3,006 matches
-
a fost dată de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza cu scopul de a lua toate proprietățile și averile anumitor Biserici și mănăstiri și a le trece în proprietatea statului, pentru „a spori avuția țării”. Tot în timpul lui Cuza unele mănăstiri și schituri au fost desființate total sau transformate în biserici de mir. Domnitorul Ioan Cuza a instituit un impozit de 10% asupra veniturilor nete ale mănăstirilor, bisericilor, anumitor seminarii, centre de asistență socială etc. În fața acestor măsuri mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei
Alexandru Ioan Cuza () [Corola-website/Science/297432_a_298761]
-
locuința lui devenind loc de pelerinaj și de dialog de tip socratic pentru admiratorii și discipolii săi (vezi "Jurnalul de la Păltiniș" de Gabriel Liiceanu). Se stinge din viață la 4 decembrie 1987. A fost înmormîntat pe 6 decembrie 1987, la Schitul Păltiniș, după dorința sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Mitropolit Antonie al Ardealului, Crișanei și Maramureșului. După 1989, Gabriel Liiceanu s-a ocupat de reeditarea integrală a cărților lui Noica.
Constantin Noica () [Corola-website/Science/297472_a_298801]
-
m înălțime. Foișorul de pază a fost adăugat în epoca modernă. Biserica “Buna Vestire” este construită între anii 1779-1780. A fost situată inițial în vestul orașului în cartierul Sărata. După incendiul din 1992 care a distrus biserica de lemn a Schitului Draga, a fost mutată pe amplasamentul acesteia. Actual, se poate vizita pornind din centrul orașului spre Tîrgu Neamț. Schitul se află într-o poiană de pe malul drept al Cuiejdiului, pe versantul Dealului Cozla, către limita nord-vestică a cartierului Dărmănești lângă
Piatra Neamț () [Corola-website/Science/296700_a_298029]
-
la deal, întemeind Mănăstirea Râșca. Unele documente istorice mai amintesc câteva încercări de revigorare a vieții monahale pe locul ctitoriei voievodului Bogdan, în secolul al XVII-lea, dar acestea sunt de scurtă durată. Astfel, documentele menționează între anii 1528-1574 un schit de călugări, iar între 1620-1740 sau 1630-1745 este menționat un schit de maici și acesta cu multe întreruperi. Actuala biserică de lemn din Bogdănești a fost construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea pe malul râului Râșca
Biserica de lemn Sfinții Voievozi din Bogdănești () [Corola-website/Science/317117_a_318446]
-
încercări de revigorare a vieții monahale pe locul ctitoriei voievodului Bogdan, în secolul al XVII-lea, dar acestea sunt de scurtă durată. Astfel, documentele menționează între anii 1528-1574 un schit de călugări, iar între 1620-1740 sau 1630-1745 este menționat un schit de maici și acesta cu multe întreruperi. Actuala biserică de lemn din Bogdănești a fost construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea pe malul râului Râșca și al pârâului Bogdăneasa. Prima sa atestare datează din anul 1779
Biserica de lemn Sfinții Voievozi din Bogdănești () [Corola-website/Science/317117_a_318446]
-
boier Petru Vrană din localitate a fost zidită prima mănăstire de maici din Moldova, care a dispărut pe la începutul secolului al XVIII-lea, amintirea ei fiind păstrată de numele cătunului Schit Călugărița. Documentul care atestă existența din acest loc a schitului este un uric din 15 iulie 1439 în care este menționată o biserică aflată aici încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Domnitorii urmași la tron au acordat numeroase privilegii (scutiri de biruri și de slujbe) Mănăstirii Horodnic. Invazia
Biserica de lemn din Horodnic de Jos () [Corola-website/Science/317135_a_318464]
-
