KorAP: Find »[drukola/base=speria & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...107 108 109 ...463 >

11,560 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370

o băgați pe gât, nu are nimic de spus, iar textul mizerabil pe care l-am auzit nu face decât să confirme ceea ce spun. - Aoooleu, aoooleu, începu să plângă Euripide exasperat, măi domnule Maro, dar dumneata chiar ești ceva de speriat, pe cuvântul meu. Dumitale chiar nu îți place nimic? Nici chiar când este vorba de un text despre care până și-un analfabet și-ar da seama că rescrie regulile literaturii? - Rescrie regulile prostiei, domnule Euripide, urlă Maro. Rescrie regulile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
mele mâini ce tremurau cumplit. Îmi cer scuze pentru ceea ce s-a întâmplat, te rog să accepți scuzele mele pentru perfidia cu care ai fost atacat. Să mergem dar... Eram atât de amărât din pricina acestei ultime întâmplări și atât de speriat în același timp, încât nici măcar n-am mai fost în stare să-i spun că nu are de ce să se scuze. L-am urmat suspinând, aproape uitând de geanta necunoscută care până nu de mult constituise singura mea pricină de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
ne aflam, Euripide se prelinse cumva pe spate, aflându-se în același timp pe burta Aurorei Sticlaru, scurmând abdomenul acesteia cu minusculii și oribilii săi pantofiori, mult prea mici pentru statura sa, părând astfel că bate în retragere. Deodată răcni speriat spre cer, scurt și aproape întrebător, făcând pereții Uniunii Scriitorilor să vibreze din temelii. Arăta teribil de înspăimântat de o amenințare nevăzută venită din partea stelelor. - Domnule Euripide! urlă Maro exasperat. Ce se întâmplă? Pe neașteptate am sesizat că în atmosfera

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
o aduce presimțirea morții. Vaiere sfâșietoare spintecă aceste tărâmuri colosale, al căror judecător este atât de mare, încât îi poate fi simțită prezența pretutindeni, în orice clipă, peste tot și nicăieri. Teroarea abătută asupra celor de aici, înainte de a mă speria, mă intrigă. Ceva îmi scapă. Nu înțeleg și din acest motiv încontrări fioroase îndreptate împotriva acestei proiecții nesfârșite de lumină izvorâtă de nicăieri, datorită căreia a fost posibilă viața, îmi bântuie imaginația de dincolo de moarte. Cine e Dumnezeul ăsta potrivit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488

