29,295 matches
-
imperiu mare, Fără oaste și hotare, Cu slujbași fără simbrie Ce trăiesc pe datorie Și dau totul pe nimică. Împărat e fiecare, Dar și sclav, în nopți de trudă, Când din fruntea lui cea udă Picură mărgăritare - Pasăre cântându-și dorul Tot zburând din gură-n gură, Fără patimă și ură Și uitându-și creatorul.
La epigram? ?i la epigramist by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84174_a_85499]
-
la adevaratele valori: umanism, echilibru, echitate și tot ce derivă din acestea”. Cartea este structurată în trei secțiuni distincte intitulate: Stampe, Șerpuieli și Poezicale, în care se regăsesc motive de inspirație diverse precum elogiul copilăriei și al mamei, iubirea, natura, dorul de țară etc. Amintirea pare să fie una dintre dimensiunile importante ale universului poetic al autorului care privește adeseori spre trecut, reactualizând momente senine ale copilăriei, peisaje dragi, chipul mamei; în același timp, poetul dezbate probleme existențiale și își exprimă
Lansare de carte by Carmen Manea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84305_a_85630]
-
la versuri cu rime, la trăsături caracteristice autorilor postmoderniști. Iată o strofă din poezia Mama (mea):“Surâd...mi s-a umplut ființa/ Cu chipul tău, ca o icoană,/ Dispare-n neguri suferința,/ Când mă cuprinzi în brațe, Mamă!”. Când exprimă dorul de acasă, poetul menționează fără echivoc: “Când zic “acasă”, parcă zic “sunt viu, respir, trăiesc”,/că-n rest mă strânge-n spate existența...” (în debutul poeziei Acasă). Așa cum vârful piramidei este prefigurat de prima piatră zidită în fundamentul ei, sperăm
Lansare de carte by Carmen Manea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84305_a_85630]
-
trecute, William Y. Elias, primul director al Institutului Muzical Israelian în The New Grove Dictionary of Music. Restul îl veți afla citind-o pe Ruth Guttman, care l-a cunoscut și care scrie, cum spune, „cu mare sinceritate și mare dor, cu nostalgia celui ce a fost trup și suflet dedicat patrimoniului ce poartă în sine chintesența geniului omenesc în ce are el mai bun și mai sensibil: arta“. Sensibilitatea și arta copilului născut în iunie 1925, într-o familie din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
minunății, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase... frumoase... Bădie Mihai nu pot uita acele nopți albe când hoinăream prin Ciric și Aroneanu, fără pic de gânduri rele... Acum parcă nu mai erau toate la locul lor. Doar oleacă ți-ai alinat dorul de Eminescu, la 11 nov. 1878, când te-ai revăzut cu el la aniversarea Junimii. După plecare, Eminescu ți-a scris o scrisorică rugându-te „să-i trimiți /feciorului Costică/ din când în când parale pentru trebuințele lui estraordinare; mai
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
întăresc ideea necesității de a fi continuată ceea ce s-a numit critica variantelor, condiție necesară pentru înțelegerea specialei estetici eminesciene: opera neterminată ca efect paradoxal al declaratei sale „sete a formelor perfecte”. (Aceasta este un ideal, un „gând purtat de dor” ce-i absoarbe 15 ființa muritoare până la uitarea de sine, starea ce precede „accesarea” celor trei „stări” specific eminesciene: somnul, pacea, echilibrul ). Cât privește opinia despre „talentul de versificare” ca incident al tinereții, a se vedea tot în cercetarea mai
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
totale, a „înțelegerii”, pentru a 20 încununa „furtuna lui de patimi” (Scrisoarea V) cu aureola duratei. Romanticul crede cu obstinație în posibilitatea spiritualizării iubirii, a înălțării ei la rang de cunoaștere purificată de balastul senzual; în locul dorinței carnale se instalează „dorul demonic” (Scrisoarea V). Este vorba de un act unilateral, de neînțeles pentru ea, dar necesar în actul de cunoaștere a Sinelui: „Ea nici poate să nțeleagă că nu tu o vrei... că-n tine E un demon ce nsetează după
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
armonia”, „echilibrul”, „cumpăna gândirii” etc., vom înțelege cât de greșită a fost absolutizarea contradicției (romantice !) din gândirea poetului, în defavoarea armoniei, păcii și a echilibrului dintre termeni, adică, aici, dintre ființa terestră (Cătălina) și personajul cosmic din visul fetei (Hyperion); dintre dorul (sau desideratul) prințesei și norocul ei terestru. Etimologia latină a cuvîntului desiderat: lipsă de stea ! În limba română a sec. al XVI-lea, deșiră înseamnă dorește. Fata de împărat simte aceeași lipsă de stea. Dar ea își îndreaptă ochii spre
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
