19,447 matches
-
limpezi și elegante. Diferențele dintre registrul poetic și cel cronicăresc, dintre tonul sapiențial și diatriba profetică se afișează singure, cu condiția ca traducătorul să respecte expresia de bun-simț a limbii române de azi și să aibă el însuși un minim simț al limbii în care traduce. S.M.: În cărțile consacrate traducerii, Antoine Berman vorbește despre traducerea etnocentrică, hipertextuală și platonică, căreia îi opune traducerea etică, poetică și gândindă. Cea dintâi e înțeleasă în sensul strict pe care îl dă Blaga unei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
câtu-i ziulica de mare acu' mai și înnebunise: se făcuse pâinea Lui Dumnezeu de când Îl văzuse pe profetul ăla mare murind (așa-i ziceau vecinii Regelui Meu). Dar unchi-mio?! Ce-o fi pățit? Cred că foamea și setea îți ascute simțurile, fiindcă am reușit să prind aproape tot ce vorbeau. Răbufnea și tristețe, și disperare, și necaz, și ciudă că sa-ntâmplat așa și tot ce vrei, numai împăcare sau resemnare nu era în vorbele lor. Povesteau a nu știu câta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Apoi, trebuie să-l consulți după toate regulile profesiei... Acuma n-ai să-mi explici mie cum Împunge rața și că totul se petrece după carte... Ei, da’ să nu uităm pentru ce ne-am adunat... Gruia și-a ascuțit simțurile. Era ca o coardă Întinsă peste poate. „Așa da, amice!” - l-a lăudat gândul de veghe. ― Bănuiești pentru ce te-am chemat? Lăsăm la o parte discuțiile și atenționările din momentul când ai venit În Iași. Îți mai amintești cred
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cont că eu sunt profesorul tău - ci că sunt un părinte care vrea să știe cum s-a prezentat odrasla sa Într-un moment deosebit! Atâta vreau și nimic mai mult. Gruia a fost surprins de Întrebarea profesorului, dar, cu simțul de proaspăt părinte, l-a Înțeles. A stat puțin În cumpănă și apoi a răspuns calm: ― Domnule profesor, dacă Despina ar avea un colaborator bun, ar putea bate pe mulți colegi cu experiență. Spun aceasta bazându-mă pe faptul că
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
atâta liniște, Încât auzeam și fâlfâitul unui pițigoi printre crengile din hățișul râpei. Mă Întrebam: „Oare cum rezistă o asemenea vietate cât un chipăruș la gerurile iernii?” Și atunci mi-am adus aminte că acest grăunte de viață are un simț al libertății nemaiîntâlnit la alte vietăți. Nu degeaba se spune că: „Ai să mori de necaz ca pițigoiul, cu gheara În gât”. Faptul l-am constatat singur În copilărie. Într-o iarnă, un prieten din vecini - nu știu cum - a prins un
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
mare grijă, ca nu cumva pe lângă ei să fie vreun rus de pază... Din zidul de ninsoare am auzit clar: „Gatova, rebiata? Nu, paidiom!” „Gatova, gatova” - a răspuns Păpădie tușind, ca să nu priceapă „celovecul” că e o voce străină. Toate simțurile au devenit oțelite și Întinse ca o coardă... Ne-am dat seama că În fața noastră se afla un singur rus, fiindcă făcuse imprudența de a veni spre noi. Am avut impresia chiar că Îi văd și chipul: un individ cu
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Petrică. ― Mulțumita seacă nu este primită, iubitule - l-a apostrofat soția lui. ― Mă Întrebam eu unde a dispărut nenea Mitru, dar miroazna de gogoși mă face să cred că ați pus voi ceva la cale. Ia să vedem noi dacă simțul meu de cercetaș mai funcționează - a răspuns Petrică. În acea clipă, În uralele comesenilor, a intrat nenea Mitru, cu două străchini cu gogoși aburinde... După ce le-a așezat pe masă, a vorbit, mai mult pentru sine: ― Fugi, băiete, și adu
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
să spui. ― Am Încercat să vă sugerez că nu admit să fiu tutuit. Se pare Însă că În capul dumneavoastră nu Încap exprimările subțiri, ci doar grosolăniile. Și dacă n-ați știut, aflați acum. Eu nu primesc dispoziții decât de la simțul datoriei și de la superiorii mei pe linie profesională... ― Adică? ― Cu alte cuvinte, eu, Împreună cu asistentul meu, ne-am terminat treburile pe astăzi. La revedere! ― Și unde vă duceți așa grăbiți? - a vrut să afle Vătrai. ― Dumneata ai auzit de primul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de veghe. „Tare mă tem că profesorul se preface preocupat de cine știe ce treabă tocmai pentru a-mi pune răbdarea la Încercare, prietene” - a presupus Gruia. „Uite că la asta nu m-am gândit, dar cu atât mai mult stăpânește-ți simțurile”. În cele din urmă, profesorul a scos din sertar un dosar care purta pe el un Înscris, din care Gruia a reținut doar cuvântul „Rectorat”. Dosarul părea gol. Abia când, cu un zâmbet anume, profesorul l-a așezat pe birou
