27,608 matches
-
intelectuale. Ishiguro e un autor hipersensibil. Până și ironicul Barnes are un roman de participare afectivă (Staring at the Sun). Naratorul prin excelență Graham Swift se scufundă din vreme-n vreme în sufletul eroului. E semn că autorii intuiesc că lectura e un proces complex, în care e ca în viață: mai există și clipe de înduioșare. Autorul Desperado e mare amator de vorbe deșucheate, de ceea ce vorbitorii de limbă engleză numesc "four-letter words". El sfâșie pudoarea într-un gest de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
prim scop să-l manipuleze pe lector afectiv și intelectual, în ciuda faptului că, în interviuri, niciun autor nu recunoaște această intenție vinovată. Scriitorii declară repetat că opera se scrie singură. În realitate, implicarea lectorului (prin complicarea operei) e premeditată. Drept care lectura literaturii Desperado este exasperantă, fermecătoare și, nu o dată, dezarmantă. Rolul lectorului este să deconspire procedee. El trece clasa din ciclul pasiv în ciclul activ (proces declanșat de Fluxul conștiinței). Fiecare procedeu e menit să contrarieze și, în final, lectorul Desperado
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cuvânt neauzit. Eroii sunt veșnic apăsați. Viața e o povară, mai mult decât o bucurie, chiar și în romanele cu iz comic. Indivizii tânjesc după tihna și lipsa de griji a copilăriei, și se simt izgoniți dintr-un paradis necunoscut lecturii. Eroul Desperado suferă de o tristețe universală de sorginte lirică, din cauza căreia personajele au o aură meditativă. Orice ființă dislocată trece prin câteva experiențe capitale: lupta de a fi egal cu cei cărora li se alătură, teama de a fi
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Cailor, de pildă) este reușita imaginației, care face ca terifiantul să ne pară atrăgător. Cine citește Lanark (Alasdair Gray) părăsește cu mare părere de rău lumea romanului, ar vrea să zăbovească în ea și se întoarce recitind și revizuind prima lectură. Zăbava și relectura însoțesc, ca simptome esențiale, distopiile Desperado. Scopul acestor distopii este mai cuprinzător decât al celor clasice, care doar avertizau că lumea coșmarescă prezentată e posibilă. Distopiile contemporane etalează o bogată inventivitate a ne-trăitului. Autorii Desperado imaginează
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
există decât existența. Distopia este un rezultat al intenției Desperado de a contraria și șoca lectorul. Prin defamiliarizare, lectorul se deprinde cu o multitudine de alte lumi. Mesajul nu e unul de spaimă ori disperare; eroii se adaptează ca și lectura la universul distopiei, printr-un exercițiu de supraviețuire. Autorul Desperado își croiește drum prin disperare către speranță. A fi Desperado nu are nicio legătură cu a dispera. Din contră, creatorul Desperado este în plin proces de descoperire a unor moduri
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Ei vor ca cititorul să-i țină de mână, să se încreadă în ei necondiționat, să ia tot ce spun ei drept literă de evanghelie, pe când ei, autorii, sapă labirinturi subterane, cu scopul să prăbușească întregul edificiu de așteptări al lecturii. Autorul pretinde că opera respiră direct viață, că nu e operă / ficțiune ci real, și trebuie să avem răbdare cu textul, fiindcă războiul textului cu convențiile vechi e îndelungat și istovitor. Lectorul Desperado, scufundat până la beregată în intertextualitate și alte
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
textului cu convențiile vechi e îndelungat și istovitor. Lectorul Desperado, scufundat până la beregată în intertextualitate și alte șiretlicuri la fel de rafinate, se apucă de noul volum cu o oarecare descurajare, veșnic repezit de autor, până când, brusc, se întâmplă o minune și lectura se preschimbă. Lectorul învață de la autor să sfideze, iar lectura Desperado devine incredulă (e oare adevăr sau operă?) și nemulțumită. Criticul e mai ușor redus la tăcere. Ideea că opera e adevăr și nu doar imagine a adevărului duce la
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
scufundat până la beregată în intertextualitate și alte șiretlicuri la fel de rafinate, se apucă de noul volum cu o oarecare descurajare, veșnic repezit de autor, până când, brusc, se întâmplă o minune și lectura se preschimbă. Lectorul învață de la autor să sfideze, iar lectura Desperado devine incredulă (e oare adevăr sau operă?) și nemulțumită. Criticul e mai ușor redus la tăcere. Ideea că opera e adevăr și nu doar imagine a adevărului duce la concluzia că, din moment ce adevărul nu se poate schimba, opera nu
