2,957 matches
-
a raionului Cozmeni. Pe teritoriul acestui sat au fost găsite situri arheologice datând din epoca neolitică și aparținând culturii Tripoli: vase de ceramică, figurine umane și animale. De asemenea, au fost găsite obiecte din bronz (brățări) și monede romane. Primele săpături arheologice au fost efectuate aici de către arheologii J. Sombaty (1893) și E. Costin (1904-1914), iar artefactele găsite au fost duse la Muzeele din Cernăuți și Viena. Mai tâziu, arheologul ucrainean Oleg Kandiba-Oljici (1907-1944) a scris cartea în limba germană "Schipenitz
Șipeniț, Cozmeni () [Corola-website/Science/315697_a_317026]
-
și 40 metri înălțime, fiind adăugate trei turnuri și amenajată o curte interioară cu dimensiuni de 10 metri. Curtea interioară a fost împărțită în curtea voievodală și curtea oștenilor. Au fost construite și barăci pentru oșteni, scoase la iveală de săpăturile arheologice din secolul trecut. Fortăreața, consolidată de Ștefan în cursul celei de-a doua jumătăți a secolului al XV-lea, a devenit una dintre cetățile de apărare a frontierei nordice a Moldovei medievale. În secolele al XIV-lea - al XVI
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
situat în județul Brașov, pe teritoriul administrativ al comunei Moieciu, sătul Peșteră la 180 km de București Existența acestei peșteri, cunoscută și sub numele de "Peșteră Mare" sau "Peșteră Bădichii", este semnalată în documente cu multe secole în urmă, primele săpături arheologice datând din anii 1957-1958. Grota este populată de colonii de lilieci, care au fost de-a lungul timpului cercetate din punct de vedere biospeologic de către cercetătorii Institului de Speologie București. Peșteră Liliecilor cu o suprafață de 4,80 ha
Peștera Liliecilor (Rucăr-Bran) () [Corola-website/Science/316515_a_317844]
-
exigentă a lui Henri Breuil. Aici ea a legat relații trainice de prietenie cu Pierre Teilhard de Chardin (1881-1955) care cerceta în acea perioadă schelete de pe continentul asiatic. Perfecționându-se în studiul preistoriei, a participat prima dată activ la niște săpături, la La Quina, (Charente) sub îndrumarea lui Léon Henri-Martin, de asemenea la Eyzies-de-Tayac (Dordogne) în cursul excavațiilor conduse de Denis Peyrony (1869-1954). În anii următori a lucrat la cartea ei "The Upper Paleolithic Age in Britain" în care a trecut
Dorothy Garrod () [Corola-website/Science/316517_a_317846]
-
om de Neanderthal și unelte de cremene (silex) din cultura mousteriană, de asemenea fosile din fauna preistorică contemporană. Ea a dat copilului neanderthalian regăsit după 50,000 de ani, numele de "Abel". Începând din ianuarie 1928 Dorothy Garrod a efectuat săpături în Palestina, aflată pe atunci sub mandat britanic, in colaborare cu paleontoloaga Dorothea Bate. In general la săpături a angajat femei din satele din partea locului. Ea a excavat peștera Shukbah din nordul Wadi An Natuf (ebr.Nahal Natuf), la sud
Dorothy Garrod () [Corola-website/Science/316517_a_317846]
-
Ea a dat copilului neanderthalian regăsit după 50,000 de ani, numele de "Abel". Începând din ianuarie 1928 Dorothy Garrod a efectuat săpături în Palestina, aflată pe atunci sub mandat britanic, in colaborare cu paleontoloaga Dorothea Bate. In general la săpături a angajat femei din satele din partea locului. Ea a excavat peștera Shukbah din nordul Wadi An Natuf (ebr.Nahal Natuf), la sud de satul Shukbah,nu departe de Ramalla, unde a descoperit unelte de piatră, de cremene și os, podoabe
Dorothy Garrod () [Corola-website/Science/316517_a_317846]
-
