KorAP: Find »[drukola/base=val & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...1084 1085 1086 ...1095 >

27,370 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

cineaști francezi s-au născut tot din admirație pentru producțiile americane, În special pentru stilul sobru și auster de film noir de la sfârșitul anilor ’40. Exasperați de clișeele tematice și decorul rococo ale predecesorilor, câțiva tineri cineaști francezi - botezați „Noul Val” În 1958, de criticul francez Pierre Billard - și-au propus să reinventeze arta cinematografică În Franța: mai Întâi În teorie, apoi În practică. Partea teoretică, schițată În noua revistă Cahiers du cinéma, se axa pe ideea regizorului ca „autor”: Alfred

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
du cinéma, se axa pe ideea regizorului ca „autor”: Alfred Hitchcock, Howard Hawks sau neorealiștii italieni erau de admirat pentru „autonomia” lor, pentru felul În care Își puneau „semnătura” chiar și pe filmele turnate În studiouri. Din același motiv, noul val francez elogia filmele (pe atunci căzute În uitare) ale unei generații mai vechi de regizori francezi, În special Jean Vigo și Jean Renoir. În penumbra teoretică, aceste idei de un bun-gust incontestabil suscitau un interes limitat sau erau chiar incomprehensibile

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Eric Rohmer, veteranul grupului, devenit mai târziu faimos pentru „poveștile morale” cu tentă elegiacă, dintre care primele două, La boulangère de Monceau și La carrière de Suzanne, au fost filmate În 1963. Dar cel care Întruchipează stilul și impactul Noului Val este François Truffaut. Renumit mai ales pentru seria de filme cu Jean-Pierre Léaud În rolul lui Antoine Doinel (eroul autobiografic al lui Truffaut), Les quatre cents coups (Cele patru sute de lovituri, 1959), L’amour à vingt ans (1962) și Baisers

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cel mai strălucit. Multe dintre creațiile sale - Jules et Jim (Jules și Jim, 1962), La peau douce (Pielea catifelată, 1964), Fahrenheit 451 (1966) sau Le dernier métro (Ultimul metrou, 1980) sunt filme de referință. Cei mai buni regizori ai Noului Val se puteau mândri cu faptul că, deși operele lor se voiau manifeste intelectuale, și nu producții distractive (cei care scriau În Cahiers du cinéma invocau frecvent inspirația „existențialistă”), filmele lor nu puteau să nu placă (nimeni nu a spus vreodată

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cele necesare zilnic din oraș. Aspect crucial: deși erau În multe cazuri vechi de sute de ani, universitățile europene nu aveau fonduri proprii, finanțarea lor depinzând integral de oraș sau de stat. Pentru ca Învățământul superior să răspundă În timp util valului demografic care afecta deja școlile primare și secundare, inițiativa ar fi trebuit așadar să vină de la centru. În Marea Britanie și, În mai mică măsură, În Scandinavia s-au construit noi universități În zone „verzi”, la marginea orașelor de provincie: Colchester

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ar fi trebuit așadar să vină de la centru. În Marea Britanie și, În mai mică măsură, În Scandinavia s-au construit noi universități În zone „verzi”, la marginea orașelor de provincie: Colchester și Lancaster În Anglia, Aarhus În Danemarca. Când primul val post-secundar a sosit, noile universități, cu o arhitectură rece, erau măcar construite și pregătite să satisfacă cererea sporită de locuri pentru studenți - și de posturi pentru doctoranzii tot mai numeroși, care sperau la o catedră. În loc să deschidă aceste noi universități

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
provincie și, ca atare, puțin dispuși să-i menajeze pe tinerii privilegiați din Paris -, erau perfect capabile să restabilească ordinea. Pompidou era Însă Îngrijorat de un fenomen mult mai serios. Revoltele și ocupația studenților au stârnit În toată țara un val de greve și blocări ale locurilor de muncă, acțiuni care, până la sfârșitul lunii mai, au paralizat Franța. Primele proteste - cele ale reporterilor de la radioteleviziunea franceză, bunăoară - vizau cenzura, la comandă politică, a informațiilor despre mișcarea studențească și mai ales despre

