3,082 matches
-
voi impregna cât mai mult de apă și de cer. (Aș lua cu mine și patefonul? Ce placă mi-aș alege pentru ultima ascultare?) Cu ocazia morții, aș găsi un prilej de extaz. Ideea morții a devenit la mine un tic. Apare cu ocazia întîmplărilor celor mai diferite și astfel o amestec printre chestiunile neînsemnate și-i micșorez gravitatea. Unii surâd când eu pornesc mereu aceleași obsesii, ca și cum aș da din cap tot timpul sau aș strâmba din ochi și din
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
la orice pretenție. - Ca și cum, cu toată experiența, spiritul de dominație nu ți-ar fitot atât de excesiv. - Am avut tot timpul pretenția să mă iubești. Orice femeie arface la fel. Ioana deseori dă ca exemplu pe "orice femeie" dintr-un tic sau din dorința de a fi considerată ca o veritabilă femeie. Pentru tot ce s-a întîmplat se găsise mai ușor scuze. - R... r... r... Spune o mulțime de r mai încet, ca și cum n-ar mai vrea să mă supere
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Ioana de braț, o strâng bine, și încet, prin liniște și umbre, fără să mai spunem nici o vorbă ne îndreptăm spre mare. Ce încet trece timpul! Gestul meu de a mă uita mereu la ceasul de la mână a devenit un tic. Nu mai avem posibilitatea unei discuții lăsată în voia ei căci mereu trebuie să ne aducem aminte că se apropie ora uneia din noile noastre îndatoriri. Dimineața, Ioana nu poate să stea fără grijă la plajă, căci e gospodină. După-amiază
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
moartea în opera d-nei H. Papadat-Bengescu. În romanele O moarte care nu dovedește nimic și Ioana, obsesia tanatică e un laitmotiv la modul explicit. "Întotdeauna - menționează naratorul - i-am vorbit Ioanei despre moarte", " Ideea morții a devenit la mine un tic". Pentru Sandu întreaga viziune a existenței e, în termeni heideggerieni, un "Sein zum Tode". Sadic, masochist ori sadomasochist, cum a fost caracterizat acest personaj - ca mai toate celelalte, de altfel - e un suflet bântuit de sentimentul morții. Acest sentiment e
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
impertinența. Indignată, îi spun lui Sergiu: „Uită-te la scârba din spate care-mi face cu ochiul de două ore!“ Cu o privire de asasin, Sergiu se întoarce spre individ, apoi imediat, râzând: „N-ai văzut că nenorocitul are un tic?“ „Cum?!“ am replicat neîncrezătoare, dar, în fond, puțin dezamăgită. — A fost ca un duș rece. — Defectul meu e că uneori sunt prea sigură de mine, conchise Ioana. De exemplu, la un spectacol, fusesem așe zată între președintele țării respective și
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
său pare mai rațional. Căci ce poate fi mai senin decât Alpii înzăpeziți pe care se proiectează spectral orașul? Și, mai ales, decât arhitectura lui riguroasă și clasică? În Torino poți merge zile-n șir fără să ieși de sub por ticuri: sunt kilometri de galerii tivind fațadele clădirilor pătrate și masive. Dar tocmai colonadele astea ce se pierd în perspec tive nesfârșite devin după o vreme... neliniștitoare, apăsătoare ca-n Chirico...“ Profesorul se-ntoarse spre mine și mă privi-n ochi
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
în toată regula, cu profetul ei (Ferdi nand de Saussure), cu evan gheliștii ei (Piaget, Althusser, Lévy-Strauss și Barthes), cu apostolii ei (cei vreo doisprezece - pentru simetrie - reprezentanți ai Noului Roman francez), chiar și cu crucea ei: axa sintag ma tic/paradigmatic... Cine nu știa pe-atunci diferența dintre signifié și signifiant, cine nu citise Poetica matematică sau Opera aperta, cine nu era-n stare să deseneze copăceii bogat ramificați ai cine știe cărei gramatici generative era pierdut: îl îneca un ocean de
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
ca unda zvîcnindu-se cu greu 2255, 293 v martir încoronat 1876 gurile câte le-astup' acum pământul ochii roși de porumbiță {EminescuOpXV 1068} arzătorul mijloc al vremei, căci cei ce mor sunt martori muți*: Nemuritorii Preotul-rege. miște universul. 1883 același tic de moderațiue * Inedit. 1068 {EminescuOpXV 1069} {EminescuOpXV 1070} {EminescuOpXV 1071} {EminescuOpXV 1072} {EminescuOpXV 1073} Ofensiva de Crăciun a Porții Principii cu același rang ********* România tributară. Succes (? Două divizii turcești atacate foarte hotărât (? ), au fost cedate pozițiile K... și B... E
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