În octombrie-decembrie 1928 Dorothy Garood a condus o expediție arheologică în Kurdistanul irakian, împreună cu Turville-Petre și alții. Angajată din anul 1929 ca cercetătoare la Colegiul Newnham din Cambridge, unde studiase în trecut, s-a întors în Palestina pentru a întreprinde săpături pe muntele Carmel(1929-1934). Și aici i s-au prilejuit descoperiri senzaționale. Pe povărnișul vestic al Carmelului, în peștera Tabun (in arabă Mugharet at-Tabun, în ebraică Me'arat Ha-Tanur, adică "Peștera cuptorului") Dorothy Garrod a descoperit , între altele, scheletul vechi
Dorothy Garrod () [Corola-website/Science/316517_a_317846]
-
iezilor") a găsit scheletele fosile ale cinci bărbați, două femei și trei copii, vechi de 80,000-100,000 de ani. Bazându-se, între altele, pe tipul uneltelor de piatră și pe caracteristici ale faunei, Garrod a analizat materialul găsit în săpăturile efectuate pe Carmel împreună cu D.Bate, precum și cele de la Al Shukba și le-a descris ca aparținând unei culturi Levalloiso-Mousteriene ce îmbina atât elemente de cultură Levallois cât și unelte mousteriene retușate. Ulterior, în anii 1970, acest tip de cultură
Dorothy Garrod () [Corola-website/Science/316517_a_317846]
-
femeie, să fie și "membră a Universității". Nu s-a simțit adesea în apele ei în poziția ierarhică universitară, mai ales in ceea ce privește răfuielile în probleme administrative , fiind cel mai mult atrasă de cercetare, de munca riguroasă în conducerea săpăturilor arheologice și analiza minuțioasă a materialului descoperit, iar apoi sistematizarea rezultatelor în cărți care au rămas clasice. În anii celui de-al Doilea Război Mondial munca de cercetare la Cambridge a cunoscut o perioadă de stagnare. Între anii 1942 - 1945
Dorothy Garrod () [Corola-website/Science/316517_a_317846]
-
această muncă i-a permis ulterior să se perfecționeze in prospecțiuni arheologice aeriene sau așa numita arheologie aeriană. În 1949 la invitația prietenei și cercetătoarei Suzanne Cassou de Saint Mathurin (1900-1975), Dorothy Garrod a revenit în Franța pentru a conduce săpături arheologice (1949-1968) în locul numit Roc-aux- Sorciers în satul Angles-sur-l'Anglin din departamentul Vienne în partea de centru-vest a Franței. Cu acest prilej cele două cercetătoare au dezvelit noi basoreliefuri și exemplare de arta preistorică parietală din epoca Paleoliticului târziu. Astfel
Dorothy Garrod () [Corola-website/Science/316517_a_317846]
-
dintr-o friză magdaleniană din așa numitul adăpost Abri Bourdois., După 1952, când s-a pensionat de la universitate, a petrecut cea mai mare parte a timpului în Franța, consacrându-se în continuare muncii arheologice. În anii 1958 - 1964 a condus săpături în Liban, la Bezez și Adlun, în cursul cărora s-a simțit rău și a presimțit că acestea vor fi ultimele ei activități pe teren. În vara anului 1966 a trebuit să petreacă perioade lungi în spitale din Londra și
Dorothy Garrod () [Corola-website/Science/316517_a_317846]
-
fost un antropolog și arheolog britanic, devenit renumit prin descoperirea în anul 1925 a unui fragment din cel dintâi craniu de om preistoric în Palestina - așa numitul Om din Galileea din urmă cu 250,000 ani. Turville-Petre a efectuat primele săpături de explorare a preistoriei în Palestina, în peșterile Zutiye și Amira din Wadi al Amud (Nahal Amud). Turville-Petre a fost vreme de câțiva ani și un activist pentru drepturile homosexualilor și, de asemenea, un prieten apropiat al scriitorilor Christopher Isherwood
Francis Turville-Petre () [Corola-website/Science/316541_a_317870]
-
urși bruni arctos, gazele etc. De asemenea, împreună cu o ilustră colegă, arheoloaga Dorothy Garrod, elevă și ea a lui Garrett la Oxford, Turville-Petre a plecat în octombrie -decembrie 1928 în regiunea Suleimaniye din Kurdistanul irakian și a luat parte la săpăturile de la peșterile de la Zarzi și Hazar Merd. În anii 1929-1930 el a excavat câțiva dolmeni din Ramat Korazim. În 1931, întors din Berlin, la invitația lui Garrod, el a efectuat vreme de trei luni primele săpături la grota Al Kebara
