27,838 matches
-
mulți tineri le fac în prezent sunt în mare parte lipsite de miză majoră. Cred că lipsește din concepția tinerilor regizori meditația care dă spectacolului valoare și personalitate. Și totuși cine suntem noi? Facem spectacole, multe dintre ele țin pe "umerii" lor teatrul românesc actual. Ne străduim să înțelegem ceva din frământările și aspirațiile unei epoci, implicându-ne într-o anchetă despre viață și om în care martor și judecător e propria noastră conștiință. V-aș propune să discutăm puțin despre
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
a artelor românești contemporane, în raport cu ce oferim noi înșine pe ecrane. Nu atât problema ecranizărilor am vrea, deci, să punem în discuție, cât seninătatea unor colegi care, în fața performanțelor altora, înclină ușor către o tandră, dacă nu condescendentă bătaie pe umeri. Or, deasupra acestei confuzii, deasupra acestei, din fericire, închipuite uniformizări a valorilor, pare cert că există avansuri foarte importante în celelalte domenii ale artei noastre contemporane, în roman și în teatru, ca să cităm două zone proxime. Cred că discuția pe
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
se impun atunci când sprijinim copilul pentru a-și internaliza evenimentul prin povestire: copilul trebuie să stea corporal aproape de adultul cu care povestește. în funcție de vârsta copilului, adultul poate să-l țină în brațe sau să se așeze lângă el, cuprinzându-i umerii, sau să-i țină mâna; povestea trebuie depănată doar atât timp cât copilul își menține atenția, fără a-l forța, fără a-l obliga atunci când nu mai e atent (lipsa de atenție este o modalitate de protecție atunci când trăirea emoțională e prea
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
perna sub cap, cum... și dă-i și dă-i. Hahalera îl ascultă și spune aha, după fiecare avalanșă de nădufuri spune aha. O fi cel din colț? se frămîntă Prostul, o fi căierul? Hahalera îi pune Prostului mîna pe umăr și-și apropie gura de urechea-i clăpăugă: te mai îndoiești? nu știi cine fură? și-i sîsîie șerpește: Licheaua, i le-a și dat căierului dimineață să le ducă, din gura lui am auzit. Cum? Licheaua? se crucește Prostul
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
al artei, artist emerit, tam-tam, tam-tam. Iată însă și momentul de maximă duplicitate: cam în același timp cu zugrăvirea tancului ocupant, pictorul se retrăgea cu uneltele sale bune în satul Bîrnova, lîngă Iași, la conacul familiei Inculeț, cea care pusese umărul la aducerea Basarabiei lîngă trupul țării. Se retrăgea și, în liniștea mirosind încă a mortarul proaspetei capele ridicate aici de marele om politic basarabean, începea să veșnicească una din cele mai originale fresce de rit ortodox. Sustrasă întrucîtva canonului, pictura
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de la cine ai dalbe salutări? De la cine? De la Vadim. Să cad, nu alta. Mă sprijin de Horică și m-așez. Intră și el în discuție cu ceilalți: Coposu. Din cînd în cînd, cîte unul vine și mi se uită peste umăr: continuă! continuă! Într-un timp, mă uit la ceas: phii! cînd s-a făcut nouă? cum mai trece vremea cu ei! Pe la nouă jumătate, cînd Hatmanu îmi dă amical peste dreapta cu pensonul: hoțule mic, Strigătul, ai? Munch, ai? bate
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Salutări de la cineva? întreb încă tremurînd. A, da, de la... Ceilalți, de pe pat întreabă-ntr-o voce: de la? de la... lungește el suspansul. De la, de la Ili...? încearcă să ghicească ei la unison. Nu, o retează Vonica, de la Măgureanu, și mă bate pe umăr de-mi clănțăne dinții. Musca de argint. Pînă la zece, au mai rămas zece minute. Continui să lucrez la gura orbului. Ce Dumnezeu fac ăștia, mă alarmez dintr-o dată, nu-și dau seama că la zece, la televizor... și, cînd
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
o luăm pe jos, o viață am bătut Europa pe jos, uite, cu mocasinii ăștia, și mi-a arătat cu degetul lui genial mocasinii pe care strălucea stins marca Lord. Bine, a spus Picasso și și-a schimbat șevaletul pe umărul drept, rucsacul pe stîngul. În dreptul Băii Turcești, m-a oprit: Ține-te puțin de șevaletul meu, a zis. În momentul în care i-am atins șevaletul, șevaletul lui Pablo, oho! perioada albastră, perioada roz, oho! deci, cum i-am atins
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