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
veste bună, În sensul că această nemulțumire difuză nu viza direct o țintă politică, dar și una rea, fiindcă starea generală de insatisfacție era mai greu de soluționat. Franța era prosperă și stabilă, iar unii comentatori conservatori au conchis că valul de protest s-a născut nu din nemulțumire, ci din simplă plictiseală. Dar frustrarea era autentică - nu numai În uzinele Renault, unde condițiile de lucru erau de mult nesatisfăcătoare, ci peste tot. A Cincea Republică accentuase vechea tendință franceză de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mai ales de locuințe căreia guvernele nu au reușit niciodată să-i facă față. „Miracolul economic” italian s-a produs mai târziu decât În alte părți, iar tranziția de la o societate agrară a fost mai abruptă. În consecință, neplăcerile primului val de industrializare s-au suprapus și ciocnit cu șocul modernității. Forța de muncă necalificată și semicalificată - de obicei din Sud, În majoritate feminină - nu fusese absorbită de sindicatele tradiționale ale lucrătorilor (bărbați) din Nordul industrializat. Vechile tensiuni dintre salariați și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Doi dintre studenți, Henryk Szlajfer și Adam Michnik, au relatat situația corespondentului Le Monde din Varșovia, iar reportajul acestuia a fost transmis de „Europa Liberă”. Michnik și colegii lui au fost excluși prompt din universitate. A urmat, În replică, un val de petiții studențești către parlamentul polonez, expresii de simpatie emise de filiala din Varșovia a Asociației Scriitorilor Polonezi și discursuri ținute de Ko³akowski și de alți profesori și scriitori remarcabili În apărarea studenților. Un scriitor a denunțat public tratamentul aplicat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
căuta țapi ispășitori pentru eșecul măsurilor din ultimul deceniu sau doar anticipa tentativa lui Moczar de a-l detrona și decisese să le-o ia Înainte opozanților staliniști. Dar hotărârea lui a avut consecințe dramatice. Autoritățile poloneze au dezlănțuit un val de atacuri la adresa evreilor: În toată Polonia, dar mai ales În partid și În instituțiile universitare. Activiștii diseminau zvonul că penuria economică și celelalte probleme erau lucrătura comuniștilor evrei. Se făceau distincții fățișe Între comuniștii „buni”, care slujeau cauza poloneză

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
solicitau sfârșitul cenzurii, o mai mare libertate a presei, investigarea autentică a epurărilor din anii ’50 și a rolului jucat de vechea gardă din jurul lui Novotný (care a rămas președintele țării, deși pierduse funcția de șef al partidului). Purtat de valul de optimism popular, Dubček a aprobat relaxarea cenzurii și a Început epurarea novotnienilor În partid și În armata cehă. La 22 martie, Novotný a fost nevoit să demisioneze din funcția de președinte, fiind Înlocuit după o săptămână de generalul Ludvík

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mențină propria influență), ele ezitau În fața confruntărilor deschise. Cauza celor tineri și fără loc de muncă a fost Îmbrățișată cu entuziasm de curajoasele sindicate din sectorul terțiar: Force Ouvrière În Franța, NALGO, NUPE și ASTMS 4 În Marea Britanie. În fața unui val fără precedent de solicitări privind siguranța locului de muncă și protecția salariilor, liderii europeni au recurs inițial la metodele verificate din trecut. Sindicatele puternice din Franța și Marea Britanie au obținut indexarea salariilor În funcție de inflație; În Italia, În 1975 a fost

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Înrolat În 1965), mai interesată de acțiune decât de doctrină: ei și-au format propria organizație, IRA „Provizorie”8, clandestină. „Provizoriii”, recrutați În special din Derry și Belfast, au apărut la momentul oportun, exact când Nordul era traversat de un val de demonstrații prin care catolicii cereau guvernului nord-irlandez din Stormont Castle drepturi civile și politice și primeau doar bastoane pe spinare. „Tulburările” care au acaparat viața publică nord-irlandeză - și, Într-o oarecare măsură, pe cea britanică - În următoarele trei decenii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
fără Heimat”. Tenta clar naționalistă a terorismului german de extremă stângă - faptul că viza ocupantul american, corporațiile multinaționale și ordinea capitalistă „internațională” - atingea o coardă sensibilă, ca și afirmația teroriștilor că germanii erau acum victimele manipulării și intereselor altora. Un val de filme, discursuri, cărți, programe TV și discuții publice au abordat În acei ani identitatea și istoria problematică a țării. Așa cum RAF pretindea că luptă Împotriva „fascismului” - „prin procură”, cum ar veni -, intelectualii vest-germani, la dreapta și la stânga, se băteau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
aparține, 1960) și La Religieuse (Călugărița, 1966), a regizat În 1974 Céline et Julie vont en bateau (Céline și Julie se plimbă cu barca). Lungă de 193 de minute și lipsită de intrigă, această parodie stilizată (deși involuntară) a Noului Val francez marca sfârșitul unei epoci. Locul artei fusese luat de teoretizarea artistică. Elitismul cultural era o moștenire importantă a anilor ’60, iar reversul său intim era un cinism avizat și din ce În ce mai impermeabil. Inocența relativă a rock’n’roll-ului a fost

