4,468 matches
-
de un Camus (nu lipsește din ea nici stânca lui Sisif). Sonetele shakespeariene i-au fost la îndemână și l-au îndemnat la emulație. La fel cosmogoniile din Rig-Veda. Și așa mai departe. Mereu în căutarea adevărului în cuvânt și topirea acestuia într-o eufonie superbă, depășind jocurile simboliste cu cuvintele, i-au fost țeluri superioare de atins. De aceea Th. Codreanu are dreptate când vede în opera lui Eminescu o sinteză indisolubilă între cele trei aspecte ale gândirii și creației
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
repartizați. Adeverințele ce se vor elibera de Cercul de Recrutare vor fi numerotate. Cercul de Recrutare București va comunica în fiecare zi situația evreilor la muncă. Deoarece Inspectoratul are informațiuni că anumiți evrei întârzie a se prezenta la muncă până la topirea zăpezii, sau până la alte dispozițiuni, sau pentru motivul că au făcut cerere și așteaptă răspunsul, etc., Inspectoratul îi avertizează, în interesul lor, a intra în regimul normal. ARHIVA INSHR-EW, RG-25.003 M, MAN, rola 138, dosar 2367, fila 72. Document
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
otrava ascunsă În piciorul vasului. Ori de câte ori cupa era așezată pe masă, mecanismul ascuns Înainta cu un pas către moarte. Acest lucru ar fi Înșelat și pe cineva care ar fi observat mica mișcare a piciorului, În aparență un defect de topire. De altminteri, cine altcineva ar fi cutezat să ducă la buze cupa? Numai Împăratul se folosea de ea, numai el putea cădea În cursă. Așa fuseseră uciși Împăratul și omul care se credea fiul său. Sau care voia cu disperare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lăsarea serii. Era târziu, ne ridicarăm de pe bancă, ne plimbarăm de-a lungul gardului de sârmă al grădinii, acolo unde se termină platoul orașului, întinsul imensei câmpii. În vale fluviul curgea leneș, cu apele ieșite din matcă, lățite acum după topirea zăpezilor, peste pământul bălților de vizavi. „Suntem împreună, îmi spuse, așa am fost și altădată, e sigur, apele acestea sau altele, de bună seamă altele, dar par aceleași, sunt întinsă la mal, e vară, valurile clipocesc peste șoldul meu gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
să te lași târât în beznă.” - „Cum aș putea?” întrebai. Îmi spusei, totuși, cu tristețe, poate chiar cu deznădejde, că omul e supus furtunilor, calamităților de tot felul, că își are limitele lui. Fiecare metal își are punctul lui de topire. Și-atunci cum să-i învinuiești pe oameni pentru că... Da, îmi spusei din nou, dar ceea ce nu se poate frânge este credința... Pot să mă supună, voi rosti cuvintele lor dar nu voi crede în ele niciodată. În adâncul ființei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
noii veniți, atrași de posibilitățile economice oferite de România, considerăm că românizarea devenea în unele cazuri aproape totală și efectivă în două-trei generații după Unire, când erau întrunite condițiile necesare acestui proces 5. Apariția statului grec, după 1830, conduce la topirea elenismului ca formă culturală în Răsăritul european, fapt pentru care N. Iorga afirma: „Creațiunea Elladei moderne a făcut din el o formă politică și, îndată, extensiunea lui a încetat. El s-a definit, dar s-a împuținat“6. Savantul a
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
fenomene influențând negativ activitățile economico-sociale ale locuitorilor. Alte fenomene hidrometeorologice care caracterizează climă acestei zone, influențând negativ activitățile economice, sunt: ceață, brumă, chiciură, poleiul. Precipitațiile sub formă de zăpadă cad în medie mai timpuriu în zona înaltă din vest, iar topirea stratului de zăpadă se produce mai timpuriu în zona de est. Vânturile care bat pe teritoriul comunei Scobinți se caracterizează prin fluctuații mari de direcție și viteza, fiind determinate atât de circulația generală a maselor de aer cât și de
Comuna Scobiţi : repere spaţio-temporale by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/715_a_1312]
-
și surpări ale albiei minore, dar și ușoare inundații locale. Viteza de scurgere este în medie de 0,288 m/s, iar cea maximă de 0,348 m/s la Hîrlău. Scurgerea maximă cea mai abundență se face primăvară, la topirea zăpezilor, când peste 50% din totalul scurgerilor anuale se evacuează în mai puțin de două luni. Debitul mediu al Bahluiului, la Hîrlău, este de 0,38 mc/s, debitul mediu anual de 0,433 mc/s, iar debitul maxim, cu
Comuna Scobiţi : repere spaţio-temporale by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/715_a_1312]
-
