4,282 matches
-
cu norocul. — O, spusei eu, ridicându-mă, ba cred că știu. Într-un final, ne-am mutat în dormitor, cu o sticlă de sherry și cu farfuria cu biscuiți. Îl convinsesem pe Hugo să-i luăm (își făcea griji pentru siluetă) atrăgându-i atenția că eram în plin proces de dat jos tot ce punem pe noi. Eram extraordinar de relaxată dar, paradoxal, parcă ajunsesem la punctul de tensiune maximă, fără să explodez. Ambele stări fiind de înțeles, zic eu. — Ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
iei prea mult. Asta dacă nu-ți faci trei deodată, comentai eu, amintindu-mi seringile pe care le zărisem pe podea, lângă biroul lui Philip Cantley. De ce a făcut-o? gemu Violet, care se întorsese de pe tărâmul fericit al secretelor siluetei pe cel al crudei realități. Nu înțeleg... Un anume accent din vocea ei părea să sune un pic forțat. Am privit-o cu atenție. Când își dăduse seama, mai devreme, că Philip și-ar fi putut face o supradoză în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și am luat o gură de vin, ca să meargă mai bine. — Delicios. Și vinul. Am mai luat din amândouă. — E bun, nu-i așa? Eu tot încerc alte și alte combinații. Și e minunat dacă trebuie să ai grijă de siluetă, lucru care la mine e întotdeauna valabil, din păcate. — Nu trebuie să mai slăbești! Nu fi ridicol! zisei eu, înghițind următoarea îmbucătură. Ești destul de slab. — Televizorul te îngrașă cam cu trei kilograme, zise Hugo, pe un ton serios. Acu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
că nu din același motiv. Am trecut pe lângă ei și am mai făcut câțiva pași, până când am ajuns într-un loc în care puteam vedea mai bine ce se petrece deasupra capetelor noastre și mi-am dat capul pe spate. Silueta firavă a Tabithei se zărea mergând de-a lungul podului fix și îngust către platforma de servicii. Chiar dacă nu puteau s-o coboare, măcar reușiseră s-o urce din nou. În timp ce o urmăream, Tabitha s-a balansat un pic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
copie ieftină. Nu era greu de observat diferența. — Am făcut pe modelul pentru ziarul Mail săptămâna trecută și cei de la Dolce au spus că pot s-o păstrez, zise ea cu mulțumire de sine. Nu-i așa că au fost drăguți? Silueta ei diafană anula toate presupunerile legate de destinația reală a rochiei; reușea să nu pară pe punctul de a răsări în miez de noapte pe străduțele din spatele stației King’s Cross să-și facă veacul sub un felinar, unduindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
câteva zile. Totul se învârtea în jurul lui Violet și al insulinei - deși, în lipsa dovezilor, nu putuseră decât să presupună că ar fi vreo legătură între cele două. La teatru, lumea se distrase pe cinste citind titluri ca: „Cum își menține silueta fata Fuchsia cea sexy?“, „Ucigaș îndrăgostit de Violet, frumusețea de la TV“, „Amor cu omor“ (în the Sun. Ăsta mi s-a părut chiar bun). Dând dovadă de înțelepciune, Violet refuzase să dea interviuri, astfel că ziariștii au pus cap la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
plajă liniștită, sări din caiac. Apa era călduță, dar într-o clipă ajungea să se simtă chiar rece. Se culcă cu capul pe un trunchi căzut lăsându-și ochii și mintea să-i rătăcească. Străbătu cu privirea iarăși și iarăși silueta familiară a copacilor înalți, toți atât de asemănători și, fiecare în parte, atât de diferit, atunci când ajungeai să-l cunoști. Erau milioane și milioane - infinit de mulți! dar, la fel ca o ființă omenească dintr-o mulțime, fiecare copac din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
putu de mult extremitatea opusă a corpului și lăsă să-i scape o lungă și armonioasă bășină presărată cu tonalități romantice, căreia îi răspunse o altă bășină, de data asta pe un ton ascuțit, izbucnită din desișul adânc al mangrovelor. Silueta cenușie cu corp lătăreț și cap minuscul a „trompetistului“ se îndepărtă domol în direcția aceea și deodată un duet de pârțuri căpătă caracterul unei autentice conversații de amor. Bărbatul zâmbi în caiacul său, vru să intervină și lăsă, la rândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
calculeze, dar, chiar și așa, hotărî că prada merita osteneala într-atât, încât dacă greșise cu mult, el va fi acela care va deveni pradă. Puțin câte puțin începu să zărească din nou profilul caiacului, apoi apa și în sfârșit silueta nemișcată. Ridică brațul foarte încet, se propti bine în genunchi și, aplecându-și trupul cu mare grijă ca să evite răsturnarea ambarcațiunii, aruncă arma cu toate puterile. Caiacul se clătină și a trebuit să se prindă de margini ca să nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
