270,960 matches
-
Răscoala de la Tatarbunar se referă la o revoltă țărănească armată de inspirație bolșevică care a avut loc în zilele de 15-18 septembrie 1924, în împrejurimile localității Tatarbunar din Bugeac, Basarabia de Sud. Pe atunci, aceasta făcea parte din România, iar în prezent este parte a Regiunii Odesa din Ucraina. Răscoala a fost condusă de un comitet revoluționar prosovietic care a cerut unificarea cu RSS Ucraineană și
Planul de invadare a Ucrainei, STRATEGIE SIMILARĂ exersată în România () [Corola-website/Journalistic/102255_a_103547]
-
Pe atunci, aceasta făcea parte din România, iar în prezent este parte a Regiunii Odesa din Ucraina. Răscoala a fost condusă de un comitet revoluționar prosovietic care a cerut unificarea cu RSS Ucraineană și sfârșitul presupusei „ocupații românești în Basarabia”. Localitatea Tatarbunar și împrejurimile erau zone cu o populație românească minoritară, aici locuind în principal alte grupuri etnice, însă niciun grup etnic nu alcătuia o majoritate. Autoritățile din România au considerat că acest incident reprezintă o acțiune teroristă inițiată și sprijinită
Planul de invadare a Ucrainei, STRATEGIE SIMILARĂ exersată în România () [Corola-website/Journalistic/102255_a_103547]
-
și s-au luptat cu rebelii la podul dintre Tatarbunar și Achmanghit. În dimineața zilei de 17, luptele au continuat în jurul comunei toată ziua. În zorii zilei de 18 septembrie, trupele române au luat cu asalt Tatarbunarul - centrul răscoalei, supunând localitatea unui atac de artilerie. În urma luptelor, Armata a reușit să captureze 120 de rebeli. În același timp, liderii revoltei, Nenin și Iustin Batișcev, au fugit cu un automobil, pe care l-au abandonat dincolo de Galilești. S-au ascuns într-o
Planul de invadare a Ucrainei, STRATEGIE SIMILARĂ exersată în România () [Corola-website/Journalistic/102255_a_103547]
-
(n. 26 mai 1933, Constanța) este un inginer chimist român de origine greacă, din 2012 membru de onoare al Academiei Române - Secția de științe chimice. Constănțean de origine, a urmat școala primară în localitate (1940-1944), după care Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța (1944-1951). În perioada 1951-1956 a urmat Facultatea de inginerie chimică a Universității tehnice din Iași pe care a absolvit-o cu o lucrare de licență intitulată „Coloranți cu sulf”, conducător științific
Petre T. Frangopol () [Corola-website/Science/337541_a_338870]
-
parte, dar a fost reconstruit după război. Pe 1 februarie 1963, Tosno a primit statutul de oraș. Din punct de vedere al organizării admninistrative, Tosno servește ca centru administrativ al raionului Tosno. Ca diviziune administrativă, el face parte, împreună cu optsprezece localități rurale, din raionul Tosno ca unitate municipală. Unitatea municipală Tosno este încorporată în raionul municipal Tosno ca așezarea urbană Tosno. O fabrică deținută de Caterpillar la Tosno produce camioane pentru transportul materialelor de construcții din cariere. Există, de asemenea, mai
Tosno () [Corola-website/Science/337606_a_338935]
-
camioane pentru transportul materialelor de construcții din cariere. Există, de asemenea, mai multe întreprinderi din domeniul construcțiilor. Autostrada M10 leagă Moscova de Sankt Petersburg, iar calea ferată Moscova-St. Petersburg trece prin oraș. O cale ferată care leagă Tosno de localitatea Șapki se ramifică spre est. O cale ferată leagă orașul Tosno cu calea ferată între Mga și Gatcina și este folosită de trenurile ce ocolesc Sankt Petersburg prin sud. Există drumuri care leagă Tosno cu Șapki și Mga în est
Tosno () [Corola-website/Science/337606_a_338935]
-
și o stațiune termală din districtul și din regiunea Karlovy Vary, în Republica Cehă. Populația sa se ridica la de locuitori în 2016. Denumită la origine "Thal" („vale”), apoi "Sankt Joachimsthal", orașul este unul din leagănele industriei miniere din Europa. Localitatea este situată în nord-vestul Boemiei, pe valea Sankt Joachim, în Munții Metaliferi. Ea este udată de râul Weseritz și se găsește la la nord-nord-est de Karlovy Vary și la la vest-nord-vest de Praga. Comuna este învecinată cu localitatea Boží Dar
Jáchymov () [Corola-website/Science/337630_a_338959]
-
din Europa. Localitatea este situată în nord-vestul Boemiei, pe valea Sankt Joachim, în Munții Metaliferi. Ea este udată de râul Weseritz și se găsește la la nord-nord-est de Karlovy Vary și la la vest-nord-vest de Praga. Comuna este învecinată cu localitatea Boží Dar și cu Germania la nord, cu Loučná pod Klínovcem și Krásný Les la est, cu Ostrov și Merklín la sud, și cu Abertamy la vest. La începutul secolului al XVI-lea, un zăcământ de argint a fost descoperit
