3,662 matches
-
o odaie întunecată, sub scară (și sora mea 35 își aruncase păpușa de cîrpă-ntr-un colț și bătea acum cu pumnișorii în lemnul putred și stacojiu al ușii)... Țin minte că, atunci când încă o fată a băgat capul pe ușă, am recitat în gura mare, ca un actor cabotin, cu un zâmbet "amar'' și privind-o în ochi: "Mi-am stăpânit pornirea idolatră/ Cu o voință crâncenă și rece/ Căci somnul tău nu trebuia să-nece/ Sufletul meu, de piscuri mari de
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
numită măcar ultima oglindire, care schița profilul ascuțit al unui adolescent cu ochii întunecați și cu o umbră de mustață peste buzele senzual-ascetice. Ieșeam din clădire și mă regăseam în vântul cald al nopții. "De ce un înger? Noaptea a venit" - recitam în șoaptă. "în noapte frunzele foșneau/Prin somn apostolii gemeau... / De ce un înger? Noaptea a venit/ Și n-avea noaptea-aceea nimic deosebit." Umblam câteva ore delirând, până când oboseala mă-ntorcea spre patul meu din dormitorul pustiu. îmi trăgeam cearșaful peste
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
respingea cu o putere de neînțeles. Am simțit deodată că mi se contractă venele gâtului și am ieșit în imensa curte cu alei întortocheate, la soare și la aer. "Labirint viața, moartea labirint/Labirint fără capăt, spuse magul din Ho", recitam cu voce tare. Am ieșit pe poarta de fier forjat cu deja murdara și boțita placardă "Bine-ați venit în tabăra Budila!" și-am luat-o, mergând încet, cu capul în pământ, pe drumul dintre casele țărănești și fântânile cu
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
și praf, voi urca iarăși pe scările blocurilor vechi, voi descoperi din nou, în cartiere neumblate, stranii grupuri statuare... Voi avea iarăși senzația că am mai fost pe-acolo, că totul are un înțeles simbolic, adânc, doar mie revelat. Voi recita iarăși, cu voce tare, versuri pe care pereții zugrăviți ieftin ai ruinelor mi le vor întoarce prin aerul saturat de moloz sclipitor. 128 Voi fi iar văduvitul, sumbrul, în veci neconsolat prinț aquitan... O bucurie tristă îmi însoțea reveria, așa
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
dintr-una într-alta, își amestecau trăsăturile. Deși eram în mijlocul hoardei paroxistice, mă simțeam cumva singur, totul era îndepărtat și rarefiat, de aceea aveam sentimentul că pot face orice, ca și când aș fi fost pe un câmp pustiu. Am început să recit versuri în gura mare, căci mintea mea nu era decât un burete îm-bîcsit de versuri, curgeau din mine inepuizabil, golite de sens și de participare, cuvinte, cuvinte și cuvinte. Dezorientat, clipeam din ochi la toate mutrele alea de gorilă, de
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
dintre culoare. M-am așezat pe un scaun, de parcă aș fi așteptat în fața unui cabinet dentar, privind țintă linoleumul gălbui de pe jos. Eram obosit dincolo de limită. Noaptea aceea mă terminase, mă storsese ca pe un tub de vopsea. "Păianjeni mulți - recitam buimac - păianjeni mulți îmi caută inima." Mă-nconjura o singurătate spectrală, de parcă aș fi trăit într-o fotografie veche. Unde mă aflam? Și de ce știam atât de bine că mai fusesem aici? Că mai stătusem, la îngînarea serii cu noaptea
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
coamă de flacără. Un câine galben levita lângă zidul ruinat. Privind imaginea asta, negrul intens pe galbenul serii, imaginea asta pe care-o mai văzusem odată, aceeași suferință grea m-a copleșit din nou. "De ce un înger? Noaptea a venit", recitam printre lacrimi. "In arbori frunzele foșneau, /Prin somn apostolii gemeau./ De 175 ce un înger? Noaptea a venit / Și n-avea noaptea-aceea nimic deosebit..." Am ajuns acasă, am sunat la ușa apartamentului și părinții mei (niște străini) mi-au deschis
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
și pasiunea mea nu aveau prea multă importanță pentru ei, ceea ce conta era doar festivitatea în sine, iar sărbătoarea nu era a muzicii, ci a înrobirii noastre, în felul acesta mulți artiști au fost trași pe sfoară, actorii puși să recite din marea poezie pe scena decorată să sărbătorească anii noștri de asuprire culturală, te lăsau să faci ceea ce-ți plăcea mai mult, în felul acesta putându-te mai ușor supraveghea și folosi în scopurile lor mârșave, Pipa care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
