KorAP: Find »[drukola/base=sudoare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...107 108 109 ...126 >

3,131 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892

lucruri: scaune, mai multe tablouri și un raft de cărți. Chiriașul ajutase căruțașului să descarce. Veta se nimerise prin curte. Se uitase la necunoscut. Acesta era bine făcut, înalt, cu priviri vesele, îmbrăcat în haine călcate. Pe fruntea brobonată de sudoare îi cădeau vițele negre ale părului. Tânăr, să fi avut douăzeci și cinci de ani. Tânăr și serios, c-abia o privise în treacăt, și ea fugise în casă, rușinată. Până seara îl pândise pe după perdele. Îl văzuse cum își așezase lucrurile

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
tramvaistului se întoarse acasă, frântă de oboseală. Din capătul străzii venea și Procopie, privind nedumerit împrejur la hărmălaia iscată. Își lăsă iute servieta și ieși iar la poartă, întrebînd-o pe Veta: - Dar ce s-a-ntîmplat, frate? Ea își ștergea fruntea de sudoare. Tot obrazul îi era negru de fum și își simțea cerul gurii uscat. - Parcă nu se vede! Ce-oi mai întreba! A luat foc pricopsită asta a noastră de mahala! Că la omu sărac nici boii nu trag! Împrejur mirosea

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Domnu Procopie, nu te supăra, am de vorbit ceva cu dumneata... Chiriașul i-a deschis cu inima cât un purice. - Poftim, poftim... 271 Tramvaistul s-a așezat pe un scaun, și-a scos batista și și-a șters fruntea de sudoare. Nu-i cădea nici lui bine. - Uite ce este. O să-mi vie o rudă de la Focșani, eu de-acolo sânt n-ai de unde să știi dumneata, și-o să intre la noi, la Tramvaie. N-are unde sta. Ce m-am

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
ieși din instrumentul ud și lupii se depărtară speriați. Dumitru, însuflețit și el deodată, bătu coardele țambalului și-l înghionti pe Anghel: - Trage și tu din arcuș, poate-or pleca! 338 - Mai tare, mai tare! îi ațâța Mitică Ciolan în sudorile spaimei. Și vuietul viscolului fu acoperit de cântecul fără Dumnezeu al tarafului. Spre ziuă starostele înțepenise. Vioara îi căzuse din mână și o acoperise zăpada. Plângea degerat: - Mă prăpădesc, fraților, mă prăpădesc, nu mă lăsați, nu mă lăsați... Cântecul ciudat

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

vorbea, ochii mi se întunecară ca și cum se resemnau deja cu bezna temniței. Îmi vedeam avutul confiscat, bunurile risipite, familia umilită, o vedeam pe Hiba a mea vândută la un târg de sclavi. Mi se înmuiaseră picioarele și eram leoarcă de sudoare, sudoarea rece a neputinței. M-am străduit totuși să articulez, anevoie, jalnic: — De ce anume sunt acuzat? Din nou și-a făcut auzit glasul șeful cancelariei, devenit arțăgos din pricina spaimei mele mult prea evidente: — De complicitate, granadinule! Pentru că ai lăsat un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
ochii mi se întunecară ca și cum se resemnau deja cu bezna temniței. Îmi vedeam avutul confiscat, bunurile risipite, familia umilită, o vedeam pe Hiba a mea vândută la un târg de sclavi. Mi se înmuiaseră picioarele și eram leoarcă de sudoare, sudoarea rece a neputinței. M-am străduit totuși să articulez, anevoie, jalnic: — De ce anume sunt acuzat? Din nou și-a făcut auzit glasul șeful cancelariei, devenit arțăgos din pricina spaimei mele mult prea evidente: — De complicitate, granadinule! Pentru că ai lăsat un criminal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
gesturi precise pe care sultanul impasibil părea că mi le dictează. Atunci poemul mi-a țâșnit din memorie, fără efecte de elocință, dar și fără bâlbâieli, însoțit la ultimele versuri de câteva gesturi timide care m-au costat eforturi și sudoare. Sultanul dădea din cap, schimbând uneori câte un cuvânt scurt cu apropiații săi. Nu purta barbă, ci doar o mustață răsfirată de care trăgea întruna; tenul lui mi s-a părut pământiu, ochii prea mari pentru restul feței și ușor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599