restul pietonilor: mai întîi, pălăria, ceva între sombrero și canotieră, apoi toate celelalte, nou-nouțe, evident scumpe, cămașă în dungi bej, cu butonii manșetelor, vizibili cred, și de pe Vîrful cu Dor, pantaloni ou de rață, cu dungă lamă de brici, pe umeri, lejer, ca să fie, o geacă-buret, tot ou de rață, pantofii, castană, sclipind din toți solzii lor șerpești, ce mai apariție trăsnet. Zic. Ăsta e Mircea Crișan. Și trec strada: Sînteți domnul Crișan, nu-i așa? Nu, domnule, îmi răspunde insul
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
un tratat cu Ucraina, care nu-i o joacă (și în care s-a înscris, ca o sprințară diversiune măgureano-iliesciană, contenciosul cu Insula Șerpilor și, mă rog, cu alte teritorii șparlite de ruși, la care acum candizii ucrainieni dau din umeri), deci chiar și tratatul cu Ucraina îmbracă o haină de măscărici care tocmai se pregătește să intre într-un bal cu măști oricum macabre. După ce s-a ratat un moment cu care, ca nație, nu te întîlnești decît o dată la
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
temerarul plănuitor sau să-l ia, de ce nu, în serios. La rîndu-mi și păstrînd proporțiile, îl ascultam, cîndva, pe mult regretatul bădia Aurică Leon, explicîndu-mi cum, pe front, în mașină deschisă, îi arăta mareșalului Antonescu, în timp ce-l ținea protector de după umăr, cam unde ar mai trebui amplasate trupe. O lume dispărută. Oare? 19 aprilie De cînd e România Românie, Turnu Severin s-a numit Turnu Severin, Clujul Cluj. Acum, crezînd noi că după '89..., pentru cel mai limbut comentator sportiv ca
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
îl bîrfește și-i scrie pe loc o scrisoare violentă, acuzîndu-l că nu este decît un... om de litere (adică nu un spirit mare), fiecare carte a sa nefiind altceva decît rezultatul unor lecturi din alții. Cioran, vexat. Dă din umeri (la urma urmei, impasibil adică) și-i spune memorialistei: Acestea-s certuri între scriitori! Tîrfe care se întîlnesc pe același trotuar!" Recunosc: mă topesc după astfel de... subsoluri ale coloșilor. Și mă plictisesc impecabilele mumifieri. Ce baghetă de maestru (la
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de singur. Totul se termină. Nu văd pe nimeni. Nu e nimeni. Ies. Vreau să ating pe cineva, să știu că n-am rămas singur în fața cerului negru. Văd o nălucă traversînd scuarul. Mă apropii și, cu dreapta, îi ating umărul. Aud: Ești nebun, omule? Nu. 22 decembrie E de preferat pentru mai buna judecată a nu forța comparația, dar un film ca acela văzut, pe canalul 2, în una din seri, prin simbolistica lui subțire, te împinge, vrei nu vrei
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ipochimen care, cu aerul lui dezabuzat, se și vede trecut în cartea de istorie, carte ce, n-are cum, trebuie să includă, ca moment astral, înălțarea la ceruri de pe coperișul C.C.-ului a providențialului helicopter, moment la care a pus umărul (sau piciorul) și invitatul de-acum. Dacă-l asculți așa, leger, balansul lui în hamacul matrapazlîcurilor (interne și internaționale), la care ia parte, cu discreție zîmbită, din '89 încoace, îți lasă impresia unei întremătoare mișcări aerobice. Necesară sănătății. Celui ce-
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Tzvetan Todorov! Pe gardul teatrului poate fi văzut (încă), din cînd în cînd, un omuleț din ce în ce mai tras în el, mai supt, mai negru, mai mut cînd nu-și caută dumnezeu știe ce în sarsanaua de la picioare, ridică stînga pînă-n dreptul umărului, ca și cum ar ține o vioară, iar cu dreapta apucă un imaginar arcuș. S-aude chiar un fel de melodie, dar ce s-aude-i doar tînguiala din gîtlejul lui tăbăcit de tutun. Cine-i omulețul? E un fost diblar pe la mesele locantelor
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ostrețe de gard în mînă (cu fesuri, se-nțelege), distrugeau, spărgeau tot, felinare, uși, mașini. Am sunat la circa de poliție și nu după multe minute au sosit, într-o biată Dacie, un sergent și un gardian cu arma la umăr. Haita însă dispăruse brusc înaintea sosirii acestora. Dar, din sila ce mă cuprinsese, tot am rămas cu ceva: am aflat de la tînărul polițist că în noaptea Revelionului cei doi aveau de acoperit un teritoriu care începea la pădurea Breazu și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
receptivă la irezistibilul recitativ, atunci se declanșa una din cele mai electrice scene: Lică al nostru îi lua brațul gol cu amîndouă măinile, ca pe un răsfățat șarpe de junglă, și începea să-l sărute. Metodic. De la unghii pînă la umăr. Și retur. Cu cine-o mai fi repetînd, scumpul de el, acum, dincolo, unde-a plecat (fără retur), inubliabila scenetă? Ești nebun? Ce umbli cu "sărut mînușițele" astea, acum? Țara arde și baba se piaptănă. Păi, chiar de aia: din