pus încă în acord mâna cu ideea, și spune cu atâta plăcere aceste cuvinte, e probabil una dintre propozițiile lui favorite, Tu știi cum ia ființă gândul? Nu! El îmi explică, gândul se manifestă ca o protuberanță solară, și parcă recită o poezie, e un imens nor de gaze ce se consumă în gol, arzând la suprafața creierului, gândurile care ne vin clipă de clipă sunt prea puțin intense față de acele gânduri arzătoare care nu mai ajung în cuvinte, Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
asupra mea, surâde departe și continuă numai pentru mine, Studenta la Medicină l-a întâlnit o dată pe Venețian, și asta n-am spus-o atunci, într-o seară el a venit ca de obicei la ferestre și a început să recite poezia lui nebunească, și ea s-a hotărât să iasă cu el, n-am reușit nici eu s-o conving să se lase bătută, a ieșit și eu firește am urmărit-o pe ascuns să pot interveni dacă i s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
ales atât de timpuriu claustrarea, ne explică cum la hramul mănăstirii, de Înălțarea Domnului, sfințirea apei se face în agheazmatarul din fața mănăstirii, și pe buzele sale subțiri cuvintele se potrivesc cu atâta limpezime încât mă întreb dacă nu cumva ne recită o lecție deja învățată, când ne-a vorbit de icoana făcătoare de minuni, Lidianca, ochii au început să-i strălucească albaștri, eu spun când ne-a vorbit, dar de fapt i-a vorbit numai lui Theo, pe mine ignorându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mâna pe urechea îndurerată și a lăsat câteva picături să îi alunece pe față. —Ce ai? A tresărit. Era Jack Devine, care o studia cu o privire care părea chiar îngrijorată. Nimic, mormăi ea. —Ce ai? — Petrecerea din seara asta, recită ea cu ură. Părul meu este murdar, nu pot să îmi fac programare la salon nici pe ochi dulci, nici pe bani, nu pot să mă spăl singură pentru că am o infecție la ureche și nimeni nu vrea să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
fată cu suflet bun, darnică, atentă la nevoile celor din jur și destul de descurcăreață. Sunt o fire sociabilă, de aceea îmi place să îmi fac mereu prieteni noi și mă comport frumos cu ei. Îmi place să fac compuneri, să recit, să cânt și,după cum vă spuneam mai sus, să dansez. Îmi plac mult animalele, în special câinii, pisicile și iepurașii. Ca orice om, am și eu defecte: nu sunt mereu ascultătoare, uneori sunt cam aeriană și uitucă, câteodată sunt superficială
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
o optimistă și încerc să mă bucur de tot ce mi-a oferit viața. Am o soră mai mică, pe care o iubesc mult. Avem jucării foarte multe și întodeauna mă joc cu ele împreună cu sora mea. Îmi place să recit, să cânt și să dansez alături de ea. Eu prefer hainele sport, îmi plac pantalonii mai mult decât fustele. Iubesc tricourile mov și portocalii, dar urăsc puloverele. Anotimpurile mele preferate sunt primăvara pentru florile ei, vara pentru că merg la mare și
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
ridică un miros fetid. — Sapă, i-am spus. Dolphine se apucă de treabă. Eu am trecut în revistă fantomele - Betty Short și Laurie Blanchard - și am așteptat să aud lopata lovindu-se de oase. Când am auzit prima oară zgomotul, recitam un psalm pe care bătrânul m-a pus să-l învăț cu de-a sila. A doua oară eram la „Părinții noștri“, pe care Danny Boylan îl cânta înainte de antrenamentul de box. — Am dat de un marinar! Îi văd tricoul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Înăbușind zgomotul ploii. Ea nu păru prea convinsă, uitându-se insistent la el cu o expresie rece și impasibilă. — Înțeleg... spuse Într-un final. Se Întoarse cu spatele la el, Își acoperi ținuta impecabilă cu salopeta albă standard, Își potrivi microfonul minuscul, recită răspunsurile standard la Întrebările ce, când și cum și se apucă de treabă. Avem un picior de om: stâng, ieșind de la genunchi dintr-un sac de gunoi. Degetul mare a suferit un fel de ulcerație, probabil post-mortem... Un pescăruș mușca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
domnule. Agent, te rog... — Norman Chalmers, spuse ea, ești bănuit că ai fi ucis o fetiță În vârstă de 4 ani, neidentificată. — Ce? Se zbătu În cătușe strigând iar și iar că el nu făcuse nimic, În timp ce Watson continuă să recite restul discursului. Nu omorâse pe nimeni. Era o confuzie. Logan Îl așteptă să obosească repetând aceleași lucruri până să Îi arate câteva hârtii semnate și legalizate corespunzător. — Am aici un mandat să verific aceste bănuieli. Ai fost imprudent, Norman. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
