3,844 matches
-
anul 1627 de strămoșul său, sulgerul Lupu Balș, pentru două sate din ținutul Neamț date la schimb voievodului Miron Barnovschi-Movilă39. De la acesta a fost moștenit apoi de fiul său, Bejan 40. Ulterior, o jumătate din acest sat a ajuns ca zestre în posesia Catrinei, fiica lui Andrei Balș, fiul lui Bejan. O fată a acesteia, Maria, soția lui Dumitrașco Ursachi, a dăruit-o mai târziu Mitropoliei Sucevei. În dorința de a-și unifica posesiunile funciare, în 1724, Mitropolia schimbă jumătatea sa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
bizantini, din vechile cronici moldovenești și muntenești sau din opera lui Dimitrie Cantemir (mai multe exemplare din lucrarea Histoire de l'Empierre Ottomane, apărută la Paris, în 1743, se aflau în biblioteca logofătului Ioan Balș, în 1840) i-au îmbogățit zestrea cunoștințelor privitoare la istoria Romei, a Imperiului Bizantin și Otoman sau a Moldovei și a Țării Românești. Ulterior, acestora li s-au adăugat scrierile unor istorici contemporani lui, precum Engel, Schlözer, Sulzer sau cele ale iluminiștilor ardeleni 64. Evenimentele istorice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
Normale de băieți din Bacău, fiind întreținut de stat și ajutat de rudele de pe mamă Scarlat și Apostu Păvănescu. În școală dă dovadă de mult interes pentru pregătirea sa ca dascăl. Se străduiește prin eforturi proprii să adune o bogată zestre științifică și culturală care să-i ateste calitatea de intelectual. A absolvit cu bună purtare cursurile școlii amintite mai sus, reușind la examenul de capacitate din sesiunea iunie 1928 cu media 8,41, fiind clasificat al 13-lea “între cei
Un dascăl în memoria timpului by Mariana Tofan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91674_a_93225]
-
care vă invadează oricât v’ați opune vă vor strânge de gât. Nu vor mai fi sticle goale, ci mai știu eu ce dihănii. Care vă vor concura și la oxigen musai -, adăugând alt bioxid de carbon tot musai la „zestrea“, cam băgată pe gât, pe care i-o strângeți Naturii... E ceva de genul a repara o greșeală printr’o gogomănie și mai mare. Lucru firesc, câtă vreme priviți la efecte, nu la cauze... Care’s doar una: sunteți prea
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
deîndată, dar lăsând În loc sărurile. Zi după zi și an după an, așa a ajuns Mesopotamia, irigată din cea mai veche antichitate, deșertul Irakului, via sărătură, desigur, căci râul, să-i spunem Tigru ca să semene cu zodia mea, avea deja „zestrea“ lui de săruri, spălătura pământurilor de pe aiurea ori ale locului, acelea menite a fi cărate În sărata mare, nu Întoarse Îndărăt. Cum adică? Pentru că planta, În excesul ei de zel, alimentat „en gross“ de Soare, tot dizolvă din roca mamă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Rușii au știut să mascheze tendința lor „firească“ spre cuceriri; au renunțat pentru asta chiar la esență, la spiritualitate, adică la religie. L’au abandonat pe Perun În favoarea Hristosului bizantin și a unei mirese imperiale ce aducea În lada de zestre o coroană virtuală -, pentru cneazul Vladimir. Era anul 988. Nu Înainte de a Încerca, În 907 și nu numai, să pună mâna cu armele pe acel oraș aurit... Au Încercat marea cu degetul, căci pe atunci veneau cu bărcile, știind naviga
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Dar nu s-a lăsat bunicul, a luat-o iarăși de la capăt, nevoințele sale le-a spulberat pe apa Călmățuiului, Dumnezeu i-a dat din nou jgheab, pentru că era om vrednic și credincios, cu trecere printre semeni și avea acea zestre genetică care-l capacita. Și-a mărit astfel gospodăria, a cumpărat mai multe oi și s-a ocupat de educația copiilor săi. Când venea în Brăila să ne viziteze era gârbovit de greutatea săculețelor rânduiți cu grijă de bunica, iar
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
care să știe a o aduce frumos fie din fluieră, fie din caval fie din diblă. într-astea gazdele, respectiv viitoarea soacră mică ajutată de câteva sucăcițe încarcă masa, iar mesenii în timp ce se ospătează aduc vorba despre planurile copiilor, despre zestrea cu care trebuie să vină fiecare în noua gospodărie ce e pe cale să se înfiripe. Când se conturează o concluzie convenabilă tuturor, se toarnă tot mai vârtos în pahare, muzicantul angajat e tot mai solicitat și toată suflarea participantă la
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
