2,744 matches
-
practic. Este mai mică, nu ocupă mult spațiu și realizarea sa presupune cheltuieli mai mici. Se apelează la ea atunci când terenul bisericii este prea mic pentru a se construi o clădire separată pentru clopotniță. De multe ori, o astfel de suprastructură reprezintă o continuare a peretelui bisericii cu una sau mai multe deschideri terminate în arcadă, în care clopotele sunt suspendate. Zvonița este larg răspândită în arhitectura bisericească din regiunea Pskov a Rusiei, dar și în Polonia. Cuvântul polonez "dzwonnica" se
Zvoniță () [Corola-website/Science/318565_a_319894]
-
acest motiv. Chiar dacă există puncte comune în toate teoriile marxiste, în cadrul relaților internaționale există numeroase diferențe. Ca punct de plecare în discutarea acestor teorii, în cadrul lor ele pot fi clasificate în două mari categorii : "„teorii ale bazei”" și "„teorii ale suprastructurii”" în cadrul relațiilor internaționale. Cea mai importantă încercare de construire a unei teorii marxiste asupra relațiilor internaționale, este cea a lui Vladimir Ilici Ulianov Lenin, care în 1917 publica o carte intitulată "„Imperialismul stadiul cel mai înalt al capitalismului”". Lenin a
Teoria marxistă în relațiile internaționale () [Corola-website/Science/316153_a_317482]
-
de trupe" ("leichter gepanzert Mannschaft-Transportwagen", abreviat "le.MTW"). Vehiculul, denumit oficial SdKfz 250, avea la bază șasiul model D7 al semișenilatului SdKfz 10. Acesta a fost scurtat, renunțându-se la o roată din angrenajul șenilelor. Deasupra șasiului era montată o suprastructură ("Panzerwanne") cu un design nou, care beneficia de un blindaj cu o grosime între 8 și 14,5 mm. Noul model de șasiu a fost denumit D7p (p venea de la Panzer, adică blindaj) Din cauza problemelor legate de producție, semișenilatele SdKfz
SdKfz 250 () [Corola-website/Science/320118_a_321447]
-
fost dificil de localizat și reparat, o problemă cu care se confruntă în continuare inginerii de apă astăzi. Apeductele aeriene necesită grijă pentru a se asigura că zidăria a fost păstrată în stare bună, în special cele care trec peste suprastructuri arcuite. El a spus că era esențial ca aceste suprastructuri să se mențină la o distanță de copaci, astfel încât rădăcinile lor să nu afecteze structurile. El a revizuit legislația în vigoare care reglementa apeductele de stat, precum și nevoia de aplicare
Frontinus () [Corola-website/Science/320148_a_321477]
-
se confruntă în continuare inginerii de apă astăzi. Apeductele aeriene necesită grijă pentru a se asigura că zidăria a fost păstrată în stare bună, în special cele care trec peste suprastructuri arcuite. El a spus că era esențial ca aceste suprastructuri să se mențină la o distanță de copaci, astfel încât rădăcinile lor să nu afecteze structurile. El a revizuit legislația în vigoare care reglementa apeductele de stat, precum și nevoia de aplicare a acestor statute. Frontinus de asemenea, a scris un tratat
Frontinus () [Corola-website/Science/320148_a_321477]
-
vânător de tancuri folosit de Armată Română în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În anul 1943 au fost transformate treizeci și patru de exemplare la Atelierele Leonida, fiind folosite materiale capturate de la Armată Roșie: sașiul era de la tancurile Ț-60, blindajul suprastructurii era de la tancurile BT-7, iar tunurile F-22 de calibru 76,2 mm Model 1936 erau de fabricație sovietică. Vânătorii de tancuri au fost folosiți de către Divizia 1 Blindata "România Mare" și de către Divizia 8 Cavalerie Motorizata pe Frontul de Răsărit
TACAM T-60 () [Corola-website/Science/320146_a_321475]
-
