2,703 matches
-
De bunăvoie sau nu, mulți dintre ei s-au Întors Într-adevăr acasă. În 1975, 290.000 de lucrători imigranți și familiile lor au abandonat Germania de Vest pentru Turcia, Iugoslavia, Grecia și Italia. În același an, 200.000 de spanioli s-au Întors În Spania În căutarea unei slujbe; cei care reveneau În Italia erau, pentru prima oară În memoria modernă, mai numeroși decât cei care plecau; același lucru avea să se Întâmple curând În Grecia și Portugalia. În prima
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
abordare a Partidului Comunist Italian și eforturile mai puțin convingătoare ale comuniștilor francezi de a imita succesul, dacă nu ideile lor au devenit cunoscute sub numele eurocomunism: termen lansat la o Întâlnire din noiembrie 1975 a comuniștilor francezi, italieni și spanioli și acreditat de Santiago Carrillo, secretarul general al comuniștilor spanioli, Într-un eseu intitulat Eurocomunismul și statul (1977). Partidul Comunist Spaniol abia intrase pe scena politică după decenii de clandestinitate, iar liderii săi țineau să-și dovedească orientarea democratică. Ca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din țară, favorizând comerțul și investițiile. Inițial, Planul a avut un impact economic brutal: devalorizarea, reducerile de buget, Înghețarea creditelor și restricțiile salariale - toate aplicate ferm și riguros - au redus inflația, dar i-au determinat pe zeci de mii de spanioli să-și caute de lucru peste hotare. Sectorul privat Însă, constrâns anterior de legile corporatiste și de o străveche politică de substituție a importurilor, putea acum să se dezvolte. Tarifele au fost reduse; Spania a intrat În organizații precum Banca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
celor care munceau pământul - un lucrător din doi În 1950 - a scăzut brusc când țăranii din sud și vest s-au mutat În nordul țării să lucreze În fabrici și În industria turistică În plină dezvoltare: În 1971, numai un spaniol din cinci lucra În agricultură. Deja la jumătatea anilor ’60, după criteriile ONU, Spania Încetase să mai fie „o țară În curs de dezvoltare”. „Miracolul economic” al lui Franco nu trebuie exagerat. Spania nu era Împovărată de rămășițele unui imperiu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oficial „regent” al monarhiei suspendate, Îl desemnase ca succesor pe tânărul Juan Carlos (nepot al ultimului rege spaniol), dar pentru cei mai mulți observatori monarhia juca un rol insignifiant În treburile Spaniei. Chiar și Biserica, o prezență majoră În viața cotidiană a spaniolilor, avea doar un rol limitat În politică. Deși rolul tradițional al Spaniei ca bastion al civilizației creștine și pavăză În calea ateismului și materialismului era fundamentul educației primare, ierarhia bisericească nu avea acces la putere (cu excepția „cripto-călugărilor” modernizatori din Opus
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avea acces la putere (cu excepția „cripto-călugărilor” modernizatori din Opus Dei), În contrast cu spiritul neocruciat al „catolicismului național” din primul deceniu al regimului 12. În iunie 1968, plecându-se În fața realității moderne, Franco a admis În premieră principiul libertății cultelor, permițându-le spaniolilor să practice deschis orice rit. Dar, În acel moment, religia intra deja Într-un lung declin: Într-o țară care la Începutul anilor ’60 se mândrea cu 8.000 de seminariști, 12 ani mai târziu existau mai puțin de 2
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
religia intra deja Într-un lung declin: Într-o țară care la Începutul anilor ’60 se mândrea cu 8.000 de seminariști, 12 ani mai târziu existau mai puțin de 2.000. Între 1966 și 1975, o treime dintre iezuiții spanioli au părăsit Ordinul. și militarii erau ținuți la distanță. Ajuns el Însuși la putere printr-un puci, Franco era perfect conștient de riscul de a aliena casta militară, care moștenise un sentiment exagerat al propriei responsabilități În conservarea statului spaniol
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu responsabilitatea de a garanta unitatea națiunii și integritatea ei teritorială, apărând „sistemul instituțional”. În practică Însă, armata devenise inutilă. Timp de zeci de ani, Franco Își protejase armata de orice războaie străine sau coloniale. Spre deosebire de soldații francezi sau portughezi, spaniolii nu trecuseră prin Înfrângeri umilitoare sau retrageri forțate. Nici un pericol militar nu amenința Spania, iar securitatea internă era asigurată de poliție, jandarmi și trupe speciale antrenate să lupte cu teroriștii - reali sau imaginari. Armata, redusă la un rol ceremonial, devenise
