3,995 matches
-
Căderea continuă, dar imediat urmă o altă serie de săgeți, încă și mai ascuțite și mai dureroase decât cele dintâi. Margareta țipă. Samuel ordonă imediat computerului să înghețe programul, iar saltul lor încremeni în gol. — Ce s-a întâmplat? întrebă speriată Margareta. — Ne-am lovit de ceva. Ești bine? Îți curge sânge. — Mă doare, dar nu-i mare lucru, o să-mi treacă. — Margareta, te-ai tăiat la mână... Sângerezi... Samuel simți pentru prima oară o părere de rău pentru restricționarea accesului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
-te, X trebuie să se spele. I-am spus printre gâfâieli să se ducă dracului și să nu mă întrerupă, nu voiam sa mă opresc. - Gata! a strigat ea. X i-a văzut chipul contrariat și a început să geamă speriată. Y venise în spatele meu. - Acum e momentul să te ridici. Dacă nu te ridici te vom lovi. X a izbucnit în plâns și smiorcăielile i-au devenit urlete înăbușite. - O să intre în conflict dacă nu te ridici! Gata! Z m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
frate întru existență; acel frate e întotdeauna un câine, niciodată o pisică. De ce oare? Păi câinele exprimă credință, blândețe, supunere, dragoste necondiționată, limbajul lui e ușor de descifrat (dă din coadă? - se bucură, ține coada în jos? - e trist sau speriat, are urechile ciulite și limba scoasă? - i-e foame, săracul). Pe câtă vreme, pisica, ce ține urechile ciulite tot timpul, dar asta din curiozitate, pisica e curioasă ceva de speriat, ce să facă bătrânii cu așa o calitate, ei care au văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
că, practic, Marie nu avea nimic, dar că era sub sedative din cauza șocului. Urma să rămână la spital peste noapte, ca să fie ținută sub observație. —Mă duc ìo s-o iau mâine, zise Sally auzind așa ceva. Sună telefonul. Sally sări speriat și aproape că-l scăpă din mână încercând să răspundă. —Era MM, mă informă el la sfârșitul conversației, apăsând butonul de închidere, încă nesigur pe degetele sale, jonglând cu telefonul și cu țigara. Zice să ne întâlnim cu toții, mâine, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
a crezut că erai tu. — Fața era umflată toată, a fost oribil, zise Marie, care se pare că se hotărâse să transforme întâmplarea prin care trecuse într-o poveste ce-ți dă fiori. Nu puteam să mă mișc, eram prea speriată, și ae plutea spre mine... Tot părul îi era răsfirat în apă, brunet și cârlionțat ca al tău... — Ah, Ofelia, murmură Hugo. Vi ar face o super scenă a nebuniei. Violet părea extrem de tulburată. Tocmai în acel moment, Tabitha țipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
nimeni cana până acum. Să vedem dacă sunt rămășițe pe fund. Mi se face pielea de găină! zise Sophie, tulburată. Nu-mi place deloc povestea asta. Făcuse ochii mari și, cu părul strâns în spatele urechilor ei ascuțite, părea un șoricel speriat. — La ce te-ai referit mai înainte? întrebai eu. Când spuneai că ești îngrijorată din cauza ei. Credeam că vorbești de amețeală, dar e clar că nu. — Ah. Acum arăta ca un șoricel amărât. — Vi și bărbații... Nu știu ce să zic, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Am trecut pe lângă asistenta directorului de scenă care era la post în culise și care nu avea astâmpăr, asemenea unui leu în cușcă, trăgând cu mișcări scurte și nervoase de cortină; când mă apropiai de ea, îmi aruncă o privire speriată. —Ai văzut? șopti ea. I-am făcut semn din cap și am trecut mai departe. Paul, care stătea pe un scaun cu spătar drept, își mormăia replicile, deși mai era destul până-i venea rândul, creându-și astfel o stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
partea care ne interesează în mod direct, îmi zise Hugo, de parcă m-ar fi pus la curent cu ce se întâmplase în serialul East Enders cu o săptămână înainte. Ben a aflat că Violet a rămas aici noaptea trecută. Era speriată, adăugă el repede, în timp ce eu simțeam cum încep să văd roșu în fața ochilor de furie. Nu voia să meargă acasă pentru că-i era teamă că persoana care o atacase ar putea să încerce din nou. Așa că am adus-o aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