Ion Călugăru, vorbim de aceea care și-a precizat conturul de la Paradisul statistic încoace, trăiește (...) într-un cer de vis, de halucinație (...) mă gîndesc la toată acea umanitate parodiată în marginea Vechiului Testament sau în marginea istoriei contemporane, cu toate ticurile ei mecanice, cu sufletul ei trepidant, cu nebunia ei portativă”. Nuvela omonimă va fi salutată, în consecință, ca o foarte promițătoare narațiune în „ritm de mare caricatură trepidantă”, „o modernă caznă a dracilor, pictată în vestibulul unei vaste întreprinderi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
matale singur acolo, la țară... Pământul nu-l mai ai... Nimic nu mai ai... Ăștia se uită la tine chiorâș, că ești chiabur, burghez, dușman... Grea viață pentru matale acum, nene!... Mă străduiesc să mă obișnuiesc cu toate lucrurile astea, Ticule, ce altceva aș putea să fac?... răspunse Stelian, străduindu-se să nu dramatizeze. Așa e, viața asta de soț văduv la bătrânețe nu e ușoară... Am auzit că vrei să vinzi casa de la țară, e adevărat? îl întrebă Ticu. Stelian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
milițieni și cei doi frați își întrerupseră prudent discuția. Ei, ce părere să am, răspunse Stelian, după ce milițienii trecură. Moartea lui Stalin nu înseamnă sfârșitul regimului sovietic... O să se găsească un înlocuitor... Molotov, Jukov sau mai știu eu cine... Eu, Ticule, cred că regimul ăsta politic, o să dureze mai mult decât am crezut noi la început!... Ticu bombăni că nimic nu era veșnic pe lume. Merseră apoi o bucată de drum fără să-și mai spună nimic. În apropiere de piață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
demult ceva despre nu știu ce mare acțiune, un fel de cruciadă, pe care o pregătesc occidentalii, ca să ne aducă libertatea..., îi aminti Stelian. A rămas ca-n tren! făcu Ticu plictisit. Ce cruciadă, de unde atâta libertate?!... Parcă erai mai optimist altădată, Ticule,remarcă Stelian. Ei, da, așa este, recunosc: eram!... Dar acum mi-a mai trecut... Mă-ntorc la vorbele mele. Americanii, nene, își văd de treburile lor! Scurt pe doi. Așa a fost mereu, reflectă Stelian liniștit. Doar că pe vremuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ceea ce mai rămăsese din cei trei bravi ostași ai Armatei Roșii (căci trei se întâmplase să fie, socotind după toate semnele, precum craii de la răsărit), numărând și renumărând cizmele și petele de sânge și clipind des din ochi din cauza unui tic nervos, pe care nu și-l putea stăpâni. Curios din fire cum era, Lazăr Popescu se luase după niște urme prin zăpadă și descoperise undeva, mai departe, într-un hățiș de crengi uscate, o cataramă de centură soldățească și niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
treabă, nene! Să nu faci prostia asta!... Cum adică: ei ți-au luat matale averea și-au băgat-o-n pământ pe tanti Elvira și acum au pretenția să te faci frate cu dracul?... Dar ce aș putea să fac, Ticule? răspunse Stelian liniștit. Crezi cumva că o să ne salveze cineva?... Nu ne-ajunge cât i-am așteptat pe americani atâta vreme degeaba? Aici nu e vorba, nene, c-o să vină americanii, rușii sau dracii!... Eu nu zic c-o să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
-le că ai probleme cu sănătatea, că așa și pe dincolo... O să găsești matale niște motive... N-o să te bage la închisoare fiindcă vrei doar să-ți vezi de treburile tale, fără să deranjezi pe nimeni... Mda, știu și eu, Ticule, cum ar fi mai bine să facem?... De-aia am venit la tine... Lucrurile nu sunt chiar așa de simple, spuse Stelian îngândurat. Ticu îl bătu cu palma pe umăr liniștitor: Vezi-ți de treburi, nene! Nu te lega la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
rece Lucas Înainte de-a se Întoarce spre Arthus. Ryan, sau mai curînd Erwan, vrea să vă Înștiințeze că, oriunde ați fi, oriunde v-ați duce, el va fi mereu acolo, aproape... Pleoapele patriarhului Începură să se agite, străbătute de ticuri nervoase. - Dați-i pace, totuși! protestă PM. Nu vedeți că e foarte slăbit? În loc să vă Înverșunați Împotriva lui, concentrați-vă asupra lui Ryan. Găsiți-l! Arestați-l! - O s-o facem, poți fi sigur. Dar dumneata și cu mine știm foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
