7,856 matches
-
o formă de asumare a prezentului, de așezare liniștită aici și acum, o atingere calmă a momentului unic, ce nu mai este legat nici de ceea ce a fost, nici de ceea ce va fi. Multe transformări survin din patosul dorințelor, din „scânteile” dragostei, din efectele ei, din „micile” excese, din reconversiunile intime. Pasiunea este ceea ce energizează existența și mersul nostru Înainte. Depășind conveniențe și limite, Hristos a Întruchipat, prin iubirea lui nemăsurată, ceea ce alții nu reușiseră până atunci: nu numai necesitatea de
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
la această solidaritate cosmică. Dușmanii ne devin prieteni, spaimele vechi dispar, trecutul Înnegurat este aureolat, viitorul ne face să fremătăm și să ne luăm zborul spre noi orizonturi. Sărbătoarea scoate din noi tot ceea ce este mai bun, pune la treabă scânteia de dumnezeire pe care o purtăm și cu care suntem Înzestrați. Divinul din noi se concretizează și Își arată chipul; Începem să semănăm cu Cel situat mai presus decât noi. O sărbătoare de amploarea Nașterii Domnului face În așa fel
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
lăsa loc omului nou. Sunt necesare o discontinuitate asumată, o ruptură a ființei, o aruncare a răului din noi și o revelare a binelui. Reconversia interioară nu este un lucru ușor și nu survine dintr-odată. E nevoie de o scânteie de iluminare (survenită uneori după dureri sau nemulțumiri), de revizuirea țintelor, de revalorizarea priorităților, de un efort volitiv, de răbdare și persistență. Îți așterni viața (trecută și prezentă) În fața ta, Îți judeci faptele, te reculegi, te Îmbărbătezi și mergi mai
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
trebuie dezavuați, chiar și atunci când pe unii Îi mai ia vorba pe dinainte, se Îmbracă fistichiu sau Își pun cercei În urechi. La o adică, și ei sunt buni de ceva, și În ei zace sau se poate revela o scânteie a lui Dumnezeu. Să fim răbdători (poate mai mult decât cu alții), căci timpul poate scoate la iveală și de la aceștia ceea ce cu siguranță Dumnezeu a pus În ei. Nu În ignorare reciprocă și infatuare stă puterea noastră, ci În
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
scrisorii C.C. al P.C.C. din 14 iunie 1963 adresată C.C. al P.C.U.S. ,,așa cum s-a procedat și cu scrisoarea C.C. al P.C.U.S. din 30 martie 1963. A doua zi, într-o manieră ce va fi practicată și în viitor, ziarul Scânteia va publica alăturat cele două scrisori pe spații egale. Se dădea astfel expresie echidistanței pe care Partidul Muncitoresc Român înțelegea să o păstreze în public față de cele două părți aflate în divergență, echidistanță ce presupunea în fapt o apropiere de
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
relații, inclusiv relații diplomatice, cu Republica Coreea. În condițiile anului 1988 și ale "necesității întăririi solidarității țărilor socialiste". asemenea pași (prea mari ?) nu au fost deloc agreați de către autoritățile de decizie din România, fapt dovedit și prin preluarea de către cotidianul "Scânteia" din 21 septembrie 1988, oficiosul Comitetului Central al Partidului Comunist din România, a unui amplu articol din ziarul "Nodon Shinmun"(organ al Comitetului Central al Partidului Muncii din Coreea), în care hotărârea Ungariei de a stabili relații diplomatice cu Republica
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
și luptei diverselor clase și pături sociale muncitori, țărani, burghezie mică și mijlocie, îndeosebi după înăbușirea revoltelor din anii 1929-1930. Gazeta "Facla" din 19 mai 1930 aprecia că răscoala garnizoanei din Yen Bay "constituie un avertisment greu pentru Franța". Ziarul "Scânteia" (1 aprilie 1921) arăta că măsurile întreprinse de forțele franceze dovedeau teama colonialiștilor în fața avântului mișcării de eliberare națională a popoarelor din acea regiune. Solidaritatea poporului român cu lupta popoarelor din Indochina (Vietnam, Laos, Cambogia) împotriva dominației colonialiste, a îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
