5,132 matches
-
pe vioară, Vioară vreau să-mi fi tu mie Iar eu arcuș, ce te-nfioară... Vibrând în dulce armonie Minuni să ningă peste noi, În tril suav de ciocârlie, Ce scaldă roua din zăvoi. Șipână-n granițe de sânge Tangoul nopții să răsune, Vioară sub arcuș ce plânge Iubirea peste patru strune; Un imn al celor ce iubesc, Viori și-arcușuri, ce erup Și-n clarul nopții ne privesc, Cum devenim, un singur trup... În satul mamei (Preotului Lucian A. Bâlc,Parohia Răstoci
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
clipe puține m-am întrebat ce vreau eu să demonstrez? Îmi păstram renumele de derbedeu, ori hotăram pe loc să mă schimb? Satisfacția unei bătălii câștigate vine atunci când o eviți lăsând adversarului impresia că tu ai controlul, auzeam glasul Sfântului răsunându-mi în urechi. Nicio fată nu poate iubi un pungaș fiindcă acesta va căuta mereu scandalurile și nu va ști niciodată să și protejeze partenera de situații penibile. Petruș se ridică în picioare tot plin numai de nervi. Ce nebun
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
e ocupat? Îmbrăcarea! am strigat ca-n armată. Pedagoga vine spre voi și o să vă prindă. În lumina lunii le invidiam trupurile goale ce arătau ca două statui antice. Erau doi adulți în comparație cu mine. „Tu trebuie să mai crești” îmi răsunau în urechi vorbele Sorinei... și atunci am auzit prima oară suspinele Creței care ieșise de sub pătura ei. Bravo Petruș. Ușa de la cameră se izbi la perete. O mână întinsă spre șalter aprinse lumina. Erjika și Petruș abia avuseseră timp să
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
badea Vasile râdea de se prăpădea. Era curajos ca și tine copile și privirile voastre parcă-s la fel, mi-a spus ea și dintr-o dată nu mai puteam fi atent la ce povestea, căci glasul lui badea Vasile îmi răsuna iar în urechi. Intuiam cu ușurință că-ntre cei doi fusese o legătură aparte, îi vedeam în mintea mea unul lângă altul și culmea, pe badea Vasile râzând odată cu puștiul. Copilul mi-l imaginam ca fiind de-o seamă cu
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
și inconveniente. Deodată mă izbi În față un vînt rece ca gheața. Mi-am mutat geamantanul În mîna mai apărată de vînt și, trecînd pe trotuar, mi-am Îndreptat pașii spre zona dreptunghiulară Întunecată, mărginită de streașinile clădirilor. Pașii mei răsunau pe scări ca zăngănitul unei cutii goale de conserve. CÎte opt cutiuțe poștale aranjate pe două rînduri orizontale. Sub numărul 12 - scris cu vopsea albă - numele lui Nemuro, pe o bucată de hîrtie prinsă cu scotch... Pe cînd urcam Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
că e Încă prea devreme, mai zăboveau pe drum... genune abandonată a unui timp nedefinit... Am rămas nemișcat exact În locul unde EL se făcuse nevăzut. VÎntul Își croia drum printre clădiri. Rafalele reci ce se izbeau de colțurile clădirilor Îți răsunau ca o voce de bas În urechi. Gemetele acestei orgi uriașe m-au făcut să mă cutremur pînă În străfunduri. Mi se făcuse, fără să vreau, piele de găină, sîngele Îmi Îngheță parcă În vene, inima-mi deveni o pungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
la fereastră, așa cum mă așteptam ?... Imposibil! Trebuie să apară. Mă Îndoiam de existența acelui „frate”... Normal că-i mai ușor să Încui un lacăt cu cifru decît să-l descui! Undeva, mai Încolo, se trînti o poartă metalică ce-mi răsună În urechi precum un oftat din rărunchii pămîntului, reverberînd prin conductele Îngroapte. Un lătrat slab rupse apoi liniștea din jur. Voiam să urinez și nu Îmi mai puteam stăpîni un tremur involuntar. Cred că ajunsesem la capătul puterilor. Aveam impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
tîmpenii, dar cînd te-am Întîlnit astăzi, exact asta aș fi vrut cel mai mult să știu. Dar ne-am Întîlnit Întîmplător, nu? O cutie metalică precum o mașină blindată, fără nici o ferestruică, trecu prin fața gardului din sîrmă, făcînd să răsune o melodie dulceagă. — Da, bineînțeles, Întîmplător, spuse el cu zîmbetul Înghețîndu-i pe buze și obrajii cuprinși de un spasm nervos. Tare ești isteț. Mă simt În siguranță dacă știu toată afacerea asta pe mîinile tale. — Jurnalul... CÎnd mi-l dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
