2,825 matches
-
multe de la el! ripostă Conrad cu asprime. De prisos să-ți spun că și aceasta trebuie să rămână o taină. În afară de Cuvioșia Ta și de mine, nimeni de la Curte nu trebuie să afle nimic, nici măcar măritul meu frate! — Da, stăpâne, suspină monahul. Ai dreptate, și merit să mă mustri! Departe de mine gândul de a-mi mustra duhovnicul. Acum trebuie să plec. Dacă mai afli ceva, spune-i lui Haro. El va avea grijă să mă Înștiințeze. Duhovnicul Își plecă privirea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
că nimeni nu scapă de dreapta sa osândă! XVI Nu mică fu mirarea prizonierei când recunoscu sub glugă chipul lui Simeon. Picioarele i se muiară și s-ar fi prăbușit dacă pietrarul n-ar fi prins-o În ultima clipă. Suspina ca un copil, cu capul sprijinit pe umărul lui. Dintr-odată pierise toată durerea, care se revărsa acum Într-un șuvoi de lacrimi. — Domniță, domniță, totul o să fie bine, Încercă omul s-o Încurajeze. Nu putem pierde nici o clipă, trebuie
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nelegiuit pe care l-a ars vreodată În flă cările lui... Cei doi se priviră lung: — Deci era Adalbrecht? Tot ce se poate! Să-i lăsăm pe cei doi să se răfuiască Între ei. Unul tot ne rămâne și nouă... suspină Johannes. Dacă nu i-aș fi jurat ducelui Conrad s-o scot pe prințesă de-aici... Se strecurară cu multă băgare de seamă prin cotloanele Întunecoase: — Acum nu mai putem ieși, spuse cerșetorul. E prea târziu. Peste tot mișună soldați
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
deja masa de bun-venit: știucă Împănată cu usturoi, Într-un delicios sos de smântână, piept de vițel fript cu ciuperci și brânzeturi de diferite soiuri, cele mai minunate sorturi pe care le aducea tocmai din Appenzell. — Mai târziu, mai târziu, suspină negustorul și și Întoarse capul ca să poată rezista ispitei. Ține totul cald, prietene Albin. știi bine că nu pierd niciodată ocazia să mă În frupt din minunile pe care le pregătești domnia ta. Dar deocamdată mă grăbesc grozav. Își scutură praful
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de drum să rămână pe loc și ceru o călăuză care să-i arate drumul spre Freiburg. — E de oțel tânărul nostru domn, spuse Josua plin de admirație. Nimic nu-l poate opri. Tatăl său poate fi mândru de el, suspină el. Soția lui nu-i dăruise nici un urmaș și el se Întreba deseori la ce slujeau lăzile cu scuzi de argint din mândrul său palazzo de lângă Marele Canal. Îndoliat, părintele Bernhard era descumpănit de Întâmplă rile ultimelor zile, totuși Îl
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
întâmpla, sub nicio formă, ceea ce a pățit nefericitul florentin Giovanni Battista Lulli, căruia i-a expirat viza de ședere pe planeta Pământ, primind un pașaport cu valabilitate "sine die" în spațiul unde nu este nici durere, nici întristare și nici suspin -, doar la câteva zile după ce s-a lovit cu bagheta la picior, în timpul dirijării cu "pathos" năvalnic a unui TE DEUM de veșnică preamărire a Tatălui nostru Ceresc... Doamne ferește! (Apud von Loon) Desigur, "bagheta" meșterului Tiron era oarecum supradimensionată față de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
parcuri voioși să se joace,/ Privește-i și-ascultă-li-le rîsul senin/ Căci rîsul lor cîntă: Vrem pace!// Cînd somnul coboară pe gene ușor/ Și noaptea-mprejurul tău tace,/ Gîndește la pace c-adormi binișor/ Și visul îți cîntă: Vrem pace!// Cînd doina suspină prelung din caval/ Și lacrima-n cînt se preface,/ Te leagănă dorul ca barca pe val/ Și doinele cîntă: Vrem pace!// Cînd urcă poetul cu-al păcii stindard/ Pe culmi vulturești spre-al desface,/ Lumini sclipitoare pe steagul lui ard
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
înroșește toată și începe să plângă. Pentru că nimeni, dintre atâția și atâția bărbați care o văzuseră goală, nu-i descoperise defectul din naștere vreodată. Numai Cristi, și în doar câteva secunde. — Sunt cele mai urâte degete, nu-i așa ? a suspinat. Uneori îmi vine să le tai ! — Nicidecum, ce-ai ? Sunt incredibile... — Ba sunt oribile ! De ce nu recunoști ? Și Cristi îngenunchează încet în fața ei și îi prinde picio- rul drept. Îl întinde apoi, cu mare grijă, ca și cum ar fi ținut în