mai târziu se pravăliră în pat și un fior plăcut le străbătu pielea în momentul acelui prim contact electrizant. Fiecare mângâiere, fiecare sărut aducea o nouă licărire de senzație intensă, până când trupurile lor se împreunară. Spatele lui se umezi de sudoare și, agățându-se de el, era sigură că îi simțea nu doar dorința, dar și patima, nevoia, chiar și suferința. Și strigându-și propria eliberare, știa că și el putea auzi nevoia, dorința ei înfocată de a fi liberă după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
în Second Life. Plutea deasupra Domului aurit al Stâncii, avântându-se mult deasupra Zidului de Vest. Bărbații de dedesubt, cu bărbi, haine negre și șaluri de rugăciune priveau către ea, cu gurile căscate... Se trezi deodată cu fruntea scăldată de sudoare. Se putea așa ceva? Era oare posibil? Se repezi la calculator și se duse țintă la Second Life, logându-se din nou ca alter ego-ul lui Shimon Guttman, Saeb Nastayib. Se teleportă chiar în încăperea seminarului de la Universitatea Harvard. Dă, Doamne, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

latre dezolant. După câteva secunde lătratul devine un schelălăit și apoi se stinge.) BĂRBATUL CU BASTON (Încântat, febril.): Ai auzit? Ți-am spus că nu e mort? Ți-am spus sau nu ți-am spus? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Ștergându-și sudoarea care i-a apărut brusc pe față.): De necrezut. BĂRBATUL CU BASTON (Victorios.): Nu e mort! Nici la prânz nu era mort! Nu era mort deloc. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Fantastic! BĂRBATUL CU BASTON: Ei? Ce părere ai de oamenii ăștia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
ești dumneata! BĂRBATUL CU BASTON: Hoț de fântâni ce ești! Jefuitor! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Jefuitor de fântâni ești dumneata! (Câinele încetează să mai urle și liniștea cade sufocantă peste cei doi. Pauză lungă.) BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Se șterge îndelung de sudoare.): Doamne, parcă am înnebunit... BĂRBATUL CU BASTON (Răscolește pământul cu bastonul.): Eu zic s-o ștergem de aici. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE (Privind cerul): Păcat... Acum chiar că se întunecă... BĂRBATUL CU BASTON (Privind cerul.): O să plouă. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Mda