Vadicika, fiule îmi spuse ea cu o voce stinsă de bătrân, întinzându-mi plicul, cu mâna ei galbenă și temătoare parcă să nu se ardă dacă-mi atinge nasturii uniformei - ai uitat banii. M-am gândit că ai să te sperii și ți i-am adus eu. Spunând aceste cuvinte, mă privea rugător, dar eu, furios la culme de rușinea la care mă supune, i-am replicat într-o șoaptă plină de ură că n-am nevoie de atențiile ei și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
anula într-un fel zgomotul făcut la cădere. - Ei, na, începu din nou Iag, dar Nelly îi făcu semn să tacă, cu ochii înnebuniți, în timp ce Kitty care întinsese mâna ca să-l oprească încremeni în această poziție. Pe bună dreptate erau speriate, căci exact în momentul acela, undeva pe coridor s-a auzit cum o ușă se deschide încet. Apoi niște pași s-au apropiat și s-au oprit lângă ușa noastră. Imediat am văzut cum clanța începe să se miște în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
de tânăr vesel și ușuratic. Pentru ea eram pur și simplu un băiat gingaș și visător. Dar tocmai acest fapt care, la o primă privire, m-ar fi putut îndemna la sinceritate, tocmai el m-a făcut să mă opresc speriat la prima mea tentativă de a-i povesti Soniei viața mea. Când pentru prima dată am încercat să fiu sincer cu Sonia, mi-am dat seama că nu trebuie, că nu am dreptul, că nu pot fi sincer. Pe de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-i tot. — Flori? întrebă Iag. — Aha, încuviință Sonia. — Lui? întrebă Iag, întinzând degetul mare în direcția mea. — Lui? îl îngână Sonia, privind drept în ochii mei. Privirea ei pătrunzătoare pe fața zâmbitoare (era privirea cu care de obicei copiii sunt speriați în glumă) mă avertiza: iubirea m-a făcut să fac tot ceea ce am făcut atunci; iubirea este aceea care mă face să vorbesc acum despre ceea ce am făcut atunci. Iag tăcu un timp, privind când spre mine (care îi răspundeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
să mă privească, deși o salutasem și o întrebasem ce mai face, în timp ce ștergea grăbită sticla de pe masă cu o cârpă, chelnerița îmi răspunse încet „bine mersi“. Avea fața plină de pete cărămizii, bolnăvicioase; după ce termină de strâns masa, privi speriată spre bufet, după care se plecă rapid spre Hirghe, spunându-i că și-a terminat tura și că așteaptă jos. Cu mâinile sprijinite de masă și strâmbându-se ca de o rană mortală la șira spinării, Hirghe încuviință cu aceeași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
rupe. Pe pianină, lângă Mik se află un pahar cu apă - Bea, îmi spune el, tot printre buze și ascunzându-și ochii, te vei simți mai bine. Mă întind, vreau s-o fac repede, dar mâna înaintează încet-încet și parcă speriată spre pahar. Limba și cerul gurii sunt atât de aspre și de uscate, încât apa nu le poate umezi, ci doar le răcorește. În momentul când înghit, simt că și apa îmi face silă, dar o beau ca pe un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
rupe în mine și mă trezesc. E miezul nopții. Stau culcat îmbrăcat pe divan. Pe masă arde lampa sub abajurul verde. Mă ridic în capul oaselor, îmi las picioarele în jos și simt cum mă cuprinde o spaimă neașteptată. Mă sperii, așa cum se sperie doar oamenii maturi, nefericiți, care, trezindu-se în plină noapte, când e liniște împrejur și nu au pe nimeni alături, încep să înțeleagă că i-a trezit nu numai visul pe care l-au avut, dar și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
și mă trezesc. E miezul nopții. Stau culcat îmbrăcat pe divan. Pe masă arde lampa sub abajurul verde. Mă ridic în capul oaselor, îmi las picioarele în jos și simt cum mă cuprinde o spaimă neașteptată. Mă sperii, așa cum se sperie doar oamenii maturi, nefericiți, care, trezindu-se în plină noapte, când e liniște împrejur și nu au pe nimeni alături, încep să înțeleagă că i-a trezit nu numai visul pe care l-au avut, dar și gândul la viața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

nevastă-sa, văzând că o ia pe drumuri greșite îl amenințase că pleacă de acasă și îl lasă singur dacă nu își bagă mințile în cap. Renunțase la băutură, el spunea că de gura ei, dar adevărul era că se speriase tare de tot când, într-o dimineață își făcuse socotelile și constatase că nu mai are rezerve aproape de loc. Era îngrijorat pentru că banii nu-i mai ajungeau să iasă din iarna care urma. Toamna era aproape iar el nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
momentul în care Cristi întorsese capul, Vasilică apăsase pe declanșatorul aparatului de fotografiat, orbindu-l. Luminițe colorate îi jucau acum în fața ochilor, în timp ce retina rănită refuza să mai vadă ceva. Vă rog să mă iertați, n-am vrut! se scuză speriat agentul. Nu mă așteptam să vă întoarceți chiar acum. Lasă, nu te mai scuza! spuse Toma care se ridicase în picioare, frecându-se la ochi. Zi mai degrabă la ce te-ai gândit! Îmi pare rău! Pe onoarea mea că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
orice om cu scaun la cap ar fi pornit la vale spre oraș. De ce să se abată de la drum prin pădure? Gândește-te că era întuneric și singurul loc sigur îl reprezenta drumul. Nu uitați de sălbăticiuni! L-o fi speriat ceva. Ce? Sunt animale sălbatice pe aici? Sunt! Nu mai spune! Nu știam. Aveți lupi, urși? Nu. Din ăștia nu avem. Ori, poate, n-am auzit eu? se scărpină olteanul în creștet. Ei, lasă! izbucni în râs Cristi. Și atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
animale sălbatice pe aici? Sunt! Nu mai spune! Nu știam. Aveți lupi, urși? Nu. Din ăștia nu avem. Ori, poate, n-am auzit eu? se scărpină olteanul în creștet. Ei, lasă! izbucni în râs Cristi. Și atunci ce l-a speriat? Un bursuc ori poate o veveriță? 7 Cămașa i se lipise de spinare imediat ce ieșise din sediul secției de poliție. După răcoarea din pădurile prin care fusese cu agentul Pohoață, căldura de afară îl izbise în moalele capului. Pe cerul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
probleme. Stau liniștiți în tabăra lor și nu coboară decât foarte rar în oraș ca să-și ia de ale gurii. Pe deasupra, veniră ieri la secție să facă reclamație. Cică le dispăru și lor un puradel noaptea trecută. Erau disperați și speriați totodată. Știu, i-am văzut ieri la terasă în oraș, spuse Cristi calm, nedezlipindu-și privirea de la grupul de țigani, iar dacă îți amin tești, am venit și eu ieri la secție unde am aflat de dispariția copi lului. Iaca, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
ai văzut? întrebă femeia suflând fumul prelung în sus. Doar am fost împreună. Nu ocoli răspunsul! o apostrofă Cristi. Ziceai că nu vrei să vorbești până ce nu ajungem acasă. Poftim, suntem aici, te ascult! Ca să-ți spun drept, m-am speriat foarte tare și acum mă trec fiorii când mă gândesc. Crezi că eu nu m-am speriat? Judecând după faptul că am fost nevoită să trag de tine ca să te iau de acolo, aș spune că nu. Te tot opreai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
apostrofă Cristi. Ziceai că nu vrei să vorbești până ce nu ajungem acasă. Poftim, suntem aici, te ascult! Ca să-ți spun drept, m-am speriat foarte tare și acum mă trec fiorii când mă gândesc. Crezi că eu nu m-am speriat? Judecând după faptul că am fost nevoită să trag de tine ca să te iau de acolo, aș spune că nu. Te tot opreai și încercai să te întorci din drum. Chiar așa? Nu-mi vine să cred. Bunica dinspre mamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
normal, când e ceață se lasă rece, asta o știe oricine, tot din cauza vaporilor care absorb căldura. Până acum nimic supranatural, de acord? Ileana îl privea tăcută. Zâmbea clătinând din cap. Pe urmă, își continuă Cristi analiza, tu te-ai speriat și ai vrut să ne întoarcem iar eu am fost de acord. Pe drum au început să se audă niște zgomote, destul de ciudate, trebuie să recunosc, dar sunt sigur că putem găsi și pentru acestea o explicație. Probabil vreun buștean

