274,383 matches
-
colectate și distruse de oameni. Pe lista roșie a IUCN, la nivel mondial specia "Zamenis longissimus" are un statut de specie neamenințată cu dispariția (LC). Specia a fost inclusă în Cartea Roșie a Federației Ruse, Georgiei, Ucrainei și Republicii Moldova. În Cartea Roșie a Vertebratelor din România specia "Zamenis longissimus" este considerată ca o specie vulnerabilă (Vu). În România specia "Zamenis longissimus" este protejată prin Legea Nr. 13 din 1993 pentru aderarea României la Convenția la Convenția de la Berna (Anexa II, unde
Șarpele lui Esculap () [Corola-website/Science/333940_a_335269]
-
de învățământ pentru copiii ceferiștilor, astfel că a urmat, gratuit, cursurile Școlii Nr. 40 C.F.R. și ale Liceului C.F.R. „Aurel Vlaicu”. Aici a jucat rugby, fiind coleg de clasă și de echipă cu Dragoș Țenescu, unul dintre cei trecuți în „cartea de aur” a rugby-ului din România. Mai greu i-a fost din anul 1942, atunci când a fost admis la Facultatea de Arhitectură și când, pentru a se întreține, s-a angajat ca desenator tehnic la diverse antreprize private, precum
Ion Popescu Lac () [Corola-website/Science/333918_a_335247]
-
doar în anumite perioade, dar fiind descrise în detaliu și menționate periodic. Ideea unui roman frescă de epocă datează de la începutul anilor '30; Ion Marin Sadoveanu a publicat în anii 1932-1933, în "România literară", un ciclu de articole intitulat „Din cărțile lui Ion Sântu”. Scriitorul afirma într-un interviu din 1957 că în acei ani „n-aveam încă nici planul romanului, nici viziunea personajului”, dar că „mă obsedă însă numele”. Romanul " Sfârșit de veac în București" a început să fie scris
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
să fie scris în iarna anului 1935, redactarea sa fiind întreruptă după numai două capitole, „din cauze din afară de voința autorului”. Primele două capitole au fost publicate unitar în numărul din decembrie 1939 al "Revistei Fundațiilor Regale", sub titlul „Din „Cartea lui Ion Sântu” (fragment)”. Textul cuprins în cele unsprezece pagini publicate în revistă era asemănător în proporție mare cu textul primelor două capitole din versiunea finală a cărții. Sadoveanu a reluat lucrul la roman în primăvara anului 1943, finalizându-l
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
în numărul din decembrie 1939 al "Revistei Fundațiilor Regale", sub titlul „Din „Cartea lui Ion Sântu” (fragment)”. Textul cuprins în cele unsprezece pagini publicate în revistă era asemănător în proporție mare cu textul primelor două capitole din versiunea finală a cărții. Sadoveanu a reluat lucrul la roman în primăvara anului 1943, finalizându-l în toamna aceluiași an. "Sfârșit de veac în București" a fost publicat pentru prima oară în februarie 1944 de către Editura Socec din București. Romanul a fost bine primit
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
pentru prima oară în februarie 1944 de către Editura Socec din București. Romanul a fost bine primit, fiind lăudată reconstituirea ficțională prin fapte, personaje și descrieri a unei perioade din trecutul Bucureștiului, evocată „într-o factură tradițională de mare rafinament”. Succesul cărții l-a determinat pe Ion Marin Sadoveanu să continue acțiunea, prezentând destinele unor personaje ca Matei și Ion Sântu până în perioada Primului Război Mondial. Astfel, în numărul din august 1944 al "Revistei Fundațiilor Regale", a fost publicat un fragment de 14 pagini
Ion Sântu () [Corola-website/Science/333924_a_335253]
-
a-și arăta talentul epic. Cochetarea sa sporadică cu literatura lăsase impresia unei preocupări incidentale. Ideea acestui roman datează de la începutul anilor '30; Ion Marin Sadoveanu a publicat în anii 1932-1933, în "România literară", un ciclu de articole intitulat „Din cărțile lui Ion Sântu”. Scriitorul afirma într-un interviu din 1957 că în acei ani nu avea intenția să scrie un roman, neavând nici măcar viziunea personajului principal, dar că îl obseda numele Ion Sântu pe care-l va purta ulterior nepotul
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
rămână credincios înfățișării realităților de atunci, cu ciudățeniile, scăderile și contrazicerile lor, și cu îmbrățișarea largă și critică a întregii înlănțuiri”. Primele două capitole au fost publicate unitar în numărul din decembrie 1939 al "Revistei Fundațiilor Regale", sub titlul „Din „Cartea lui Ion Sântu” (fragment)”. Textul cuprins în cele unsprezece pagini publicate în revistă era asemănător în proporție mare cu textul primelor două capitole din versiunea finală a cărții, singura diferență importantă fiind suma cerută de baronul Barbu lui Ivanciu pentru
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