și iei pentru părinții mirelui, respectiv pentru viitorii ei socri. Iar socri mari se îngrijesc să-i facă viitoarei lor nore o pereche de încălțări din cele mai frumoase cât mai pe gustul acesteia. Concomitent se făcea și lada de zestre a miresei. Aceasta era confecționată de meșteri artizani de aci din sat, tâmplari recunoscuți sau țigani rudari ca de-alde Jiga sau Ștefucă, cu încrustații sau pictate de recunoscuții artiști iconari Matei și fiul său Ioan ai Țimforii. În ladă
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
de meșteri artizani de aci din sat, tâmplari recunoscuți sau țigani rudari ca de-alde Jiga sau Ștefucă, cu încrustații sau pictate de recunoscuții artiști iconari Matei și fiul său Ioan ai Țimforii. În ladă se punea o parte din zestrea miresei, care în ziua nunții va fi luată odată cu mireasa și dusă la casa mirelui. Din această ladă nu puteau lipsi câteva obiecte ce reprezentau minimul inventarului lăzii, anume zece saci de pânză de cânepă, țesuți în război de însăși
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
în patru ițe, făcut val ce se va păstra până la moarte, pentru a se așterne pe patul pe care va fi așezat primul care va părăsi lumea dintre cei doi soți, actualii mire sau mireasă. Peste toate acestea, lada de zestre mai era vârfuită de patru - șase perne umplute cu lână sau cu fulgi de gâscă. Socrii, mic și mare, stabileau de comun acord lista invitaților, care în zilele de joi și vineri urmau a fi chemați personal la ospăț de
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
Or fi buni sau or fi răi ? U iu, U iu iu ! De la biserică, tot în cântece și chiuituri, nuntașii se întorc la casa miresei, unde-n poartă sunt așteptați de un car împodobit pe care se află lada cu zestrea acesteia. În car se urcă fete și feciori care întrețin în continuare veselia : U iu iu ! Ladă vopsită, Cu haine împodobită, Făcute de mireasa, La un loc cu maică-sa, Că le-a plăcut a lucra. N-a stat cu
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
neștiind) că și Vasile Iurașcu își cumpărase stolnicia. Eminovici dăduse, de bună seamă, bani frumoși la domnie pentru noul său titlu și, intrat în horă, trebuia să joace boierește, așa încât, bazându-se pe socoteli din viitoarele venituri, poate chiar pe zestrea soției, a cumpărat, la mezat, niște case pentru dugheană, cu un loc împrejur și acareturi, lângă biserica Uspenia din Botoșani 4. Faptul s-a întâmplat la 2 iunie 1842, când încă mai era administrator la Dumbrăveni. A cumpărat apoi o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
lor, în 1842, pe numele fiicei sale, Ralu (Raluca) de la Epitropia casei răposatei Sultana Cheșcu 7 la un preț foarte avantajos: 450 galbeni. Stolnicul Iurașcu face toate aceste aranjamente și cu scopul de a asigura o parte din banii de zestre pentru care căminarul nu avea să dea nici un amanet 8. Epitropul Sultanei era fratele ei, Iordache Cheșcu. În actele de licitație se găsesc și unele date semnificative: locul era de 36 stânjini față alăturea cu ulița, 19 stânjini partea despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
măiestrie. În această odaie, închisă cu cheia pentru ca copiii să nu intre, Eminovici se tăinuia câteodată spre a-și face socotelile sau a frunzări prin cronici. [...] Cealaltă odaie, de dormit, era fără îndoială mobilată cu lucruri aduse de Raluca drept zestre. În afară de necesarele crivaturi, se aflau acolo două scrinuri conținând multa, meticuloasa rufărie mirosind a sulfină, un "gardirop" de cele masive, de nuc, așa cum romantismul de la 1840 a mai uitat prin casa vreunei babe cu bonet, pe vreun dulăpior un lighean
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
se ia moșia, deoarece, potrivit Legii reformei agrare, erau expropriate moșiile nelocuite timp de 10 ani înainte de 191636. De fapt, moșia fusese nelocuită, înainte de război, mult mai mulți ani, astfel încât Papadopol se găsea în imposibilitatea de a intra în posesia zestrei. Cu această ocazie s-au făcut procese-verbale care arată starea jalnică a casei, în concordanță cu descrierea făcută după fotografiile amintite. În cele din urmă, soții Papadopol reușesc să devină proprietarii moșiei și, ca să nu mai aibă surprize cu legea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