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
înfloritoare și surâzătoare, cu șorțuleț și cu bonețică, își vârî pentru câteva clipe căpșorul cârlionțat pe o ușiță dosnică, pentru a întreba dacă mai era nevoie de ceva la masă, apoi se retrase discret, ca o damă de companie cu simțul oportunității. Din respect pentru șeful cel mare, nimeni nu se atinsese încă de mâncare. Doar o sticlă de Borsec fusese desfăcută și golită pe jumătate, în absența sa. Bună dimineața, dragi tovarăși! Ce mai faci, Sandule?... Dar tu, Miroane?... Noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Și ce dorești dumneata, tovarășe? întrebă conducătorul partidului, ținând să audă din gura vizitatorului său ceea ce stătea scris negru pe alb, pe hârtie. Nando Rossi surâse amical și-l privi pe Dej cu speranță. Un lucru simplu și de bun simț, un gest tovărășesc și de omenie, răspunse. Eliberați-l pe Lucrețiu Pătrășcanu... N-are rost să vă încărcați conștiința cu un nevinovat!... Gheorghiu-Dej zâmbi și el la fel de amical, dar clătină din cap. Rosti neutru: Nu se poate!... Nu depinde de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
rezolvi nimic așa! Mami, ce-a pierdut tati?!?... întrebă din nou Anicuța, dar nimeni nu-i răspunse nici de data asta. 2 Peste câteva zile, după ce mai chibzui totuși puțin, conjurat de Norica să dea dovadă de prudență și de simț al răspunderii, Sever se prezentă la minister și ceru să fie primit în audiență. Ținea sub braț o mapă plină cu acte și cu tot felul de documente, care-i probau seriozitatea și competența în serviciul pe care-l avusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
1938, ajungeam la concluzia că nici două sute de ani n-o să ne-ajungă!... În afară de faptul că, așa taciturn cum era, emitea periodic astfel de idei, vrednice să intre în folclorul studențesc, Mircea Cartojan era un tip chibzuit și cumpănit, cu simțul sacrificiului individual pe altarul învățământului matematic, care nu numai că nu alerga, precum amicul Dobrescu, după fete, dar avea și o filozofie un pic misogină în această privință. A, obișnuia el să spună, când venea vorba despre colegele lor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
stăm cu anestezia, stimată colega ? Răspunsul medicului anestezist Alindora Bosch vine de undeva de departe, dând impresia că ar ieși din gura pacientei : "Comunicăm bine, puteți continua." Lipsa de experiență a mâinilor lui Nicolaï este înlocuită cu prisosință de tinerețea simțurilor, de virilitatea gesturilor, de prospețimea cunoștințelor. Se scurge încă un ultim sfert de oră, în care intimitatea forței vitale a pacientei este răscolită pentru a fi reparată, după care : Prelevare de țesut din coapsa stângă ! Închidere durală etanșă ! Închidere plan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
simte că un fel de chingă strânge cu putere brațul stâng, de-asupra cotului. Ar vrea să întrebe : Cine oftează ? Și cine mă strânge ?" Răspunsul medicului anestezist, al Alindorei Bosch, vine deîndată, șoptit și el din grija de a proteja simțurile pacientei : "E doar aparatul de măsurat tensiune al monitorului. Nu te teme !" Dora își simte gura prinsă într-o botniță legată cu cabluri care strivesc obrajii. Pleoapele, redevenite materie, se deschid cu lentoare de parcă ar avea greutatea plumbului. Revede discul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
tub rigid care se strecoară printre dinții ce se încleștează fără voia lor. Simte un fel de bandă care îi înconjoară strâns capul fără să o jeneze, ci mai degrabă dându-i un fel de certitudine că nervii care comandă simțurile sunt ținuți la locurile lor. Nara stângă, mereu mai sensibilă ca dreapta, este jenată de o gâdilătură. Cu coada ochiului drept înregistrează defilarea negrăbită a unor picături care cad din înălțimi spre ființa ei de parcă ar fi o scurgere lentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
atras atenția asistenta-șefă să nu te obosesc. Mâine, când te trezești, voi fi aici. Victor coboară grilajul patului, mângâie și sărută obrajii palizi. Du-te odihnește-te, vezi doar că totul este în ordine. Iată, mi-am recăpătat și simțul mirosului ! Ai un parfum atât de plăcut, de proaspăt, un parfum de brad, ori de lavandă asemănător cu cel cel al doctoriței Alindora, ca și al... Victor tresare și se redresează. "Parfum de brad ! Așa era parfumul femeii fără nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