și l-a dăruit Mănăstirii Sucevița. La sfârșitul secolului al XVI-lea se înalță aici o biserică parohială de lemn care a rezistat până la începutul secolului al XVIII-lea, când a ars. La circa 150 de metri de ruinele fostului Schit Călugărița, în partea nord-vestică a satului Horodnic de Jos, a fost construită în anul 1717 o biserică de lemn cu hramul "Înălțarea Sfintei Cruci", considerată a fi cea mai veche biserică din zonă și a șasea ca vechime din Moldova
Biserica de lemn din Horodnic de Jos () [Corola-website/Science/317135_a_318464]
-
au schierisit Simion în (anul) 7225 luna aprilie”". Pe ușa de la intrare, deasupra încuietorii, este continuată inscripția: "„Această casă a lui Dumnezeu s-a ridicat (în) anul 7225”". Conform tradiției, bisericuța de lemn este al treilea lăcaș de închinăciune al schitului, celelalte două fiind arse și jefuite de tătari. Biserica a fost lăcașul de închinăciune al schitului Horodnic până la desființarea lui, devenind apoi biserică parohială. Catapeteasma a fost zugrăvită în anul 1782 după cum menționează o inscripție cu litere chirilice aflată în
Biserica de lemn din Horodnic de Jos () [Corola-website/Science/317135_a_318464]
-
inscripția: "„Această casă a lui Dumnezeu s-a ridicat (în) anul 7225”". Conform tradiției, bisericuța de lemn este al treilea lăcaș de închinăciune al schitului, celelalte două fiind arse și jefuite de tătari. Biserica a fost lăcașul de închinăciune al schitului Horodnic până la desființarea lui, devenind apoi biserică parohială. Catapeteasma a fost zugrăvită în anul 1782 după cum menționează o inscripție cu litere chirilice aflată în partea stângă sus: "„1782, Vasilii Gradul au zugrăvit aceasta catapeteasmă, iulie 28, zugrav”". În anul 1854
Biserica de lemn din Horodnic de Jos () [Corola-website/Science/317135_a_318464]
-
alte podoabe de preț sunt de menționat o cruce de mână sculptată în lemn în 1837 și îmbrăcată în argint, donată de parohul Nicolai Popescu în 1888 și 12 cărți de ritual tipărite între 1745-1777 și care provin de la vechiul schit. Imaginea stilizată a Bisericii de lemn din Horodnic de Jos este reprezentată pe stema comunei, ocupând un loc central și având o puternică valoare de simbol al comunei. De asemenea, sub biserică este reprezentat un element grafic important - „frânghia” sau
Biserica de lemn din Horodnic de Jos () [Corola-website/Science/317135_a_318464]
-
Stârcea a fost pus într-un avion de transport greu "YU 52" care a luat drumul spre România, urmând să fie înmormântat la conacul familiei Stârcea din satul Stârcea (Bucovina de Nord). Corpul eroului a fost înhumat în interiorul unui vechi schit, despre care se spune că ar fi fost al lui Daniil Sihastru, lângă altar. În noiembrie 1942, după începerea ofensivei Armatei Roșii și începerea retragerii trupelor germane și române, părinții lui Alexandru Stârcea au deshumat sicriul fiului lor și l-
Biserica de lemn Sfântul Dumitru din Rudești () [Corola-website/Science/317161_a_318490]
-
Mihail și Gavriil". Așezământul monahal a fost cunoscut la început sub numele de „Sihăstria lui Agafton". Biserica de lemn a fost construită în perioada 1728-1748 pe coasta versantului, la o distanță de circa 50 m de culmea și platoul acestuia. Schitul întemeiat de Agafton a fost obște de călugări până la începutul secolului al XIX-lea, pentru ca mai apoi, prin anul 1814, în timpul mitropolitului Veniamin Costachi să fie transformat în mănăstire de călugărițe, ""unde au strălucit prin evlavie fiicele și văduvele boierilor
Biserica de lemn din Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/317185_a_318514]
-
lemn, cu baza octogonală. Noua biserică a devenit biserica principală a mănăstirii, bisericuța din lemn preluând funcția de biserică de cimitir. În secolul al XIX-lea s-au efectuat o serie de intervenții care au alterat arhitectura monumentului. După transformarea schitului în mănăstire de călugărițe, biserica a fost extinsă în mod succesiv, în dezacord cu forma și volumetria de ansamblu. În anul 1874, i se adaugă un pridvor pe latura de nord cu un cerdac deschis, pe unde se amenajează intrarea