se tolăni să contemple noaptea ce se apropia, ascultând prin lemnul de palmier al caiacului viața de pe fundul mlaștinii. Clipocitul corpurilor ce se furișau, gâfâituri ce păreau o respirație întretăiată, atingeri vâscoase ce puteau fi la fel de bine ale unui pește speriat, ca și ale unei enorme anaconde. Trecerea rapidă a unui banc ce putea fi de pirania aurii. Bălăceala îndepărtată a unor broaște țestoase făcând dragoste, un pește salvându-se, ori un saurian lovind apa... Totul, din ce în ce mai dens, din ce în ce mai întunecat, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
apa să lingă aproape marginile ambarcațiunii din pricina greutății lui. Închise apoi ochii și nici nu respiră măcar pe când el vâslea încet spre mal, tresărind la fiecare clătinare, lăsând să-i scape, din când în când, un ușor scâncet de cățelandru speriat. Când acostă la mal, sări pe pământ, o luă la fugă spre colibă și se refugie în hamac, din care nu se mai dădu jos până în dimineața următoare. El mâncă ceva, citi o oră și dormi neliniștit, agitat de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
crezi că plec pentru totdeauna? Încercă de mai multe ori, cu gesturi exagerate și teatrale, dar se dădu bătut. Sper să-ți spună Kano... O trase spre el și îi mângâie părul încercând să o calmeze ca pe un cățeluș speriat. — Hai, gata! E de-ajuns. O sili să ridice capul și o sărută pe frunte: — Să fii cuminte! Împinse ambarcațiunea, sări înăuntru și începu să vâslească, foarte rar, spre vărsarea râușorului. Când era pe punctul de a dispărea printre desișuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
deschisă a țevilor de eșapament și o porni ca din pușcă într-o pată voalată de culori verzi schimbătoare. S-ar fi zis că îi venea foarte greu să se desprindă de pe pista de iarbă, încărcat până la refuz cu pasageri speriați, baloți cu piei și cuști cu animale. În cele din urmă, solul începu să fie împins în jos de o mână gigantică, arborii deveniră hățișuri, clădirile din Santa Marta nu mai fură decât dreptunghiuri întunecate pe fond verde, iar sinuoasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
tot ce întâlnea în cale. — Nu te teme, îl liniști el. Nu-ți poate face rău. Selva te apără. — Doboară selva... Luă macabrul pachet învelit în frunze de bananier și porni, scârbit, către luminiș. Când ajunse în fața tractorului, mecanicul tresări speriat, puse marșarierul și începu să dea îndărăt cu graba pe care i-o permiteau copacii. Merse în urma lui până ajunse la primul tronson al șoselei, ceva mai mult decât un luminiș deschis în desișul pădurii; pământul cărămiziu contrasta cu verdele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ajută în strădania lui. Se strânseră într-un luminiș apărat de arbori înalți de capoc și rămaseră acolo nemișcați, pe vine și tăcuți, cu urechea atentă la cel mai mic zvon adus de vânt. Erau ca o turmă de animale speriate, care nu reușiseră încă să înțeleagă cât de mare era tragedia. Deodată, un băiat strigă. José Correcaminos îl făcu să tacă și își ciuli urechile: — Se întoarce iar!, confirmă el de îndată. Din același loc... Îl auziră și ceilalți, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de copilași neastâmpărați. Râsetele și gălăgia lor i-a împiedicat să audă zgomotul ce se apropia și, când avioneta trecu pe deasupra capetelor lor, huruind la mai puțin de o sută de metri înălțime, nu mai avură timp să fugă. Țipară speriați, dar avioneta era albă, strălucitoare, cu litere sub aripă și chipuri prietenoase ce își agitau mâinile din spatele hubloului. Se roti și survolă din nou, în semn de gânduri bune. Chipurile se distingeau cu claritate. — Este părintele Carlos, spuse Inti. Celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
vreme? Întrebă Brunetti. Ea Încuviință din cap și dădu să răspundă, dar Înainte să apuce să spună ceva, barca se zdruncină brusc. Se prinse de partea din față a scaunului cu ambele mâini și-i aruncă lui Brunetti o privire speriată. — Am ieșit În lagună, În ape deschise. Nu vă faceți griji, nu aveți de ce să vă temeți. Nu sunt un marinar bun. M-am născut În Dakota de Nord, iar acolo nu-i prea multă apă. N-am Învățat nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Sunt sigur că a fost ceva Între ei. — Ce fel de ceva? — Felul obișnuit. Păi, ai spus că era frumușică. El zâmbi. — Foarte frumușică. Ea zâmbi. — Și foarte, Începu el, căutând cuvântul potrivit. Cuvântul potrivit nu avea sens. — Și foarte speriată. — De ce spui asta? Întrebă Paola, ducând tigaia la masă și așezând-o pe-o placă de ceramică. Speriată de ce? Că ar fi bănuită că l-a ucis? El luă fundul de lemn cel mare de lângă aragaz și-l aduse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