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Ionel Fernic (...). După funeraliile reginei a urmat imediat incinerarea lui Fernic, a rămășițelor sale găsite în pădurea Negrileasa, lângă Găinești, alături de celelalte victime. O masă mare de oameni era strânsă în fața crematoriului de lângă Parcul Carol. Toată lumea muzicală era în doliu, suspinând la vederea fumului care a început să atingă cerul. Cu capetele în pământ, Dorel Livianu, Manole Stroici, Nicolae Kirițescu, Nicu Stoenescu, Petre Alexandru, surorile Braia, Maria Tănase, Rada Moldovan și Jenny Boerescu, Zavaidoc, Gion, Titi Botez, Gică Petrescu, toți trubadurii
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
și a urii, învăluit în decadența mize- riei umane. Nu am fugit nicăieri. Decât o viață ascuns și rupt pentru totdeauna de rădăcinile mele, mai bine una în agonie și uitare. — A venit în sfârșit timpul, prietene ? — Cred că da, suspină Cristi. Ce mai e de făcut ? Ce ? Le-am dat totul, iar ei m-au aruncat ca pe o pungă de gunoi. De parcă le-aș cânta într-o limbă străină. Cuvintele sunt aceleași, dar rostul lor este al altui timp
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
complex ce ține de vizibil și invizibil, În continuă creație și distrugere, pe care Îl numim viață, este un dat pozitiv, atunci ea, viața, nu poate fi pozitivă numai Într-un segment al ei, În copilărie sau tinerețe, după care suspină atâția nostalgici și poeți de-a doua mână. Sigur, la o anume uzură a corpului, dar și la o anume, puțin discutată, oboseală a psihicului, apar motive de „nemulțumire”, de vaiete mai mult sau mai puțin oneste, unele chiar motivate
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
mai Înalte ale românilor este nulă și fără valoare și abisul ce ne desparte de poporul de jos devine din zi În zi mai adânc. Singura clasă reală la noi este țăranul român, și realitatea lui este suferința, sub care suspină de fantasmagoriile claselor superioare. Căci din sudoarea lui zilnică se scot mijloacele materiale pentru susținerea edificiului fictiv, ce-l numim cultură română...“ <endnote id="11"/> Ca orice text polemic, articolul lui Maiorescu cuprindea o doză de exagerare. Se putea replica
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
lucrurile groaznice pe care le-ai comis. Vreau să recunoști dezastrul care este Bret Easton Ellis. - Tu omori oameni și-mi spui mie... - Cum aș putea omorî oameni dacă nu exist, Bret? Vocea rânjea. Prezenta un mister. Repet, ești pierdut, suspină voce. Repet, Bret nu se prinde. - Dacă te apropii vreodată de familia mea, te omor. - Nu sunt foarte interesat de familia ta. În plus, nu cred că ai idee de cum ai putea scăpa de mine, nu încă. - Dacă nu exiști
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Paradisului. Așezat pe o piatră, printre spectatori, mi-l imaginez, cu puțin înainte de afirmarea personalității lui, la o reprezentație a spectacolului Oedip la Colona. Încearcă mila și groaza. Ascultă, se lasă vrăjit de narațiune. În rolul titular e chiar el. Suspină, lansează invective, bate din picior. Stăpânește un pic limba lui Sofocle, ca toți galileenii cultivați. Galileea e o regiune de frontieră, mult mai elenizată decât Iudeea, în contact fiind cu lumea feniciană și cu Decapolis, regiune populată cu păgâni. Matei
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
1960, îmi spune Barbă-Albă cu un zâmbet înțepat, era o rușine să ai un radio în casă. Apoi a trebuit să ne luăm și noi un televizor. Puneam ghiozdanul copiilor în fața ecranului, ca să nu se mai uite atât. Iar acum..." Suspină. A trecut vremea când salafiștii își întrerupeau conversațiile și-și ascundeau fețele îndărătul unui ziar larg deschis când apărea câte o cameră de luat vederi: când islamiștii intransigenți îți dădeau jos cu topoarele antena parabolică din balcon. Acum fiecare școală
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
capitala mitică a bibliotecilor și a bibliofililor. Mergând de-a lungul micului port de agrement, unde o întreprindere americană curăță, eficient și benevol, prin dragare și cu solvenți, sechelele mareei negre provocate de bombardarea unei rafinării învecinate, un coleg libanez suspină: "Ah, America! Imperiul ne omoară cu ridicata și ne învie cu bucata". După ce adineaori abia și-a refulat dorința de a izbucni în imprecații, acum aproape că-i vine să mulțumească Washingtonului. De câte ori n-auzi aici astfel de exclamații de
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