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și negative. Autorul Desperado nu cunoaște această delimitare. El ne oferă un erou atât bun cât și rău, atașant și dezagreabil, iar noi, lectorii, trebuie să ne abținem de la judecăți, fiindcă ceva esențial s-a schimbat în scriitură și în lectură, chiar dacă nu putem spune cu exactitate ce. Nu mare ne va fi surpriza când ne vom trezi atașându-ne de ființele cel mai puțin atașante. Autorii Desperado au o mare dragoste pentru exasperant. Eroii aceștia resimt o nevoie acută de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mon frère!"), așteptările sunt anulate de decizii care pulverizează viitorul, pe scurt realul și ficțiunea se luptă pentru putere. Jocul, mai mult decât un jurnal, implică artificialitate: autorul se joacă cu pătrățele de real, reconstituie un puzzle. El cere o lectură totală, o lectură angajată. Dacă opera e un joc, lectorul trebuie să fie cu atât mai serios, pentru a compensa neglijențele autorului. Dacă lectura nu ia opera foarte în serios, scriitura Deseperado nu poate supraviețui. Autorul Desperado abordează și scrisul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sunt anulate de decizii care pulverizează viitorul, pe scurt realul și ficțiunea se luptă pentru putere. Jocul, mai mult decât un jurnal, implică artificialitate: autorul se joacă cu pătrățele de real, reconstituie un puzzle. El cere o lectură totală, o lectură angajată. Dacă opera e un joc, lectorul trebuie să fie cu atât mai serios, pentru a compensa neglijențele autorului. Dacă lectura nu ia opera foarte în serios, scriitura Deseperado nu poate supraviețui. Autorul Desperado abordează și scrisul și lectura ca
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
jurnal, implică artificialitate: autorul se joacă cu pătrățele de real, reconstituie un puzzle. El cere o lectură totală, o lectură angajată. Dacă opera e un joc, lectorul trebuie să fie cu atât mai serios, pentru a compensa neglijențele autorului. Dacă lectura nu ia opera foarte în serios, scriitura Deseperado nu poate supraviețui. Autorul Desperado abordează și scrisul și lectura ca pe un joc. Cochetează cu mintea eroului dar și a lectorului, cu înțelegerea, memoria, cu aparenta lor simplitate. Poate că pare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
o lectură angajată. Dacă opera e un joc, lectorul trebuie să fie cu atât mai serios, pentru a compensa neglijențele autorului. Dacă lectura nu ia opera foarte în serios, scriitura Deseperado nu poate supraviețui. Autorul Desperado abordează și scrisul și lectura ca pe un joc. Cochetează cu mintea eroului dar și a lectorului, cu înțelegerea, memoria, cu aparenta lor simplitate. Poate că pare simplă opera Desperado, dar această părere e foarte departe de adevăr. Ea e un joc serios al unui
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
verbale, construind de fapt în subteranul limbajului limpede un suspans prelungit. În romanele lui Ishiguro nu știm exact ce anume așteptăm, dar așteptăm cu încrâncenare, chiar după ce am terminat de citit. Opera Desperado e un joc care se ascunde în lectura de după lectură. Citim ficțiunea Desperado ca și cum ar fi o limbă străină. Fiecare operă nouă e o limbă nouă. Limbile străine se învață, dar cât de familiare ne sunt ele? Oare nu revenim la limba maternă când gândim fără voce? Adică
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de fapt în subteranul limbajului limpede un suspans prelungit. În romanele lui Ishiguro nu știm exact ce anume așteptăm, dar așteptăm cu încrâncenare, chiar după ce am terminat de citit. Opera Desperado e un joc care se ascunde în lectura de după lectură. Citim ficțiunea Desperado ca și cum ar fi o limbă străină. Fiecare operă nouă e o limbă nouă. Limbile străine se învață, dar cât de familiare ne sunt ele? Oare nu revenim la limba maternă când gândim fără voce? Adică, nu ne
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
face suma tuturor timpurilor și pronunță un verdict moral. Ishiguro e chiar foarte intransigent când vine vorba de acest verdict: oricât de liberi credem noi că-și lasă el lectorii, în final autorul nu admite altă judecată decât a lui. Lectura nu e creatoare, ci doar foarte atentă, solicitată să cerceteze fiecare cuvânt. Detaliul trecut își face loc în discursul prezent. Apanajul acestui discurs prezent, care nu modifică deloc trecutul, e claritatea cu care rememorează și explică indirect. E de remarcat
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e exasperant, dar frazele prin care intrăm în legătură cu el sunt cum nu se poate mai accesibile. Romanul Desperado, prezentul Desperado, sunt în aparență accesibile, în esență o piatră de încercare pentru memoria și capacitatea combinatorie a lectorului, care iese din lectură stors de vlagă, sătul, descurajat de lipsa de persepctivă, fiindcă neexistând un prezent solid, viitorul devine inutil. Prezentul Desperado este, cum am spus, un prezent trecut, un prezent de gradul doi, trei, depinzând de generație. Prezentul real se scurge programat