era frumușică. El zâmbi. — Foarte frumușică. Ea zâmbi. — Și foarte, Începu el, căutând cuvântul potrivit. Cuvântul potrivit nu avea sens. — Și foarte speriată. — De ce spui asta? Întrebă Paola, ducând tigaia la masă și așezând-o pe-o placă de ceramică. Speriată de ce? Că ar fi bănuită că l-a ucis? El luă fundul de lemn cel mare de lângă aragaz și-l aduse la masă. Se așeză și ridică prosopul de bucătărie așezat peste fundul de lemn, scoțând la iveală jumătatea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
să discute despre asta. Mi s-a părut atunci că e speriată de ceva. A avut aceeași reacție și când am vizitat-o la bază. — Asta era când ați venit aici? Întrebă Ambrogiani. — Da. Vineri. — Aveți vreo idee de ce era speriată? — Nu. Nici una. E posibil să fi Încercat să mă sune vineri seară. Am primit un mesaj telefonic aici, la Questura, din partea unei femei care nu vorbea italiana. Operatorul care a răspuns la telefon nu vorbește engleza și tot ce-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
discute cu cineva. E speriat. Se opri la aceasta și se uită tăios În sus la cei doi polițiști ca să vadă dacă observaseră ruptura de logică. Părea că nu, așa că merse mai departe: — Adică, prietenul meu a zis că părea speriat, dar tot ce el, prietenul ăsta al meu, a vrut să spună e că Peppino vrea să discute cu cineva, dar a zis că nu ajunse să fie un sergent. Vrea să discute cu cineva de sus. — A spus prietenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
femeie bătrână care striga ieșită din minți. A venit la mine cu ceva În mână. Nu știu ce era; s-ar putea să fi fost doar o poșetă. Striga, dar nu știu ce spunea. N-am Înțeles-o sau poate eram prea surprins. Sau speriat. Întoarse iarăși prosopul; sângerarea refuza să se oprească. — A venit la birou și m-a lovit, apoi a Început să rupă toate hârtiile de pe masă. Atunci au intrat brancardierii, dar femeia era sălbatică, isterică. L-a doborât pe unul jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
mea, mintea mea cedând la impulsurile ce le simțeam străpungându mi coloana. Doamne, te rog, te rog, te rog mult Doamne... Repetam fără oprire acele cuvinte, te rog. Am închis ochii, lăsând întunericul să-mi fie Prieten. M-am trezit speriată, strângând plapuma în pumni. Mi-am mutat privirea pe partea cealaltă a patului, când lacrimile au început să-mi ude obrajii. Cu un glas răgușit am încercat să strig. Nu, nu, nu. Cuvintele îmi părăseau gura în speranța de a
Un înger păzitor. In: ANTOLOGIE:poezie by Dora Maris () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_682]
-
la nebunie. Alice a rămas cu gura căscată. El i-a umplut din nou paharul. Când mâna lui a atins-o pe a ei, Alice a simțit cum circulă între ele un curent. Slab, dar indubitabil. Și-a retras mâna, speriată. —Ai simțit? i-a șoptit el. Inima lui Alice bătea din ce în ce mai repede. S-a uitat cu o privire acuzatoare către pahar. N-are nici o legătură cu asta, a asigurat-o Jake cu un râset gâlgâitor. Uită-te la mine! Alice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
peste prag, schimbând între ei priviri nedumerite. Mai întâi, haideți să mergem la etaj, le-a propus Hugo aproape țipând, în încercarea de a acoperi mârâiturile care veneau din sufragerie. Ce-a fost asta? a întrebat Sarah Buckley uitându-se speriată în timp ce Hugo o împingea în sus, pe scara elegantă în stil georgian. Hugo i-a răspuns cu un zâmbet senin. —Ce anume? Un soi de muget, i-a explicat Steve Buckley privindu-l întrebător pe Hugo. —Muget? a repetat Hugo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
bani? Înregistră anticipata mișcare afirmativă a capului. Bancnote mici, presupun... Musafirul aruncă o privire rapidă către geamantanul înfipt în mijlocul încăperii. Apa scursă de pe el udase deja covorul rotund, dar se părea că această informație nu prezenta niciun interes pentru individual speriat. - Mici, domnule, evident. Bancnote mici, nu trebuie să fie tot timpul așa? Doar vă pricepeți la asta, altfel... Altfel banii pot fi identificați mult mai ușor de către organele abilitate. Mici și cu serii disparate. Câteva secunde fu absolut convins că
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]