Jáchymov () [Corola-website/Science/337630_a_338959]
-
Cimitirul militar român Soultzmatt este un cimitir construit în anul 1922 în localitatea Soultzmatt, Franța ce adăpostește osemintele a 687 prizonieri români din cei 2400 morți în perioada 1917-1919 în lagărul Soultzmatt și din regiune. Deportați în iarna 1916-1917, majoritatea au pierit în condiții atroce din cauza înfometării, frigului și bolilor, privați de orice
Cimitirul militar român de la Soultzmatt () [Corola-website/Science/337660_a_338989]
-
a fost considerat prieten și binefăcător al soldaților prizonieri români. La 24 septembrie 1919, ziarul francez "Alsacia" făcea următoarea mențiune, cu privire la donația orașului Soultzmatt, făcută guvernului român: "„Prin deliberare, la data de 30 August 1919, consiliul municipal a decis ca localitatea Soultzmatt să pună la dispoziția guvernului român un teren pentru înmormântarea soldaților romani decedați în timpul prizonieratului lor în Alsacia. Comună Soultzmatt a dăruit acest teren guvernului român”." Lucrările de amenajare s-au făcut la inițiativa și cu sprijinul "Comitetului pentru
Cimitirul militar român de la Soultzmatt () [Corola-website/Science/337660_a_338989]
-
dobândite până în anul 1965 pe această temă. Astfel, Grigorescu s-a ridicat dintr-o familie care făcea parte din pătura anonimă a poporului român și cel mai vechi ascendent cunoscut al lui este propriul lui tată. În ziua de astăzi, localitatea Pitaru este o așezare care are câteva sute de case, dispuse în toate direcțiile pe de-o parte sau alta a drumului principal care derivă din șoseaua națională. În trecut existau trei sate Moara Crovului, Strîmbeanu și Pitaru, toate trei
Familia lui Nicolae Grigorescu () [Corola-website/Science/337635_a_338964]
-
de sprijiin de-a lungul a 40 km de front de la orașul Huy pe malul râului Meuse spre nord și vest de-a lungul pârâului Mehaigne. Divizia a 3-a mecanizată se plasase pe un aliniament care se întindea între localitățile Crehen și Orp și mai apoi se îndrepta spre nord de-a lungul râului Petite Gette până în zona orașului Tirlemont. Prioux alesese să lupte într-o zonă de câmpie, cu pâlcuri răzlețe de pădure, cu numeroase drumuri, localități dens populate
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
întindea între localitățile Crehen și Orp și mai apoi se îndrepta spre nord de-a lungul râului Petite Gette până în zona orașului Tirlemont. Prioux alesese să lupte într-o zonă de câmpie, cu pâlcuri răzlețe de pădure, cu numeroase drumuri, localități dens populate și cu câteva ferme izolate. Râurile Mehaigne și Petite Gette erau cursuri de apă puțin adânci, cu numeroase puncte de travesare, cele mai multe suficient de solide ca să suporte trecerea blindatelor. Caracteristica principală a terenului pe care miza defensiva era
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
al deviziei), care făceau legătura cu blindatele britanice și belgiene din zona Tirlemont, apoi două batalioane ale Regimentului al 11-lea dragoni. În continuare era amplasat Batalionul al 3-lea, care apăra șase kilometri de-a lungul Petite Gette în jurul localității Opheylissem din cadrul comunei Hélécine, dotat cu 21 de tancuri Hotchkiss, la care se adăugau un escadron de tancuri din Batalionul I cuirasieri și 21 de tunuri de 75 mm din rezerva Corpului de cavalerie. Urma în ordine Batalionul al 2
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
un grup divizionar de recunoaștere să se deplaseze în zonă. Din partea britanicilor au fost de asemenea trimise unități de sprijin. Atacul germanilor a fost în principal unul de recunoaștere și diversiune. Principalul obiectiv al germanilor rămânea zona de câmpie din jurul localității Hannut. Regiemntul al 35-lea Panzer comandat de Stever a întâlnit o defensivă foarte puternică în timpul înaintării spre Hannut. Tancurile franceze erau dispuse în poziții îngropate, iar în timpul bătăliei au contraatacat în mai multe rânduri. Forțele franceze au părăsit Hannutul
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
atacat în timpul nopții, pentru testarea defensivei franceze. Apărătorii punctelor întătite franceze au luptat până dimineața împotriva atacurilor infanteriștilor germani, care au încetat doar în primele ore ale zilei de 13 mai. În dimineața zilei de 13 mai, linia defensivă a localităților Tienen, Jandrenouille și Merdorp era asigurată de Divizia a 3-a mecanizată. Divizia a 2-a mecanizată își păstrase pozițiile inițiale. În punctul de joncțiune a celor două divizii de la Winson exista o breșă în defensiva franceză, iar Hoepner nu
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