și vedem că spre Hârlău nu numai că nu coborâm, dar nici măcar nu-l vedem. Întrebăm pe altul, un călăreț pe-o mârțoagă deșelată. "Mult mai este până la Hârlău? Nu. Ca la vreo patru chilometri! Vra să zică ne depărtăm, suspină resemnat doctorul." Și atunci ia el pe dinainte pe al treilea drumeț pe care-l întâlnim. "Mult avem până la Hârlău. Avem așa vre-o cinci (chilo)metri? Da de unde? mai puțin". Și doctorul râde mulțămit, își saltă în râs burta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
mobilizării era o însuflețire ș-o ațâțare în toată lumea adunată cum nu mi-am închipuit niciodată să văd. Doi oameni treceau pe drum și vorbeau despre veșnicul plâns al muierilor. Măi, eu numai cu muerea am avut năcaz; plânge și suspină. Eu îi zic: Măi, fumee, ai vacă cu lapte, slavă Domnului, făină din belșug ai, poame în livadă iar așa, ce-ți mai trebue? Eu dac-a vrea Dumnezeu m-oi întoarce... Da ce tu acu vrai să-mi arăți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
aceasta. În cantonament la Zlatița stăm la un Bulgar bai Ivan, care are o femeie Maria Ivanova, un suflet nobil, cum n-am mai văzut în Bulgaria. Ne-a primit bine, ne-a pregătit pat, ne-a ospătat, plângea și suspina; Mir, brate, mir! și-și frângea mâinele, dădea tot ce avea la soldați; n-a vrut să ia dela noi plată, și ne-a sărutat mânele când am plecat. Un suflet Tolstoian. La 16 venind de la Zlatița la Mircovo și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
zâmbitoare și cochetă, cu catrință și iie. Am întrebat-o: Ce mai faci? Mi-a răspuns, vorbind îmbielșugat și făcând gesturi puțintel neîndămânatice. Era fudulă de frumuseța ei cu totul deosebită și nobilă. Avea o fetiță. Frumoasă fetiță! Da, a suspinat ea, frumoasă. În aceeaș clipă i-am văzut, în ochii mari, o umbră de tristeță și când a zâmbit, am băgat de samă că un dinte din stânga, maxilarul de sus, era atins de carie. Splendoarea aceea de fată începea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
apropii de această țară, spre a o feri de acei turci nespus de cruzi”. Muntenii refugiați în Ardeal mărturiseau că ei au fost supuși cu sila ca să asculte de turci. „Pentru care, scriu brașovenii, și acei credincioși (muntenii) te așteaptă suspinând foarte pe Măria Ta”. Pentru consolidarea hotarului de sud, „În luna iunie 22 zile, a început voievodul să zidească Chilia și a isprăvit-o în aceeași vară, cu 800 de zidari și 17.000 de ajutoare”. Să fi produs turcii
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
român e sfîșiat între lipsa de iubire acasă și cea a recunoașterii internaționale, cu atât mai mult cu cât unii au un anume succes în afară. Cunoști cazurile de lamento ale unor scriitori și intelectuali de bună condiție de la noi, suspinând însă văcărescian în fața ingratitudinii contemporanilor. Acel "creează și mori de foame" nu mai e de multă vreme deviza lor și poate că a trecut vremea când scriitorul se definea prin opoziție cu utilitarismul societății din care făcea, totuși, parte. Dar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
a mai fost posibilă. Nu înseamnă că sunt mizantrop, îmi place omul, acest animal fără pene (Platon), dar omul e făcut să-și trădeze natura adevărată și aleargă orbit după simulacre. E orfan în ființa lui actuală, e precar și suspină după împlinire. A fi lucid înseamnă a citi în natură și în cărțile maeștrilor semnele vremurilor, iar vremea nu are început și sfârșit. Mi-e milă de oamenii care cred că au o experiență infailibilă, dedusă din scurta lor existență
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
nimic n-am pregătit Desagă nu mi-am luat Cămașa Sufletului n-am spălat Vaaai, de Sufletul meu, Ce-am făcut o viață eu! Cămașa Sufletului 16.06.2005 La crucea Ta, ași vrea să vin Și acolo, Sfinte să suspin O, Doamne, vin de mă ridică Ca să rămân cu Tine-o clipă! Iar clipa-i toată viața mea Și cât de mult, o Doamne aș vrea Să mi-o petrec la Crucea Ta! Râuri de lacrimi aș vărsa Să pot
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
Cum făceai odinioară Să cunoască traiul țării Și răbdările Durerii Doar ei să se Îmbogățească La loc contul să Îl crească Își tot schimbă vilele Vilele, mașinile... Au salarii mari, umflate Nu le pasă de dreptate! N-aud țara cum suspină Și se zbate În ruină! Vai de țara noastră azi Cum se zbate ceas de ceas Omul simplu, cel de rând Plânge În genunchi rugând Să dea bunul Dumnezeu Domni ca tine Domnul meu Cum ai fost Ștefane odată Unea
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]