KorAP: Find »[drukola/base=rimă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...107 108 109 ...135 >

3,363 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365

în privința asta e de partea noastră, și e important să ne arătăm uniți în fața jurnaliștilor. Nu te teme, e unul dintre admiratorii tăi. Intrară într-un mic hol. Sludden luă un bilet de pe măsuța telefonului, îl citi și se încruntă. — Rima e-n oraș. Alex e sus, în camera cu televizor. Presupun că dorești să-l vezi pe el mai întîi. — Da. — Prima ușă la dreapta, la etaj. Urcă o scară îngustă, acoperită cu un covor gros și deschise încet o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
arme de jucărie din plastic. Pe o masă era întins un joc de monopoly, alături de cîteva desene. Alexander stătea pe brațul fotoliului din mijloc, mîngîind o pisică încolăcită în fotoliu și uitîndu-se la televizor. Fără să se întoarcă, zise: — Salut, Rima, apoi se uită în jur și spuse: Salut. Lanark se duse la masă și se uită la desene. — Ce reprezintă asta? — O floare tîrîtoare, o macara ridicînd un păianjen peste un zid și invadarea spațiului de diverși extratereștri. Vrei să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Regret, dar presa se grăbește. — Sludden, o să ai tu grijă de el cum se cuvine? Sludden urcă două-trei trepte spre el și-i spuse: — Nu-ți face griji! Știu că mi-am făcut de cap cînd eram mai tînăr, dar Rima mi-a plăcut întotdeauna și am depășit faza aceea cînd doream schimbări. Alex o să fie în siguranță cu mine. Am nevoie de o viață de familie acum. Lanark îl privi cu asprime pe Sludden. Forma părea aceeași, dar substanța se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
asprime pe Sludden. Forma părea aceeași, dar substanța se schimbase. Avea fața unui om onest, ușor disperat, a unei ființe împovărate și iubitoare. Simțind un fior de milă, Lanark știu că Sludden n-o să aibă parte de liniște casnică alături de Rima. — Nu vreau să vorbesc cu jurnaliștii, zise Lanark. — Nu-ți face griji, simpla ta apariție este suficientă. O lampă cu abajur aflată pe polița șemineului scălda grupul restrîns din fața focului într-o lumină blîndă și ovală. Sludden, Gilchrist, un bărbat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Te urci în aeronava ta pentru a te întoarce acasă, pentru că acum te gîndești la Unthank ca la căminul tău. Soarele răsare. Te precede pe cer și apăreți împreună deasupra centrului orașului la ora prînzului. Cobori și te împaci cu Rima, care s-a plictisit de Sludden. Sfîrșit fericit. Ce zici? Lanark își lăsase jos cuțitul și furculița. Dacă îmi dai un asemenea sfîrșit, zise el cu voce scăzută, voi considera că ești un om foarte mare. — Dacă îți voi da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
rămîne în Provan. Tu refuzi și te întorci în Unthank, unde peisajul se înclină într-un anume unghi, rebelii atacă turlele cu ceas și aproape tot orașul e în flăcări. Membrii comitetului sînt linșați, Sludden a fugit, tu stai cu Rima pe culmea necropolei și urmărești turme de guri care mătură străzile ca umbrele unor păsări uriașe, devorînd populația pe măsură ce trec. Brusc se produce un cutremur. Dintr-odată orașul e inundat de mare, vărsîndu-se prin alei pe coridoarele consiliului și institutului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
cu o expresie încurcată, căută printre hîrtiile din pat și, în final, luă una și zise: — Imposibil, uită-te aici. Am sumarul celor nouă sau zece capitole pe care nu le-am scris încă. Dacă-l citești, vei vedea că Rima n-are timp să nască în catedrală. Pleacă prea repede cu Sludden. Cînd vei ajunge la catedrală, zise Lanark cu răceală, o vei descrie cum naște și mai repede. Iluzionistul îi aruncă o privire nefericită. — îmi pare rău. Acum îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
nelegiuri ale Angliei victoriene. îVezi și MacDONALD) KOESTLER, ARTHUR Vezi nota 6. LAWRENCE, D. H. Vezi nota 12. LEONARD, TOM Cap. 50, par. 3. „Așteaptă puțintel, drăguță“ este un Plagin al poemului The Voyeur. Cap. 49. Recviemul generalului Alexander pentru Rima este un Plaglit al poemului Placenta. LOCHHEAD, LIZ Cap. 48, par. 25. Descoperirea androidului de către Zeiță este un Plagdif al The Hickie. îi șoptesc îmi pare rău oglinzii cînd văd semnul pe care l-am lăsat adineauri iubindu-te. Ușor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
deloc; cel puțin, ele arată că pămîntul există“, este furată din The King of Poetry I Want. MacDONALD, REVEREND GEORGE Cap. 17, The Key este un Plagdif al poveștii victoriene pentru copii The Golden Key. Călătoria lui Lanark și a Rimei prin cîmpie din cap. 33 este, de asemenea, legată de poveste, ca și moartea și nașterea eroului la jumătatea drumului îvezi și KINGSLEY) și procesul îmbătrînirii întîmplătoare a oamenilor cu o rapiditate spectaculoasă într-un spațiu scurt al paginii. MacDOUGALL