sec. al XVI-lea, deșiră înseamnă dorește. Fata de împărat simte aceeași lipsă de stea. Dar ea își îndreaptă ochii spre cer numai în vis. În stare de veghe se roagă doar pentru protejarea norocului ei de către Luceafăr. Cu tot dorul mărturisit de ambele părți, fiecare rămâne în lumea lui, în rațiunea unui echilibru universal. În fata de împărat „trăiește firea” (ca să trimitem la versurile postume deja citate), pe când Hyperion accede la „cumpăna gândirii”, la conștiința binomului ideal - fenomenal. Calitatea de
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
și moarte, efemer și etern, noroc și nemurire. Dacă nu ar părea că forțăm biografia, am spune ca nici insul Eminescu nu ajunge la căsătoria cu femeia iubită, pentru a rămâne în acord cu ideea de echilibru, intelectual și sentimental. Dorul de celălalt se menține în interstițiu, între fericire și durere, între speranță și desperare, între patimă și dezgust. Să notăm în paranteză că și Arghezi accede în zona acestei filosofii, și credem că în siajul versului eminescian: „Apropiată mie și
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
atracția fizică exista o iubire metafizică. Iată ce îi scria unei frumoase actrițe, în perioada studiilor la Berlin: „Când mă gândesc la Dumneavoastră mă cuprinde un sentiment ciudat, diferit de tot ce am numit iubire, o fericire foarte mare, fără dor, fără romantism, un fel de plinătate a simțământului, în chip antic, aș putea spune. Da, veți deduce din această scrisoare că nu este o legendă byroniană, nici o poezie heineană ceea ce trăiește în interiorul meu, un fel de sinceră mulțumire de sine
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
Este, într-adevăr, dificil de răspuns de ce omul poate fi și înger, și diavol, de ce, 48 vorba lui Blaise Pascal, când omul vrea să fie înger, devine bestie! De ce plăcerii îi urmează dezgustul, bucuriei - durerea, și o continuă insatisfacție, un dor de necunoscut ne împinge până și în cele mai neînsemnate acțiuni ale noastre? Setea metafizică pentru adevărul ultim i-a călăuzit pașii (poetului) pe teritoriile vaste ale sistemelor filosofice, europene sau asiatice, pe cărările secrete din grădinile moarte ale unor
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
franceză, la Paris), în Rusia, China sau în Țară. Vocația culturală a învins nostalgia tronului, acea „pohtă ce-am pohtit”, cum îi spunea, ceva mai devreme, Mihai Viteazul. Și, poate, adesea, călătorul în diferite țări și culturi va fi stins dorul de țară cu sentimentul datoriei împlinite în calitate de cetățean al lumii în care trăia. Din spiță domnească, supusă „pohtelor” și „terorii” istoriei, descinde și eruditul Nicolaus Olahus. Poate fi socotit reprezentant al exilului românesc timpuriu, ca și Petru Cercel, altă nobilă
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
primite de la doamna Mariana Rogoz Stratulat. Lacrima din paradis, Ed. Pim, Iași, 2009 La prima lectură atrag atenția câteva „teme și motive” (cum se mai scrie prin manualele școlare), mai bine-zis cuvinte-cheie ce definesc teritoriul imaginar circumscris propriei sensibilități. Zborul, dorul, norul, apa, clipa, iubirea, liniștea, moartea, lacrima etc. dezvoltă o dinamică interioară proprie, de risipire și reculegere, de evadare și regăsire, de căutare a spațiului virtual în care cântecul din inimă consună cu misterioasa cântare cosmică pe care voiau să
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
a fost prea mult fredonat prin cârciumi? Ori pentru că a beneficiat de o analiză literară cu accente admirative din partea lui Ibrăileanu, un critic detestat de lovinescieni? Dacă-i vorba de asemenea „motivații”, mi-amintesc că și Mai am un singur dor a fost intonată de atâtea ori la înmormântările din Iași (în secolul trecut), iar Luceafărul s-a „uzat” de prea multă „întrebuințare” școlară, încât ar fi cazul să recitim și să regândim textele dincolo de asemenea circumstanțe. Ceea ce Gr. Codrescu și
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
întăresc ideea necesității de a fi continuată ceea ce s-a numit critica variantelor, condiție necesară pentru înțelegerea specialei estetici eminesciene: opera neterminată ca efect paradoxal al declaratei sale „sete a formelor perfecte”. (Aceasta este un ideal, un „gând purtat de dor” ce-i absoarbe 15 ființa muritoare până la uitarea de sine, starea ce precede „accesarea” celor trei „stări” specific eminesciene: somnul, pacea, echilibrul ). Cât privește opinia despre „talentul de versificare” ca incident al tinereții, a se vedea tot în cercetarea mai
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
totale, a „înțelegerii”, pentru a 20 încununa „furtuna lui de patimi” (Scrisoarea V) cu aureola duratei. Romanticul crede cu obstinație în posibilitatea spiritualizării iubirii, a înălțării ei la rang de cunoaștere purificată de balastul senzual; în locul dorinței carnale se instalează „dorul demonic” (Scrisoarea V). Este vorba de un act unilateral, de neînțeles pentru ea, dar necesar în actul de cunoaștere a Sinelui: „Ea nici poate să nțeleagă că nu tu o vrei... că-n tine E un demon ce nsetează după