și în România pentru acest motor de camion, întreținerea fiind simplă. Tunului sovietic F-22 de captura calibru 76,2 mm Model 1936 i-a fost îndepărtat afetul, fiind construit un nou cadru pentru montarea să pe sașiul țancului Ț-60. Suprastructura noului vehicul era construită din plăci de blindaj de la tancurile sovietice capturate. Suspensia a fost ranforsata fiindcă vehiculul era mai greu cu 3 tone. Primul prototip, construit la Atelierele Leonida, a fost gata pe 19 ianuarie 1943. Tunul F-22 avea
TACAM T-60 () [Corola-website/Science/320146_a_321475]
-
în Sankt Valentin, Austria. Șasiurile fabricate de Porsche și Henschel foloseau aceeași turelă proiectată de Krupp, modelul Henschel având turela mai mult sau mai puțin asezată în centrul șasiului, modelul Porsche având turela așezată mai aproape de partea din față a suprastructurii. Deoarece proiectul Henschel Tiger a fost desemnat câștigător, șasiurile produse de Porsche nu mai erau necesare pentru Tiger I, acestea urmând să fie folosite pentru un viitor vânător de tancuri greu care să încorporeze noul tun antitanc de calibrul 88
Elefant (vânător de tancuri) () [Corola-website/Science/320243_a_321572]
-
Hitler a specificat ca vehiculul să fie numit "Jagdpanther" un nume mai simplu față de cel originl(""8.8 cm Pak 43/3 auf Panzerjager Panther""). Pentru a acomoda noul tun,asemeni vânătorilor de tancuri precedenți tunul era montat într-o suprastructură blindată.După demonarea turelei blindajul înclinat frontal și cel lateral al distrugătorului "Jagdpanther" avea să fie extins astfel încât să formeze o spațioasă suprastructură de tip cazemată. Grosimea blindajul lateral al vânătorului "Jagdpanther" a fost mărită la 60 mm ca să compenseze
Jagdpanther () [Corola-website/Science/320246_a_321575]
-
Panzerjager Panther""). Pentru a acomoda noul tun,asemeni vânătorilor de tancuri precedenți tunul era montat într-o suprastructură blindată.După demonarea turelei blindajul înclinat frontal și cel lateral al distrugătorului "Jagdpanther" avea să fie extins astfel încât să formeze o spațioasă suprastructură de tip cazemată. Grosimea blindajul lateral al vânătorului "Jagdpanther" a fost mărită la 60 mm ca să compenseze reducerea unghiului blindajului care a fost făcut pentru a crea suficient spațiu intern.Blindajul frontal era de 80 mm.Noul Panther Ausf. G
Jagdpanther () [Corola-website/Science/320246_a_321575]
-
condusă de generalul Grabin de la Fabrica Nr. 92 din Gorki, în cooperare cu echipa din Kirov, a dezvoltat un prototip bazat pe un sașiu extins al țancului ușor Ț-70. Noul sașiu avea un galet suplimentar pentru fiecare senila. O suprastructura complet închisă proteja echipajul și tunul. Prototipul, denumit ȘU-12, a fost testat cu succes în vara anului 1942. Producția a început în luna decembrie a anului 1942, autotunul fiind denumit oficial ȘU-76. Primele autotunuri ȘU-76 foloseau două motoare GAZ 202
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
trebuit să fie reproiectat în primăvara anului 1943 din cauza acestei erori tehnice. Prima serie de vehicule a fost retrasă din uz când noua varianta cu două motoare GAZ 203 în linie, denumită oficial ȘU-76M, a fost adoptată. Aceasta avea o suprastructura deschisă, spre deosebire de prima serie. La nevoie, în caz de vreme rea, suprastructura putea fi acoperită cu o prelata gudronata. ȘU-76 avea un blindaj ușor. Suprastructura avea o grosime de 10 mm, iar în rest blindajul varia între 7 mm și
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
