4,088 matches
-
bănui. S-a luminat dintr-o dată și a izbucnit într-un așa rîs, că îmi era teamă să nu facă un atac de cord. " Sper că nu i-ai povestit și lui Mihai? m-a întrebat cînd s-a mai potolit. Nu de alta, dar o să creadă că ai în jurul tău doar exemplare declasate și-o să fugă înapoi spre Moldova cu primul tren. Ăsta-i din categoria celor care, întrebați de ce nu scriu mai mult despre dragoste, ar răspunde că eroii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
că l-a avut și pe cutare chiar ea se exprima astfel! Mihai se revarsă iar, sub aceeași privire plină de amuzament a prietenului. Ascultă, scriitorule! face Petre un gest ferm, oprindu-l. Indignarea face versul", spunea Iuvenal. Mihai se potolește. Oftează și se apropie de cactusul din colț, pe care îl așteaptă din zi în zi să-și deschidă cei cîțiva boboci. Cînd palma lui atinge țepii unei frunze, se simte scuturat de un frison puternic. Și-a amintit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
S-ar putea să ți se dea un telefon... Aș vrea să fii acasă... Mă tem că i s-a întîmplat ceva și are nevoie de ajutor, altfel nu m-ar fi căutat să-mi ceară numărul tău..." Abia am potolit-o. Cînd am ieșit adineauri, i-am telefonat, să nu fie îngrijorată... De ce n-ai vrut să vii la mine să bem o țuică? Întrebarea lui Oșanu s-a auzit ca un reproș. Mihai saltă ușor din umeri, continuînd să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
fiu, aveam un dinte împotrivă, că-mi prind mereu elevele răsfoindu-vă cărțile pe sub bancă în ora de matematică... Mihai a izbucnit într-un rîs înfundat, abținîndu-se cu greu să nu se dea în spectacol pe stradă. Cînd s-a potolit, i-a explicat profesorului că amîndoi sînt ca două personaje dintr-o farsă. De fapt, și el are să-i reproșeze aceleași lucruri. Că și Ana vine mereu acasă și spune că o colegă de birou, Miruna, a chemat zugravi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
am cunoscut în fața vitrinei cu obiecte de cristal, eu te știam deja. Te știam de mult, de cînd ai venit prima oară în oraș, parcă ți-am mai spus... Mihai s-a rezemat de tocul ușii, așteptînd să-și mai potolească durerea de cap ce l-a cuprins. De ce-mi spui toate astea acum? a întrebat el ostenit. Așa. De obicei, femeile frumoase sînt ținta unor bîrfe de tot felul. Nici Teona nu a scăpat de asta. N-o cunoșteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Orele trec, aducînd înserarea. O dată cu ea se întoarce și grănicerul cu cîinele. Mihai este salutat cu prietenie. Chiar și cîinele îl privește cu ochi blînzi. Apoi, rămîne iar singur: doar el, strivit de greutatea cerului. Jos, valurile s-au mai potolit. Vîntul, la fel de puternic, venit din aceeași zonă incertă a împreunării cerului cu marea, poartă încă miros de alge și particule de apă sărată. Aici începe și se sfîrșește lumea. Doar cadența e mai rară, să nu tulbure înserarea. Pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
voievodului multă precauțiune și veghiare necontenită, peutru. ca, trăind la un loc c-o soție schismatică, să nu răcească el în credința lui adevărată și să nu se întoarcă la schisma abia abjurată. Lațco, pierzând cauza aceasta de căsătorie, se potoli mult în noua sa credință, și fiindcă nici episcopul Andrei din Siretiu, cam slab ajutat de acuma înainte, nu prea avu de înregistrat progrese esențiale întru răspândirea bisericei sale, de aceea întoarcerea în favorul catolicismului dorită de papi abia o
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ca adăpost pentru mexicanii aflați În drum spre fermele de sclavi din Kern County. Cinci, șase, șapte, hop, un „bingo“, familii de mexicani Îngrămădiți pe saltele, speriați de apariția albului Înarmat cu o pușcă, un „Stați liniștiți“... asta ca să-i potolească. Ultimul șir de Încăperi era pustiu. Meeks Își luă geanta de umăr și o azvîrli În camera 12: vedere spre curtea din față, o saltea pe arcuri din care ieșeau fibre vegetale... deloc rău pentru un ultim popas pe pămînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Încercînd să identifice mutrele unor negri din dosare și pariind douăzeci și cinci de cenți pe bucată. Jack Vincennes dădea pe gît un pahar cu sifon. Locotenentul Frieling era Întins pe biroul lui, beat muci. După ce Încercase fără succes să-i mai potolească pe oameni, Ed Exley se duse la arest pentru a Întocmi acte de intrare a deținuților și rapoartele de arest. Aproape toți cei de față erau beți sau făceau eforturi În direcția asta. Aproape toți cei de față vorbeau despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
