4,632 matches
-
și curiozitatea pentru următoarele. Așa am tot citit până la încheiere... Rândurile de față le consider ca o spovedanie, ca o mărturie a trecerii mele prin vălmășagul vieții și al vremii!... Omagiu strădaniilor dvs. de neuitat și longevității pe care vă urez s-o continuați cu deosebite succese și trăiri liniștite. Cu condescendență totală, Prof. M. Bejinaru Bârlad, 14 noiembrie 2010 Dragă I.N.O., Tocmai când m-ai sunat la telefon, eu însumi voiam să te sun și să-ți spun despre
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
impresii imediate. Viața oferă fiecăruia o anume traiectorie; verticalitatea, demnitatea cu care se străbate aceasta, conferă omului calitatea de „OM”. Acesta este destinul unui alt OM care a trăit pe acest pământ „scump” nouă pentru faptele unor astfel de oameni. Urez multă sănătate membrilor „Academiei Bârlădene”. Pentru dvs. urări de bine și sănătate și mulți ani cu alte pagini de folos lumii în care trăim. Cu respect, Lucia-Silvia Podeanu Succinta analiză transcrisă aici m-a impresionat cu atât mai mult cu
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
Cu o voce rece ca gheața, îi spuse: Cred că te așteaptă cineva. Ieși din cameră cu un mers aproape împleticit, incapabilă să asimileze cele întâmplate. Cum putuse să facă așa ceva fără permisiunea ei, fără măcar să vorbească cu ea? O ura chiar atât de mult pe acea Maggie Costello pe care o cunoscuse înainte, încât voia să șteargă ultimele ei urme, înlocuind-o cu o soție nouă, domestică? Stătea năucită pe holul ce servea drept anticameră. Bărbatul îmbrăcat în albastru mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
curând lanul va fi înlocuit de asfaltul parcării pentru vizitatori și al drumurilor de serviciu. Va fi și el luminat. Asta va fi zona cea mai periculoasă. După cum se aștepta, văzu în curând indicatorul în engleză și ebraică ce le ura bun venit oaspeților la „Kibbutz Hephziba, sediul legendarei sinagogi Bet Alpha“. Prin semne, le ordonă celorlalți să se lase la pământ. Unul după altul, cei patru bărbați alergară ghemuiți spre zona marcată pe harta lui Ziad ca fiind intrarea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
E departe, nu? —E departe, domnule. Dar dacă o echipă reușește să treacă de zid... — Am afla lucrul ăsta? Nu? — S-ar putea ca alții să fi știut, spuse Toubi, un veteran al luptelor OEP de acum câteva decenii. Îi ura din toată inima pe cei din Hamas. — Problema e că nu par să fi fost ei, replică Amiry. Nu e stilul lor. Raidul, să intre și să iasă. — Faptul că nu există martiri, spuse Toubi. Sunt de acord. E ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ori. Uniunea Europeană nu avea nevoie de un motto, conchidea el într-unul din editorialele sale preferate, ci de un singur cuvânt: capitularea. Totuși avea un mic secret murdar, pe care îl dezvăluia multor israelieni care îi împărtășeau politica verticală. În timp ce ura toate lucrurile pe care le simboliza Europa, iubea locul în sine. Nu se mai sătura de ea: cafenelele de pe trotuarele Parisului, unde cafeaua cu lapte era atât de bună; splendoarea piețelor Uffizi sau Sf. Petru; teatrele din partea de vest a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
gândeam. Vino încoace, te rog. Uri se apropie și se aplecă, la fel cum se apleacă un adolescent pentru a primi sărutul unei bunici scunde. Rosen îl îmbrățișă, murmurând ceea ce părea a fi o rugăciune. Apoi, zise în engleză: —Vă urez viață lungă ție și surorii tale. Viață lungă, Uri. Maggie se holbă la Uri. —O, da. Domnule Rosen, ea e Maggie Costello. De la Ambasada Americană. Mă ajută puțin. Maggie știa cu ce se confrunta Uri aici. —Cum adică Ambasada Americană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
la petrol. Bravo lor, își zise. Se întoarse la tastatura ei, la fata din Valley, cu sâni impresionanți. Băieți, sunteți grozav de deștepți! Mersi mult, dar cred că aș face bine să mai studiez ca să fiu pregătită pentru treburile astea. Urați-mi noroc! După ce își luă rămas-bun, Maggie apăsă greșit tastele cu săgeți, basculând la întâmplare înainte și-napoi. Apoi, stânjenită, de parcă s-ar fi aflat într-adevăr într-o cameră împreună cu doi doctoranzi și ar fi orbecăit în căutarea ieșirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