Prima serie de vehicule a fost retrasă din uz când noua varianta cu două motoare GAZ 203 în linie, denumită oficial ȘU-76M, a fost adoptată. Aceasta avea o suprastructura deschisă, spre deosebire de prima serie. La nevoie, în caz de vreme rea, suprastructura putea fi acoperită cu o prelata gudronata. ȘU-76 avea un blindaj ușor. Suprastructura avea o grosime de 10 mm, iar în rest blindajul varia între 7 mm și 35 mm. Varianta ȘU-76M beneficia și de o mitralieră Degtyaryov de calibru
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
două motoare GAZ 203 în linie, denumită oficial ȘU-76M, a fost adoptată. Aceasta avea o suprastructura deschisă, spre deosebire de prima serie. La nevoie, în caz de vreme rea, suprastructura putea fi acoperită cu o prelata gudronata. ȘU-76 avea un blindaj ușor. Suprastructura avea o grosime de 10 mm, iar în rest blindajul varia între 7 mm și 35 mm. Varianta ȘU-76M beneficia și de o mitralieră Degtyaryov de calibru 7,62 mm. GAZ a fost principalul producător al tunului autopropulsat ȘU-76. Alți
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
sfârșitul războiului, producția în masă a fost oprită. Autotunul ȘU-76i era complet diferit de ȘU-76. Acest vehicul avea la bază sașiul țancurilor capturate Panzer III sau StuG III, fiind înarmat cu un tun ZiS-5 76,2 mm montat într-o suprastructura nouă, de tip cazemata. Aproximativ 1200 de autotunuri ȘU-76i au fost transformate la Fabrica Nr. 38. ȘU-76 a fost proiectat pentru a fi folosit ca vânător de tancuri, ca un tun de asalt ușor și că artilerie autopropulsata. Totuși, tunul
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
de asalt sovietice. ȘU-76 a înlocuit tancurile de sprijin ale infanteriei. Că tun de asalt ușor, vehiculul era foarte apreciat de infanteria sovietică, fiind mult mai bine înarmat decât tancurile ușoare ale Armatei Roșii, desi folosea un sașiu similar. Fiindcă suprastructura era deschisă, echipajul comunica rapid și eficient cu soldații. Principalul dezavantaj al suprastructurii deschise era vulnerabilitatea echipajului în cazul grenadelor, gloanțelor și schijelor. Blindajul era foarte subțire, iar vehiculul nu era foarte confortabil de condus (mecanicul conductor stătea practic lângă
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
de asalt ușor, vehiculul era foarte apreciat de infanteria sovietică, fiind mult mai bine înarmat decât tancurile ușoare ale Armatei Roșii, desi folosea un sașiu similar. Fiindcă suprastructura era deschisă, echipajul comunica rapid și eficient cu soldații. Principalul dezavantaj al suprastructurii deschise era vulnerabilitatea echipajului în cazul grenadelor, gloanțelor și schijelor. Blindajul era foarte subțire, iar vehiculul nu era foarte confortabil de condus (mecanicul conductor stătea practic lângă motoare, nefiind separat de acestea) sau de manevrat (echipajul era expus intemperiilor). ȘU-76
SU-76 () [Corola-website/Science/321066_a_322395]
-
au fost nevoite să evite o coliziune când se aflau la o distanță de 6 m. "Hiei" nu a putut să coboare bateriile de artilerie suficient de mult ca să lovească distrugătorul "Laffey", dar "Laffey" a fost în stare să lovească suprastructura crucișătorului cu proiectile de 130 mm și cu focuri de arme automate, producându-i pagube importante la suprastructură și la punte. Amiralul Abe a fost rănit, iar șeful său de personal a fost ucis. Abe nu a mai avut astfel
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
a putut să coboare bateriile de artilerie suficient de mult ca să lovească distrugătorul "Laffey", dar "Laffey" a fost în stare să lovească suprastructura crucișătorului cu proiectile de 130 mm și cu focuri de arme automate, producându-i pagube importante la suprastructură și la punte. Amiralul Abe a fost rănit, iar șeful său de personal a fost ucis. Abe nu a mai avut astfel întreaga capacitate de a-și dirija navele în bătălie. "Sterett" și "O’Bannon" au tras alte focuri asupra
