3,057 matches
-
ce e supărarea, continuând discuțiile ei neînsemnate cu tot soiul de cavaleri. - Nici nu s-a vindecat complect, și ai și început s-o critici.Ioana spune asta glumind, fără intenții de a-mi face vreun reproș. - Pentru că și Viky redevine ceea ce a fost. N-am văzut-o, dar aș putea paria, căci în toate cazurile se petrece la fel. Boala și apropierea morții n-au învățat-o nimic, natura s-a căznit cu dânsa dîndu-i o experiență absolut inutil. Să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să-ți fac această mărturisire. - Sunt fericită, Sandule! Noaptea, îmbrățișarea cu Ioana a fost frenetică, așa cum nu mai fusese din primele timpuri. A doua zi, doamna Axente ne-a anunțat că Viky își recăpătase temperatura mare. Chiar mai dinainte noi redevenisem la starea noastră obicinuită. Se lasă seara, copacii se subțiază, și, printre ramurile lor cerul e aproape alb. Doctorul Petroff a trecut pe la noi și a constatat pe Viky tot așa de rău, ceea ce se putea constata fără nici o știință
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fusesem rugat. Așteptam cu încordare să treacă timpul, să scăpăm de situația asta turbure atât de obositoare. Ce va aduce ziua de mîine? Moartea lui Viky sau vindecarea ei? Primul caz ar constitui un dezastru, în al doilea, Viky ar redeveni grațioasă și neînsemnată și eu aș aștepta cu nerăbdare să mă descotorosesc de ea. Ființa ei n-ar mai putea să-mi furnizeze nici o reflecție profundă. Oricum ar fi, mai târziu voi regreta clipele actuale de trăire intensă pe care
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
casă, lumânarea de lângă perna lui Mitsuhide pâlpâia ca și cum ar fi fost zgâlțâită de un spirit rău. Mitsuhide se întoarse pe partea cealaltă. Cu toate că era anotimpul nopților scurte, avea impresia că dimineața nu mai venea. În sfârșit, chiar când respirația îi redevenise adâncă și regulată, dădu iarăși cuvertura la o parte și se ridică, cu o tresărire. — E cineva acolo? strigă el, spre odăile pajilor. Undeva, departe, se deschise o ușă glisantă. Pajul de gardă intră tăcut și se prosternă la podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cântăreau niciodată cuvintele. Când se aprindeau, Hideyoshi se înfierbânta și el, iar o asemenea atmosferă îl punea pe orice om din afară în dificultatea de a spune dacă se certau seniorul cu vasalii sau doar niște prieteni. Totuși, imediat ce Hideyoshi redevenea, cât de cât, serios, toți ceilalți își luau seama. Shonyu stătea așezat lângă el și interveni, în sfârșit, în conversație: — Și eu am un lucru despre care aș dori sincer să vorbesc cu tine. Hideyoshi se aplecă să-l asculte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în părăsire. Plăcerea cea mare pentru mine a fost să-i redau rezervorului de alamă luciul galben de odinioară, așa cum mi-l aminteam de pe vremea când mama îl folosea zilnic pentru gătit. Cu asta am început cu luciul. Rezervorul a redevenit nu doar rotofei și plăcut la atingere, ci și plin de prosperitate. Cele trei piciorușe de metal, scurte și ferme, stând rășchirate îl țineau la o distanță minimă de tăblia mesei. Cu câțiva ani în urmă, pe când încă mai folosea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
cadența. Bețele de lemn se loveau unul de altul și ambele loveau neîndemânatic marginea de metal a tobei. Râdeau cu toții nervos, deși erau gata să pretindă că se amuză. Instructorul însă nu se amuza. Intervenea autoritar și le cerea să redevină un detașament de pionieri. Asta se putea realiza fiindcă acum casa surorilor Onofrei rămăsese în urmă. Marilena și Melisa erau fetele unui fost magistrat, despre care nimeni nu știa cu ce se ocupă în prezent. Era văzut din când în
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
impresionant. Dar de ce? Pentru că subiectul era generos, estompând stângăciile scenariului. Priviți! s-a strigat din mulțime. Începe să se vadă!... Mulțimea a scos un Aaa! plin de stupefacție și de oroare... Povestea era că Omul Invizibil (care nu mai putea redeveni vizibil), încolțit, ca să scape de urmăritori, trebuise să-și lepede hainele și bandajele și mănușile și ochelarii negri, toate lucrurile care până în clipa aceea îi fuseseră indispensabile pentru a putea fi totuși văzut și a avea relații cât de cât