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
răspunse Alexander binevoitor, dar eu n-o să mă schimb. Oricum, bunicu’ zice că nu există Dumnezeu. Oamenii l-au inventat. — Au inventat și motocicletele, și motocicletele există. — Astea-s vorbe... Vrei să ne plimbăm? Pot să ți-o arăt pe Rima, dacă vrei. Lanark oftă și spuse: — Bine, Sandy, haide. Se ridică în picioare cînd Alexander ieși din pîrîiaș. Hainele stăteau întinse pe o piatră plată și trebuiră să le scuture de furnicile roșii înainte de a se îmbrăca. — Bineînțeles că numele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Sandy, haide. Se ridică în picioare cînd Alexander ieși din pîrîiaș. Hainele stăteau întinse pe o piatră plată și trebuiră să le scuture de furnicile roșii înainte de a se îmbrăca. — Bineînțeles că numele meu adevărat e Alexander. — Cum îți zice Rima? — Alex, dar numele meu adevărat este Alexander. — Mă voi strădui să-mi amintesc. — Bine. Merseră de-a lungul pîrîiașului pînă într-un loc în care acesta dispărea într-o adîncitură din pămîntul mlăștinos. Lanark îl văzu cum se prăvălește de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
doarme, și Lanark văzu mai mult din bărbat, care citea un ziar. — Ăsta nu-i Sludden. — Nu, e Kirkwood. Nu ne mai vedem cu Sludden. — De ce nu? — A devenit prea dependent. — Și Kirkwood nu-i? — Nu încă. — Sandy, crezi că Rimei îi va face plăcere să mă vadă? Alexander se uită nesigur în vale, apoi indică o altă direcție. Nu vrei să urci cu mine pînă în vîrful dealului? — Da, vreau. Se întoarseră și o luară pe deal în sus, spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
îl zărea din cînd în cînd pe Alexander întinzîndu-se pe cîte o coamă de stîncă și se gîndea tolerant: „Prostuțul de el, dar o să învețe din experiența asta“. Tocmai se întreba cu tristețe ce fel de viață duce Alexander cu Rima, cînd cărarea deveni o scară din găuri nisipoase săpate în iarba pantei abrupte. Din acel loc, vîrful părea un dom imens și verde și, uitîndu-se la el, Lanark văzu o priveliște uluitoare. Dincolo de curba din stînga, se zărea o siluetă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Trei căni, trei farfurii, trei mese; am petrecut o zi întreagă aici, prima zi a adunării s-a terminat... Cînd mi se va da drumul?... Am fost amăgit de iubiri false, pentru că niciodată n-am cunoscut adevărata dragoste, nici măcar cu Rima. De ce? I-am fost credincios nu pentru că am iubit-o, ci pentru că doream iubirea, și a făcut bine că m-a părăsit și e bine că sînt închis aici. Merit ceva și mai rău... Dar o să am șansa să vorbesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
minerale ale Unthankului și este pe cale de a oferi prosperitate tuturor. Lanark se ridică în picioare și începu să-și frîngă mîinile. Sînt neputincios, strigă el. N-ar fi trebuit să vin aici, nu am ajutat pe nimeni, nici pe Rima, nici pe Sandy sau pe altcineva. Trebuie să mă duc acasă. — Acasă? zise Monboddo ridicînd o sprînceană. — în Unthank. Poate că e rău acolo, dar cel puțin răul se vede, nu e poleit cu minciuni ca aici. Ești un caz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Căderea a fost un picaj oprit de o smucitură stridentă. Apoi urmă o altă cădere. Cu un strigăt înăbușit, știu că o ia din nou în jos prin marele esofag. Biroul minuscul, marea masă rotundă, Provan, Marele Unthank, Alexander, catedrala, Rima, Zona, coridoarele consiliului, institutul fuseseră doar scurte perioade de odihnă pe drumul acestei căderi infinite. Monboddo îl readusese din nou acolo, păcălindu-l. Urlă de ură. Se pișă de frică. Se zvîrcoli și fața îi ieși într-o spuză de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
potrivit. Jos, în oraș, clădirile ardeau. Zidurile lucioase ale turnurilor reflectau flamele sclipitoare peste un mănunchi de oameni aflați între monumente și vîrf. Lanark nu-i putea vedea clar pentru că avea ochii plini de lacrimi. își dădu brusc seama că Rima era probabil o femeie bătrînă și gîndul îl duru. — Trebuie să mă opresc, murmură el, și se așeză pe marginea unui bloc de granit. Vibrațiile îi iritau spatele. în apropiere desluși un pîlc de bărbați cu brasarde care stăteau aplecați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
spuse: — întotdeauna ți-a fost greu să mă recunoști. Am îmbătrînit, Lanark, dar eu te-am recunoscut imediat. — Te-ai îngrășat, zise Lanark zîmbind. — E însărcinată, spuse Alexander încruntat. La vîrsta ei. — Tu nici nu știi cîți ani am, zise Rima ascuțit și adăugă: regret că nu ți-l pot prezenta pe Horace, Lanark, dar nu vrea să te cunoască. Uneori e idiot. — Cine-i Horace? — Cineva care nu vrea să te cunoască, zise Alexander brutal. Un nenorocit de operator radio