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În contrast cu trecutul recent, Adunarea a Înscris În legea fundamentală a Spaniei dreptul la autonomie pentru regiunile istorice ale țării, Îndeosebi Catalonia și țara Bascilor. Articolul 2 din Constituție afirmă „unitatea indisolubilă a națiunii spaniole, patria comună și indivizibilă a tuturor spaniolilor”, dar tot el „recunoaște și garantează dreptul la autonomie al naționalităților și regiunilor care o alcătuiesc și solidaritatea tuturor”. Statutele de autonomie aferente recunoșteau realitatea străveche a diversității lingvistice și a sentimentului regional În statul spaniol până atunci ultracentralizat: ele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
generale din iunie, rata anuală a inflației era de 26%, În vistieria statului (secătuită de politica franchistă de impozitare regresivă) bătea vântul, iar șomajul se Înscria Într-o curbă ascendentă de durată. Între 1973 și 1982, 1,8 milioane de spanioli au rămas fără slujbă 17. Ca În timpul efemerei Republici din anii ’30, Spania construia o democrație În ghearele recesiunii economice; s-a crezut că va avea soarta Argentinei, unde salariile indexate și prețurile subvenționate de guvern au degenerat În hiperinflație
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Spania, statul politic, și nu societatea În general, fusese cel care rămăsese mult În urmă. Dezvoltarea economică din ultimul deceniu al regimului franchist și mobilitatea socială și geografică de amploare care i-a urmat demonstrează că viața cotidiană și așteptările spaniolilor se schimbaseră cu mult mai mult decât presupuneau observatorii din exterior, care Încă priveau țara prin prisma anilor 1936-1956. Tineretului din Europa mediteraneană nu Îi era greu să se adapteze la cutumele sociale Încetățenite de mult În Nord; de fapt
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lipsa oricărei referințe la trecutul recent, fie ea politică sau culturală 20. Anii ’30 au alunecat curând Într-o irelevanță pe care o surprinde cu fler premonitoriu La Guerre est finie, filmul elegiac al lui Alain Resnais din 1966: comunistul spaniol Diego - portretizat de inegalabilul Yves Montand - călătorește clandestin de la Paris la Madrid, pentru a transmite cu curaj materiale subversive și planuri pentru o „revoltă a muncitorilor” despre care știe că nu va avea loc niciodată. „Nu Înțelegeți?”, Încearcă el să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai puțin de șase ani), timp În care imaginea publică a Franței În Peninsula Iberică s-a degradat semnificativ: În 1983, când se Încheiaseră două treimi din negocierile de aderare, care se desfășurau Într-o atmosferă tensionată, numai 39% dintre spanioli aveau o părere „favorabilă” despre Franța - un debut de rău augur pentru viitorul lor comun. Aderarea țărilor din sud nu Însemna doar o nouă mărire a subvențiilor comunitare pentru fermierii francezi. Spania, Portugalia și Grecia aduceau Comunității 58 de milioane
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
amenințând În caz contrar cu ieșirea țării din CE25. Așa se face că, În acești ani, Comunitatea Europeană a dobândit o imagine deloc măgulitoare de obor instituționalizat, În care statele tocmeau alianțe politice În schimbul recompenselor materiale. Iar recompensele erau reale. Spaniolii și portughezii au profitat semnificativ de pe urma „Europei” (deși nu atât de mult ca Franța); Îndeosebi negociatorii spanioli au devenit experți În obținerea de avantaje financiare pentru țara lor. Însă potul cel mare a revenit Atenei: inițial rămasă În urma Comunității (În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
posibil ca el să fi fost mai consecvent din punct de vedere ideologic decât unii predecesori: dacă Nikita Hrușciov e faimos pentru afirmația că, dacă ar fi britanic, i-ar vota pe conservatori, Gorbaciov Îl prefera, dintre politicienii străini, pe spaniolul Felipe Gonzáles, al cărui model social-democratic avea să-i pară, cu timpul, cel mai apropiat de al său. Lumea Își punea speranțele În Gorbaciov și pentru că opoziția internă din URSS era inexistentă. Numai partidul putea Îndrepta stricăciunile făcute și, din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Navarra și alte provincii autonome care căpătaseră curaj - a avut și foloase de pe urma destrămării identității „spaniole”. Franco exploatase până la epuizare gama tradițională de elemente naționaliste În elementele ei clasice (gloria imperiului, onoarea armatei, autoritatea Bisericii) și, după căderea lui, cei mai mulți spanioli erau sătui de retorica tradiției. Cum se Întâmplase mai Înainte și cu germanii din generația postautoritară, spaniolii nu se simțeau deloc În largul lor când vorbeau despre „națiune”. Apartenența regională sau provincială, În schimb, nu avea conotații autoritariste; dimpotrivă, cum
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
exploatase până la epuizare gama tradițională de elemente naționaliste În elementele ei clasice (gloria imperiului, onoarea armatei, autoritatea Bisericii) și, după căderea lui, cei mai mulți spanioli erau sătui de retorica tradiției. Cum se Întâmplase mai Înainte și cu germanii din generația postautoritară, spaniolii nu se simțeau deloc În largul lor când vorbeau despre „națiune”. Apartenența regională sau provincială, În schimb, nu avea conotații autoritariste; dimpotrivă, cum fusese o țintă predilectă a vechiului regim, ea părea o componentă esențială a tranziției spre democrație. Această