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
și la punte. Amiralul Abe a fost rănit, iar șeful său de personal a fost ucis. Abe nu a mai avut astfel întreaga capacitate de a-și dirija navele în bătălie. "Sterett" și "O’Bannon" au tras alte focuri asupra suprastructurii cuirasatului "Hiei", de la mică distanță, și probabil una sau două torpile în carenă, producându-i și alte pagube înainte de a fugi în întuneric. Neputând să tragă cu bateria principală sau cu cea secundară asupra celor trei distrugătoare care i-au
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
șocul cu armura verticală. În consecință, orice strat de armură "interior" ar fi putut opri cu ușurință un astfel de proiectil. c)Anti-torpila, plasată sub linia de plutire Orizontală Două punți blindate paralele, ce acopereau 70% din suprafața navei. Verticală Suprastructuri Elemente interne Sistem de cilindri vidați, susținuți cu plăci de armură Whotan, cu grosimea de 45mm. Testele făcute în Japonia după război au arătat că sistemul anti-torpilă al lui Bismarck era capabil să absoarbă energia unor explozii de până la 900
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
de proiectile de 356 și 406mm și 300 de proiectile de 203mm au lovit cuirasatul german în agonie. 4 sau 5 torpile lansate de escadra britanică și-au găsit de asemenea ținta. Cu toate acestea, "Bismarck" continuă să plutească, deși suprastructurile erau cuprinse de flăcări. Căpitanul a dat ordinul de sabordare la 10:05, iar la 10:10, acesta a fost executat. Echipajul a deschis valvele etanșe, provocând inundarea bruscă a navei. La 10:30, Bismarck s-a scufundat, împreună cu circa
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
exemplu. Armura orizontală Protecția orizontală a navei era destul de firavă pentru perioada considerată. Astfel, magaziile cu muniții erau protejate de până la 90mm de armură, iar sala mașinilor de circa 76mm. În zonele mai puțin importante, armura scădea până la 50mm. Elementele suprastructurii Nava era înarmată cu 8 tunuri de 381mm, tip Mark I 1915 - 15". Ele erau grupate în 4 turele duble, montate două în prova și două în pupa navei. Rata nominală de tir era de 2 proiectile/minut/tun. Viteza
Hood (crucișător) () [Corola-website/Science/321299_a_322628]
-
sprijinirea infateriei prin foc direct asupra trupelor și fortificațiilor inamice. Unitatea de foc a vehiculului constă într-un tun normal sau un obuzier. Primele tunuri de asalt protejate complet de blindaj erau construite prin fixarea piesei de artilerie într-o suprastructura de tip cazemata montată pe un sașiu de tanc. Fiindcă lipsea turela, tunul avea un câmp de tragere orizontal limitat, dar vehiculul era mai simplu de construit, mai ieftin și mai puțin predispus la avarii mecanice. Spațiul interior mai mare
Tun de asalt () [Corola-website/Science/320534_a_321863]
-
zidărie de piatră casetată cu cărămidă, după care urmează zidărie mixtă, de cărămidă și piatră, evazată cu lățime brâului zidurilor perimetrale. Biserica este fundată în stratul cu argilă prăfoasă gălbuie, la adâncime de 1,10 m față de suprafața terenului natural. Suprastructura este alcătuită din: • pereți din zidărie (atât la exterior, cât și la interior) realizați din cărămidă și mortar de var nisip; • arce din zidărie de cărămidă prezente în pridvor, pronaos și naos pe care stau semicalote sferice în pridvor, pronaos
Biserica Intrarea în biserică a Maicii Domnului din Mierlești () [Corola-website/Science/321584_a_322913]