atacului german de pe 13 mai era la vest de Hannut. Ordinul venit la cartierul general al Armatei a 6-a comandate de Hoepner nu prevedea doar străpungerea frontului francez pe direcția Gembloux, dar și împingerea inamcului spre vest de această localitate. Hoepner și-a concentrat cele 500 de tancuri și infanteria de sub comanda sa pe un front de aproximativ 12 km, de la Marilles și Orp până la Thisnes și Merdorp. Brigada a 3-a Panzer din cadrul Diviziei a 3-a a început
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
Petite Gette, Regimentul al 6-lea german a intrat în regiunea apărată de tancurile granceze la Orp, unde a trebuit să combine luptele de apărare cu cele de atac. Forțele germane au atacat după-amiaza. Diviziile germane erau amplate aflată în fața localităților Marilles și Orp (Divizia a 3-a Panzer), respectiv în fața Thisnes și Merdorp (Divizia a 4-a Panzer). Brigăzile a 5-a și a 6-a a Diviziei a 3-a Panzer deschis lupta cu blindatele franceze. Tancurile germane dețineau
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
Batalionul al 2-lea a rezistat atacului francezilor fără să primească sprijin din partea forțelor proprii terestre sau aeriene. În acest timp, Batalionul I al Regimentului al 5-lea Panzer, după ce și-a înfrânt oponenții, a trimis în sprijinul camarazilor din fața localității Marilles un batalion de tancuri. În jurul orei 16:00, germanii au obținut victoria și la Marilles. În timp ce ce infanterișitii reușeau să cucerească localitatea Orp, tanchiștii germanii cereau urgentarea aprovizionării cu proiectile de 37 și 75 mm a. În acea dimineață
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
al Regimentului al 5-lea Panzer, după ce și-a înfrânt oponenții, a trimis în sprijinul camarazilor din fața localității Marilles un batalion de tancuri. În jurul orei 16:00, germanii au obținut victoria și la Marilles. În timp ce ce infanterișitii reușeau să cucerească localitatea Orp, tanchiștii germanii cereau urgentarea aprovizionării cu proiectile de 37 și 75 mm a. În acea dimineață, Batalionul al 2-lea al Regimentului al 11-lea dragoni a suferit pierderi grele din cauza tirurilor de artilerie și a raidurilor aeriene. În
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
în spatele obstacolelor antitanc construite de belgieni pe linia Beauvechain-La Bruyere-Pietrebais-Incourt-Perwez. Divizia a 2-a mecanizată s-a retras la rândul ei la sud de Perwez a doua zi dimineață. În dimineața zilei de 14 mai, germanii au atacat în zona localității Perwez. Divizia a 3-a Panzer comandată de generalul Stumpff avea sarcina să atace noua linie defensivă aliată de lângă Gembloux, în vreme ce Divizia a 4-a Panzer a generalului Stever trebuia să străpungă centrul frontului aliat la Perwez. Hoepner a declanșat
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
din America. Starea lor era la început precară, depinzând de arabii locali în aprovizionarea cu apă și alimente. Spre nenorocul lor, tabăra a fost ridicată peste mormintele fără pietre, ale unor persoane decedate de holeră în epidemia care a lovit localitatea cu un an înainte. Într-o singură luna mulți dintre coloniști s-au îmbolnăvit, iar noua dintre ei, șase copii și trei adulți, au decedat. Löwental a izbutit, în cele din urmă să cumpere un lot de pământ de 4
Colonia americană-germană din Jaffa () [Corola-website/Science/337664_a_338993]
-
și o lățime maximală de 5,35 km de la est spre vest. Coastele de nord și sud sunt caracterizate prin turbării în imediata apropiere de lac, mai dincolo de păduri mixte. Țărmul de est este plan și cel de vest cu localitatea Herrsching se ridică abrupt spre „Muntele Sfânt” cu mânăstirea Andechs. Afluxul principal este râul Amper, până acolo numit Ammer, cu 16,6 m³/s apă, care drenează o suprafață de 718,7 km², întinându-se până în Alpii Calcaroși precum mai
Ammersee () [Corola-website/Science/337681_a_339010]
-
cu materiale organic Ammersee va fi dispărut în aproximativ 20.000 de ani. Următoarele comune au un mal cu lacul (numite sunt de asemenea numai cartierele cu acces la lac), începând în sens orar în est cu cea mai mare localitate.
Ammersee () [Corola-website/Science/337681_a_339010]
-
cuprinsă între granița de nord a Republicii Moldova, râul Prut până la confluența cu "râul Răchitna" (în sud), apoi "râurile" "Răchitna" și "Onut" (în vest) și fluviul Nistru (în nord și est), care se află în componența regiunii Cernăuți din Ucraina. Principalele localități sunt Hotin și Novodnistrovsk. Teritoriul a făcut parte din Principatul Moldovei, apoi din 1711 a făcut parte din raiaua Hotin a Imperiului Otoman. În 1812 prin Tratatul de la București, raiaua Hotin este anexată de Imperiul Rus și devine unul din
Basarabia de Nord () [Corola-website/Science/337677_a_339006]