9,257 matches
-
nimeni nu vorbea. Dar din când În când mai apăreau și manifestări dramatice. Într-o după-amiază, În timpul orei de Înot, ușa de tablă de la vestiar s-a deschis și s-a Închis cu un zăngănit. Zgomotul s-a strecurat printre trunchiurile de pini, trecând dincolo de plaja Îngustă, până la apă, unde eu pluteam pe o cameră de tractor, citind Love Story. (Ora de Înot era singurul moment când reușeam să citesc câte ceva. Deși instructorii taberei Încercau să mă motiveze să exersez la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
dezerta așa de ușor, trecând În tabăra cealaltă? Ce știam eu despre băieți, despre bărbați? Nici măcar nu-mi plăceau așa de tare. ― E ca și cum ai tăia un copac, spuse Ed. Mai Întâi trebuie să-i tai crengile. Abia apoi dobori trunchiul. Am Închis ochii. Am refuzat să mă mai uit În ochii lui Calliope. M-am prins cu mâinile de brațele scaunului și am așteptat ca frizerul să-și facă treaba. Dar În secunda următoare am auzit foarfecele zăngănind pe raft
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
propria mea imaginație. M-am refugiat în ele mereu când lumea reală nu era pe placul meu. Acolo, în tărâmul meu, eu eram stăpânul, iar realitatea era guvernată de legile pe care le voiam eu. De ce trebuiau copacii să aibă trunchiul maro, când puteau să-l aibă mov, culoarea care-mi plăcea mie? Și de ce florile trebuiau să fie atât de mici, când puteau să adăpostească o casă mare sub ele, inundând-o cu mirosul lor îmbătător. Era minunat! Era. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
zise el timid, marcat de ridicolul întrebării. Și mare, nu? spusei îndrăzneț. Da... unde vrei să ajungi cu întrebările astea? Eu nu le văd rostul. Pistolul tău, te rog! îi poruncii. Întinse mâna în mantia care-i acoperea umerii și trunchiul, apucă mânerul rece și mi-l întinse cu suspiciune. L-am luat rapid, fără îndoială, știind ce fac, l-am îndreptat spre tabla neagră și am tras trei focuri, unul lângă altul. El s-a uitat ciudat la mine. Vladimir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
rar. Majoritatea fulgilor se lăsau pe câte vreo creangă. Nici gerul nu-i mai pișca atât de tare aici. Au mers șovăind, căci nu știau ce pericole se ascund sub pătura groasă de zăpadă de sub picioarele lor. Se strecurau printre trunchiurile de Spini în șir indian. Oare mai avem mult? întrebă Soliteraj după vreun sfert de oră. Or fi mantiile astea din Leverif, și or fi ele căptușite cu tot felul de minuni, dar mie îmi îngheață oasele! Așa-i, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
căptușite cu tot felul de minuni, dar mie îmi îngheață oasele! Așa-i, zise Cosmin. Și mie... Vorbele îi fură curmate de o bubuitură care se propagă în aerul nemișcat și rece al pădurii. Surprinși, se aruncă fiecare în spatele unui trunchi de copac. Dulăii stăteau lipiți de pământ, ca și cum ar fi așteptat o pradă inocentă să treacă pe acolo. Ceilalți își țineau armele la piept și scrutau împrejurimile! Mai era cineva acolo! După prima împușcătură, urmă a doua, mai puternică. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
opri! Vântul mai aduse la urechile lor niște țipete, apoi totul se făcu lumină! Credeau că au fost orbiți, căci nu mai vedeau nimic decât alb. Totul era alb! Nici mâinile în fața ochilor nu le vedeau! Stăteau încremeniți, lipiți de trunchiurile Spinilor, temându-se pentru viața lor. Până și Vagabonzii erau neliniștiți în stratul gros de zăpadă și mârâiau ușor înfundat. Corvium se apucă instinctiv de numărat. 1... Focul rapid se opri! Nimeni nu mai trăgea. Zgomotul și zarva muriră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ați spus? — Obligatoriu. Angajații mei aveau altceva de făcut decît să șteargă Însemnările ei! — Și cum a reacționat? — A răspuns, cu un aer Înțepat: „Îmi cer scuze. CÎnd citesc o carte, uit că nu-i a mea”. Băutorii de apă, trunchiurile deschise la culoare ale platanilor, petele de soare erau la locul lor, ca și miile de scaune galbene. Balzac i se părea prea dur. Probabil că voia să spună prea realist. Citea doar autori din prima jumătate a secolului al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
dar nici sufletul germanilor nu și-ar putea găsi altminteri liniștea. A învățat să-și respecte dușmanii, chiar și pe cei ce nu acceptă cultura și dominația Romei. Alături de oase apar acum arme rupte și oseminte de cai, iar în trunchiurile copacilor vede înfipte capete de oameni. Când ajunge lângă ele, prind viață și încep să se jeluiască amarnic. „Aici au căzut legații“, se vaită unii, „colo au fost smulse acvilele“, le răspund alții. „Iată unde a primit Varus cea dintâi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