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
gras și gâfâitor; leneș; se joacă tot timpul cu o codiță de iepuraș.) GUFI; Apă! Apă! (Consternare generală, cu excepția lui ARTUR; ARTUR îi întinde lui GUFI o ceașcă plină cu apă; ceilalți rămân înlemniți, stingheriți.) GUFI (Bea, se șterge de sudoare, plescăie.): Apa... nimic nu se compară cu ea... Apa e principiul vieții! ARTUR (Îi întinde găleata.): Poftim. Luați cât vă trebuie. GUFI: Mulțumesc, mulțumesc... Știți, mie niciodată nu-mi ajunge apa. Când eram mic îmi plăcea grozav să stau cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Acum! BRUNO: Hai! GRUBI: Pune degetul dedesubt! Ce urât! BRUNO (Țipând.): Hai! Hai! Nu vezi c-a-nceput să muște? GRUBI: Uah! (Cei doi se unesc într-un ultim efort și se prăbușesc pe marginea gropii.) GRUBI (Ștergându-se de sudoare.): Era să fie. BRUNO (Palid, speriat.): Mă răpea. Mă țăcăia de tot. GRUBI: Ți-am spus că n-o să iasă. BRUNO: Unde dracu’ am greșit? GRUBI: S-o ștergem. Să-i dăm drumu’... BRUNO: Cred că s-a rupt osia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
obiectele pe care, de obicei, le aflăm în sertare - mănuși, batiste, sticluțe de parfum, creioane, jucării, cărți, uriașe bucăți de indigo, vârfuri ascuțite care nu folosesc la nimic, mici fâșii smulse de pe fața amuzată a unui om, diferite flacoane cu sudoare și mici dispozitive de încălzit aerul, în interiorul conservelor goale, aparate pentru măsurat calitatea piciorului de a fi stâng sau drept, gloanțe minuscule pentru împușcat animale invizibile etc). VOCEA LUI GRUBI: Ce mizerie! Ce mizerie! VOCEA LUI BRUNO: Asta nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Am ajuns, domnule, să ne odihnim puțin. (Se așează pe scaune; își fac vânt cu pălăriile.) VIZITATORUL: Tocmai aici? Nu mă așteptam. MAJORDOMUL: Aici, domnule, aici. Vedeți, uneori nu depinde de noi. Unde se nimerește, acolo... Înțelegeți? (Gâfâie, își șterge sudoarea.) VIZITATORUL: Și ce-ar putea să-nsemne asta? MAJORDOMUL: Vă explic numaidecât. În primul rând (Se ridică.) v-aș ruga să urmăriți poziția gropii. Are una dintre cele mai interesante poziții, dacă îmi dați voie să mă exprim așa. Pe deasupra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
este scos din groapă; cei patru se prăbușesc pe marginea gropii, ceva mai departe de punctul primejdiei; jumătatea de jos a lui BRUNO este zdrențuită și arsă; personajele se reculeg ca după o mare aventură; unii gâfâie, alții își șterg sudoarea; unul își masează mușchii gâtului, altul își reface hainele răvășite; un timp rămân tăcuți, evitând să se privească unii pe alții ori să-și spună ceva; după ce se mai liniștesc încep să se apropie din nou de groapă; GRUBI este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Pe fața mea nu se vede nimic. Nimeni n-a văzut nimic niciodată pe fața mea. PARASCHIV: Se vede ceva urât de tot pe fața ta. MACABEUS: Ce se vede pe fața mea? PARASCHIV: Se vede o cută grasă de sudoare. MACABEUS: Așa e. Asud în timpul somnului. Și ce dacă asud în timpul somnului? Visez mult. PARASCHIV: Nu cred că visezi ceva. Nu visezi nimic. Vrei să visezi dar nu apuci să visezi. MACABEUS: Am visat chiar adineaori. Îți jur. PARASCHIV: Chiar dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
ridică privirile.) BĂTRÎNUL CU BASTON: Fii un... te-am ruga cu toții... dacă nu te superi... fă și dumneata o pauză. (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL își așază arcușul pe scaunul de alături, își scoate o batistă și începe să se șteargă de sudoare. BĂTRÎNUL CU BASTON se întoarce la locul lui.) BĂRBATUL CU ZIARUL (Șoptit.): A zis ceva? BĂTRÎNUL CU BASTON: Nimic. BĂRBATUL CU ZIARUL (Întinzându-și picioarele relaxat.): Uhuh! Parcă-i alt aer. DOAMNA CU VOAL: Ei! Nu vorbiți așa că poate se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