Francis Turville-Petre () [Corola-website/Science/316541_a_317870]
-
a luat parte la săpăturile de la peșterile de la Zarzi și Hazar Merd. În anii 1929-1930 el a excavat câțiva dolmeni din Ramat Korazim. În 1931, întors din Berlin, la invitația lui Garrod, el a efectuat vreme de trei luni primele săpături la grota Al Kebara (Ramat Hanadiv) de pe versantul sud-vestic al Muntelui Carmel, lângă localitatea Zikhron Ya'aqov, unde a descris resturile unei culturi numite mai apoi de catre Garrod Kabarană (20,000-12,500 î.H) cu însușiri de trecere de la paleoliticul
Francis Turville-Petre () [Corola-website/Science/316541_a_317870]
-
mai apoi de catre Garrod Kabarană (20,000-12,500 î.H) cu însușiri de trecere de la paleoliticul târziu la mezolitic, sau cum se spune in prezent, epipaleolitic. Perioada kabarană este considerată drept o primă fază a Epipaleoliticului, precedând cea Natufiană. Rezultatele săpăturilor pe care le-a efectuat la Kebara au fost publicate postum de către Dorothy Garrod. În anul 1928 Francis Turville-Petre s-a mutat la Berlin și a activat și locuit la Institutul de Cercetări Sexuale al dr-ului Magnus Hirschfeld. De asemenea
Francis Turville-Petre () [Corola-website/Science/316541_a_317870]
-
anume: slujbele au început să se țină doar în noua biserică, construită la circa 100 m de biserica veche, s-a construit un spațiu exterior pentru arderea lumânărilor, au început să se realizeze lucrări de izolație termică și de hidroizolație. Săpăturile arheologice efectuate în interiorul bisericii au dus la descoperirea unei necropole boierești, aici fiind înmormântați, pe trei niveluri, peste 25 de oameni. După cum a declarat starețul Luca Diaconu al Mănăstirii Popăuți, ""cele mai importante sunt persoanele din primul nivel. Este vorba
Mănăstirea Popăuți () [Corola-website/Science/316558_a_317887]
-
cu colaborarea elenilor din oraș. Prin portul Acra au avut acces în Iudeea legiunile române în frunte cu Flavius Vespasianus, venite pentru a reprima răscoală, și aici au fost cartiruite forțele care au participat la expediția militară în vederea cuceririi Galileei. Săpături arheologice la nord-vest de Tell Akko au găsit un mare cimitir, utilizat între mijlocul secolului I și începutul secolului al IV-lea - cimitirul coloniei Claudia Ptolemais. El cuprindea altare și pietre de mormânt, resturi de sacrificii de animale, obiecte de
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
bisericii. Lăcașul de cult are hramul Sfântul Ierarh Nicolae (sărbătorit în fiecare an la 6 decembrie). Biserica „Sfântul Nicolae”-Prăjescu din Suceava a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015, având codul de clasificare . În urma săpăturilor arheologice s-a demonstrat că terenul de lângă actuala biserică a fost locuit permanent începând cu prima jumătate a secolului al XIV-lea. Aici s-au descoperit materiale ceramice (fragmente de vase, cahle) din prima și din a doua jumătate a
Biserica Sfântul Nicolae din Suceava () [Corola-website/Science/316603_a_317932]
-
lui Alexandru cel Bun (1400-1432) din prima jumătate a timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432) și Iliaș I (1432-1433, 1435-1436, 1436-1442). Extinderea cimitirului s-a făcut treptat pe fosta zonă unde s-a aflat locuința distrusă prin ardere. În timpul săpăturilor arheologice pentru lărgirea străzii Simion Florea Marian, din 1959, au fost descoperite monede moldovenești în grădina Tarnavschi de lângă Biserica "Sf. Nicolae" (într-o groapă de circa 1,50 m adâncime în care s-au mai găsit și fragmente de vase