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și bandajele și mănușile și ochelarii negri, toate lucrurile care până în clipa aceea îi fuseseră indispensabile pentru a putea fi totuși văzut și a avea relații cât de cât normale cu semenii. Și tot povestea spunea că, mort, Omul Invizibil redevenea vizibil. Așa că din strigătele îngrozite ale mulțimii reieșea că fața individului, acum că putea fi văzută, desfigurată de lovitura mortală pe care o primise, era insuportabil de respingătoare. Pentru Dumnezeu, să-i acopere cineva fața! cerea o voce înspăimântată. Arată
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
pregnant în noi. Astfel, devenim mult mai ușori și mai fericiți. Din acest motiv, cam toate religiile (importante) recomandă postul alimentar sub o formă sau alta. Postul este, așadar, o modalitate foarte simplă și la îndemâna fiecăruia dintre noi, de a redeveni ușori și luminoși, de a ne redobândi sau a ne păstra puritatea și libertatea. Ca urmare a abținerii de la hrana fizică, vom putea mai apoi să ne abținem cu ușurință și de la stări și gânduri negative. În loc să vrem să acumulăm
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
acea poveste. Ce-au făcut mai departe? Păi așa cum erau ele, au venit niște prinți să le viziteze, dar n-aveau voie să le cojească, pentru că rămâneau sub formă de portocale... trebuiau să se însoare cu ele, pentru ca ele să redevină prințese... Și, până la urmă, ce-au făcut? S-a terminat totul cu bine? Bineînțeles, a râs ea, adăugând: au fost cu toții fericiți, fiecare prinț a ales o portocală... adică o prințesă... Știam și eu o poveste, dar cu smochine..., m
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
pierdea strălucirea, insesizabil... de ce? N-am înțeles. Iar ea părea să înțeleagă și mai puțin, sau să nu-i pese deloc să înțeleagă și să-și explice. Era ca și cum ar fi vrut să se retragă din tărâmul fantastic, pentru a redeveni o persoană obișnuită, în Valea Verde... deși ea nu-mi păruse niciodată banală, acum o vedeam astfel pentru prima oară, și tocmai aici, într-un tărâm fantastic, unde ar fi trebuit să fie exact invers... Cerul se întunecase oarecum, și
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
cu propii-ți ochi ce rste ea în realitate.’’ La aceste cuvinte, Rogero, zăpăcit, rușinat a plecat privirrile în pământ și nu a știut ce să răspundă. Melissa a prins acest moment și i-a vârât inelul în deget. Cavalerul a redevenit el însuși imediat. O adevărată lovitură de trăsnet pentru bietul prinț! Copleșit de rușine nu mai îndrăznea să-și privească dascălul în față. Când a ridicat în sfârșit ochii, el nu a mai văzut acea venerabilă arătare, ci pe preoteasa
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
în bucătărie. A venit în timp ce tu erai plecat. Mi-am turnat de băut și am spus calm: — Toată lumea se dă la tine, Selina. O fac chelnerii din restaurante. O fac bărbații pe stradă. Închise ochii și începu să râdă. Apoi redeveni serioasă. Dar, după câte se pare, e prietenul tău, spuse ea. — Toți prietenii mei își încearcă norocul eu tine. — Tu nu ai nici un prieten. — Terry s-a dat la tina Keith s-a dat la tine. Tatăl meu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
banii. Nu poți să înfrângi conspirația banilor. Nu poți decât să intri și tu în horă. Am condus-o pe Martina acasă, pe jos, după care amândoi l-am plimbat pe Shadow. Momentul de beție vrăjită se risipise și eu redevenisem ceea ce fusesem dintotdeauna, savurând sărutul de noapte bună și vreo două aluzii sinistre înainte să mă întorc la hotel. Bombardat cu impresiile furnizate de simțuri, cu fața licărind în timp ce își regiza preocupat filmul ultrarapid, Shadow încerca limita lesei, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
vrea să dăinuiască. Până și nisipul își dorește să fie în continuare nisip. Nu vrea să se sfărâme. Dar eu nu știu. Umbrela asta părea fericită că s-a rupt, că s-a rupt de lumea definițiilor și că a redevenit o bucată de plastic. — O să-ți cumpăr una nouă, i-am spus eu. Dar acum trebuie să fug. Alec m-a însoțit până pe scări. Da, exact aici s-a întâmplat, pe palier. — Hei, am spus eu, n-ai putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
toamna. Umezeala făcea frigul și mai pătrunzător. Pelerina Donnei Iulia avea poalele mereu ude și nici de cald nu prea ținea. Sub umbrelă era, parcă, și mai rece. Dar vremea s-a îndreptat brusc. Soarele s-a ivit iar. Așteptarea redevenea suportabilă, chiar avea savoarea ei. Pe un asemenea timp era cel mai nimerit să se întoarcă Tim! În penultima zi a lui mai, pe la ceasurile nouă, a apărut, gonind, pe drumul dinspre gară, faetonul poștașului. Calul era încins. Poștașul nițel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