amenajarea lacului de acumula re Pârcovaci, situat în avalul teritoriului comunei, riscul producerii inundațiilor a scăzut considerabil. Rețeaua hidrografica secundară este reprezentată de pâraie, caracterizate prin regim de curgere torențial și sezonier, cele mai mari scurgeri producându-se primăvară, la topirea zăpezii și vară, în timpul ploilor torențiale, provocând eroziuni de maluri, inundații și exces de umiditate în luncile aferente. Apele de suprafață sunt reprezentate și prin lacuri antropice cu funcție piscicola: Valea Mare (48 ha), Contăș(14 ha), Valea Rusului(5
Comuna Scobiţi : repere spaţio-temporale by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/715_a_1312]
-
chip radical de toate celelalte sisteme economice este eficiența. Este cel dintâi sistem care poate fi caracterizat prin creșterea maximă, până în prezent nelimitată, a producției, circulației și consumului", op. cit. p. 169. 68 Engels consideră că putem discuta despre civilizație odată cu topirea minereului de fier și inventarea scrisului cu litere și întrebuințarea lui pentru însemnări literare. Originea familiei, a proprietății private și a statului, Editura PCR, București, 1948, p. 27. 69 Claude Lévi-Strauss, Rasă și istorie, Editura Fides, Iași, 2001, p. 44
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
al culturilor timp de milenii. Nu mai departe de Europa, ea a exercitat acțiunea decisivă de integrare a zeci de populații migratoare, triburi și clanuri, pe făgașul unei culturi mai articulate, generoase și umane. A fost un creuzet imens de topire continuă a valorilor succesive. Nu se vorbește de națiuni în primul mileniu, dar comunitatea integrată a unui vast spațiu era creștinătatea. (...) Biserica și nu statul a păstrat vocația universalistă și gustul ordinii imperiale după căderea Imperiului Roman. Ea a avut
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
globalizarea cunoaște cum era de așteptat și interpretări practice mai puțin dorite. Una dintre interpretările cele mai de jos, mai degrabă survenite ca efect decât urmărite ca scop este cultivarea civilizației materiale, a civilizației practice a bunurilor materiale, în defavoarea culturii. Topirea culturilor individuale în masa interculturală a globalului nu trebuie însă exacerbată, ci promovată cu dreaptă sau justă măsură. Nu credem că lipsa de interes pentru trecut și interesul exacerbat pentru prezent și mai puțin chiar pentru viitor sînt perspective suficiente
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
descompunere: „Suntem la câțiva kilometri de frontiera Italiei. Peisaj sublim, sate nemaipomenite și insomnii. Mă plimb în toiul nopții ca o fantomă, pe jumătate fericit, pe jumătate uluit” (12 august 1981 Ă 410). Fantoma, care-i consecința pierderii identității, a topirii în materia din jur, e semnul unei nefirești împliniri. Și toate acestea pentru că, deși îi luminează cele mai tainice secrete, Parisul îl ajută să fie el însuși. Or, Cioran se urășteă fie și cu umor implicit. Toate acestea, alături de locurile
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
s-o dovedesc” Ă I, 94) sau urmele unei revolte stinse: „Viața mi s-a părut întotdeauna enigmatică și nulă, profundă și ireală; un nimic ce îndeamnă la stupoare” (I, 98). Chiar și așa, dincolo de nostalgie și de revoltă, bucuria topirii în nimic. Acel nimic care e deopotrivă Dumnezeu: „Toată lumea, toate aceste ființe nu sunt decât visul unui spirit absolut, proiecții ale Mâyei, ale iluziei cosmice. / Înclin să cred că Vedâtana e sistemul cel mai profund, cel mai apropiat de «realitate
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să ratezi experiența absolutului. Mistica și umorul nu merg împreună” (III, 292). Or, Cioran știe că mistica l-ar fi salvat, pe când umorul, un atidot, îl proiectează într-un tărâm de graniță. Oricum, în fața ironiei, umorul mai păstrează șansa unei topiri în convingeri. Iată: „Mai rea decât umorul este ironia. Umorul minimalizează valoarea tuturor experiențelor noastre. Dar, la rigoare, îngăduie anume incursiuni în mister. Au existat chiar câțiva sfinți care n-au disprețuit căile umorului. Să zicem că sfințenia se potrivește
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
etc. etc.” (idem). Să nu ne oprim. Cu altă ocazie, după șase ore și jumătate de conversație, Cioran nota: „Dezgust, oboseală, furie, dorință de a-mi zbura creierii” (I, 250). Totuși, în fragmentul imediat anterior, el părea convins că abia topirea în neesențial poate asigura fericirea: „Nu suntem fericiți decât dacă ne lăsăm mistuiți de setea de neesențial” (I, 250). Așadar, ceilalți, prilej de flecăreală inutilă, care-l dezgustă. În acest caz, nu ne întrebăm de ce-i acceptă, dar de ce-i
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