înlăture pe președinte și vechiul guvern, deoarece au negociat cu companiile americane predarea resurselor petrolifere, una din bogățiile de bază ale țării, lucru care a fost considerat de forțele armate ca o trădare a intereselor naționale. Vasile Oros, corespondentul ziarului "Scânteia", care însoțea delegația română, ardea de nerăbdare și, în ciuda restricțiilor, el insista pe lângă șeful delegației să-i permită să iasă în stradă pentru că el dorea să transmită corespondențe pentru "Scânteia", ocazie unică pentru un corespondent de presă să comunice de la
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
ca o trădare a intereselor naționale. Vasile Oros, corespondentul ziarului "Scânteia", care însoțea delegația română, ardea de nerăbdare și, în ciuda restricțiilor, el insista pe lângă șeful delegației să-i permită să iasă în stradă pentru că el dorea să transmită corespondențe pentru "Scânteia", ocazie unică pentru un corespondent de presă să comunice de la fața locului desfășurarea unei lovituri de stat. El aducea ca argument faptul că nu va fi iertat de conducerea ziarului pentru ca n-a folosit prilejul de a transmite informații. Bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
ca membrii delegației să rămână în hotel în așteptarea reprezentantului noilor autorități. A permis însa ca membrii delegației să privească de pe terasa hotelului desfășurarea evenimentelor publice. Lui Vasile Oros i-a recomandat să privească de acolo și să scrie la "Scânteia" că a fost pe stradă printre demonstranți. Spre orele prânzului din ziua de 3 octombrie, reprezentanți ai Ministerului de Relatii Externe au contactat delegația română, au informat despre lovitura de stat și formarea noului guvern, precizând că generalul Edgardo Mercado
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
și hotăra angajările în Ministerul Afacerilor Externe, ca și trimiterile la post la oficiile diplomatice. Activitatea de bază în Minister consta, în cea mai mare parte, în "documentare" asupra evenimentelor din țară și străinătate, prin citirea amănunțită și sublinierea ziarului Scânteia și a buletinelor Agerpres. Odată subliniate, acestea deveneau materiale "secrete", întrucât sublinierile evidențiau modul de gândire a unui "cadru" din MAE Ministerul era abonat la câteva ziare străine, dar la ele nu avea acces oricine. Arhiva Ministerului Afacerilor Străine, din
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
Corpului Didactic din Buzău, unde a îngrijit apariția revistei „Școala buzoiană” și unde, după 1989, a fost director. A debutat în revista „Luceafărul”, în 1959, colaborând apoi cu poezie, epigrame, fabule, proză, publicistică, folclor, recenzii la „Iașul literar”, „Viața studențească”, „Scânteia pionierului”, „Convorbiri literare”, „Ramuri”, „Orizont”, „România literară”, „Flacăra”, „Argeș”, „Îndrumătorul literar”, „Tribuna școlii”, „Viața Buzăului”. Prima lui carte, Greieraș poznaș, scrisă pentru copii, apare în 1974. După ce publică versuri cu tematică diversă în reviste și în antologii literare, A. reînvie
ANDREI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285353_a_286682]
-
publicist și traducător. Fiu al lui Marin Andreiță, notar, și al Floricăi Andreiță (n. Preoteasa), A. urmează Liceul „Radu Greceanu” din Slatina, apoi frecventează cursurile Facultății de Limba și Literatura Română a Universității din București (1958-1963). Activează ca ziarist la „Scânteia tineretului” (1963-1983) și „România liberă” (1983-1997). Între 1996 și 2000 își însoțește soția, diplomată, la Paris, din 2003 - la Roma. Debutează la „Luceafărul” (1960). Alte colaborări, la „Viața studențească”, „Argeșul”, „România literară”, „Literatorul”. Unele articole sunt semnate cu pseudonimele Raveda
ANDREIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285354_a_286683]
-
Traduceri: Supă de ginseng. Povestiri umoristice chineze, pref. trad., București, 1990 (în colaborare cu Xu Wende și Lia-Maria Andreiță). Repere bibliografice: Ilie Constantin, Ion Andreiță, „Minunea de a trăi”, RL, 1970,43; Nicolae Baltag, Ion Andreiță, „Minunea de a trăi”, „Scânteia tineretului”,1970, 6659; Mihai Coman, Navigator în orizontul patriei, prefață la Ion Andreiță, Secante la omenie, București, 1985; Popa, Ist. lit., II, 99, 1032-1033. I.O.
ANDREIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285354_a_286683]
-
Este fiul Eugeniei (n. Suicescu) și al lui Gheorghe Anghelescu, funcționar. După absolvirea Liceului „Dinicu Golescu” din Câmpulung (1959), urmează Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (licențiat în 1964). Funcționează ca redactor pentru literatură la cotidianul „Scânteia” (1964-1972), apoi ca instructor al Consiliului Culturii și Educației Socialiste (1972-1973) și, în continuare, ca șef de secție (1973-1976) și redactor-șef al Editurii Eminescu (din 1976), redactor la Editura Fundației Culturale Române. Culegerea de studii și eseuri Creație și
ANGHELESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285373_a_286702]
-
Săptămâna patimilor, publicată apoi, în 1972, împreună cu drama Viteazul, în volumul Teatru (Premiul „I. L. Caragiale” al Academiei Române). A desfășurat o vastă - și foarte remarcată, în epocă, în contextul confruntării unor poziții diferite în materie de ideologie culturală - activitate publicistică (la „Scânteia”, „Contemporanul”, „Luceafărul”, „România literară”, „Steaua” și alte publicații). După prăbușirea regimului ceaușist, receptarea „senină”, cât de cât obiectivă a personalității și operei lui A. este, și va rămâne, probabil, pentru o vreme, dificilă, dacă nu imposibilă. „Campion”, în publicistică, al
ANGHEL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285367_a_286696]
-
și Cinematografică din București. Debutează în 1950, cu o povestire, în „Iașul nou”, și în volum, cu Neliniște în detașament, în 1956. Devine redactor la Studioul de Filme București (1951-1956), apoi la Editura Tineretului (1956), la Televiziune (1957-1960) și la „Scânteia pionierului”; redactor-șef (1967-1980) și redactor (1980-1990) la revista „Cutezătorii”. Colaborează la „Gazeta literară”, „Tribuna”, „Tânărul scriitor”, „Viața românească”, „Luceafărul” ș.a. Adevăratul său debut editorial este însă romanul Seri albastre (1960; reeditat, adăugându-i-se un nou volum, în 1964
ANTON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285386_a_286715]
-
cu Valentin Deșliu); Frigyes Kárinthy, Moartea hipnotică, postfață Adrian Rogoz, București, 1975 (în colaborare cu Eugen Hadai). Repere bibliografice: Eugen Simion, Costache Anton, „Seri albastre”, CNT, 1960, 14; S. Damian, „Lună beată”, GL, 1962, 13; G. Dimisianu, Costache Anton, „Liniștea”, „Scânteia”, 1966, 6878; Cornel Regman, „Liniștea”, LCF, 1966, 6; Valeriu Cristea, Costache Anton, „Liniștea”, GL, 1996, 9; Eugen Luca, Tineri romancieri, VR, 1966; 1; D. Micu, Un roman psihologic, CNT, 1976, 22; Voicu Bugariu, Adolescenți și maturi, LCF, 1976, 22; M.