zicea G. „Dacă totul nu e decât o imagine în sine, un renghi al opticii, al naturii ori al minții mele obosite? Oricum ar fi, o să cedeze! E propriu-mi EU, știu bine: n-am să-l slăbesc deloc. Vom redeveni identici până-n ultimul gest, până-n ultima fibră; vom...” ...După vreo săptămână, alertați de lipsa lui G. de la birou, câțiva colegi dintr-un serviciu vecin l-au căutat acasă. În câteva rânduri. Neprimind nici un răspuns, au chemat un sergent de stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
auzit-o de la vreunul, în pușcărie. - Eu sunt făptuitorul. - Te-am prins cu șopârla. - Spun adevărul. - Mai bine ai recunoaște cinstit... El însă se replie. Veni cu alte amănunte. Încă mai convingătoare. Iar ei se văzură siliți să înghită gălușca. Redeveniră mofluzi. Și își frânseră mâinile de ciudă. Spre marea lui satisfacție. Pe care le-o picura ca pe un venin în sânge. Deși sta jos, tolănit în scaun, îi privea de sus, ca din înaltul cerului. Chicotea. Degaja o trufie
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93395]
-
mulțumesc, Vica! Secretara dispăru ca o umbră fără ca el să știe când aceasta părăsise încăperea. Se opri din lucru și privi în jur. Se convinse că nu era nimeni în incintă. Fără să știe cum și de ce, povestea cu fluierarul redeveni o prezență, deși nu o chemase. Se vede că îl obseda încă. Alungă cu mâna aceste gânduri ca și cum s-ar fi apărat de o gâză. Mâine sau poimâine, va fi eliberat de povara acestei construcții și-și va putea oferi
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
fruntea unei orânduiri fără seamăn pe lume. Și pentru că tot deschisese ochii, Vasile a privit soarele (de ce Înainte să se uite pe unde merge?) și atunci maistrul acela, Căreală, neverosimil de mare cum era, se topea Încetul cu Încetul, până redevenea avortonul bine cunoscut care Îi Învăța pe ei, viitorul patriei, cum se face un făraș; redevenea cerșetorul de nu se știe ce la picioarele statuii care glorifica un țăran sălbatic, sătul de atâta cerșit. — Vasile, ce ai, bă?! Trezește-te
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
de ce Înainte să se uite pe unde merge?) și atunci maistrul acela, Căreală, neverosimil de mare cum era, se topea Încetul cu Încetul, până redevenea avortonul bine cunoscut care Îi Învăța pe ei, viitorul patriei, cum se face un făraș; redevenea cerșetorul de nu se știe ce la picioarele statuii care glorifica un țăran sălbatic, sătul de atâta cerșit. — Vasile, ce ai, bă?! Trezește-te, l-a auzit În stânga pe Cristian. Ești bine? Unde naiba ai plecat? — Unde să plec, Cristiane
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
lovitură, tot din spate. Militarul se ridică. — Fii atent. Din spate, tu îl apuci cu stânga. Ca să se elibereze, el o să-și desfacă brațele, iar tu, repede, vâri lama adânc sub braț, așa. Copilul îl privea fascinat. Tribunul Caius Silius redeveni serios și-i zise: — Ai văzut cum se folosește sica. Ești destul de mare ca să știi că moartea celor trei frați ai mamei tale i-a adus lui Tiberius domnia. Micuțul asculta privindu-l fix. Toate lacrimile i se uscaseră, copilăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îndepărtau. Apoi își dădu seama că nu era singur: de după ușa bibliotecii, cineva îl observa pe ascuns. Ca și în casa Liviei, scena aceea plină de cruzime fusese regizată, pentru a scoate la iveală trăirile lui tainice. Într-o clipă, redeveni lucid și stăpân pe sine. Puse cartea jos, privi marea cu aerul că meditează la noutatea pe care o aflase, apoi clătină din cap, ca și cum acea întrerupere l-ar fi deranjat, și luă cartea în mână. Își trecu degetul pe deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aș putea arde de suprafața aceea luminoasă, mi-am pus mâinile în creștetul capului pentru a ține la locul lui țesutul moale al creierului. Cât ai clipi, lumina se stinse. Mașina lui Vaughan se scufundă în întunecimea de sub pod. Totul redevenise cenușiu și mohorât. Aerul și lumina se epuizaseră. Am pășit în stradă, îndepărtându-mă de mașină, conștient de brațul nesigur al lui Vaughan întinzându-se după mine. Am mers de-a lungul palisadei spre intrarea năpădită de buruieni a depozitului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]