am exprimat eu cum trebuie. Asta e a treia oară cînd deschizi discuția asta, contabilizează Comandantul, parcă ești turc, îi taie vorba, mușcîndu-și fără să-și dea seama de cîteva ori buzele ca și cînd ar fi suferit de un tic nervos. Nici nu-mi închipuiam că o să-mi fie ușor să te conving, recunoaște Regizorașul, nici un actor mare nu-și primește noul rol cu brațele deschise, întotdeauna e nevoie de negocieri îndelungate ca să se ajungă la un compromis.. — Numai că
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
și-a trimis deja doi cameramani la sediul Comitetului Central să înregistreze discursul și să-l transmită în direct națiunii. Interesează mai puțin că ni se adresează numindu-ne în continuare tovarăși, nimeni nu pare deocamdată deranjat de acest neînsemnat tic verbal. Mai important este că este de pe acum anunțată pregătirea alegerilor libere, că îi este făgăduită poporului întreaga forță de decizie pentru viitor, că se promite judecarea și condamnarea publică în cel mai scurt timp a întregii clici comuniste în
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
și destul de Îngustă care ducea la mansardă și Începu să-și perie de zor chipiul cu mâneca mantalei. Cozorocul Îl vei lustrui după ce vei răspunde la Întrebare, zise Petru pe un ton imperativ. Sunt nefericit, domnule Șendrean... Clipea des, un tic nervos, accentuat În stări emoționale. Nu ești singurul, observă ironic Petru. Da’ numai că eu am fost fericit astăzi. Am fost! Mă Înțelegeți? Și? Nu mai sunt. Vedeți cum arăt. Vei fi din nou fericit mâine. Credeți? De ce m-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de toată frumusețea. Până și Întunericul mirosea a baticul tovarășei. Câteva săptămâni a dormit doar cu lumina aprinsă. Când a Început să citească și să ia ore de vioară, mai mult forțat de Marta, la domnul Neselovski, a scăpat de ticul ăsta cu uitatul Înapoi. Tot ce Îl urmărea, până atunci, cu adevărat sau doar În Închipuire, s-a mutat În cărți și partituri. Datorită lor putea privi Înapoi fără a mai Întoarce capul. Ajungea să se oprească asupra unei pagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
lui Vogel și Koenig. M-am apropiat de pat și m-am uitat la animalele de jucărie: toate aveau zulufi de păr moale, de copil, lipiți între picioare. M-am uitat la Lee, tremurând. Era palid, cu trăsăturile contorsionate de ticuri faciale. Privirile ni s-au întâlnit și am plecat în tăcere din cameră. Am coborât cu liftul, iar când am ajuns pe trotuar, l-am întrebat: — Și-acum ce facem? Lee îmi răspunse cu glas tremurat: — Găsește un telefon public
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cu gura crestată, iar nu Betty a mea. — Întinde-te pe pat, i-am spus. Fata se supuse. Își ținea picioarele încremenite și strâns lipite unul de celălalt, iar mâinile și le pusese sub ea, ca o scândură cuprinsă de ticuri nervoase și spasme. În poziția aia, peruca era jumătate pe capul ei, jumătate pe pernă. Știind că fotografiile de pe pereți îmi vor aduce perfecțiunea dorită, am tras cearșafurile care le acopereau. Am rămas cu privirea fixată pe portretul perfect al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Pe aceștia îi vedeam mai rar, pe unii chiar foarte rar, tristețea fiind de obicei discretă, și n-aș putea spune mai nimic despre ei. Când încerc să le reconstitui figurile, abia reușesc să-mi amintesc câte un amănunt: un tic, o privire, o voce. În rest, nu mai văd decât aceleași halate de un vișiniu spălăcit de care mă izbeam în fiecare zi. Am cunoscut mai bine numai un grup de bătrâni care, pe fundalul tăcerii celorlalți, umpleau scena cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Mopsul îi zicea în batjocură uneori „dragul nostru idiot”, dar, bineînțeles, nu de față cu Dominic. „Are și acum mână grea, mi-a suflat Domnul Andrei, și când te apucă... Nu s-a dezbărat de asta și de un vechi tic profesional: să urmăriți că face și acum cu ochiul tuturor femeilor pe care le întâlnește”. Același halat vișiniu, ars la spălat, părea o haină de doliu pe umerii lui Dodo, un fost pianist, cu degete încă frumoase și cu gene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Mai târziu, domnule sculptor, când va deveni muzeu»”. A zâmbit, dar n-a făcut nici un comentariu. În schimb, dându-mi de înțeles că pornisem o avalanșă pe care nu mai puteam s-o opresc, alții vroiau să știe tot. Ce ticuri avea Bătrânul. Ce obiceiuri. Ce manii. Ce idei. Mai credea oare că moartea poate fi începutul nemuririi? Și ce intenții avea cu cimitirul? Toți urmau să fie îngropați acolo? Dar despre ei ce zicea? Nu cumva era nemulțumit și îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]