femeie. Și chiar între un bărbat și alt bărbat, pentru că nu i-a trecut neobservat faptul că în sat erau doi sau trei războinici a căror cruzime probabil că lăsa mult de dorit. Cu părul lăsat liber până la umeri, cu silueta mlădioasă și penisul legat între fese, îi aruncaseră priviri galeșe în timpul cinei. O femeie miorlăi în depărtare. A fost o tânguire îndelungată și profundă, de infinită plăcere, și îi veniră în minte acele lungi nopți de încordare, când se străduia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pună la încercare pe învățătoare; să descopere cum dracu’ era în stare ăla să o excite atât de tare pe chiștocul ăla de femeie. O umbră se opri în fața intrării. La lumina jăratecului de la un foc ceva mai depărtat, ghici silueta cu linii curbe a unuia dintre războinicii cu păr prea lung. Făcu pe adormitul, dar rămase cu un ochi întredeschis. „Războinicul“ îl privea, nemișcat și tăcut. Avu inspirația să lase să-i scape o bășină sonoră. Umbra dispăru în aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
care emiteam eu, foarte puțini o captau. În cea de a treia zi, pe înserat, zăriră orașul Santa Marta, care se înălța - murdar și fierbinte - la un cot al râului, pe un povârniș de unde se putea distinge acum, la Nord-Vest, silueta decupată a primelor culmi andine. Santa Marta - punct al civilizației înaintat în selvă, capitală a „muntelui“ amazonian, sediu al guvernatorului civil, al comandantului militar și al episcopului - figura pe hărți ca oraș de categoria a doua, dar în realitate nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Santa Cruz. — Și ce vrei? Să-i lansezi pe yubani în luptă, fără să ții seamă de consecințe? Cine îi va opri după aceea? Nu răspunse. Cugeta în vreme ce urmărea cu privirea bena funicularului traversând râul. Înăuntru, nu se distingea decât silueta corpolentă a unei negrese enorme - „La Sandra“ - care încerca să se apere de soare sub o umbrelă. „Dacă se răstoarnă bena și „La Sandra“ cade în apă - se gândi el -, toți peștii și caimanii din San Pedro vor lua sifilis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
progreselor tehnicii. Observă cu atenție rabla de avion, îi socoti vârsta și ajunse la concluzia că ar trebui să-i aducă mulțumiri și lui Dumnezeu. Huruitul își schimbă ritmul, botul i se ridică puțin și în față începură să apară siluetele albe ale Muntelui Luminos și ale Vulcanului Liniștit, atingând amândoi șase mii de metri altitudine. Trecătoarea șerpuia între cele două culmi, deschizându-și drum printr-un teren pustiu de culoare ocru, cu vegetație rahitică și care începuse să înlocuiască, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
trei cărți de șah, două geografii și nenumărate romane de toate genurile. Se întoarse spre femeie: — La cât le lăsați dacă le iau pe toate? Îl privi uimită. Închise cartea și își părăsi locul de refugiu din spatele tejghelei. Avea o siluetă frumoasă pe care părea că nu voia s-o scoată în evidență. Era îmbrăcată prost și neîngrijit, într-o culoare maro ce nu o avantaja. Înaintă spre el și se opri să privească stocul în lichidare: — Pe toate? repetă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Lumina dispăru și noaptea veni prinsă în coada ultimului stârc care se făcu nevăzut printre copaci. În selvă, nu era crepuscul; ziua și noaptea, noaptea și ziua se succedau brusc, aproape fără tranziție și trebuiră să facă eforturi ca să distingă silueta ce se ivise printre liane și înainta spre grupul strâns pe malul râului. — Kano! Ridică brațul ca să arate șarpele surucurú, dar puterile îl părăsiră și căzu cu fața la pământ. Din umbrele pădurii ieși Ecla în spatele lui, sări peste cadavru, înaintă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de la răsărit. Un minut... Două... Trei... Și simți că îi e frig. — Trebuie să fie teama. Urină și avu impresia că zgomotul frunzelor, atunci când se udau, trezea întreaga lume. Când termină, era deja ziuă. Acum distingea contururile lucrurilor, diametrul copacilor, silueta frunzelor mari, întinderea luminișului, formele construcțiilor din tabără. Ceva se mișcă în fața lui, în dreapta. Putu zări un cur gol și niște picioare ce se mișcau târându-se lipite de pământ. Câțiva metri mai încolo înainta alt cur... și un al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