sortite eșecului, fără să se ajungă la semnarea contractului, atunci aș fi putut să stabilesc o legătură cu dispariția LUI. Dar nu este cazul și constat cu dezamăgire că iar mi-am consumat bateriile magnetofonului În van. Undeva În zare răsună o explozie, reverberînd de ambele părți ale dealului În ecouri prelungi. O fi fost rateul vreunui motor puternic. Am apăsat pe butonul magnetofonului și am luat-o În urma tînărului care rostogolea cu Îndemînare butelia. — În legătură cu afacerile... credeți că există cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Într-un micro oraș. Buldozerele și excavatoarele mușcau de-a dreptul din deal. FÎșii de teren, tăiate de mașini pe șenile, ca niște modele ornamentale, se strecurau printre ele. Un drum provizoriu făcea legătura Între șantier și strada principală. Deodată răsună o sirenă undeva peste rîu și huruitul motoarelor și al mașinilor care reverberase pînă atunci sub cerul Întunecau fu redus la tăcere. Trei camioane porniră dinspre cantină spre șantier. Fiecare camion avea, se pare, destule ajutoare și, privind insistent zona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
găurelele cazanului aveau o strălucire verzuie. O flamă roșie puternică țîșni spre cerul Întunecat stîrnind un praf Înfiorător. Mă străbătu un fior de la picioare În sus. Nu simțeam nici o adiere de vînt, poate pentru că eram feriți de mal, dar cerul răsună puternic chiar deasupra capului meu. A fost ca o pocnitură dintr-un radio dat la maximum fără să fie acordat pe vreun post. Nenumărate degete zbîrcite zdrăngăneau pe rămurelele și crenguțele copacilor din crîngul de pe deal. Am măsurat din ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
două au fost săltate, fiecare de cîțiva bărbați, ca niște saci cu legume și duse În beznă, undeva dincolo de cercul de autobuze. Li se mai auzeau doar vocile plîngărețe și stridente, Înjurau și urlau după ajutor. Într-o clipă au răsunat țipete și zgomote provocate de obiecte sparte undeva pe lîngă autobuzul cel mai apropiat de dig, Înghițind scîncetele fetelor. S-au spart geamuri și s-a aruncat cu pietre dinspre autobuzul acela. O piatră a aterizat chiar la picioarele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
stîrnind o ploaie de pietricele. Normal, toată lumea Își aținti privirile spre microbuz, urmărîndu-l și asaltîndu-l cu pietre. Unii au Încercat chiar să se urce din mers, prin ferestre. Microbuzul, care nu părea să aibă mai mult de 1 000 cm³, răsuna ca un fierăstrău hodorogit, dar Își adună toate forțele și se cațără pe dig, scăpînd de urmăritori. Actul de curaj al șoferului a dat șanse și altor microbuze să scape. Profitînd de răspîndirea muncitorilor În urmărirea microbuzului care căuta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
lui ascuțită nu se potrivea deloc cu barba nerasă. — Din păcate nu mai sînt locuri. Nu m-a mai băgat În seamă și-și coborî din nou ochii asupra ziarului. — Nu prea sînteți aglomerați aici... aveți mult timp liber... — Poftim? răsună vocea sinistră a fetei. Își Îndepărtă radioul de la ureche. Din comportarea ei, aveai impresia că i-am jucat eu o festă. Deși stînjenit, imaginația-mi prinse aripi. Îmi trecu supărarea. Parcă eram sub un duș cald și simțeam nevoia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
privire impertinentă și murmură Încîntată: — Îmi plac bărbații. Nu cred, Însă, că mă mai pot Întoarce. Șoseaua mi se părea ba albă, ba neagră. Mergeam cu nouăzeci de kilometri pe oră, deci cu zece kilometri peste viteza legală... Motorul ambalat răsuna precum ventilatorul Între lamele căruia fusese introdusă o bucată de sîrmă, iar cauciucurile ca o bandă adezivă pe punctul de a fi sfîșiată. Eram cu totul absorbit de zgomot, dar nu auzeam nimic, ca și cînd eram Învăluit În cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Pe soț ți-l căuta de mai bine de șase luni, așa că nu-mi rămîne decît să cred că pe mine mă aștepta. Chipul i se Întunecă din nou, ceea ce mă făcu să fiu atent la semnalul de alarmă ce răsuna undeva Într-un colțișor al sufletului meu. Frînele nu-și aveau rostul pe această pantă alunecoasă, așa că am optat pentru o oprire lină. — Întîlnirea a fost suspect de Întîmplătoare. Mi-am dat seama imediat că fratele și soțul erau complici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Dar soțul meu nu ducea o viață dublă. Și totuși el a fost cel care a Întins-o. — Da, și de aceea mi se și pare atît de Îngrozitor. I se citea iar spaima În ochi, o spaimă adevărată ce răsuna ca gemetele sîrmelor de telegraf Încărcate cu chiciură În bătaia vîntului. — Îți este teamă pentru că te gîndești că soțul nu ți-e aici. Imaginează-ți că este pe undeva. S-ar putea să suferi, dar, cel puțin, n-o să ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