Biserica de lemn din Mănăstirea Agafton () [Corola-website/Science/317185_a_318514]
-
de câteva ori. Legea secularizării averilor mănăstirești din 1863 a dus la deposedarea mănăstirii de moșiile deținute, iar Schitul Zosin a fost desființat. Biserica s-a ruinat în secolele XIX-XX; în lucrarea ""Botoșanii în 1932. Schiță monografică"", se menționează că schitul lui Zosim este în ruină în pădurea Bălușeni. Biserica a fost reparată prin anii 1944-1945. În anul 1990, mitropolitul Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei a dispus reînființarea vechiului așezământ monahal Schitul Zosin și l-a numit ca stareț pe
Mănăstirea Zosin () [Corola-website/Science/317186_a_318515]
-
pe care monahii Mănăstiriii Galata îl obțin și sub noul domnitor Radu Mihnea Voievod la 1 decembrie 1623. Călugării de la Galata au înființat pe la jumătatea secolului al XVII-lea Schitul "Sf. Gheorghe" Vorovești ce deservea populația satului. Conform tradiției orale, schitul avea pereți numai din bârne, acoperișul din șindrilă și clopotnița cu patru furci deasupra porții de intrare. Clopotnița a ars în trimpul războiului ruso-otoman. Conform unei plăci de marmură amplasată deasupra intrării, biserica de lemn din Vorovești a fost construită
Biserica de lemn din Vorovești () [Corola-website/Science/317230_a_318559]
-
minuni. Dacă aici exista o biserică de lemn încă din veacul al XVIII-lea pe un teren înconjurat de ape și mlaștini, adică puțin populat, propice unei sihăstrii mai vechi în jurul Codrilor Vlăsiei, este posibil ca să fi fost chiar un schit de călugări la marginea Bucureștiului care va fi avut legături cu Sfântul Munte Athos sau care va fi fost înzestrat de un boier sau domnitor cu sfinte moaște. Mărturie ne stă racla sub forma unei coperți de Evanghelie cu inscripții
Biserica Sfântul Vasile cel Mare din Calea Victoriei () [Corola-website/Science/317281_a_318610]
-
de ieromonahi de la Mănăstirea Vorona, fie de preoți de mir din satul Oneaga. Într-un pomelnic din anul 1870, întocmit de presbitera Spiridona Gh. Cernescu de la biserica satului Oneaga, sunt menționați preoți de mir și ieromonahi care au slujit la schit. Printre monahii de la sunt cunoscute numele nacealnicilor Mihail, Isaia, Ghervasie, Ilarion, Inochentie, Ioil, Galaction și Porfirie. De asemenea, aici a viețuit o perioadă ieroschimonahul Veniamin Constantinescu (1817-1917), care s-a mutat apoi la Sihăstria Voronei, unde a murit în 1917
Schitul Oneaga () [Corola-website/Science/317504_a_318833]
-
Ghervasie, Ilarion, Inochentie, Ioil, Galaction și Porfirie. De asemenea, aici a viețuit o perioadă ieroschimonahul Veniamin Constantinescu (1817-1917), care s-a mutat apoi la Sihăstria Voronei, unde a murit în 1917. În anul 1862, după o funcționare de 82 ani, schitul a fost desființat printr-o ordonanță domnească. După cum spune tradiția orală, motivul desființării schitului a fost faptul că monahii de aici au oficiat cununia necanonică dintre Gheorghe Cristescu și verișoara sa, Pulcheria (1812-1861), fiica marelui logofăt Alexandru (Dimitrie) Mavrocordat (1775-1861
Schitul Oneaga () [Corola-website/Science/317504_a_318833]
-
ieroschimonahul Veniamin Constantinescu (1817-1917), care s-a mutat apoi la Sihăstria Voronei, unde a murit în 1917. În anul 1862, după o funcționare de 82 ani, schitul a fost desființat printr-o ordonanță domnească. După cum spune tradiția orală, motivul desființării schitului a fost faptul că monahii de aici au oficiat cununia necanonică dintre Gheorghe Cristescu și verișoara sa, Pulcheria (1812-1861), fiica marelui logofăt Alexandru (Dimitrie) Mavrocordat (1775-1861), încălcând astfel canoanele Bisericii Ortodoxe. Biserica din lemn a fost desfăcută și transportată în