în numărul din decembrie 1939 al "Revistei Fundațiilor Regale", sub titlul „Din „Cartea lui Ion Sântu” (fragment)”. Textul cuprins în cele unsprezece pagini publicate în revistă era asemănător în proporție mare cu textul primelor două capitole din versiunea finală a cărții, singura diferență importantă fiind suma cerută de baronul Barbu lui Ivanciu pentru vânzarea livezii dinspre Pietroșița (3.000 de lei în prima variantă față de 5.000 de lei în varianta finală). Publicarea celor două capitole a deranjat unele persoane din
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
București" a fost publicat pentru prima oară în februarie 1944 de către Editura Socec din București, după ce fusese refuzat de alte edituri. Apariția sa a avut loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în perioada bombardamentelor aliate asupra Bucureștiului. Lectura cărții a produs „o savoare particulară și dureroasă în același timp”, după cum afirma Perpessicius într-o cronică publicată cu prilejul tipăririi celei de-a doua ediții a romanului de către Editura „Cultura Națională” în vara anului 1947, atenuând parțial teama bucureștenilor de
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
a doua ediții a romanului de către Editura „Cultura Națională” în vara anului 1947, atenuând parțial teama bucureștenilor de alarmele aeriene ce se întețeau prin intermediul fanteziei unui oraș tihnit și patriarhal. Tirajul era complet epuizat în luna noiembrie a anului 1944. Cartea a apărut în mai multe ediții pe parcursul vieții autorului. Ediția a II-a a fost publicată de Editura „Cultura Națională” din București în vara anului 1947. Alte ediții au mai fost publicate de ESPLA în februarie 1955 (cu ilustrații de
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
criză literară. Apariția romanului a fost considerată o mare surpriză de criticii literari ai vremii precum Vladimir Streinu și Octav Șuluțiu, care l-au inclus printre cele mai valoroase și mai desăvârșite creații epice ale literaturii române. Construcția solidă a cărții înlătura ideea unui amatorism superficial și era asemănată de critici cu cea care se întâlnește în operele marilor scriitori universali. Octav Șuluțiu afirma în "Revista Fundațiilor Regale" că "Sfârșit de veac în București" are un caracter complex (roman social, roman
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
Sântu, sperând că generațiile sale următoare vor fi mult mai pregătite pentru a face față vremurilor noi și a realiza saltul social pe care el nu-l poate face. "„Și iată-l pe Iancu pentru prima oară apropiindu-se de cărți cu o presimțită și adevărată înțelegere. Ce scria în ele, el nu știa și nu putea să le deosebească pe cele de sus de cele de jos, și-și mărturisea că la cărți nu se gândise aproape niciodată. Neavând nici
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
Iancu pentru prima oară apropiindu-se de cărți cu o presimțită și adevărată înțelegere. Ce scria în ele, el nu știa și nu putea să le deosebească pe cele de sus de cele de jos, și-și mărturisea că la cărți nu se gândise aproape niciodată. Neavând nici cea mai mică orientare în cultură, necunoscând faptele, evoluțiile, nuanțele, legăturile, și desfacerile ideilor, și puterea, și schimbarea ce se desprind din ele, el simțea cartea ca pe o hotărâre bună de luat
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
de jos, și-și mărturisea că la cărți nu se gândise aproape niciodată. Neavând nici cea mai mică orientare în cultură, necunoscând faptele, evoluțiile, nuanțele, legăturile, și desfacerile ideilor, și puterea, și schimbarea ce se desprind din ele, el simțea cartea ca pe o hotărâre bună de luat pentru viitor. Iancu Urmatecu trăia acum una din acele clipe atât de însemnate pentru un neam ca al lui, ce-și caută un loc mai bun în lume! De-acum încolo Urmatecu avea
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
o hotărâre bună de luat pentru viitor. Iancu Urmatecu trăia acum una din acele clipe atât de însemnate pentru un neam ca al lui, ce-și caută un loc mai bun în lume! De-acum încolo Urmatecu avea să recomande cartea tuturor, ba, ceva mai mult, avea să o ceară și să o impună urmașilor săi”", cugetă el, gândindu-se la viitor. O variantă feminină a lui Urmatecu este cumnata și amanta sa, Ecaterina, poreclită de el Jurubița. Provenită dintr-o
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
afaceri veroase, activități politice, chestiuni juridice, „gazetăria venală și odioasă”, sărbători, petreceri sau alte evenimente de familie, precum și un bal mascat organizat la Palat cu prilejul Anului Nou, la care își face apariția și regele Carol I cu regina Elisabeta. „Cartea foiește de viață și are o nescăzută încărcătură dramatică”, constata Ov.S. Crohmălniceanu. Într-o analiză amănunțită dedicată acestui roman, criticul Perpessicius afirma că " Sfârșit de veac în București" este „unul din cele mai temeinice romane documentare ale literaturii noastre epice