Biserica Sfântul Nicolae din Suceava () [Corola-website/Science/316603_a_317932]
-
arheologice au scos la iveală faptul că pe locul bisericii actuale a existat alt lăcaș de cult care datează cu siguranță din perioada domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Urmele bisericii din secolul al XV-lea au fost identificate prin săpăturile arheologice efectuate în interiorul bisericii actuale. În biserică se află o piatră pentru păstrat jarul, care are scris cu litere slavone anul 1481. Pe baza acestei descoperiri, arheologii au presupus că reparațiile bisericii au fost efectuate după 1476, când orașul Suceava
Biserica Coconilor () [Corola-website/Science/316613_a_317942]
-
un teren, cunoscut sub numele de La Meignane, din localitatea Avrillé. Locul de execuție a fost denumit "Câmpul Martirilor" și încă din 1795 a fost ridicată o cruce de lemn pe acest amplasament, înlocuită de capela "Chapelle Saint-Louis-du-Champ-des-Martyrs", construită în 1846-1852. Săpături efectuate între 1862 și 1867 au pus în evidență existența a douăsprezece gropi comune. În 1894, cu prilejul comemorării centenarului masacrului, capela a fost mărită și au fost instalate cinci vitralii executate de Jean Clamens după desene de Victor Livache
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
cunosc cauzele demantelării, istoricii propunând mai multe ipoteze: Primele cercetări arheologice efectuate la ruinele Cetății Șcheia datează din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea și i se datorează arhitectului austriac Karl A. Romstorfer (cel care a făcut și primele săpături arheologice la Cetatea de Scaun a Sucevei), acesta lăsând câteva note în care expunea unele observații, remarcând "„aceste urme de zidărie veche de piatră, care, fără îndoială, provin de la un turn pătrat, din care latura de vest s-a surpat
Cetatea Scheia () [Corola-website/Science/316794_a_318123]
-
mai ales mortarul făcut cu făină de cărămidă, care s-a folosit la mai multe părți ale Cetății Suceava, construită mai târziu, ne-ar îndreptăți să admitem aceasta”". În perioada 1952-1956, un colectiv de arheologi a efectuat cinci campanii de săpături și au decopertat ruinele. Ei au publicat rezultatele cercetărilor în monografia arheologică "„Cetatea Șcheia”", lucrare care a apărut în anul 1960, sub egida Institutului de Arheologie al Academiei RPR, avându-i ca autori pe Gh. Diaconu și Nicolae Constantinescu. Prin
Cetatea Scheia () [Corola-website/Science/316794_a_318123]
-
partea superioară a versantului nord-vestic al dealului. Turnul avea o latură de 5 m, închizând o suprafață de circa 25 m² și se ridică în prezent la o înălțime de circa 6 m. Nu se cunoaște unde era amplasată intrarea. Săpăturile din incinta cetății au scos la iveală urme ale unui pavaj de incintă și ale unei plăci de mortar uniforme. În incinta fortificației nu s-au găsit urme de construcții. Pe latura de nord-est și parțial pe cea de sud-est
Cetatea Scheia () [Corola-website/Science/316794_a_318123]
-
de cercetare. Cetatea Halmyris a fost inclusă în Legea nr.5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național în Secțiunea a III-a - zone protejate, la puntul g) Castre și așezările civile aferente; fortificații romano-bizantine. Săpăturile arheologice au început aici în 1981. În anul 2000, în incinta sitului arheologic al cetății romane "Halmyris", a fost descoperită o bazilică episcopală. Pe 15 august 2001, în cripta situată sub altarul acesteia au fost identificate rămășițe umane ce păstrau
Halmyris () [Corola-website/Science/315088_a_316417]