așteptam, oprindu-mă, Întorcîndu-mă și luînd-o pe unde am venit. Voi aștepta o veșnicie probabil... dar atîta timp cît ea aștepta, făceam și eu la fel, o acompaniam... Undeva, mai Încolo, s-a trîntit cu putere un grilaj de fier, răsunînd printre ramificațiile de conducte și ajungînd, În cele din urmă, la urechea mea ca un oftat din rărunchii pămîntului. Un lătrat sinistru străpungea, anemic, eterul. Cum de puteau cu toții să Înceteze să mai existe? N-aveam cum să nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
care era, de fapt, invizibil. Pe lîngă greață, mă cuprinse și amețeala. Oricum, am ezitat prea mult. Dacă nu aveam curajul să dau curba, trebuia să acționez Într-un fel. În clipa În care am schimbat direcția, În spatele meu a răsunat un claxon, ciudat de comic. Urca dîmbul o camionetă Încărcată de legume, plină de urme de lovituri, lăsînd după ea un nor de fum alburiu. Era oare o iluzie optică? Am Încercat să mă feresc din calea ei luînd-o spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
înainta încet depărtându-se până ce zgomotul roților pe pietrele cubice ale caldarâmului nu se mai auziră. Era duminică; mâncai ceva pregătit de doamna Pavel din ajun și-mi făcui o cafea. - Pământ de flori... Pământ de flori! În urechi îmi răsuna vocea căruțașului fără clienți, cu căluțul obosit de hamuri și povara pe care-o trăgea după el. Deodată podelele camerei alăturate scârțâiră și prin ușa uitată deschisă, Keti apăru în prag zâmbind, îmbrăcată cochet într-o rochie lungă, de culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
lungă noapte polară. Pe atunci, Radio Erevan (celebru pentru glumele sale) comenta: Este adevărat că Cehoslovacia a solicitat intervenția Armatei Roșii, însă cererea a fost formulată în anul 1939 și aprobată abia în 1968. În ziua de 21 august 1968, răsuna puternic vocea Bucureștiului de condamnare în termeni foarte duri a intervenției militare în Cehoslovacia, ignorând chiar pericolul ca și România să împărtășească aceeași soartă. Comentatorii occidentali se refereau la curajul nebunului sau al disperatului, de care a dat dovadă România
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
peste pădurea gălbie de trestii. Cireada venea pe maluri într-un murmur somnoros de tălăngi. În sat, scârțâiau cumpene de fântâni, se auzeau lătrături întrerupte de câni și, câteodată, un chiot prelung izbucnea din freamătul înserării, se înălța în văzduh, răsuna pe vale și murea în întinderea câmpiilor. Călărețul cobora coasta în săltăturile roibului. Poarta țarinei era deschisă: intră pe ea. Un câne se năpusti hămăind de lângă coliba jitarului; în urmă, ieși și românul, își repezi căciula pe ceafă și cătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și vânt de toamnă se strecura oftând pe la ferestre. Cum povestea el anume nu pot să știu; acuma nu-l mai aud; căci s-a călătorit și bunicul spre lumea umbrelor. Mi-a rămas totuși ceva în suflet, și parcă răsună în mine, în singurătatea ce mă împresură, din când în când, glas domol- și se deșteaptă fantome. Ș-așa - îmi spunea parcă bunicul Manole - am cunoscut eu atuncea, încolo, spre munte, pe un pădurar pe care îl chema Voinea... Codrii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bungeturile din marginea pădurii. Cânele, nedespărțit totdeauna de stăpânu-său, un câne mare roș, cu părul lung, sărea în dreapta și-n stânga calului și străbătea prin toate desișurile mărunte. Într-un târziu, după ce dispărură cal și călăreț, auzii bătaia puștii, adânc răsunând, clocotind din poiană în poiană: am înțeles că a dat boierul peste ierunci; acesta era vânatul lui cel mai plăcut de-o bucată de vreme. Dar cum mă gândeam la supărarea nevestei pădurarului, îmi veni deodată în minte lămurirea lucrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
proastă, pe apucate, Dumnezeu poruncește poporului lui să mănânce coilici, carne și pește. Mai poruncește bărbatului să se liniștească și, în divanul cel mare, sub chilotele de puf de gâscă, să-și cerceteze nevasta. Și-n ziua de odihnă havrele răsună de vaiete și de cântări; bătrânii intră în papuci în școală, în laibăre negre și cu cușma blănită. Și cel din urmă, cel mai sărac și mai umilit, se grăbește spre rugăciune, cu cărțile în coșteiul alb de pânză. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]