excesivă a forței, dar a scăpat cu bine de toate plîngerile. Dick Stens făcuse din el un detectiv pe cinste. Acum juca rolul de dădacă pentru magistrul lui: Îl menținea măcar pe jumătate treaz cînd erau În tură și Îl potolea cînd i se scula să tragă cu pistolul doar așa, de distracție. El Învățase să se stăpînească. Stens era acum doar viciu din cap pînă-n picioare: bea prin baruri fără să plătească și-i făcea scăpați pe traficanți, ca să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
de cînd te-a lăsat a doua nevastă. — Joanie! interveni Karen. Da, am fost acolo, replică Jack. — Ai tras și tu cîteva scatoalce, de dragul justiției? — Era sub demnitatea mea. — Adică nu se lăsa deloc cu titluri pe prima pagină? — Joanie, potolește-te! Te-ai Îmbătat. Loew Își mîngîia cravata. Karen pipăia cu degetul o scrumieră. — Abstinenții se dau Întotdeauna atît de superiori! Ai Început să vii la petrecerea respectivă după ce te-a lăsat prima nevastă, nu-i așa, domnule sergent? Karen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
pură tălmăcire romantică a psihologiei geniului: lumea devenirii, a aparenței, a formelor - lumea fenomenală deci - este produsul unei crize pe care ființa originară o depășește sub forma unui act artistic primordial. Proiectarea aparenței este procesul artistic originar", spune Nietzsche 2. Potolindu-și durerea, Voința devine artistă. Spectacolul devenirii și formelor nu este de aceea decât natura înțeleasă ca muzeu imens, iar omul, care este forma desăvârșită făurită în Atelierul divin al creației, reprezintă chipul în care Voința, Unul Originar, își celebrează
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a o zbughi din palat și de a, intra, o dată pentru totdeauna, În depărtatul și misteriosul pavilion al servitorilor, care ascundea acum o comoară. Chiar mîine va merge acolo; acum, În noaptea asta, nu. Abia terminase supa și leagănul Își potolea din ce În ce balansul, scăunelul zburător ar fi putut atinge luna, dar Întotdeauna lucrurile luau o altă Întorsătură: Vilma Îl apuca de subțiori cu mîinile ei aspre ca o coadă de mătură și Îl ducea la Fortul Apașilor. Fortul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
casă la Ancón! și se făcu nevăzut. Scamatorul Își mai tăie un deget imaginar, făcu să-i crească un braț imaginar, Împlîntă o sabie drept În inima partenerei și mai făcu vreo două-trei numere cu ajutorul cărora reuși să-i mai potolească pe copii, care erau după cît se pare destul de tulburați. Julius se așeză la locul lui, alături de Cinthia și Vilma, care-și rosese pînă În carne vie trei unghii, Îl căuta din priviri pe Victor. Copiii se Întorseseră În grădină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
că În fond nu era un om atît de rău cum părea. „Veniți cu mine, domnule, Îi spuse: o să ne ajutați la colecta de dimineață“. Juan Lucas ar fi vrut să-i spună, ușurel părinte, cum a-i Încerca să potolești un bețiv, dar Susan, Bobby și Julius, surprinși și totodată Încîntați și puțintel batjocoritori, se trăgeau Înapoi lipindu-se de speteaza băncii și-i făceau loc să poată ieși. Și preoțelul Își rotunjea buzele Într-un cerc asemeni tonsurii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de la masa lor, flăcările nebune care incendiau totul se mutau la masa lui Jose Antonio Bravano, care era roșu la față și nevasta lui tot roșie și nu se ardeau nici nu asudau, fiindcă focul se micșora brusc și se potolea luminînd acum numai masa lor, pentru ca ei să poată sta mai departe acolo, fiindcă Întotdeauna stătuseră acolo, Întotdeauna: aduseră Acvariumul și-l așezară de jur Împrejur, aduseră Country Clubul și-l așezară de jur Împrejur, Îi aduseră pe toți șefii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