bruscă a atelajului. Realizează că se găsesc în fața unei case pierdute în mijlocul nămeților, o casă cu o singură fereastră luminată spre noaptea târzie. Brațul lui Ciprian o ajută să coboare. Este puțin amorțită din cauza nemișcării îndelungate, în rest gândirea și simțurile îi sunt nealterate. Își scoate o mănușă și se ciupește de obraji spunându-și : Este adevărat, nu sunt fantasme !" În întâmpinarea lor iese un bărbat care le luminează calea cu o lanternă : Intrați la căldură !", îi îndeamnă aceasta, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
rusificat până în măduva oaselor. Și-a instalat peste noapte familia în conac și m-au lăsat să locuiesc în casa de serviciu de la poarta conacului, cea în care îmi duc zilele și acum. Deși comuniști, erau cumsecade și aveau bun simț, datorită lor am avut ce mânca și mai ales cu ce s-o hrănesc pe Minodora în zilele acelea grele. Pământul era în paragină și începea din nou să se vorbească despre colhoz. Tot atunci s-au întețit ridicările de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
sinistrelor sunete metalice : se atașau noi vagoane, alte și alte vagoane roșii. Nu cred că îți poți imagina promiscuitatea, lipsa totală de igienă în care am petrecut cele trei săptămâni, cu toate că cei din familia Cozmei erau oameni cu mult bun simț. Dar totuși, treisprezece persoane într-un spațiu în care opt ar fi fost deja mulți... Ca hrană ni s-au aruncat până la urmă doar heringi sărați și câte o bucată de pâine nu mai mare ca un pumn. Din păcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
sporiseră, pielea căpătase culoarea aramei, mișcările nu îmi mai provocau dureri, sudoarea nu mă mai năpădea la cel mai mic efort. Chiar și gândurile îmi deveniseră parcă mai senine, mai optimiste. Fără să îmi dau seama împrumutasem din simplitatea, bunul simț, hărnicia și bunătatea celor patru femei care îmi erau în preajmă și pe care le îndrăgisem ca pe surorile ce nu le aveam. Poate am împrumutat prea puțin din credința lor profundă, pravoslavnică, cum o numeau ele, care le întărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
două cești cu ceai aburind ; până dimineață ambele se transformaseră în sloiuri de gheață ; eram amândoi prea copleșiți de spaime ca să ne amintim de focul care se stinsese de mult. A venit o zi de așteptare în care parcă toate simțurile din mine înghețaseră ca și ceaiul din cești. Nu știam ce oră a zilei este, nu simțeam nici foame, nici sete, nici frig, nici cald. Cred că dacă tăiai o bucată din mine sau îmi smulgeai o mână sau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
mănâncă în tăcere. Brânza și smântâna sunt cu adevărat delicioase și, alături de mămăliguța caldă, aduc în gura Dorei o amintire fugară de la masa copilăriei. Dar ea nu poate savura plăcerea ce o credea uitată. Mănâncă ca un automat, gândurile copleșesc simțurile : "Încercările prin care a trecut Minodora în scurta ei viață o îndreptățesc să sălășluiască acum "la dreaptă Tatălui..." Cât sunt de neînsemnate impasurile din viața mea față de tot ce a suferit ea în numai douăzeci și șase de ani, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
mână, urmăreau pe Rubin, marcă rusească garantată, cum duceau pe umeri, niște bătrânei vajnici și îndurerați, ajutați de niște soldați cu caschetă, un sicriu împodobit mai frumos decât toate sicriele pe care le văzusem prin cartier. Ca să-mi redea bunul simț, o ninetistă mai înlăcrimată, cred că era madam Gina, a ținut să facă un rezumat al atitudinii mele: "Depravatule!" Eram pe drumul cel bun, carevasăzică: mă mențineam în piscul topului. Numai Nineta, fumând ca de obicei, calmă, nu vărsa lacrimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
am solicitat informații suplimentare. Mititica, m-a lămurit amicul, este un fel de vilă aflată într-o stațiune specială a unor foarte buni prieteni care se simt obligați să mă aibă, din când în când, musafir. Eu, om cu bun simț, nu prea vreau să stau pe capul lor, dar ei țin așa de mult la mine, încât, atunci când li se face dor, vin și mă iau de acasă, chiar cu mașina lor, la ceas de noapte, în pijamale, cum s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]