verse conținutul. Împăratul se apleacă zâmbind asu pra puștiului, îl bate ușurel cu palma pe creștet și ridică vasul el însuși. Velleius Paterculus surâde și el împreună cu mulți membri ai asistenței. Își înalță apoi privirea către zidul dinspre nord. Printre trunchiurile de arbori, zărește fragmentele unei alte procesiuni împietrite în marmură. Numai că nota s-a schimbat. Solemnitățile religioase au făcut loc unor cupluri animate. Membri ai familiei divine? se întreabă, încercând să numere din ochi puzderia de prichindei reprezentați alături de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
prea interesat, dar eu îi fac semn ușor cu capul, iar Brad se întoarce să se uite. ― A, da, spune el fără interes, și se uită imediat în altă parte, după care se întoarce la salata lui de andive și trunchi de palmier. ― Ei bine, spun, privindu-l cu coada ochiului, e superb. ― De ce nu te duci să vorbești cu el? ― Și ce să-i spun? Că-l iubesc? ― Ai putea să-i spui pur și simplu că-i admiri meseria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
te mint. Râul sfânt ne povestește cu-ale undelor lui gure De-a izvorului său taină, despre vremi apuse, sure, Sufletul se-mbată-n visuri care-alunecă în sbor. Palmii risipiți în crânguri auriți de-a lunei rază, Nalță sveltele lor trunchiuri. - Noaptea-i clară, luminoasă, Undele visează spume, cerurile-nșiră nori. Și în templele mărețe, colonade-n marmuri albe, Noaptea zeu se preîmblă în vestmintele lor dalbe, Și al preoților cântec sună-n harfe de argint; Și la vântul din pustie
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Corăbii învechite scheletele de lemn; Trecând încet ca umbre - țin pânzele umflate În fața lunei care prin ele atunci străbate, Și-n roată de foc galben stă fața-i ca un semn. Pe maluri sdrumicate de aiurirea mării Cesaru-ncă veghiază la trunchiul cel plecat Al salciei pletoase - și-ntinse-a apei arii În cercuri fulgerînde se pleacă lin suflării A zefirului nopții și sună cadențat. Ii pare că prin aer în noaptea înstelată, Călcând pe vârf de codri, pe-a apelor măriri
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
lui Velasco: Atunci, hai să mergem! Curând o să apună soarele. Lăsând în urmă hambarul ce trosnea din toate încheieturile sub limbile mistuitoare ale flăcărilor, japonezii porniră di nou la drum, înaintând cu urechile ciulite prin crângul întunecat de bananieri. Printre trunchiurile albicioase, se zăreau petece de cer înăbușitor și dealuri de măslini ce păreau niște pisici încovrigate. După ce ieșiră din crâng, lumina soarelui îi lovi în moalele capului. Din umbra unui măslin zvâcniră câteva siluete zdrențuite. Era o indiancă de fustele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Așa e. De la plecarea lor se scursese aproape un an și jumătate. Samuraiul își aduse aminte cum în urmă cu doi ani pe vremea asta tăia lemne pentru foc împreună cu țăranii în fiecare zi în pădurice. Când înfigeau topoarele în trunchiul copacilor, pocnetul lor ascuțit se răspândea în crângul liniștit în care frunzele abia începeau să cadă. Kanzaburō și fratele său mai mic culegeau ciuperci în păduricea aceea. — De-acum mai avem de îndurat puțin, murmură samuraiul aruncându-și privirea către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
caselor ca într-o întăritură de pământ, fie erau folosiți ca să ardă cărbune. Îmbrăcat la fel ca și ceilalți în momohiki și în hangiri cu mâneci ca niște suluri, samuraiul muncea toată ziua tăind ramurile uscate cu toporișca și doborând trunchiuri de copaci cu ferăstrăul. Era mulțumit că atunci când muncea doar cu trupul, nu se mai gândea la nimic. Pe drumul de întoarcere către casă împreună cu Yozō și cu supușii, fiecare cu câte o sarcină de surcele tăiate în spinare, samuraiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Apoi totul Începu să se-nvârtă mai repede și mai repede, ca atunci când greșesc viteza unui film la cinematograf. Apoi muri. Râul mare cu două brațe Partea Întâi Trenul merse mai departe, până dispăru din vedere În spatele unui deal acoperit cu trunchiuri arse de copaci. Nick stătea pe legătura de pânze și așternuturi pe care hamalul o dăduse jos din vagon. Nu se vedea nici urmă de oraș, nimic În afară de șine și de ținutul