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Veneția... Nil novi sub sole, mă consolez și-mi văd mai temperat, oricum de treabă. Și cîtă treabă! Una-i să pleci liber, ca pasărea (Kiwi, era să spun, citîndu-mi o proprie proză) cerului, c-o hîrșită de geantă la umăr, ca turist, una-i să pleci (alt caz) c-un carnețel și c-un pix de condeier într-un buzunărel al aceleiași hîrșite genți și alta, oho, alta, e să cari cu tine o ditamai ladă de tablouri. Chit că
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
tot la... băieții veseli. Fault dur. Joc oprit. Cel faultat se ridică greu. Cel ce l-a faultat vine să-și ceară scuze și-i arde, duios, o palmă pe creștet. Faultatul primește scuza și-l bate pe agresor pe umăr, mai să-i rupă clavicula. Politețe aspră. Îl urmăresc de minute bune. Urlă întruna: pi iei, măi! Nu-mi dau seama dacă privește jocul sau își vede doar năluca ce-i bîntuie, pe dinăuntru, țeasta. Pi iei, măi! și i
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
măi! și i se bulbucă iar ochii. Îi ating ușor cotul și-i șoptesc: altceva mai știi? Rămîne tehui, ca trezit din somn. Doar o repriză, la tribuna oficială. Lume, lume! Pe gazon, joc întărîtat. Aici? Simt o mînă pe umăr: să vă prezint pe viitorul domn primar... Mă întorc politicos: vă doresc succes! Mai trec niște minute și iar: să vă prezint pe viitorul domn primar. Evident, alt candidat. Vă doresc succes! Și tot așa, pînă la pauză, încă vreo
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Ce se întîmplă acum. Peisajul actual al artelor mondiale e atît de deconcertant, lipsa unor repere cît de cît sigure pentru conturarea unei evaluări globale e atît de evidentă, încît percepțiile noastre nu au de ales decît regimul ridicării din umeri și al supunerii la destin. Rolul, într-un fel nefast, al iraționalei mediatizări, al imaginii care zboară într-o secundă la antipozi, derutînd prin pulverizare, nu e de neglijat. Dar, vai, așa o cere începutul de mileniu. Ne supunem. Artistul
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
fel canonul moscovit prin afișatul tupeu megaloman, ațîțat perfid de anturajul Găinușelor cu coc La Goulue, tiparul Moulin Rouge în variantă Carul cu bere. Talia princiară a Reginei Maria, amplificată discret de mantii lungi, unduind de pe marmura capului încoronat, peste umerii de zeiță, spre coapsele secrete. Suverană părăsind curte nordică și asumîndu-și dragostea pentru poporul adoptiv, dragoste împărtășită cu monarhul auster și eficace. Totul în onestitate ireproșabilă. Ambasadoare fermecătoare în marile cancelarii. Ființă meditativă în dens-femininul său jurnal. Numai și cu
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
benevol și binevoitor. Traversez podețul pe care am cunoscut-o cîndva pe Ileana Mălăncioiu. Ținusem să mă cunoască mai... altfel. Într-o seară, cînd ajunsese pe la mijlocul gelatinoasei punți, m-am apropiat hoțește de poetă și, din spate, i-am prins umerii. Nu s-a întors, n-a făcut nici o mișcare. A trebuit să mă explic și, cu voce subțire, de strigoi, i-am spus: Am vrut să vă sperii. Nu m-ați speriat... a sunat, baritonal, vocea poetei. Acum? Unde-i
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pe Lăpușneanu, de parcă e una din cele Cinci femei pe stradă ale îndepărtatului Kirchner (1880-1938): siluetă efilată, basc gri închis, nereușind însă să-i liniștească explozia părului albastru-de-negru, pardesiu negru, lung, tendoane rasate, de iapă de curse, geantă neagră, pe umăr, mănuși negre, mers tipic de top-model. Dar și... și... țigară lungă-lungă între degetele lungi-lungi. Neaprinsă. Spectacol stradal. O revăd, întîmplător, după cîteva zile, pe bulevardul Carol: aceeași țigară, stinsă, în dreapta. Accesoriul ultimei mode... Sînt rugat de amicul B. să-i
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
repetă teatral... pentru mormîntul de la Eternitatea... e foarte frumos. Mulțumesc, zic eu cu modestie... funerară și ne strîngem mîna. În care timp, trecînd șontîc pe lîngă noi, fostul mare chirurg, melomanul octogenar, se-apropie o clipă și-l bate pe umăr pe amicul cu ochi albaștri: Am onoarea, dom' colonel! Baaang. Ce neașteptată compensație. Foaierul teatrului. Pauză. De vorbă, lejer și amuzat, cu Academicianul și cu Actorul. Apare brusc din stînga Generalul. Cel ce făcuse, cîteva zile la rînd, valuri, prin
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]