5,159 matches
-
zile de la vizita celor trei garimpeiros, fata privi spre cer, adulmecă aerul ca un câine de vânătoare, se înarmă cu o macetă ascuțită și se apucă să muncească tăind lemnele uscate și îngrămădindu-le în colțurile colibei. Atârnă apoi de tavan mănunchiuri de banane încă verzi, depozită nuci de Brazilia, de cocos, semințe și miez de palmier, întări acoperișul colibei cu enorme frunze de nipa, verifică dacă stâlpii locuinței erau bine înfipți în pământ și se așeză să aștepte. A doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
dinafară discursul marelui Arapooish, căpetenia tribului crow. Să tot fi avut vreo cincisprezece ani când l-am citit, eram un băiat romantic și mi s-a părut cea mai frumoasă declarație de dragoste care putea exista - își fixă ochii în tavanul avionului, își încruntă sprâncenele reamintindu-și și recită cu voce monotonă: „Pământul tribului crow se află exact în locul cel mai potrivit. are munți înzăpeziți și văi însorite, tot felul de clime și recolte bune. Când vara pârjolește pășunile, refugiul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
spus despre tabără... Indianul îl zgâlțâi din nou pe băiat. — Întoarce-te, Ulla...! Întoarce-te! îi ceru el. Revino de unde se află dușmanii noștri... Spune ce rău se gândesc să ne facă... Deschise ochii din nou și îi fixă în tavanul de paie, privind nemișcat într-un punct. — Vine acum mașina care aduce moarte, spuse el. Verde, pentru ca nimeni să n-o deosebească în selvă. Va veni înaintea războinicilor și nu va ucide decât femei și copii. Eu voi fi între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
-și ia ochii de la cel ce zăcea. — Ce se întâmplă? Indianul își ridică privirea: — Huayahuasca i-a arătat viitorul nostru. — Ce a spus? José mișcă hamacul. Băiatul deschise niște ochi injectați cu sânge și îi plimbă, fără să vadă, pe tavanul de trestie. — Ce ai văzut în călătoria ta în viitor, Sum...? Repetă ce ai văzut... Sum îl privi; din gură îi scăpau niște bale albe și păstoase ce alunecau ușor până pe pământ. S-ar fi zis că îi venea foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mașină. Fiindcă prima sa experiență cu jocurile de noroc avusese loc acolo, asocia Întotdeauna practica aceasta cu luminile puternice, muzica zgomotoasă și chiotele ascuțite ale celor care câștigau sau pierdeau. Își amintea un spectacol, baloane cu heliu lovindu-se de tavan, oameni Îmbrăcați În tricouri, blugi, pantaloni scurți. Prin urmare, când venea aici la cazinou În fiecare an, era Întotdeauna surprins să găsească atmosfera undeva Între aceea a unui muzeu de artă și, mai rău, o biserică. Puțini oameni zâmbeau, vocile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
încât era foarte greu să găsești un colțișor unde să poți respira în voie. Așa că Balaurul își umflă nările și începu: „Haap... ciu!...” Și Balaurul scoase flăcări pe nas. Atât de puternice fură flăcările încât îl aruncară pe Balaur prin tavanul magaziei. Ia te uită, spuse Jester, au început artificiile! Nu sunt artificii, îi răspunse Împăratul. E Balaurul!... Dar ce caută Balaurul în magazie? Ah, Jester, ai ascuns tortul și Balaurul a venit după miros. Jester lăsă capul în jos, spășit
Jester şi Balaurul. In: ANTOLOGIE:poezie by Andreea-Ramona Căuş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_668]
-
sunt artificii, îi răspunse Împăratul. E Balaurul!... Dar ce caută Balaurul în magazie? Ah, Jester, ai ascuns tortul și Balaurul a venit după miros. Jester lăsă capul în jos, spășit. Și tortul?!... Ei, bine, peste tort au căzut bucăți de tavan, piper și așchii de lemn. N-a mai fost bun de nimic. Jester a mâncat în schimb clătite cu sirop de afine și plăcintă cu brânză. Și s-a învățat ca de atunci înainte să îi dea ascultare Împăratului. A
Jester şi Balaurul. In: ANTOLOGIE:poezie by Andreea-Ramona Căuş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_668]
-
și-a spus Hugo, izbucnise prin peretele scării interioare și produsese o pată enormă și umedă. Alte detalii de epocă includeau o fereastră jegoasă în formă de evantai, plasată deasupra ușii, alte ferestre înalte și dificil de curățat și niște tavane înalte și crăpate. În esență, era o casă dărâmată, cu trei niveluri, așezată pe coasta unui deal, la marginea orașului. După părerea lui Hugo, era un dezastru. — Dar aici zice că are „un potențial extraordinar pentru renovare“, a spus Amanda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