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
armonia”, „echilibrul”, „cumpăna gândirii” etc., vom înțelege cât de greșită a fost absolutizarea contradicției (romantice !) din gândirea poetului, în defavoarea armoniei, păcii și a echilibrului dintre termeni, adică, aici, dintre ființa terestră (Cătălina) și personajul cosmic din visul fetei (Hyperion); dintre dorul (sau desideratul) prințesei și norocul ei terestru. Etimologia latină a cuvîntului desiderat: lipsă de stea ! În limba română a sec. al XVI-lea, deșiră înseamnă dorește. Fata de împărat simte aceeași lipsă de stea. Dar ea își îndreaptă ochii spre
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
sec. al XVI-lea, deșiră înseamnă dorește. Fata de împărat simte aceeași lipsă de stea. Dar ea își îndreaptă ochii spre cer numai în vis. În stare de veghe se roagă doar pentru protejarea norocului ei de către Luceafăr. Cu tot dorul mărturisit de ambele părți, fiecare rămâne în lumea lui, în rațiunea unui echilibru universal. În fata de împărat „trăiește firea” (ca să trimitem la versurile postume deja citate), pe când Hyperion accede la „cumpăna gândirii”, la conștiința binomului ideal - fenomenal. Calitatea de
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
și moarte, efemer și etern, noroc și nemurire. Dacă nu ar părea că forțăm biografia, am spune ca nici insul Eminescu nu ajunge la căsătoria cu femeia iubită, pentru a rămâne în acord cu ideea de echilibru, intelectual și sentimental. Dorul de celălalt se menține în interstițiu, între fericire și durere, între speranță și desperare, între patimă și dezgust. Să notăm în paranteză că și Arghezi accede în zona acestei filosofii, și credem că în siajul versului eminescian: „Apropiată mie și
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
atracția fizică exista o iubire metafizică. Iată ce îi scria unei frumoase actrițe, în perioada studiilor la Berlin: „Când mă gândesc la Dumneavoastră mă cuprinde un sentiment ciudat, diferit de tot ce am numit iubire, o fericire foarte mare, fără dor, fără romantism, un fel de plinătate a simțământului, în chip antic, aș putea spune. Da, veți deduce din această scrisoare că nu este o legendă byroniană, nici o poezie heineană ceea ce trăiește în interiorul meu, un fel de sinceră mulțumire de sine
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
Este, într-adevăr, dificil de răspuns de ce omul poate fi și înger, și diavol, de ce, 48 vorba lui Blaise Pascal, când omul vrea să fie înger, devine bestie! De ce plăcerii îi urmează dezgustul, bucuriei - durerea, și o continuă insatisfacție, un dor de necunoscut ne împinge până și în cele mai neînsemnate acțiuni ale noastre? Setea metafizică pentru adevărul ultim i-a călăuzit pașii (poetului) pe teritoriile vaste ale sistemelor filosofice, europene sau asiatice, pe cărările secrete din grădinile moarte ale unor
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
franceză, la Paris), în Rusia, China sau în Țară. Vocația culturală a învins nostalgia tronului, acea „pohtă ce-am pohtit”, cum îi spunea, ceva mai devreme, Mihai Viteazul. Și, poate, adesea, călătorul în diferite țări și culturi va fi stins dorul de țară cu sentimentul datoriei împlinite în calitate de cetățean al lumii în care trăia. Din spiță domnească, supusă „pohtelor” și „terorii” istoriei, descinde și eruditul Nicolaus Olahus. Poate fi socotit reprezentant al exilului românesc timpuriu, ca și Petru Cercel, altă nobilă
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
primite de la doamna Mariana Rogoz Stratulat. Lacrima din paradis, Ed. Pim, Iași, 2009 La prima lectură atrag atenția câteva „teme și motive” (cum se mai scrie prin manualele școlare), mai bine-zis cuvinte-cheie ce definesc teritoriul imaginar circumscris propriei sensibilități. Zborul, dorul, norul, apa, clipa, iubirea, liniștea, moartea, lacrima etc. dezvoltă o dinamică interioară proprie, de risipire și reculegere, de evadare și regăsire, de căutare a spațiului virtual în care cântecul din inimă consună cu misterioasa cântare cosmică pe care voiau să
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
a fost prea mult fredonat prin cârciumi? Ori pentru că a beneficiat de o analiză literară cu accente admirative din partea lui Ibrăileanu, un critic detestat de lovinescieni? Dacă-i vorba de asemenea „motivații”, mi-amintesc că și Mai am un singur dor a fost intonată de atâtea ori la înmormântările din Iași (în secolul trecut), iar Luceafărul s-a „uzat” de prea multă „întrebuințare” școlară, încât ar fi cazul să recitim și să regândim textele dincolo de asemenea circumstanțe. Ceea ce Gr. Codrescu și
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]