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cinstit dobândit. Ei constituiau doar extremitatea Înverșunată și lipsită de talent a unui Întreg spectru de revolte: față de trecut, față de autoritate, față de personalități și evenimente de interes public. În variantele sale mai inteligente, disprețul pentru gravitatea tradiției se inspira din valul de satiră politică declanșat cu aproape două decenii În urmă de tinerii britanici dezabuzați: revista teatrală Beyond the Fringe, emisiunea nocturnă That Was the Week That Was de la BBC și săptămânalul Private Eye. Exploatând creșterea publicului de televiziune și reculul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
2. Revoluția ecologistă modernă avea așadar două avantaje: era o ruptură cu soluțiile brutale din trecutul apropiat și avea rădăcini Într-o istorie mai Îndepărtată, imposibil de rememorat, dar liniștitoare ca atavism. Ecologismul (ca și pacifismul) a stârnit adesea un val de naționalism - sau regionalism -, dar cu față umană. Alternativen din Berlinul de Vest sau protagoniștii protestelor antinucleare din Austria (care au triumfat Într-un referendum din 1978, În urma căruia guvernul nu a putut inaugura centrala nucleară de la Zwentendorf) nu s-

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Moscovei, criticii (din țară și din străinătate) puteau acum să aplice regimurilor comuniste presiunea publică. Împotriva acestui tip de opoziție, represiunea violentă era nu doar neputincioasă ci, În măsura În care ajungea la cunoștința publicului, ea avea un efect de bumerang. Purtați de valul propriului cinism, Brejnev și tovarășii lui creaseră din neatenție o breșă În propria apărare. Contrar tuturor așteptărilor, ea avea să se dovedească fatală. XVItc "XVI" O epocă de tranzițietc "O epocă de tranziție" Dacă ne gândim acum, cea mai mare

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
perioadă de Înflorire a consumului. Dar la puțin timp, sub impactul crizei petrolului, a urmat o spirală a inflației. Salariile din sectorul public au rămas mult În urma prețurilor. Pentru prima oară după multă vreme, Portugalia s-a confruntat cu un val de greve. Oamenii din suburbii (mulți sosiți recent din regiunea sărăcită Alentejo) erau afectați nu doar de propria sărăcie endemică, ci și de spectacolul bogăției recente și ostentative etalate În Lisabona Învecinată. Armata, obligată să poarte „războaie murdare” În ținuturi

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
semnat În 1984) nu au făcut minuni. din cauza celui de-al doilea șoc al petrolului, balanța de plăți a țării s-a Înrăutățit constant; multe firme mici au dat faliment, iar șomajul și inflația au crescut În tandem, provocând un val de greve și schisme amare În interiorul sindicatelor de stânga și al Partidului Comunist, care nu voiau să poarte vina pentru costurile sociale ale tranziției spre democrație. Dar fără pacte, aceste fracturi și consecințele lor sociale ar fi fost, cu siguranță

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
țară. Câtă vreme la coadă nu se aflau alte țări sărace, finanțatorii Comunității - În special Germania de Vest - puteau acoperi acest nivel de generozitate redistributivă, În schimbul căruia Grecia accepta tacit deciziile comunitare. Dar după reunificarea costisitoare a Germaniei și În fața valului de candidate nevoiașe din Europa de Est, precedentul generos al aderării țărilor mediteraneene s-a dovedit, după cum vom vedea, Împovărător și controversat. Cu cât Comunitatea Europeană se extindea, cu atât era mai greu de administrat. Unanimitatea necesară luării deciziilor În Consiliul de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În 1973 Închiderea unor mine de cărbuni neprofitabile și a Încercat să limiteze prin lege capacitatea sindicatelor de a iniția conflicte de muncă (lucru propus, apoi abandonat de Partidul Laburist cu câțiva ani Înainte), țara a fost paralizată de un val de greve. La alegerile pe care le-a organizat pentru a decide „cine conduce țara”, Heath a pierdut la limită În fața lui Harold Wilson, care a declinat prudent postul-cheie. Abia sub guvernul laburist condus de succesorul lui Wilson, James Callaghan

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
au rămas ani de zile suspicioși, cum era și normal. Cu toatea acestea, pentru Franța schimbările au fost vitale: țara se sincroniza din nou cu evenimentele din Europa și din lume. Poate că este momentul să facem o precizare despre valul de privatizări care a Început În Europa de Vest În anii ’80 și care a acoperit tot continentul În deceniul următor. El nu s-a ivit din senin. Vânzarea regiei britanice a petrolului Începuse din 1977, așa cum am văzut; guvernul vest-german s-

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
italiană relativ recent (adesea În urma războiului și cel mai frecvent Împotriva voinței lor) și unde majoritatea vorbeau Încă mai degrabă franceza, gemana sau slovena. Nemulțumirile locuitorilor din aceste zone fuseseră atenuate printr-o serie de acorduri care delimitau regiuni autonome: Val d’Aosta În regiunea alpină din nord-vest unde se Învecinează Italia, Franța și Elveția; Trentino Alto-Adige În vecinătatea Tirolului austriac; Friuli-Venezia Giulia În zona etnic incertă situată de-a lungul frontierei cu Iugoslavia (ulterior Slovenia). Aceste regiuni beneficiau (cum am văzut

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]