BĂRBATUL CU VIOLONCELUL, din nou.) Încă o dată te rog să nu te superi... Dar pe cinstite acuma... Nu se poate aștepta așa... (BĂTRÎNUL CU BASTON își reocupă scaunul. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL își scoate batista și începe să se șteargă de sudoare. BĂRBATUL CU ZIARUL își scoate vata din urechi, rușinat. DOAMNA CU VOAL își lasă din nou voalul pe fată. Tăcere lungă. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL își împăturește batista, și-o pune în buzunar și începe din nou să cânte transpus, pasionat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-i bună, da’ ce, i-am stricat hărăbaia? (Cu o ultimă rezervă de curaj defensiv, către BĂRBATUL CU VIOLONCELUL.) Ce, v-am stricat ceva? (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL se așază la loc, își scoate batista și începe să se șteargă de sudoare.) BĂRBATUL CU ZIARUL (Fără adresă.): Nu i-am stricat nimic. BĂTRÎNUL CU BASTON: E clar. Omul ăsta e periculos. BĂRBATUL CU ZIARUL (Desfăcându-și nodul cravatei.): Mă tem c-am exagerat și noi puțin... DOAMNA CU VOAL: Măcar o fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
în piept - și reîncepe să cânte la violoncel.) BĂTRÎNUL CU BASTON (Total dezorientat.): Ce v-a apucat? Ce-i asta? BĂRBATUL CU ZIARUL (Mohorât.): Nimic. Ascultam și noi. (BĂTRÎNUL CU BASTON scoate o batistă și începe să se șteargă de sudoare. Tăcere lungă pe fondul temei interpretate la violoncel.) DOAMNA CU VOAL (Timid, încremenită în picioare pe scaun): Ș-acu’ ce facem, sau nu mai cântăm? BĂRBATUL CU ZIARUL (Acru, arătând spre BĂTRÎNUL CU BASTON.): Să cânte dumnealui că e foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
mă duc! N-am să mă duc niciodată în camera de sus! M-ați omorât cu camera de sus! ȘEFUL GĂRII (Fără să-l ia în seamă.): Apă, apă... Ah... IOANA (Îl șterge de praf pe ȘEFUL GĂRII, îi șterge sudoarea de pe frunte, îl masează, îl hrănește, îi pune comprese.): Tată, nu te mai răsuci... Stai așa... Te doare după gât? Te doare aici? Te doare la genunchi? ȘEFUL GĂRII: Mi-au rupt oasele. Nu mai pot pune piciorul jos. Ia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
un tren cum nu vă puteți gândi că poate să existe... CASIERUL: Trenul acesta, trenul acesta... (Emoție sufocantă.) Trenul acesta trebuie să fie... trebuie să fie... simt că trebuie să fie... unul dintre ultimele... trenuri... ȘEFUL GĂRII (Ștergându-se de sudoarea de pe față.): Da, cred că el... ultimul tren posibil... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cum? Ultimul tren posibil? HAMALUL: Ultimul tren? Se poate așa ceva? IOANA: Să plecăm! Să plecăm! (Bate din palme, își îmbrățișează tatăl.) Să plecăm repede... Să-mi fac valizele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
deschide pumnul și zarurile cad pe suprafața plană a unui geamantan răsturnat ca pe o masă de joc; Bruno va arunca de câteva ori zarurile, tot mai atent la jocul său; ȘEFUL GĂRII își scoate jobenul și se șterge de sudoare; Ioana se ridică încet și își scoate pălăria imensă, personajele reintră în ritmul lor; zarurile lui Bruno lovesc tot mai puternic suprafața geamantanului.) CASIERUL: Hi, hi... (Privindu-și rezultatul unei aruncări.) Hi... (Ridicându-și capul.) Șase-șase... (HAMALUL și ȘEFUL GĂRII

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

berăriei. În ușă mă opresc să-mi savurez victoria. Stomacul, KO, pare învins. Damfurile localului, atât de îmbietoare: acreala berii răsuflate, jegul pardoselii nespălate, râncezeala micilor, fumăraia de Carpați și Mărășești, amestecate, revărsate, ca dintr-un șip atunci desfăcut, cu sudoarea trupurilor ostenite de-atâta băut. Neabătuta beție din multilaterala noastră dezvoltată, tot ce ne-a mai rămas, băutul întruna, zi de zi, ceas de ceas, halbă după halbă. „Ăsta-i damful ce-mi place“, mormăi victorios că, în sfârșit, e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]