închideau copiii să citească, stă azi un dulap de colț, pe rafturile căruia se pot vedea porțelanuri și argintărie, găsite cu ocazia săpăturilor la fundația casei. Tot aici, o lampă, două dulapuri furniruite cu lemn de trandafir(piese componente din zestrea Aglaiei, la Cernăuți), o oglindă venețiană și lada de zestre ale mamei. O casetă de machiaj, care a aparținut poetului pe vremea când era sufleur în trupă la Fany Tardini, constituie punctul de interes al vizitatorilor. În vitrine, edițiile Maiorescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pe rafturile căruia se pot vedea porțelanuri și argintărie, găsite cu ocazia săpăturilor la fundația casei. Tot aici, o lampă, două dulapuri furniruite cu lemn de trandafir(piese componente din zestrea Aglaiei, la Cernăuți), o oglindă venețiană și lada de zestre ale mamei. O casetă de machiaj, care a aparținut poetului pe vremea când era sufleur în trupă la Fany Tardini, constituie punctul de interes al vizitatorilor. În vitrine, edițiile Maiorescu, medalia de la Putna (1871) și cea de la Galați (1909), parafa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
căminarului (8 ianuarie 1884), înmormântat lângă bisericuța din cotuna Ipotești, farmacistul Franck a luat-o pe Harieta în Botoșani, găsindu-i casă cu chirie. Și, cum la cununie Eminovici i-a împrumutat lui Frank și 5000 de franci, bani din zestrea Harietei, farmacistul va avea grijă ca din dobânda lor, Harieta [...] să-și achite chiria casei și hrana zilnică 21. În ceea ce privește afacerea Franck, lămuritoare este declarația luată preotului Vasile Hudișteanu în anul 1858, ghenari 2022. Problema constă în faptul că Franck
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cealaltă jumătate. În octombrie 1847, când s-a făcut hotărnicia Ipoteștilor, moșia era împărțită Eufrosinei Petrino, fraților Isăcești și lui Nicolae Albotă, după cum urmează: Eufrosina Petrino, născută Hurmuzachi, stăpânea jumătate (două pătrimi) din Ipotești, moșie pe care o primise drept zestre de la părinții ei, aga Doxachi Hurmuzachi și soția acestuia, Ilinca; Nicolae și Alexandru Isăcescu stăpâneau și ei o pătrime din Ipotești. Aici însă intervine o donație: Alexandru, la 17 iulie 1843, făcuse un testament, prin care dăruise partea sa din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
chiar de la început: tranzacțiile s-au stabilit în vara lui 1847, iar actele s-au făcut în ziua de 11 martie 1848, când Gheorghe Eminovici a cumpărat cele două părți din moșia Ipotești, pe care Eufrosina Petrino le avea de zestre 17. Numai că din suma totală de 4.000 de galbeni cu care conveniseră vânzarea-cumpărarea moșiei, Eminovici i-a plătit vânzătoarei doar 1.500 de galbeni, rămânându-i dator 2.500 plus dobânzile. Nici în 1849 Eminovici nu-și achitase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de unu și jumătate la sută pe lună) de la Gh. Urzică, împrumut pe care îl asigură cu ipoteca pe moșia sa23. b) Profesorul Ioan Drogli, soțul Aglaiei, l-a obligat pe socrul său, după moartea Ralucăi Eminovici, să-i achite zestrea promisă la căsătorie, acționându-l în judecată. Tribunalul l-a obligat pe căminar să plătească cei 2.000 de galbeni făgăduiți, precum și procentele lor (în sumă de 400 galbeni), pe care acesta nu le mai plătise de la 26 octombrie 1876
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
o familie grea e cu toate astea înzestrat c-o deșărtăciune atât de mare, încât ar putea servi de prototip pentru acest viciu, după părerea mea cel mai nesuferit din lume. Măritându-se soră-mea, el i-a promis o zestre de două mii de galbeni. Este ridicul când un om promite în scris ceea ce nici are, nici poate realiza; dar obligațiunea față de cumnatul meu este pozitivă și bătrânul meu e ca și ruinat [...]. Am frați mai mari și mai mici decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ei om mare și sfârșind prin a-i lăsa cu studii neisprăvite, risipiți prin streinătate, fără subsistență, în voia sorții lor. O familie grea, îngreuiată încă prin deșertăciunea îndărătnicului bătrân 25. Neputând achita suma de 2.000 de galbeni, adică zestrea Aglaiei, și mai având, desigur, și alte datorii pe care le contractase cu îngrijirea bolnavilor și cu decesele din familie, Gheorghe Eminovici vinde moșia Ipotești negustorului botoșănean Cristea Marinovici. Actul de vânzare-cumpărare a fost întocmit la 10 februarie 1878, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cumpărată de la Elena Petrovici cu toate atenansele 35. Pentru cercetători, lucrurile s-au complicat din ce în ce mai mult, pentru că la 26 mai 1873 Eliza Moritz a cumpărat și porțiunea din Ipotești-Albotă, care aparținea Agripinei Iorgu Mavrodin și pe care o primise ca zestre de la tatăl său, pitarul Nicolae Albotă. Această parte avea o suprafață de 36 de fălci și s-a vândut cu prețul de 720 de galbeni, având drept clauză în actul de vânzare-cumpărare diferența de plată în plus ori în minus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]