9,719 matches
-
Stăniloae, fiica părintelui-profesor Dumitru Stăniloae, nu-și propune să fie o biografie a cunoscutului teolog ortodox român, după cum mărturisește chiar autoarea (p. 17). Cu toate acestea, prin bogăția de informații, cartea se ridică deasupra multor evocări ale profesorului de Dogmatică, traducător al Filocaliei. Memoriile Lidiei Ionescu Stăniloae Încep și se Încheie cu slujba de Înmormântare a teologului, organizată neglijent de unii reprezentanți ai Patriarhiei Române (pp. 9-16, pp. 379-388) (printre altele, fiica și nepotul profesorului Dumitru Stăniloae au fost nevoiți să
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
MÂNĂSCURTĂ, Ioan (28.IX.1953, Popeștii de Sus, j. Soroca), prozator și traducător. A absolvit Universitatea de Stat din Chișinău (1975) și a funcționat ca redactor la reviste și edituri chișinăuene. Este fondator și director al Editurii Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (din 1992). M. debutează editorial cu volumul de publicistică Noi și gândurile
MANASCURTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287975_a_289304]
-
, Iosif I. (1816, Aiud - 30.IV.1851, Blaj), traducător, poet și prozator. A urmat liceul în orașul natal, apoi la Blaj, unde a studiat și teologia, devenind, după călugărire (1840), profesor de „principie”. Un timp preceptor în familia contelui Nemeș (1843-1847), e din nou profesor la Blaj (1847-1848, 1850-1851
MANI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287981_a_289310]
-
, Erik (19.IX.1922, Timișoara - 22.I.1982, București), traducător. După terminarea a patru clase de liceu în orașul natal, lucrează ca muncitor (1939-1940). În timpul dictaturii antonesciene este internat la Târgu Jiu pentru activitate antifascistă, iar în toamna anului 1944 va fi întemnițat din cauza originii sale germane. După eliberarea din
MAJTÉNYI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287965_a_289294]
-
și, în genere, în întreaga viață socială a vremii. Era de părere că o mare parte din literatura română imită literatura franceză mediocră, demonstrând gustul rătăcit al publicului și judecata alterată a criticii și constată că sporirea numărului scriitorilor și traducătorilor, a ziarelor și revistelor, precum și extinderea gustului pentru lectură sunt subminate de superficialitate și de neadaptare la specificul național. A condamnat aspectele minore ale romantismului, pentru motivul că îndepărtează pe cititor de problemele vieții practice, și a recomandat studierea clasicilor
MAIORESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287964_a_289293]
-
MĂINESCU, Tudor (23.II.1892, Caracal - 15.III.1977, București), poet, prozator și traducător. Este fiul Theoniei (n. Dobrițescu) și al lui Vasile Măinescu, funcționar. Face școala primară și gimnaziul la Craiova, București, Mizil, iar liceul la Ploiești și Galați. Frecventează un an Facultatea de Medicină din București, un an Conservatorul de Artă Dramatică
MAINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287960_a_289289]
-
MANOLESCU, Grigore (28.III.1857, București - 14.VII.1892, Paris), traducător. Fără a mai termina cursurile secundare la Școala de la „Sf. Sava” din București, M., care studia concomitent și arta dramatică la Conservator, se dedică, în pofida împotrivirii părinților, carierei actoricești. Înzestrat cu excepționale aptitudini, este cooptat în Societatea Dramatică Română. După
MANOLESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287987_a_289316]
-
1981-1984), consilier (1989). A mai fost director al Centrului Cultural Român din Paris (1987-1988). Din 1994 este însărcinat cu afaceri ad-interim la Ambasada Română din Macedonia. Colaborează la „Steaua”, „Tribuna”, „România literară”, „Contemporanul”, „Familia”, „Convorbiri literare”, „Ateneu” ș.a. Debutează ca traducător în 1970 și își publică prima carte, monografia Republica Populară Polonă, în 1972 (în colaborare cu Lucia Badea). Monografia Ioan Paul al II-lea, papă pentru mileniul al III-lea (2000), bogat nutrită documentar, prezintă personalitatea marelui prelat prin mijlocirea
MARES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288012_a_289341]
-
, Alfred (23.IX.1898, Storojineț, Ucraina - 3.I.1967, București), traducător. Este fiul unui contabil din administrația moșiei Flondoreni; mama avea înclinații muzicale și preda ore de pian (Margul este derivat din Margula, prenumele mamei). Frecventează liceul la Cernăuți și la Viena, unde familia se mută când izbucnește primul război mondial
MARGUL-SPERBER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288018_a_289347]
-
MARCOVICI, Simeon (25.I.1802 - 1.VII.1877, București), traducător și teoretician literar. Absolvent al Academiei Domnești din București, dar format hotărâtor la școala lui Gheorghe Lazăr, M. (cunoscut la început și sub numele de Simeon Marcu) a devenit un susținător al lui I. Heliade-Rădulescu și al tuturor inițiativelor sale
MARCOVICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288004_a_289333]
-
engleză, DR, 1922-1923; Alexandru Marcu, Un student român la Pisa și Paris către 1820: Simion Marcovici, Vălenii de Munte, 1929; Alexandru Marcu, Torquato Tasso în romantica românească, I, București, 1937; Ciorănescu, Lit. comp., 154-155; I. Verbină [I. Pervain], Simeon Marcovici, traducător și teoretician al problemelor sociale și literare, SL, 1948; Cornea, Alecsandrescu-Eminescu, 75; Cornea, Originile, 250-251, 559-561; Mihai Vornicu, Despre poezia ruinelor, STRS, 66-67; Sasu, Retorica, 150-163; Mircea Frânculescu, Cursul de retorică al lui Simeon Marcovici, RITL, 1977, 1; Dicț. lit.
MARCOVICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288004_a_289333]
-
, Petru (28.VI.1903, Mihăileni, j. Botoșani - 29.I.1976, București), gazetar, prozator, dramaturg, poet și traducător. Este fiul Victoriei (n. Stavrat) și al lui Ion Manoliu, institutor. M. a primit o educație solidă la Liceul „A. T. Laurian” din Botoșani. În timpul studiilor la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București a fost angajat de
MANOLIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287992_a_289321]
-
MĂRCULESCU, Sorin (19.XI.1936, București), poet, traducător și eseist. Este fiul Elenei (n. Niculescu) și al lui Nicolae Mărculescu, avocat. După ce a absolvit Liceul „Mihai Viteazul” din București (1954), se înscrie tot aici la Facultatea de Filologie, secția franceză, absolvită în 1959. Lucrează câțiva ani ca traducător
MARCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288008_a_289337]
-
traducător și eseist. Este fiul Elenei (n. Niculescu) și al lui Nicolae Mărculescu, avocat. După ce a absolvit Liceul „Mihai Viteazul” din București (1954), se înscrie tot aici la Facultatea de Filologie, secția franceză, absolvită în 1959. Lucrează câțiva ani ca traducător tehnic, iar din 1964 ca lector la editurile Univers, Albatros, Cartea Românească. Din 1990 este redactor la Editura Humanitas. Debutează cu versuri în 1966, la revista „Familia”, iar primul volum, Cartea nunților, îi apare în 1968. Poet în afara oricărei grupări
MARCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288008_a_289337]
-
Românească. Din 1990 este redactor la Editura Humanitas. Debutează cu versuri în 1966, la revista „Familia”, iar primul volum, Cartea nunților, îi apare în 1968. Poet în afara oricărei grupări sau clasificări literare, M. este în același timp unul dintre eminenții traducători contemporani, publicând aproape cincizeci de volume de beletristică, filosofie, religie, critică și istorie a artelor, transpuse din autori precum T. S. Eliot, Boris Vian, V.-L. Saulnier, B. Fundoianu, K. E. Gilbert și H. Kuhn, Wladislaw Tatarkiewicz, Erwin Panofsky, R.
MARCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288008_a_289337]
-
Paolo Coelho le-a semnat cu pseudonimul Pavel Cuilă. I s-au decernat Premiul pentru traducere al Asociațiel Scriitorilor din București (1976), Premiul pentru traducere al Uniunii Scriitorilor (1977, 1981) și Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor (1985). Poet și traducător de o cultură excepțională, M. este un autor cu totul singular în peisajul liric românesc, cultivând o modalitate de expresie intens intelectualizată, bogată în aluzii intertextuale, rafinată în simboluri, încărcată de sugestii muzicale. Este unul dintre cei mai subtili reprezentanți
MARCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288008_a_289337]
-
Grigurcu, „Cartea nunților”, F, 1968, 5; Doinaș, Lampa, 86-90; I. Negoițescu, Sorin Mărculescu, ARG, 1971, 2; Dana Dumitriu, Imagomania, RL, 1973, 40; Florin Mihăilescu, „Locul sâmburelui”, LCF, 1973, 46; Daniel Dimitriu, „Locul sâmburelui”, CL, 1973, 23; Mircea Ivănescu, Sorin Mărculescu, traducător al vechilor poeme medievale spaniole: „Romancero. Vechi balade spaniole”, T, 1976, 8; Iorgulescu, Scriitori, 100-102; Ana Maria Tupan, Vameș între două lumi, RL, 1982, 6; Nicolae Manolescu, Treptele lirismului, RL, 1986, 2; Grigurcu, Existența, 196-204; Ion Ghilimescu, „Traducerea” ca operație
MARCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288008_a_289337]
-
La aceasta s-au adăugat tratatul Istoria literaturii italiene (din cele trei volume proiectate nu a apărut, din cauza împrejurărilor politice, decât unul singur, în 1944), antologiile Poezia italiană contemporană (1938) și Critica italiană de la Vico la Croce (1941). Operei de traducător a italienistului i se datorează și apariția (uneori pentru întâia oară) în versiune românească a unor scrieri reprezentative pentru spiritul italian, începând cu Divina Comedie de Dante și Decameronul de Boccaccio, continuând cu opere dramatice ale lui Machiavelli, Goldoni și
MARCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288007_a_289336]
-
MARINESCU, Marina (18.X.1942, București), etnograf, istoric al literaturii populare și traducător. Este fiica clasicistei Maria Marinescu-Himu (n. Himos) și a lui Constantin Marinescu, ofițer de cavalerie. A absolvit Facultatea de Filologie Clasică a Universității din București, luându-și doctoratul în 1972. După 1982 își continuă studiile la München și Stuttgart: cultură
MARINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288034_a_289363]
-
Studii clasice”, „Balkan Studies”, „Analele Universității București”, „Studii de literatură comparată”, „Revista de istorie și teorie literară”. Din 1978 se stabilește la Atena, unde desfășoară o intensă activitate pentru dezvoltarea relațiilor culturale româno-elene. În 1994 i se acordă Premiul Uniunii Traducătorilor din Grecia pentru transpunerile în limba greacă din opera lui Mircea Eliade (două volume tipărite la Atena în 1989 și unul în 1991). Articolele apărute în periodicele grecești au fost reunite într-un volum privind relațiile culturale româno-elene (1995). În
MARINESCU-HIMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288036_a_289365]
-
Urmează școala primară și gimnaziul la Iași, apoi Liceul Internat din același oraș (1948-1955). Între 1955 și 1960 frecventează, tot aici, cursurile Facultății de Filologie a Universității „Al. I. Cuza”. După absolvire a fost trei ani zilier la Arhivele Statului, traducător la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” din Iași, ulterior a funcționat ca profesor de limba română, zoologie și cunoștințe agricole la școlile din Podu Iloaiei și Prigorenii Mari, județul Iași. În 1963 este angajat cercetător științific la sectorul de istorie literară
MANUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287997_a_289326]
-
și Occident, determină marca stilistică a traducătoarei. Cu totul speciale prin pertinența echivalării conceptuale sunt și transpunerile de cărți teoretice. De la subiectivismul de tip Georges Poulet la formalismul naratologic al lui Jaap Lintvelt, M. propune și un alt chip al traducătorului. Dacă în cazul transpunerii operei literare se poate vorbi despre crearea unui punct de vedere, în ceea ce privește textele teoretice meritul de a fi găsit căi juste în acest spațiu nu e de neglijat. Traduceri: Manuel Scorza, Bat clopotele pentru Rancas, pref.
MARTIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288045_a_289374]
-
MARIAN, Eugen B. (21.VI.1921, București), traducător și prozator. Este fiul Charlottei (n. Löbel) și al lui Barbu Marian (1876-1942), ziarist la „Universul”. Este fratele lui Paul B. Marian. Urmează la București Liceul „Matei Basarab” (1931- 1939), după absolvirea căruia se înscrie la Facultatea de Drept, luându
MARIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288019_a_289348]
-
să-și completeze pregătirea teologică și să se perfecționeze în limba rusă la Belgorod (Rusia, unde îl urmase pe mitropolitul Antonie, fostul său stareț), astfel încât la întoarcere este numit arhimandrit la Putna (1755), dar își începe și lunga carieră de traducător din slavonă și rusă. Personalitate marcantă și pe plan oficial, a făcut parte dintr-o solie la Petersburg (1769-1770, pe când era egumen la Solca), a fost însărcinat cu inspectarea școlilor din Moldova, iar un document din 1778 îl atestă membru
MAZAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288070_a_289399]
-
MAȘEK, Victor Ernest (13.I.1937, București - 20.IX.2002, București), estetician și traducător. Este fiul Hedwigăi (n. Ekhardt) și al lui Carol Mașek, economist. Urmează cursurile primare și secundare la București și tot aici Facultatea de Filosofie, absolvită în 1965; și-a susținut doctoratul în 1971, cu teza Introducere în estetica informațională, publicată
MASEK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288053_a_289382]