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
nu vrea să te cunoască. Uneori e idiot. — Cine-i Horace? — Cineva care nu vrea să te cunoască, zise Alexander brutal. Un nenorocit de operator radio. Lanark se ridică în picioare. Vibrația din pămînt devenise o palpitație aproape audibilă și Rima spuse încordată: — Mi-e frică, Alex, nu fi rea cu mine. Vibrația se opri. în tăcerea aceea imensă, aerul fierbinte părea să opărească pielea. Lanark se simțea atît de greoi, că se prăbuși în genunchi, apoi atît de ușor, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
ușor, și de data asta doar capul se ridică și reveni cu un zgomot îndesat, care-l ameți întrucîtva. Cînd văzu din nou obeliscul, arăta perfect vertical, iar focul strălucitor din vîrf era puternic. — Spune-mi, ce se întîmplă, zise Rima. Stătea ghemuită pe pămînt, cu mîinile peste ochi. Toți stăteau pe pămînt cu excepția lui Alexander, care stătea în genunchi alături de transmițătorul radio răsucind butoanele absorbit. — Pămîntul s-a liniștit din nou, spuse Lanark, și focul se răspîndește. — E groaznic? — E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
lumină arămie și nori care se ridicau din acoperișurile prăbușite sau care se prăvăleau în acel moment. Nu erau alte lumini. — întîi focul, apoi potopul! strigă Lanark exultînd. Ei bine, am avut o viață interesantă. — Ești egoist ca întotdeauna! țipă Rima. — Liniște, încerc să intru în contact cu Comanda Apărării, spuse Alexander. Nimic nu mai poate fi apărat acum, aud cum vine apa, spuse Lanark. Se auzea un iureș depărtat amestecat cu țipete slabe. Merse șontîc-șontîc între două monumente pînă la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
și ochii larg deschiși cum lumina crea culori, nori, distanțe și lucruri solide ușor de atins. Printre toate astea, clădirile în flăcări păreau mici vîlvătăi care urmau să se stingă foarte curînd. Ușor dezamăgit, văzu potopul retrăgîndu-se din panta drumului. Rima veni lîngă el și-i spuse sîcîitoare: — Din nou ai greșit, Lanark. El dădu din cap, oftă și zise: Rima, m-ai iubit vreodată? Ea rîse, îl luă în brațe și-l sărută pe obraz. — Bineînțeles că da, deși mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
în flăcări păreau mici vîlvătăi care urmau să se stingă foarte curînd. Ușor dezamăgit, văzu potopul retrăgîndu-se din panta drumului. Rima veni lîngă el și-i spuse sîcîitoare: — Din nou ai greșit, Lanark. El dădu din cap, oftă și zise: Rima, m-ai iubit vreodată? Ea rîse, îl luă în brațe și-l sărută pe obraz. — Bineînțeles că da, deși mă îndepărtai cu atîta răutate și mult prea des. Au început din nou să tragă. Ascultară trosnetele și pocnetele. — Apărarea l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901

și știi foarte bine că nu vei mai gândi și nu vei mai simți nimic niciodată, pe lângă hidoșenia asta banală, am trăit de-atîtea ori o alta, care m-a tulburat poate și mai mult: aș fi putut să mă nasc rimă sau acarian sau ploșniță sau doar o bacterie, aș fi simțit existența și-apoi aș fi dispărut fără să iau nimic din ea cu mine, afundîndu-mă-n noroiul meu de pe fundul lacului, înaintînd cu mișcări peristaltice, fluturîndu-mi cilii vibratili într-un

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
milion de denunțuri adresate autorităților colaboraționiste. Cecilia purta un turban albastru de Prusia. Buzele groase, ca-feniu-întunecate, erau tatuate cu grijă. Nasul de fiară contrasta ciudat cu ochii mari și fantaști, cu o sclipire aurie, dintre pleoapele terminate cu codițe de rimei. Un strat gros de mascara îi îngreuna genele, atât de lungi că nu puteau fi naturale. Pe pleoape, praful de aur pulverizat la-ntîmplare de suflarea ușoară din palmă, a sclavului, se ordonase totuși (căci nimic nu este hazard în lumea

Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]