să o elibereze din strânsoare. Împotriva voinței ei, fu trasă pe scara îngustă de piatră. Începu să se smucească, asemenea unei fetițe recalcitrante care refuză să fie târâtă la grădiniță în prima zi. Dar era mai puternic decât ea. Se ura doar gândindu-se ce va face în continuare, ca să nu mai vorbim de actul în sine, dar în acel moment, era sigură că nu are de ales. Trebuia să aplece capul pentru a face lucrul ăla și să găsească un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
pe care o făcea produsese o explozie, arzându-i sprâncenele și speriindu-l. Șocul și teroarea îl făcuseră să se scape în pantaloni și toți cei care erau în laborator se prefăceau că nu-l observă, inclusiv profesorul, care îl ura din toată inima pentru multe alte explozii pe care le produsese în trecut. Tot restul zilei, în timp ce se învârtea cu pantalonii uzi prin școală, ceilalți se comportau de parcă ar fi fost invizibil. Ignatius, simțindu-se exact la fel de invizibil acum, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
corporative. Domnul Levy încercă să evalueze evidența. Știa că lui Reilly îi plăcuse sincer compania. Văzuse acest lucru când trecuse pe acolo, îi spusese femeia din casa de alături, citise cu câteva clipe în urmă. Trixie, pe de altă parte, ura compania. Deși soția lui și nebunul afirmau că senilitatea ei nu era decât o poză, se îndoia că bătrâna ar fi fost în stare să scrie o asemenea scrisoare. Dar deocamdată trebuia să iasă din dormitorul acesta claustrofobic, înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
omor pe Richard, îi spuse ea lui Maurice, șeful laboratorului. Iar eu aș angaja cel mai bun avocat pentru apărarea ta, zise acesta, fără să zâmbească. Crezi că știe unde e pasărea? — Probabil. Dar n-o să-mi spună niciodată. Îl ura pe Gerard. Aveți o dispută pe teme de custodie din pricina unei păsări. — O să discut cu Nadejda. Însă cred că a plătit-o să tacă. — Pasărea îți știe numele? Numele laboratorului? Numere de telefon? — Nu, dar a memorat tonurile telefonului meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
fie aproape de fereastra deschisă; tânjea după zgomotele străzii. Vocea răgușită a unui vânzător ambulant invadă dintr-odată Încăperea: „Mandarine... Mandarine proaspete, parfumate... “ — OK, dă-i Înainte cu strigatul, mormăi Zeliha ca pentru sine. Nu-i plăcea tăcerea. De fapt, o ura din tot sufletul. Nu o deranja faptul că oamenii se zgâiau la ea pe stradă, În bazar, În sala de așteptare a cabinetului medical, ici și colo, zi și noapte; nu o deranja faptul că se uitau, se holbau prostește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pielea i se subția, devenea fragilă ca o ceașcă de ceai și, de fiecare dată când devenea fragilă ca o ceașcă de ceai, nu se putea abține să nu izbucnească În lacrimi. Iar acela era un lucru pe care Îl ura din toată inima. Nutrind Încă din copilărie un dispreț profund pentru femeile plângăcioase, Zeliha Își promisese să nu devină niciodată una din calamitățile acelea ambulante care Împrăștiau lacrimi și remarci răutăcioase oriunde se duceau și din care erau deja mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cineva refuza o bucată de burma? CAPITOLUL PATRU Alune prăjite Asya Kazanci nu reușea să-și dea seama ce anume Îi făcea pe unii oameni să țină atât de mult la aniversările zilelor lor de naștere, Însă ea personal le ura. Le urâse Întotdeauna. Poate că dezaprobarea ei avea pe undeva legătură cu faptul că, Încă de pe când era doar o copilă, În fiecare an de ziua ei era obligată să mănânce exact același fel de tort - un tort În trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
fum se ridicau din toate părțile fiindcă toți cei din jur fumau ca niște locomotive, iar fuiorul său de fum s-a alăturat leneș norului gri ce plutea pe deasupra mesei. Singurul de la masă care nu fuma era Gazetarul Homosexual Ascuns. Ura mirosul de fum de țigară. În fiecare zi când ajungea acasă, se dezbrăca imediat de haine pentru a scăpa de mirosurile oribile de la Café Kundera. Totuși, nu protesta când ceilalți fumau. Și nici nu Înceta să mai meargă la cafenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