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Franța de unde ETA opera frecvent (vezi capitolul XIV). Având În vedere reputația ETA, acest lucru nu ar fi reușit, poate, să-l discrediteze pe charismaticul González (cum ultimii ani ai lui Franco au fost impregnați de cinism oficial, mulți spanioli crescuseră cu o viziune pronunțat instrumentală asupra statului și a legilor sale) dacă nu ar fi coincis cu divulgarea unor cazuri de mită și trafic de influență În care erau implicați colegii socialiști ai lui González: amintind de situația din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
televiziunea - constituiau acum principala sursă de informare, idei și cultură (elitistă și populară) pentru majoritatea europenilor. Britanicii erau cei mai atașați de televiziune, ca și de presa scrisă, aflându-se frecvent În fruntea clasamentelor la audiență, urmați Îndeaproape de portughezi, spanioli, italieni și - la oarecare distanță - de est-europeni. Posturile tradiționale ale televiziunii de stat, concurate acum atât de companiile comerciale terestre și de canalele recepționate prin satelit, și-au păstrat un procent de piață surprinzător de mare. Ele se conformaseră tendințelor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prin urmare această terra incognita "Vinland" (cel mai probabil era vorba despre Canada) sau tărâmul vinului, nume sub care va fi cunoscut în literatura scandinavă timp de secole. După descoperirea oficială a Americii de către Cristofor Columb pe 12 octombrie 1492, spaniolul Fernand Cortez pleacă să cucerească Mexicul în 1518, urmat de îndată de către misionarii franciscani și iezuiți care s-au stabilit în această țară pentru a converti la creștinism populația indigenă, dar și pentru a produce vinul necesar slujbelor religioase. Alungați
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
din regiunea Picardia se petrece faimosul episod al împărțirii mantiei pe care Martin, într-o zi foarte friguroasă o rupe în două pentru a îmbrăca un cerșetor. Sfânta scenă i-a inspirat în mod deosebit pe italianul Giotto și pe spaniolul de origine greacă, supranumit El Greco, meșterul sticlar al catedralei din Le Mans. În noaptea care a urmat acestui gest de milostenie, Hristos i s-a arătat lui Martin înveșmântat în jumătatea de mantie oferită sărmanului amărât. Ca urmare, mărinimosul binefăcător
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
specifică. Așa cum proclamă și remarcabilul Claude Imbert 101: Sunt european prin vinul spaniol de Jerez din Puerto de Santa Maria, renumitul vin alb german de Rhin, mai modestul vin italian de Orvieto și Fendant-ul elvețian, prin roșul aprins al vinului spaniol Rioja, prin înșelătorul Barolo, și popularul Lambrusco, și prin acele vinuri nepretențioase din cârciumioarele de pe malul Dunării și din Alsacia, cafenelele din Valais sau barăcile de pe plaja Estoril. Fără să-i mai pun la socoteală, deși șovinismul mă obligă, pe
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
Deși în sudul Europei prietenii sunt mult mai puțin importanți decât familia în comparație cu nord-vestul continentului, frecvența declarată a întâlnirilor tinde să fie în sud la fel de mare sau chiar mai ridicată decât în centru și în est (figura). Grecii, turcii, italienii, spaniolii și portughezii se numără printre europenii care își întâlnesc cel mai des prietenii. Norma socială este cea a sociabilității ridicate, mai ales în raport cu fostele societăți comuniste, semnificativ mai închise în ce privește întâlnirea grupurilor de prieteni. Croația și Slovenia tind, în mare
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
diferi totuși semnificativ de Rusia, Lituania, Ungaria și Polonia. Doar unul din trei români (34%) declară că își întâlnește prietenii măcar o dată pe săptămână, față de 46% dintre cehi, 49% dintre germani, 58% dintre francezi, 62% dintre italieni, 66-67% dintre suedezi, spanioli și olandezi, 70% dintre turci sau 72% dintre englezi. Același diferențe tind să fie reproduse și în ce privește frecvența întâlnirii colegilor de serviciu sau a colegilor din asociațiile în care indivizii sunt membri. Figura SEQ Figura \* ARABIC 1. Ponderea celor care
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
și cele din Caraibe, care întregistrează în prezent unele dintre cele mai ridicate rate ale inegalităților în spațiul național, s-au dezvoltat semnificativ în prima etapă, odată cu migrația forțată a forței de muncă africane și cu tehnologia momentului adusă de spanioli, portughezi și olandezi. Un alt moment de dechidere spre piețele internaționale l-au înegistrat abia la sfârșitul anilor ’70. Un alt bine cunoscut exemplu este cel a Japoniei, a cărei deschidere spre lume s-a produs aproximativ acum 130 de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]