Schitul Oneaga () [Corola-website/Science/317504_a_318833]
-
Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și cu aprobarea mitropolitului Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei, a fost reînființat Schitul Oneaga, cu obște de călugări, avându-l ca egumen pe ieromonahul Teodosie Bahnă. Deoarece Mănăstirea Vorona avea atunci obște de maici, schitul a fost pus în ascultare canonică față de Mănăstirea Sihăstria Voronei. În anul 1995 s-a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică, care a fost sfințită la 1 octombrie 1999. În aceeași perioadă s-au realizat icoanele, catapeteasma și
Schitul Oneaga () [Corola-website/Science/317504_a_318833]
-
clasificare . Episcopul Varlaam al Hușilor a avut ideea de a construi o reședință episcopală în care să se refugieze din calea năvălitorilor care prădau Hușiul. În desele lor năvăliri, tătarii distruseseră reședința episcopală și documentele bisericești. PS Varlaam a întemeiat Schitul Brădicești pe moșia logofetesei Maria Racoviță, văduva logofătului Nicolae Racoviță (d. 1686). Aceasta a donat Bisericii „Buna Vestire”, printr-un document din 28 decembrie 1691, o parte din moșia primită ca zestre, pentru a deveni și ea ctitoră. Biserică de
Biserica de lemn din Brădicești () [Corola-website/Science/317501_a_318830]
-
și ea ctitoră. Biserică de lemn cu hramul „Buna Vestire” a fost construită între anii 1691-1692. Episcopul Varlaam este creditat drept ctitor al bisericii în mai multe documente vechi. În Hotărârea Sinodului Mitropoliei Moldovei din 2 noiembrie 1712, prin care schitul devine metoh al Episcopiei Hușilor, se arată ca și ctitor Vlădica Varlaam. Într-o carte domnească din 1761, domnitorul Ion Theodor Callimachi scrie că "„Ne-au spus cinstit părintele și rugătorul nostru Sfinția Sa Kir Inochentie, episcopul Hușilor, cum că are
Biserica de lemn din Brădicești () [Corola-website/Science/317501_a_318830]
-
Ținutul Fălciului, făcut de un răposat Varlaam episcopul. Acea moșie, unde a fost metoc, au cumpărat-o cu bani, în mijlocul unui codru”". De asemenea, în pomelnicul Episcopului Iacob Stamate al Hușilor din 1782, PS Varlaam este trecut drept ctitor al Schitului Brădicești. Documentele menționează că în anul 1739 schitul a fost atacat de către tătari, care au furat toate odoarele din metal prețios și toate documentele Episcopiei de Huși adăpostite aici, iar monahii au fost luați ca robi. După atacul tătarilor, schitul
Biserica de lemn din Brădicești () [Corola-website/Science/317501_a_318830]
-
Acea moșie, unde a fost metoc, au cumpărat-o cu bani, în mijlocul unui codru”". De asemenea, în pomelnicul Episcopului Iacob Stamate al Hușilor din 1782, PS Varlaam este trecut drept ctitor al Schitului Brădicești. Documentele menționează că în anul 1739 schitul a fost atacat de către tătari, care au furat toate odoarele din metal prețios și toate documentele Episcopiei de Huși adăpostite aici, iar monahii au fost luați ca robi. După atacul tătarilor, schitul este refăcut abia în 1756 de către episcopul Inochentie
Biserica de lemn din Brădicești () [Corola-website/Science/317501_a_318830]
-
Schitului Brădicești. Documentele menționează că în anul 1739 schitul a fost atacat de către tătari, care au furat toate odoarele din metal prețios și toate documentele Episcopiei de Huși adăpostite aici, iar monahii au fost luați ca robi. După atacul tătarilor, schitul este refăcut abia în 1756 de către episcopul Inochentie și domnitorul Matei Ghica (1753-1756) care s-au retras aici din cauza unei epidemii de ciumă. Episcopul Inochentie a adus o serie de adăugiri complexului mănăstiresc, el adăugând catapeteasma (1766) și pridvorul închis
Biserica de lemn din Brădicești () [Corola-website/Science/317501_a_318830]