vei mărita cu un soț ideal, fie culcă-te cu cineva și frânge-ți inima cât mai curând. Sau Încetează să mai fii o femeie fragilă ca o ceașcă de ceai! Optase pentru cea de-a treia soluție. Mătușa Zeliha ura fragilitatea. Până În ziua de față, era singura dintre femeile Kazanci care era În stare să se Înfurie pe ceștile de ceai când se crăpau sub presiune. Mătușa Zeliha se Întinde după pachetul de Marlboro Lights de pe tăblia patului și aprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ai mințit! Nu ești În San Francisco, nu ești În Arizona, atunci unde ești? Armanoush a Înghițit cu greutate. — Mamă, sunt la Istanbul. — Ce? — Mamă, Îți povestesc totul, Însă, te rog, liniștește-te. Ochii lui Rose scânteiau de furie. Cât ura să audă pe toată lumea spunându-i să se liniștească. — Mamă, Îmi pare groaznic de rău că te-am făcut să te Îngrijorezi În halul ăsta. N-ar fi trebuit să fac asta niciodată. Îmi pare foarte rău, Însă nu ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
covor și Își Întindeau substanța aceea fierbinte, lipicioasă pe picioare, pălăvrăgind tot timpul. Când ceara se Întărea, o Îndepărtau. Uneori mergeau toate la hamam-ul din zonă și se epilau acolo pe picioare, pe podeaua uriașă de marmură de sub aburi. Zeliha ura hamam-ul, spațiul acela al tuturor femeilor, la fel cum ura și ritualul epilatului. Prefera să se radă cu aparatul; era ceva rapid, simplu și intim. Zeliha și-a bălăbănit picioarele deasupra patului și s-a privit În oglida de vizavi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cu cataramă de cupru. Pe când era copil, Mustafa se mândrea că nu plângea niciodată, nu vărsa nici măcar o lacrimă când tatăl Își scotea cureaua. Oricât de mult Învățase să-și stăpânească lacrimile, nu reușise niciodată să-și Înăbușe icnetele. Cât ura icnetelele astea. Luptându-se pentru aer. Luptându-de pentru spațiu. Luptându-se pentru afecțiune. S-a oprit o clipă de parcă și-ar fi adunat gândurile. — E ceva care mă sâcâie de ceva timp... În glasul lui, altfel liniștit, se simțea doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
masa de lucru o carte poștală pe care mama i-o trimisese cu cîțiva ani mai Înainte. Imaginea Înfățișa semnul zodiacal al Leului, extras dintr-o cosmografie arabă conservată la Jewish National Library din Ierusalim. Pe verso, mama lui Îi ura la mulți ani: „Deoarece știu că te afli la Paris pe 4 august, din toată inima Îți spun «La mulți ani»! Și pentru mine e o aniversare... O naștere Înseamnă ceva pentru o mamă! Ce Îți doresc eu ție, poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
ești fericit, un pic zăpăcit de revelația aceasta, dar fericit că ești tată. Este esențialul. Să vezi născîndu-se carne din carnea ta e o taină teribilă și minunată. O asemenea naștere ne face să ne naștem iarăși și noi. Îți urez ca bucuria din aceste zile s-o păstrezi mereu, așa cum și eu mi-am păstrat-o pe a mea, astfel Încît retrăiesc, cu o intensitate care mă Îneacă, bucuria nașterii copiilor mei atunci cînd survin nașterile din familiile copiilor mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
duce cu gîndul la concertul pentru două viori al lui Johann Sebastian Bach, În interpretarea lui David și Igor Oistrah, tată și fiu. La Începutul lui august 1973, Delphine mi-a reexpediat la Bruxelles o scrisoare În care tata Îmi ura la mulți ani: „Dragul meu François, am fi vrut să te avem aici, În veselul talmeș-balmeș general, ca să sărbătorim cei treizeci și doi de ani ai tăi. Dar unde te afli? Nu reușim să dăm de urma ta pe Terra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
de departe s-ar duce. Iar fiul va păstra mereu, oricît de departe s-ar duce, certitudinea că tatăl lui Îl așteaptă“. Îi dădeam Î Îmi dădeam o șansă: poate că Îmi va scrie la sfîrșitul lui decembrie ca să-mi ureze un an nou bun, dacă nu cumva i-o iau Înainte: „Dragă tată, doresc pentru noi amîndoi un an mai bun decît cel care se Încheie, ceea ce n-ar trebui să fie prea greu“. Să-mi scrie și el! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
erau înțepenite dar nu încuiate. Capacul geamantanului sări în sus, propulsat de ceea ce era înăuntru. Zoia îl deschise de tot. Stătea îndoit ca un fetus în pânetce așteptând să fie născut. În căderea lor, fulgii pufoși se grăbeau să îi ureze bun venit, așezându-se cu delicatețea unui șal peste umărul ieșit în afară. Avea capul spart, observă ea, cu părul aproximativ despărțit pe cele două părți ale unui secret strălucitor. Crucită, capul îi apărea extreme de voluminos. Era așezat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]