ars. Cele treisprezece localuri care se aliniaseră cândva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de mers. O insulă mare de pini care ieșea În evidență deasupra terenului denivelat Îi tot atrăsese atenția În timp ce mergea. Coborî și apoi, În timp ce urca Încet spre creasta dâmbului, făcu stânga Înspre pâlcul de pini. Sub copaci nu creșteau tufișuri. Trunchiurile se ridicau verticale sau se-nclinau unul către celălalt. Erau netede și maronii, fără crengi. Crengile apăreau abia mult deasupra. Unele se-amestecau, făcând o umbră compactă deasupra pământului maroniu. Spațiul era gol În jurul pâlcurilor de copaci. Pământul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
creangă de pin drept capac. Acoperea gura sticlei destul cât să nu poată sări și le lăsa destul aer. Rostogolise bușteanul Înapoi cum era și de acum știa că acolo va găsi cosași În fiecare dimineață. Sprijini sticla plină de trunchiul unui pin. Amestecă repede niște făină din hrișcă cu apă și continuă apoi să le amestece Încet, o cană de făină, una de apă. Luă o mână de cafea și-o aruncă-n apă, apoi scoase un cocoloș de untură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
lacul Înghețat pe timp de iarnă cu ele și-n fiecare an pădurea se Împuțina, lăsând În urmă locuri virane cotropite de buruieni, uscate și lipsite de umbră. Dar pe atunci mai erau multe locuri Împădurite, păduri virgine, În care trunchiurile creșteau Înalte și crengile apăreau abia sus, și pășeai pe pământul maroniu, curat, acoperit de ace elastice, și acolo stăteau ei trei, sprijiniți de trunchiul unui arbore de cucută, larg cât două paturi așezate pe lungime; adierea vântului făcea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
lipsite de umbră. Dar pe atunci mai erau multe locuri Împădurite, păduri virgine, În care trunchiurile creșteau Înalte și crengile apăreau abia sus, și pășeai pe pământul maroniu, curat, acoperit de ace elastice, și acolo stăteau ei trei, sprijiniți de trunchiul unui arbore de cucută, larg cât două paturi așezate pe lungime; adierea vântului făcea să foșnească frunzele din vârful copacilor și lumina blândă desena petice pe pământ, și Billy spuse: — Mai vrei să faci cu Trudy? — Tu vrei? — Îhî. — Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Iarna!... Iarna tristă-mbracă Streșinile somnoroase, Pune văl de promoroacă Peste pomi și peste case. Scoate-o lume ca din basme În lumini de felinareUmple noaptea de fantasme Neclintite și bizare. Din ogeagul de cărbune Face albă colonadă Și pe trunchiuri negre pune Capiteluri de zăpadă, Iar prin crengile cochete Flori de marmură anină, O ghirlandă de buchete Care tremură-n lumină. Reci podoabe-n ramuri goale Plouă fără să le scuturi, Ici, risipă de petale, Colo, roi ușor de fluturi
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
bărbați și să nu o Încalce culcându-se cu amândoi. —Ai văzut copacii de pe marginea drumului? i se adresă Marlena. Harry se Întinse să se uite pe geam și Își sprijini pieptul pe brațul ei, obrajii aproape atingându-li-se. Trunchiurile copacilor erau văruite până la jumătate. Așa a fost kilometru după kilometru, continuă ea, ca un gard de șipci de lemn văruite În alb. Dumnezeule, se gândi Harry, vocea ei era curgătoare asemenea chihlimbarului topit, ușoară și misterioasă. Probabil e insecticid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
care vibra și respira. Oriunde te uitai, peisajul era sufocat de plante târâtoare și agățătoare, liane, unduindu-se, șerpuind peste tot, de parcă jungla s-ar fi terminat la numai un metru În fața lor. Tot acest ocean de verde Îi amețea. Trunchiurile copacilor erau acoperite cu mușchi și căptușite cu epifite: ferigi, bromelia și orhidee micuțe În culori pale Își aveau rădăcinile Înfipte În scorburile și adânciturile pline cu pământ ale copacilor. Păsările țipau Încercând parcă să-i avertizeze. Undeva În depărtare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Marlena se Întorsese, numai că acum el era un copac, iar ea o maimuță. Eu fusesem cea care-i strecurase această imagine În acele zone alunecoase ale creierului unde se nasc visele. Harry o simți pe Marlena cățărându-se pe trunchiul lui și ghemuindu-se strâns lipită de el, simțindu-i sânii. Iar apoi ea Își Înfipse unghiile ca să se țină, și apăsă până Îi străpunseră inima. Dar putea să suporte durerea. Durerea era necesară. Așa era În dragoste. Ultimele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]