nu se putu stăpîni și se repezi asupra lui Pepe, Îl sărută cu stîngăcie pe obraz și fugi glonț și Manolo țuști după ea, cu chibritul Încă În mină. Și Pepe voia s-o șteargă și ei Încercau să-l potolească. „Lăsați-mă singur!“, strigă, deodată, reușind să scape de Luque și de Carlos, care-l țineau de mîini. Era gata-gata să scape și ei nu mai știau dacă Încearcă să-și ajute prietenul la nevoie sau se luptă cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
le făcu semn cu mîna, iar Chinezu, care-și mai amintea de legea cartierului, Îmbrînci o servitoare În apă, vru să mai Îmbrîncească una, mînji cu cremă de ghete pe alta, pînă veni portarul metis și-i ceru să se potolească, Îl mânjiră și pe el, Luque Îl aruncă pe Chinezu În apă, Îl mînji pe Carlos, lui Manolo Îi intră cremă În ochi și Cecilia fu cuprinsă de un acces de rîs interminabil cînd Îl văzu chior și furios. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să te facă să crezi că ești unul din numeroșii ei elevi și de fapt ești singurul elev pe care-l are... Și eu din pensia mea trebuie să Întrețin... să Întrețin... Eu trebuie să Întrețin... Dar strigătele lui se potoleau Încetul cu Încetul și Julius simțea că nu-l mai strîngea de mînă, acum bătrînelul tremura ca varga și el băgă de seamă că mînia Începuse să-i treacă, sughița, ba chiar vru să plece, dar era prea tîrziu, babornița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Julius Își făcu apariția În goană și nu se opri pînă nu se instala În caleașca și Începu să tragă În toți indigenii ca la patru ani, de l-ar vedea Cinthia, și Nilda și Vilma și Anatolio. Nu se potoli cu Împușcăturile pînă cînd, după ce se Împrăștie norul de emoție, se văzu din nou la vîrsta de acum, pînă cînd jocul În lipsa celor care se jucau cu el altădată Începu să devină trist. „Mămico“, spuse și Susan, care intra În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
comunice mesajul, dar fu Întrerupt mai Întîi de zgomotul unei cărți pe care Bobby o rupea tocmai cînd el Începea să vorbească, bietul Mark Twain și apoi de Juan Lucas: „hai, acum șterge-o; numai eu mai pot să-l potolesc“. Hei, băiete... — Duceți-vă cu toții la dracu! — Du-te, te rog, Îi spuse Juan Lucas lui Celso, care urmărise scena cu tava de argint În mînă și foarte respectuos. — Nu mai e nimeni aici În afară de mine... — Duceți-vă cu toții la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
facă, e drept, dar abia după cîteva clipe: nu se putea face nimic În seara asta și nici nu putea interveni dacă Bobby nu-i cerea sfatul. În sfîrșit, să lase lucrurile să meargă de la sine și băiatul să se potolească singur. Sigur că el putea să-l ajute cu ceva: „Julius!“, strigă și, văzîndu-l că iese din dormitorul lui, se apropie ca să-i spună În șoaptă că nici el nici Susan n-o să mănînce acasă În seara asta, dar pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ca am bețiv și Țanțoșa venea În urma lui În cămașă de noapte, azvîrlind după el cu tot ce-i cădea În mină și de cîte ori Îl ajungea Îi ardea cîte o palmă zdravănă. Celso și Daniel reușiră s-o potolească și o luară cu forța În bucătărie, În timp ce Bobby Îl amenința pe Julius că-l face bucățele dacă se mai holbează așa la el și suflă cumva o vorbă față de mămica dimineața. Dar ce-ar fi putut să-i spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
simți Îngrozitor de prost. MÎncau În tăcere și de mai multe ori Juan Lucas și-a dus șervetul la gură cu un gest nervos. Bobby o Înjura În gînd pe Arminda, din cauza ei nu putea ieși să se Îmbete, dar se potolea numaidecît și-i părea rău și pe urmă se Înfuria fiindcă-l trecea durerea și el voia să plîngă și Încă de durere, Peggy era de vină. Julius Începu să plîngă cu sughițuri și Juan Lucas Își ducea mereu nervos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
în felul ăsta... Scuze, Dylan. Mă simt bine, de fapt. Mă simt foarte bine. Nu același lucru putea fi spus despre Ashling și Ted. Durase secole pentru ca Molly și Craig să se oprească din plâns după ce plecaseră părinții lor. Se potoliseră într-un final, dar abia când au preluat comanda televizorului, pentru a se uita la Mica Sirenă - motiv pentru care Ted a trebuit să renunțe la emisiunea Stars in Their Eyes. —Și e seara cu celebrități, se plângea el. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]