joc mistificator. Luciditatea sa cinică nu-i permite să se înșele. Și-atunci, neînșelându-se, Cioran preferă să joace el însuși când și când jocul mistificator al neștiinței. În plus, mai există, cum am văzut deja, și alte cauze ale topirii sale în mulțime. Printre ele, teama: „Singurătatea e singurul lucru ce-mi place, dar când sunt singur Ă mi-e teamă” (I, 109). Face legământ cu singurătatea, cum spune într-un loc, dar descinde ades printre oameni. Dacă ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cad, ceasuri în șir, într-o reverie de idiot. Dacă vrei să gândești, trage obloanele, taie-ți punțile spre infinit” (I, 220). Iată-l aici pe Cioran într-un moment în care reclamă nevoia de a gândi și recuză dezindividualizarea, topirea în materia din jur. Cum vom vedea, tocmai pierderea sinelui Cioran o caută și adesea o provoacă. Să fie, această din urmă căutare, semnul unei neputințe care metamorfozează lașitatea în act de asumare negativ-eroică a nimicului? Oricum, o afirmație ca
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
afirmație ca aceasta, atât de rară în ideea ei, pare cu totul surprinzătoare. Tocmai de aceea ea ar putea spune mai mult decât desele afirmații în care Cioran vorbește despre antidoturile care-i oferă prilejul, fie el și iluzoriu, al topirii în absolut. În fine, Cioran are obsesia recuperării haosului originar și trăiește uneori extazul neantului. E o sintagmă pe care o folosește el însuși. Vizitează, de exemplu, Jardin des Plantes și e din ce în ce mai fascinat de ochii pitonilor. „Nu există animal
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cu sine Ă prima percepere a nulității sinelui” (idem). Așadar, fugind de lume Ă deși, tainic, în căutarea ei Ă, având, deopotrivă, revelația vidului ca extaz, Cioran caută soluții pentru depășirea nihilismului și a golului, căci ieșirea din individuție și topirea în absolut sunt posibile. Iată-l pe Cioran constatând cu uimire: „Să ai subit, sub efectul unei ciudate dezagregări a memoriei, percepția exactă a haosului originar. Toată materia din mine se fixează deodată la prima ei amintire” (I, 69). Printre
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să mă duc la Dieppe” (369). Finalmente, înțelege că poartă în lume un rău interior, care nu se datorează, așa cum, înșelându-se, credea, locurilor, sau celorlalți. Este ceea ce Cioran notează și în caiete. Cauza pentru care are nevoie de această topire în originar nu stă în ceilalți, ci în sine. Așa cum, fără un motiv anume, are revelația fericirii, tot astfel trăiește clipele de anxietate. Iată: „Toată dimineața, senzație de bucurie, de fericire chiar. Umorile noastre, și nimic altceva, determină viziunea noastră
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
unui peisaj: sunt o insectă ce are foarte puțin de trăit și nu pricep de ce, știind asta, mă bucur de tot ce văd, de ce sunt încântat să privesc arborii, să contemplu norii, un râu sau o floare” (III, 162-163). Această topire în obiect e, de fapt, o topire în Dumnezeu. Se întâmplă rareori ca sentimentul acesta al Vidului, al Abisului să înspăimânte. Dar se întâmplă, totuși. Într-o zi „splendidă” de iarnă, Cioran ajunge într-un sat unde e „uluit și
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
foarte puțin de trăit și nu pricep de ce, știind asta, mă bucur de tot ce văd, de ce sunt încântat să privesc arborii, să contemplu norii, un râu sau o floare” (III, 162-163). Această topire în obiect e, de fapt, o topire în Dumnezeu. Se întâmplă rareori ca sentimentul acesta al Vidului, al Abisului să înspăimânte. Dar se întâmplă, totuși. Într-o zi „splendidă” de iarnă, Cioran ajunge într-un sat unde e „uluit și zguduit de plictiseala care domnea, care plutea
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fără ea, mi-ar trebui ceva și mai puternic, și mai nociv” (II, 157). Cât despre ură, iată: „Ura e leacul plictiselii” (II, 313). Vorbim însă nu despre astfel de soluții, ci despre extaz. Nu despre salvarea eului, ci despre topirea lui în absolut. Nu despre vindecarea de plictiseală, ci, dimpotrivă, despre coborârea în hăurile ei, până acolo unde sinele se iluminează. Căci iluminarea pare, cum am văzut, posibilă. Și, pe lângă munca fizică, mersul pe jos, topirea în peisaj, de invocat
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
salvarea eului, ci despre topirea lui în absolut. Nu despre vindecarea de plictiseală, ci, dimpotrivă, despre coborârea în hăurile ei, până acolo unde sinele se iluminează. Căci iluminarea pare, cum am văzut, posibilă. Și, pe lângă munca fizică, mersul pe jos, topirea în peisaj, de invocat din nou, ca situație exemplară, Bach. Mai ales Bach, dar nu numai el. Iată: „Aseară, la biserica Saint-Roch, Messia. Două ore de jubilare. Mi-e rușine că m-am lăsat pradă urâtului vreme de atâția ani
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]