pentru că știm să construim o fortăreață ca asta. Băiatul îl întrebă cât erau de întinse pământurile de dincolo de fluviu, iar decurionul care, având sub comanda sa doar zece oameni, își petrecuse întreaga viață la marginea imperiului, răspunse ca și cum ar fi recitat o lege: — Nimeni nu știe. Câmpii nesfârșite, acoperite de zăpadă multe luni, care odată cu dezghețul se acopereau de mâl; vara, nopțile erau mai scurte decât la Roma; iarna însă, soarele întârzia să se ridice pe cer și se cufunda în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de oamenii care luptă; dar nu era puternic în noaptea aceea. Războiul lui era de-acum pierdut, Augustus se apropia, navigând undeva pe mare. Maeștrii noștri ne învățau să ascultăm întotdeauna cu atenție glasurile: cel al lui Marcus Antonius, în timp ce recita invocația, era glasul unui om foarte obosit. Dar nu fugise din cauza fricii. Asemenea războinicilor cu adevărat puternici, după atâția ani se săturase de război. I-am văzut pe amândoi - așa cum vă văd acum pe tine și pe fiul tău -, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu trebuia să aibă mai mult de zece mii de locuitori. Nici Ahtenae n-a numărat vreodată peste o sută de mii. Dar lui Alexandros, marele Macedonean, i s-a arătat în vis Homerus, bătrân, cu părul alb, și i-a recitat două versuri din Odyssea: „În marea neliniștită, pe coasta Aegyptus-ului, se înalță o insulă numită Pharos“ și i-a spus: „Du-te și construiește acolo o cetate care îți va purta amintirea de-a lungul tuturor veacurilor“. Acum, pe insula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Index rerum a se gestarum, “înșiruirea faptelor sale“. Iginus puse scrierea pe pupitru și-i ordonă lui Gajus să n-o ia de acolo sub nici un motiv. Din codex se ridică un norișor de praf pe când Iginus citea, sau poate recita pe de rost, adnotarea: Augustus poruncise ca acea scriere să fie sculptată pe o enormă placă de marmură la Roma și să fie gravată pe tăblițe de bronz în capitalele tuturor provinciilor imperiului. — Din Hiberia până în Armenia, de la Augusta Treverorum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
piele în care se aflau sulurile de parcă ar fi fost vii, botul unui splendid câine de vânătoare. Iar când desfăcea un sul de poezie era o plăcere să-l asculți. Îi plăcea foarte mult să citească cu glas tare - și recita zeci de stichi, strângând în mână sulul respectiv. Avea veleități de actor tragic și îi plăcea să declame; dezvăluia sunetul fiecărui cuvânt, silabă cu silabă, insista, prin pronunție și pauze, cu o eleganță eterică, asupra accentelor complexe ale versurilor. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe când el vorbea, ce se ascundea în spatele inocenței lui inofensive. Avea să aibă ocazia să studieze tăcerea și atenția senatorilor, dar în acea zi nimeni nu-și închipuia așa ceva. Se poticni de vreo două ori în timp ce citea, ca și cum ar fi recitat prostește lucruri scrise de alții. Dacă unii simțeau nevoia să se liniștească, s-au liniștit. În cele din urmă, fumul rugului învălui trupul bătrân, acoperindu-l apoi cu totul. Porțile de bronz ale mausoleului lui Augustus se deschiseră pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
titlul, citi, în latină: Libri Pontificum. În pergamentul uscat, care trosnea ușor - și despre care toată lumea vorbea fără să-l fi văzut vreodată -, erau închise binecuvântările, evocările, invocațiile, formulele magice vechi, tainice pe care, de secole, preoții și căpeteniile le recitau pentru a implora victoria, sacrificând victime înaintea bătăliilor. „Divi divaeque, qui maria terrasque colitis, vos precor quaesoque...“, zei și zeițe care sălășluiți în mări și pe pământ, vă rog și vă cer... Acestea erau lecturile preferate ale lui Tiberius? Invocau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se înălța un singur edificiu mohorât, din piatră cenușie, lava solidificată a vechilor erupții. — Acela este templul zeiței, spuse Claudius. Instinctiv, toți rămăseseră nemișcați. Cel despre care vorbește Vitruvius? întrebă Împăratul. — Întocmai, Augustus, răspunse Claudius, și continuă ca și cum ar fi recitat un poem: Nu există lumină ca aceea a lunii când se ridică pe cer și se oglindește în apa aceasta. — Diana Libertas, zâmbi Manlius cu subînțeles, pentru că Diana era zeița sclavilor. Împăratul îi aruncă o privire. De la începuturile istoriei Romei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]