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de jurnal în minte. E modul ei de a actualiza trecutul, de a îmbolnăvi prezentul de trecut. Autorul imaginează invers, ce a fost, nu ce va fi, motiv pentru care finalul nu mai are nicio semnificație. Consecința e gravă pentru lectură, fiindcă cere o schimbare drastică în orizontul de așteptare al lectorului. Același refuz al finalului îl întâlnim și în dispoziția distopică a autorului Desperado. Decât să imagineze o acțiune în viitor, el preferă să-și pună ștreangul de gât, să
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de incertitudine, în maniera lui Henry James. Unii protagoniști fug în trecut doar pentru a descuraja prezentul, realul. În niciunul din cazuri, trecutul nu e ordonat, accesibil, chiar dacă el pare așa la prima vedere. Trecutul Desperado este despletit și trage lectura ca o mlaștină. Singurul care are acces la realitatea din miezul trecutului, adică la ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, este autorul. Acesta alege o poziție neutră: îi dă lectorului incidente, îl hrănește cu narațiune, strict prin intermediul eroului. Autorul pare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mlaștină. Singurul care are acces la realitatea din miezul trecutului, adică la ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, este autorul. Acesta alege o poziție neutră: îi dă lectorului incidente, îl hrănește cu narațiune, strict prin intermediul eroului. Autorul pare să demonstreze lecturii că romanul se scrie sub ochii ei, cu ea împreună, fiindcă trăirea e importantă, nu convenția. Romanul nu mai e oglinda vieții, ci viața însăși, iar autorul cere să fie luat drept reporter. Frâiele narațiunii sunt bine ascunse, convenția trebuie
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Desperado de a-și ancora opera în real și nevoia lui de a se delimita de tot ce s-a mai făcut, de a pleca din convențiile realului așa cum le știam de secole, lectorul își ia măsuri de precauție. Timpul lecturii devine un post-timp. Deși mulți autori își doresc lectori "implicați afectiv" (cum declară Graham Swift într-un interviu pe care i l-am luat), lectorul se detașează. El era implicat în operele timpului amestecat (Joyce, Woolf, Conrad), unde reușea să
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
unde reușea să pună ordine în cele din urmă. În romanul Desperado timpul e nu numai încâlcit ci și lipsit de logică; evadarea din logica cronologică, din gândirea eroului și intrigii pe baza unui trecut-prezent-viitor, aduce după sine și post-timpul lecturii. Cititorul percepe textul ca atemporal, universal valabil. Opera Desperado are o logică a ironiei și afectivității care subminează nevoia de cronologie, dând libertate lecturii. Post-timpul este, contrar așteptărilor, o credulitate a lecturii. Memoria lectorului trebuie să înghită tot pe nemestecate
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
logica cronologică, din gândirea eroului și intrigii pe baza unui trecut-prezent-viitor, aduce după sine și post-timpul lecturii. Cititorul percepe textul ca atemporal, universal valabil. Opera Desperado are o logică a ironiei și afectivității care subminează nevoia de cronologie, dând libertate lecturii. Post-timpul este, contrar așteptărilor, o credulitate a lecturii. Memoria lectorului trebuie să înghită tot pe nemestecate, la prima lectură. Nu se pune problema unei descifrări, deci a ceea ce s-a numit multă vreme lectură activă, ci a unei lecturi aglutinante
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
baza unui trecut-prezent-viitor, aduce după sine și post-timpul lecturii. Cititorul percepe textul ca atemporal, universal valabil. Opera Desperado are o logică a ironiei și afectivității care subminează nevoia de cronologie, dând libertate lecturii. Post-timpul este, contrar așteptărilor, o credulitate a lecturii. Memoria lectorului trebuie să înghită tot pe nemestecate, la prima lectură. Nu se pune problema unei descifrări, deci a ceea ce s-a numit multă vreme lectură activă, ci a unei lecturi aglutinante. Abia după îngurgitare, vine efortul. Lectorul își dă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
textul ca atemporal, universal valabil. Opera Desperado are o logică a ironiei și afectivității care subminează nevoia de cronologie, dând libertate lecturii. Post-timpul este, contrar așteptărilor, o credulitate a lecturii. Memoria lectorului trebuie să înghită tot pe nemestecate, la prima lectură. Nu se pune problema unei descifrări, deci a ceea ce s-a numit multă vreme lectură activă, ci a unei lecturi aglutinante. Abia după îngurgitare, vine efortul. Lectorul își dă măsura la relectură. Dar până acolo el se inițiază în post-timp
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]