ANTON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285386_a_286715]
-
Margaretei Anuța, ingineră. A făcut studii primare, gimnaziale și liceale în orașul natal, încercând să le continue la Facultatea de Litere, secția de jurnalistică. O boală necruțătoare l-a răpus însă timpuriu. A debutat în 1986, la „Suplimentul literar-artistic al «Scânteii tineretului»”, publicând apoi în „Orizont”, „Ramuri”, „România literară”, „Steaua”, „Astra”, „Amfiteatru” ș.a. Postum, i-au apărut volumele Ars longa, vita brevis (1997), Invazia vidului (1999), Robit eternității (1999), Sfinxul (2000), Fusese destul (2000), Pe valurile purgatoriului (2001), Cu barca pe
ANUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285401_a_286730]
-
, Vartan (21.X.1936, Constanța), prozator și publicist. Este fiul lui Haciadur Arachelian, comerciant, și al lui Supie (n. Ovanesian). După absolvirea Facultății de Filologie a Universității din București (1965), îmbrățișează cariera jurnalistică: redactor la „Scânteia tineretului” (1965-1970) apoi, până în 1999, cu două întreruperi, în 1983 și 1991, când este îndepărtat temporar, redactor la Televiziunea Română. Din 1999, activează ca jurnalist independent. A debutat cu schițe în ziarul „Dobrogea nouă” (1955), iar editorial cu volumul Aventurile „originalității
ARACHELIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285411_a_286740]
-
specializare la Pisa, în Italia, unde își dă doctoratul în istoria artelor (1975), obținând și doctoratul în filologie la București, în 1981. Debutează cu versuri în „Luceafărul”, în 1963; debutul editorial îl constituie volumul Exodul (1967). A fost redactor la „Scânteia” (1967-1968), „Luceafărul” (1968-1969), „Scânteia tineretului” (1969-1970), „Amfiteatru” (1971-1973, 1975-1982), „Viața studențească” (1975-1982). A publicat articole și cronici de artă nu numai în periodicele la care a fost redactor, ci și în „România literară”, „Contemporanul” ș.a. În 1987 se stabilește în
ARBORE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285416_a_286745]
-
Italia, unde își dă doctoratul în istoria artelor (1975), obținând și doctoratul în filologie la București, în 1981. Debutează cu versuri în „Luceafărul”, în 1963; debutul editorial îl constituie volumul Exodul (1967). A fost redactor la „Scânteia” (1967-1968), „Luceafărul” (1968-1969), „Scânteia tineretului” (1969-1970), „Amfiteatru” (1971-1973, 1975-1982), „Viața studențească” (1975-1982). A publicat articole și cronici de artă nu numai în periodicele la care a fost redactor, ci și în „România literară”, „Contemporanul” ș.a. În 1987 se stabilește în Italia, unde lucrează la
ARBORE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285416_a_286745]
-
Severin, 1999; Lanul cu vedenii, Craiova, 2001. Repere bibliografice: Ion Pop, Valeriu Armeanu, „Să visăm”, ST, 1970, 11; Ilie Constantin, Valeriu Armeanu, „Să visăm”, RL, 1970, 50; Șerban Cioculescu, Experiențe lirice, FLC, 1977, 37; Alex. Ștefănescu, Valeriu Armeanu, „Odihna lacrimii”, „Scânteia tineretului”, 1977, 8845; Virgil Mazilescu, „Neguțătorii de triluri”, RL, 1979, 52; Dan Alexandru Condeescu, Valeriu Armeanu. Planeta amintirii, LCF, 1980, 1; Constantin Crișan, Valeriu Armeanu, „Azilul de cuvinte”, RL, 1984, 10; Lucian Alexiu, Valeriu Armeanu, O, 1990, 30; Ulici, Lit.
ARMEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285455_a_286784]
-
1964 și apoi Facultatea de Filologie a Universității din același oraș (1965-1970). Debutează cu versuri în revista „Contemporanul” (1966), prima lui carte, Copiii lăsați singuri, apărută în 1979, cuprinzând tot poezii. Colaborează la „România literară”, „Contemporanul”, „Vatra”, „Suplimentul literar-artistic al «Scânteii tineretului»”. Din 1974 este redactor la revista „Flacăra”, secția cultură; în 1990 devine director al publicațiilor „Flacăra”. Deși a debutat ca poet - lirică de gesticulație adolescentină, salvând excesele de gravitate prin fibra autoironică -, A. reprezintă întâi de toate un câștig
ARION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285452_a_286781]
-
răpuse de iubire. Ele intră pe câmpul de bătaie cu un curaj nebunesc, ca Într-o Înfruntare pe viață și pe moarte, așa cum povestește Baudelaire În Duellum: „Doi ne-mpăcați potrivnici, luptând cu-nverșunare,/ Au Împroșcat văzduhul cu sânge și scântei,/ Și toată-această larmă, cu zăngănit de fiare/ E-un joc al tinereții și-al patimilor ei.// ...Atâția frați de-ai noștri În acest iad căzură!/ Hai, cruntă amazoană, să ne-azvârlim și noi,/ Ducând În veșnicie aprinsa noastră ură
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]