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]
-
Friedrich Wilhelm von Bauer, îi amintește ca un subgrup al romilor pe rudarii din Țara Românească, care se ocupă cu colectarea aurului și cu dulgheria. În 1788, Stephan Ignaz Raicevich, aflat în slujba curții imperiale austriece, îi semnalează într-o carte în limba italiană pe lingurarii din Țara Românească și din Moldova. Un autor sârb, Spiridon Jović, într-o carte apărută în 1835, relatează despre țiganii care trăiau în regiunea graniței militare din Slavonia a Imperiului Austriac, și dintre care o
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
cu colectarea aurului și cu dulgheria. În 1788, Stephan Ignaz Raicevich, aflat în slujba curții imperiale austriece, îi semnalează într-o carte în limba italiană pe lingurarii din Țara Românească și din Moldova. Un autor sârb, Spiridon Jović, într-o carte apărută în 1835, relatează despre țiganii care trăiau în regiunea graniței militare din Slavonia a Imperiului Austriac, și dintre care o parte făceau obiecte din lemn, mai ales albii. Termenul „băiaș” tradus printre altele cu "Löffelzigeuner" „țigan lingurar”, apare și
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
civilizați”. Primul autor croat care menționează prezența unor băieși în Slavonia este învățătorul Ferdo Hefele, într-un articol din revista "Vienac" din Zagreb, în 1890. Un călător german, Heinrich Renner, pomenește despre caravlahii (unul din etnonimele băieșilor) din Bosnia în cartea sa din 1897. Cele dintâi cercetări propriu-zise despre băieși apar la începutul secolului al XX-lea și continuă doar sporadic până în anii 1990. S-au ocupat de această temă Teodor Filipescu (1906), Isidor Ieșan (1906), Gustav Weigand (1908), Tihomir R.
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
În 1992 a apărut prima culegere bilingvă de cântece. În 1993, idiomul băieșilor a fost recunoscut oficial ca limbă minoritară, cu dreptul de a fi predat în școli la cerere. În 1994 a apărut o a doua ediție, adăugită, a cărții cu cântece și o culegere de basme. Pe baza textelor culegerilor a început procesul de standardizare a limbii și încă din anul 1994 a apărut un prim manual. În același an a început predarea limbii la liceul pentru tineri romi
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
online se folosește tot grafia propusă inițial. În Croația, revista "Romano akharipe - Graju alu căganjilor - Glas Roma", apărută în anii 1994-1999, publica și texte în limba băieșilor. Revista a reapărut în 2003 sub titlul "Graju alu căganjilor - Glas Roma". Prima carte din Croația în limba băieșilor a fost un catehism catolic apărut în 2005. În același an a fost elaborat și publicat primul glosar băieșesc-croat și croat-băieșesc ca material ajutător pentru predarea limbii croate ca limbă nematernă copiilor băieși care nu
Băieși () [Corola-website/Science/333942_a_335271]
-
-se cântăreți notorii; spre exemplu Italia i-a ales pe Malika Ayane și Giovannie Caccamo în rolul celor doi vulcani, iar Rusia i-a ales pe Obrezkova Irina și Mikhail Ozerov. Din 17 iunie 2015, editura Litera aduce în premieră cartea filmului "Întors pe Dos", care reprezintă o trecere în imagini a întregului film.
Întors pe dos (film) () [Corola-website/Science/333946_a_335275]
-
serii de televiziune și filme în limba engleză, pentru America de Nord; acestea au fost distribuite în alte regiuni de mai multe alte companii. Viz Media a localizat Light Novel, si Funimation și Destineer au localizat jocurile video. OVA-uri, jocuri video, cărți suplimentare, joc de colecție carte și o varietate de figurine de acțiune și alte mărfuri s-au bazat pe personajele seriei. Manga Fullmetal Alchemist a vandut aproximativ 64 milioane de volume din 2014.Eliberarea în limba engleză a prim volum
Fullmetal Alchemist () [Corola-website/Science/333960_a_335289]
-
în limba engleză, pentru America de Nord; acestea au fost distribuite în alte regiuni de mai multe alte companii. Viz Media a localizat Light Novel, si Funimation și Destineer au localizat jocurile video. OVA-uri, jocuri video, cărți suplimentare, joc de colecție carte și o varietate de figurine de acțiune și alte mărfuri s-au bazat pe personajele seriei. Manga Fullmetal Alchemist a vandut aproximativ 64 milioane de volume din 2014.Eliberarea în limba engleză a prim volum manga a fost românul grafic
Fullmetal Alchemist () [Corola-website/Science/333960_a_335289]