el, arătând cu degetul o clădire brun-roșcată de cealaltă parte a canalului, ne-a sunat. Soția lui l-a văzut. Brunetti se Întoarse și se uită la casă. — Etajul patru, explică Luciani. Brunetti ridică privirea la timp ca să vadă o siluetă Îndepărtându-se de fereastră. Când se uită la clădire și la cei de lângă ea, observă la geamuri câteva umbre Întunecate. Unele se retraseră când Își Îndreptă ochii spre ele, altele nu. Se Întoarse Înapoi spre Luciani și-i făcu semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
loc în coșmaruri, lăsându-mi sechele. Îmi amintesc cu frică de accidentul care mi -a marcat viața, lăsând în urmă pierderea unei persoane dragi. Două mâini calde mă cuprinseră, oferindu-mi și mie din căldura lor. M-am întors și silueta unei femei începu să prindă contur. Era mama. Liniștește te, spuse cu un glas suav, care avea un efect magic pentru mine. Bătăile inimii au început să se diminueze, lăsându-mă să trag puternic aer în piept, inspirându-l și
Un înger păzitor. In: ANTOLOGIE:poezie by Dora Maris () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_682]
-
liniște departe de castelul de piatră, de ropotul veșnic al slujitorilor micului prinț îmbufnat și de chinul de a scorni povești pe placul lui seară de seară! Dar liniștea este întreruptă de foșnetul apăsat al frunzelor. De nicăieri apare o siluetă întunecată. Pașii o poartă mai aproape, mai aproape... e în fața mea. Bună! Ce faci? rosti apăsat o fetiță cam de vârsta mea. Cine ești? întreb neîncrezătoare. Eu sunt Sară! Te-am văzut aici singură și... Și ai venit să vezi
Poveste pentru micul prinţ. In: ANTOLOGIE:poezie by Mihaela-Raisa Tofănel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_692]
-
Amanda a mai dat peste cap niște vin și a început să frunzărească revistele. Simțea cum moare de invidie la vederea imaginilor care parcă nu se mai terminau și care, pagină după pagină, prezentau femei cu păr strălucitor, dinți albi, siluete fabuloase, care posedau niște case uluitoare și, se presupunea, niște averi depășind visele oricărui avar. Multe dintre femeile respective țineau în brațe copii frumoși sau aveau progenituri care alergau fericite prin grădini sau, mame și prunci la grămadă, săreau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
nașterii copilului. În săptămânile din urmă, el, și mai puțin Amanda, fusese cel care se trezise în mijlocul nopții ca să mănânce sendvișuri cu unt de arahide și banane, date pe gât cu lapte integral. Gesturi care aveau un efect expansiv asupra siluetei lui de un metru și optzeci și nouă de centimetri, care era, de obicei, destul de subțire. Hugo a parcat la cafenea, unde a descoperit coada de la ora prânzului în plină progresie. A ajuns la Dunn și Dustard, puțind a șuncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Cu cât mai repede pleca de lângă el, cu atât mai bine. Numai că, s-a gândit Alice privindu-și pumnul strâns, conținutul nasului ei se afla în batista lui. Ce piele minunată, se gândea Hugo. Maternitatea nu adăugase nici un surplus siluetei grațioase care se ghicea pe sub haina umflată. Iar lacrimile îi făceau ochii ăia albaștri să pară mai mari și mai limpezi ca niciodată. Și, văzută de-aproape, fața prelungă și ovală avea seninătatea unui îngel medieval. Alice nu arăta ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
colectorul de apă de la mașină... a, scuze, sigur, tu nu ai mașină, ha-ha, o, Doamne, uite ce tâmpenii vorbesc, oricum, eu sunt aici. Ai și numărul de mobil acolo. Când a demarat, Hugo s-a uitat, în oglinda retrovizoare, la silueta subțire a lui Alice care se îndepărta. Cu toate că se simțea foarte bine pentru că putea s-o sune în legătură cu Theo, Hugo era conștient că voia mai mult de-atât. Persoana asupra căreia își dorea ca Alice să se concentreze era nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
apăsat pe butonul soneriei i-a adus aminte, în mod neplăcut, de o piesă rock banală numită „The Wind Beneath My Wings 1“. Dar cu siguranță că asta era o exagerare. Chiar și pentru o casă care se numea Piele. Silueta, care se apropia și putea fi distinsă prin geamul de la intrare, cânta ceva. —Tu ești vântul din aripile mele, a declarat ea cu o voce răgușită și ușor tremurată când a deschis ușa. —Laura! Alarmat, Hugo și-a încleștat mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]