauna, adaugă și înalță ochii, împreunează mâinile a rugăciune. O rog pe buna Doamnă să mă ierte... Nu, Domniță, spune Maria, cu resemnare, fără patimă. Rămâi. E dreptul dragostei. Eu... eu sunt aceea care va pleca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ei, Sora, bocind, mușcându-și pumnii, despletită, umflată de plâns, se prăbușește la picioarele Doamnei Maria, care o ridică și o îmbrățișează. În genunchi, netrebnicilor!! îi brutalizează Duma. Lasă-i... și Ștefan îi contemplă, așa cum stau îngenuncheați, înfricoșați, cu capetele plecate. Cât p-aci, dragilor, să mă strămutați în gropniță, la Putna, le spune apoi cu o voce surprinzător de calmă, fără patimă, cu ironie, zâmbind chiar. Va să zică, pohtiți alt domn... mai bun, mai vrednic... Să închinăm dar, în sănătatea Măriei sale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ce mi-a fost dat... Câte au fost iertate pe pământ, iertate să fie și în Ceruri. Te dezleg pe tine, Ștefan al Moldovei, te dezleg de păcat! Iertat să fii! Dumnezeu să te ierte!" Ștefan, tulburat, ascultă cu privirile plecate, în tăcere, apoi, spune încetișor: Mă speli de păcate, părinte? Te spăl. Ai tu puterea aiasta? O am. Cine ți-a dat-o? Rugăciunea. Ștefan ridică privirea și în glasul lui e neînduplecare: Nu milosârdia iertării o cerșesc! Ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o vorbă moștenită din tată în fiu, cu care ne încurajăm mai cu seamă când mâncăm câte o trântaie: " Vom fi ce-am fost și mai mult decât atâta", rostește solemn și apoi pune un genunchi în pământ, cu capul plecat. Binecuvântează Părinte... Daniil își șterge pe furiș o lacrimă... Îi pune palmele pe creștet și cu glas tremurat îngână: Fii binecuvântat, Ștefan al Moldovei. Iisus fie cu tine... Ștefan se ridică... Îi zâmbește... Îi face un semn de bun rămas
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ci pe câmpul de bătălie; și, după cum mi-au spus mulți oameni demni și comercianți care vin de la Stambul, turcii au mare frică de acest Domn." Matteo Muriano medic italian * "Ștefan i-a supus cu totul stăpânirii lui, făcându-i plecați și ascultători prin asprimea și dreptatea sa, neîngăduind ca vreo fărădelege să rămână nepedepsită." Jan Dlugosz, Cronica Polonorum * "De la 1465-1484 timp de 19 ani, Ștefan cel Mare ține piept fără încetare acelui puternic șuvoi turcesc; și, apoi, după ce și Moldova
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mea să nu-l rupă. * În august 1967, când Doinei i-au dat, în sfârșit, drumul de la maternitate, după grozăvia primei ei nașteri, exact în momentul în care aveam mai mare nevoie de sprijinul unui umăr de femeie (mama era plecată, împreună cu tata, la Sângeorz, și eu insistasem să nu se întoarcă), a sosit la noi, nu mai țin minte în ce împrejurări, domnișoara Mica. Avea pe atunci, cred, spre șaizeci de ani, și - numele o caracteriza perfect - era, într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
apariția, pe înserat, în pătulul unde, dimineața, cățeaua fătase șapte cățeluși roșcați, îi vâră pe toți într-un sac și se duce să-i înece, undeva, într-un ochi de apă: Spre ziuă, sub căpița de secară, Pe auriul snopilor plecați, Cățeaua, în vifornița de-afară, Fătase șapte cățeluși roșcați. Până-n amurg, veghind încovoiată, I-a răsfățat, lingându-i ne-ntrerupt. Și se topea ninsoarea spulberată, Pe fierbințeala pântecului supt. Iar seara, când găinile s-așază, Stăpânul casei a ieșit posac Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
piatră l-au întărit Și-au pus straja de păzit. Toată inima creștină Astăzi plânge și suspina, Plânge moartea lui Iisus Care-n mormânt nou-a fost pus. Culeasa la 30 septembrie 1996 - Băile Felix Despre sfârșitul lumii Din Biserică plecat, Iisus pe munți a predicat, Stă pe muntele-nverzit Al Măslinilor numit. Și venind Ioan, Andrei, Petru și-alți învățăcei Lângă Dânsul, zis-au ei: „Doamne, fii bun să ne spui Ce-ntâmplări vor da de știre Lumii despre-a
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
primărița. După câteva minute Aro-ul de la Consiliul Unic a oprit în fața porții. Instructorul a coborât și a început să bată în ușă. Noi râdeam cu mâinile la gură. A bătut ce a bătut, iar apoi a plecat. Odată mașina plecată, primărița a spus râzând: Uneori trebuie să faci așa cum fac și ei. Ia să mai punem un lemn pe foc! Se pare că nu a fost o idee prea bună. La doar câteva minute, mașina era din nou în fața porții
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
reușea de minune să treacă neobservat. Viceprimarul, fost milițian, om al satului, aparent supus, dar care se preocupa doar de rezolvarea propriilor interese, nu spunea niciodată că nu face o treabă sau alta: „Să trăiți, acum plec și rezolv!” Și plecat era! Câteva zile nu-i mai știa nimeni de urmă. Partea bună era că atunci când venea un șef mai mare de la județ, apărea pe neașteptate în primărie. 209 Guardul primăriei mai avea câțiva ani până la pensie, era slab și încerca
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]