o mulțime de articole pe care le pescuia din pubele, din containere sau chiar din propriul gunoi. Nerăbdătoare să-l sprijine și să se dovedească o demnă consoartă ideologică, Alice a fost imediat de acord că vechile strecurători înșurubate în tavan reprezentau niște abajururi atrăgătoare și eficace. Cu toate că, în sinea ei, considera că strecurătorile din metal erau mai drăguțe decât cele din plastic. Discurile cu partea din mijloc scoasă și transformate în rame de fotografii erau, la rândul lor, ceva impresionant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ajungă la secțiunea Copii și Bebeluși. Hugo a luat-o pe după colțul indicat, dar ceea ce a văzut acolo l-a șocat. Era adevărat că se afla în căutarea unor sfaturi, dar nu într-o asemenea cantitate. Sfaturile se întindeau de la tavan până la podea. Erau rafturi peste rafturi de doctori, psihologi și „specialiști în creșterea copiilor“ de toate tipurile și toate culorile. Literalmente. Erau kilometri și kilometri întregi de cotoare roșietice și pastelate, dar nici unul dintre ele nu purta titlul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
sigure în procent de sută la sută. Însă cele noi erau cu mult mai eficiente decât cele clătite și de o vechime suspectă, care aveau probabil mai multe găuri decât strecurătorile alea nenorocite pe care Jake le atârnase de toate tavanele din casă. Accidente puteau să se petreacă - Alice accepta această realitate. Orice om trăiește cu ele. Dar ceea ce i se întâmplase ei nu fusese un accident. Jake știuse la fel de bine, pe cât de neștiutoare fusese ea, că protecția folosită pe parcursul acelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
pe jumătate pe trotuar, era un microbuz vopsit în roz și roșu, cu un logo înstelat pe scria „Twinkledreams“1. —Am venit să fac tavanu’, l-a informat bărbatul pe Hugo. Hugo s-a holbat la el. — Nu înțeleg. Care tavan? — Îți bați joc de mine? Ăla din camera copilului, normal. Ascultă, eu am bătut drumu’ tocmai din Kensin’ton. Dacă asta e o glumă idioată... —Uite ce e, l-a întrerupt Hugo. Nu știu la ce te referi. Și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
dificultate, pentru ca apoi să-l oprească pe Theo, cu și mai multă dificultate, să pună mâna pe el. Amanda. —Am vrut doar să verific dac-a venit. Hugo a expirat furios pe nas. — Ce dracu’ ai mai trimis acu’? —Un tavan „Twinkledreams“. Deci asta era. O altă moșternire idioată de peste Atlantic. Nu vrem un nenorocit de tavan „Twinkledreams“. Indiferent ce-o fi ăla. — Nu-mi vine să cred că n-ai auzit de ele. Sau poate că-mi vine să cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
pe el. Amanda. —Am vrut doar să verific dac-a venit. Hugo a expirat furios pe nas. — Ce dracu’ ai mai trimis acu’? —Un tavan „Twinkledreams“. Deci asta era. O altă moșternire idioată de peste Atlantic. Nu vrem un nenorocit de tavan „Twinkledreams“. Indiferent ce-o fi ăla. — Nu-mi vine să cred că n-ai auzit de ele. Sau poate că-mi vine să cred, a oftat Amanda ca un martir. În orice caz, sunt foarte la modă. Proiectoarele încastrate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
astea dacă totul se întâmplă în timp ce Theo doarme? —Theo nu doarme niciodată, a spus Amanda pe un ton autoritar. Acum doarme, i-a replicat Hugo triumfător. —Ei, nu contează, i-a sărit muștarul Amandei. Toții copiii de vedete au un tavan din ăsta. Costă douăzeci de mii de lire. Nu crezi că e minunat? —Douăzeci de mii? De la celălalt capăt al firului s-a auzit un hohot de râs. — Doar nu-ți închipui că eu îl plătesc, nu? O femeie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
nu? O femeie în poziția mea? Nici nu se pune problema, dragule. Apropo, fotograful n-a ajuns încă, nu? —Fotograful? Amanda, vrei, te rog, să-mi explici ce dracu’ se întâmplă? Se părea că dormitorul lui Theo, echipat cu noul tavan cu fibră optică, urma să apară într-o celebră revistă americană de design interior. Firma cu tavanul pusese la dispoziție instalația pe gratis, în schimbul publicității. Cum a terminat de explicat situația, Amanda a închis. Hugo s-a uitat neajutorat cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