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
care ne-am ciondănit noi doi. Tu vorbești serios? Treizeci de omoruri? Peste treizeci. Tocmai numărul acesta mare, pe de o parte mă face să ezit, deoarece și mie mi se pare greu de crezut, pe de altă parte mă sperie îngrozitor gândul că ar putea exista aici, la voi în orășel, un asemenea individ. Vrei să spui că pe străzile din Baia de Sus circulă în libertate un asasin în serie? Nu știu dacă pe străzi ori prin pădurile din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
voi în orășel, un asemenea individ. Vrei să spui că pe străzile din Baia de Sus circulă în libertate un asasin în serie? Nu știu dacă pe străzi ori prin pădurile din jur, însă da, asta vreau să spun. Mă sperii! Îmi va fi frică să mai ies din casă. Atâta timp cât o faci în timpul zilei nu-i nici un pericol, o liniști el. Toate disparițiile s-au petrecut noaptea și nu în oraș. Nu mai înțeleg nimic. E vorba de dispariții sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
de treabă. Nu mă mai folosesc de agenții din secție. Ei, n-o lua și tu așa! No, am vorbit și eu la nervi. Alaltăieri eram cu capsa pusă pentru că Vasilică plecase de la secție fără să anunțe pe nimeni. Mă speriasem că a dispărut și el. N-am știut că nu sunteți informat că l-am luat cu mine. Am considerat, în urma discuției avute de noi doi, că mă pot folosi de el. No, sigur că poți, numai anunță-mă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
fost teamă deloc. De ce să-i fie? Of, m-a înnebunit Ileana cu poveștile ei. Eu am avut senzația că mă privește cineva deoarece într-adevăr mă supraveghea Pohoață dar pe el nu-l spiona nimeni. De ce ar fi fost speriat? Pe măsură ce se gândea, se convingea tot mai mult de veri dicitatea raționamentului său. Nu era vorba de nici un blestem al Muntelui Rău, nici un zeu, antic ori modern nu se uita la muritorii ce ajungeau acolo. Era doar o superstiție care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
se formase un halo care o încingea cu un inel luminos. Gândul îl purtă iarăși la fiul său. Se întreba dacă și el se află undeva pe acolo. Poate că și Rândunel, rătăcit pe undeva în munți, se uita acum speriat la cerul scăldat în lumina ciudată a lunii. Nu mai putea suporta, durerea îi sfâșia inima. Sări în picioare și începu să se plimbe nervos în sus și în jos. Un vreasc trosni dincolo de liziera pădurii. Strugurel tresări și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]