încă, nu? —Fotograful? Amanda, vrei, te rog, să-mi explici ce dracu’ se întâmplă? Se părea că dormitorul lui Theo, echipat cu noul tavan cu fibră optică, urma să apară într-o celebră revistă americană de design interior. Firma cu tavanul pusese la dispoziție instalația pe gratis, în schimbul publicității. Cum a terminat de explicat situația, Amanda a închis. Hugo s-a uitat neajutorat cum reprezentantul celor de la „Twinkledreams“ și-a luat geanta cu scule și a trecut pe lângă el, intrând în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Ăăă, Dumnezeule, sigur, nici o problemă, când? —Acum? — Da. Grozav. O întâlnire cu Alice! Era ceva incredibil. Dimineața devenise, dintr-odată, foarte frumoasă. Așa cum avea să i se pară și lui Theo foarte curând: atunci când avea să-și privească, deși nedumerit, tavanul. —Nici nu se putea mai bine. Nu trebuie decât să-l las pe Theo la creșă, după care sunt numai al tău. Nu trebuie să te duci la serviciu? — Ei, ba da. Dar nu imediat. Ceea ce nu era adevărat. În urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
întreceau așteptările - masă de snooker din aba roșie, terenuri de tenis albastre - totul îi amintea de snobismul londonez, în forma lui cea mai exagerată și mai nefirească. Apoi, privind luminile de un albastru electric care măturau ornamentele din ipsos de pe tavan și automatele cu bomboane aranjate de-a lungul unui zid, Hugo și-a dat seama că locul ăla îi amintea, la modul cel mai neplăcut, de propria lui nuntă. Și în clubul foarte la modă din Soho existaseră automate cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ca să curețe Fitzherbert Place până la un nivel care să fie acceptabil în ochii conștiincioasei asistente de la creșă. Totuși, n-ar fi trebuit să-și facă griji. Din clipa în care îi arătase camera lui Theo, ochii acesteia se lipiseră de tavanul Twinkledreams, cu variațiile lui de la răsărit la apus, și nici că se mai coborâseră de-acolo. Femeia fusese, pur și simplu, uluită de ceea ce văzuse, și Hugo nu credea c-avea să mai observe și altceva toată seara. Sigur, cu excepția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
să-l revadă pe Hugo. Din contră! Nu știa cum să scape mai repede de el. — Nu reușeam să pricep cine e H D E F, a tunat Jake, ai cărui ochi alungiți sclipeau în lumina filtrată prin strecurătoarea din tavan. Apoi, la prezentarea de modă, totul a devenit limpede. —Prezentare de modă? Alice nu mai înțelegea nimic. Ce căuta Jake, din toți oamenii de pe pământ, la o prezentare de modă? — Săptămâna Modei din Londra, i-a sărit muștarul bărbatului. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cu un cuțit. Era Jake. —Te-ai întors devreme, a remarcat Alice. Da. —S-a anulat demonstrația? Jake a clătinat din cap. Părul mătăsos i s-a mișcat dintr-o parte în cealaltă, strălucind în lumina difuzată prin strecurătoarea din tavan. N-a fost nici o demonstrație. —A! Exact așa cum bănuise și Alice. Dar de ce recunoscuse Jake? Alice și-a dat seama că niște vorbe de maximă importanță aveau să fie rostite în curând. Oare era Jake pe punctul s-o anunțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
prelungea tranziția către Marea Surpriză sau către Marea Bătaie de Joc a Luciei - cum o mână uriașă îl caută cu degete nerăbdătoare, ca niște gheare domice, el se află pe fundul unui joben imens, deasupra nu este cerul, ci doar tavanul sălii de spectacol, dar nu, stați așa, a fost doar o privire superficială, nu e vorba despre tavan, e mâna magicianului fără nume, mâna care coboară centimetru cu centimetru, nu are niciun rost să te ascunzi, iepure fricos, nu te
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
caută cu degete nerăbdătoare, ca niște gheare domice, el se află pe fundul unui joben imens, deasupra nu este cerul, ci doar tavanul sălii de spectacol, dar nu, stați așa, a fost doar o privire superficială, nu e vorba despre tavan, e mâna magicianului fără nume, mâna care coboară centimetru cu centimetru, nu are niciun rost să te ascunzi, iepure fricos, nu te opune, urechile îți sunt înșfăcate - chiar gândește n-am simțit când mi-au crescut aceste urechi, până ieri
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
cu ochii închiși. Apoi trase aer în piept și îi deschise. Cuvintele îi traseră câteva palme zdravene, înroșindu-i obrajii... Iar Magicianul pocni din degete și întreaga sala izbucni în aplauze, în fața unei scene inundată de o lumină orbitoare. Din tavanul sălii curgeau picături mari de apă, o ploaie torențială, paradoxală, care atingea mocheta roșie și se transforma în șuvoaie ce șerpuiau pe sub scaunele acoperite cu o catifea albastră. Curios, spectatorii nu protestau în fața umezelii, ba chiar dădeau senzația că le
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]