28,267 matches
-
sub numele de educație nonformală. Ne referim la educația prin literatura pentru copii și tineret, alternativă la educația formală a școlii, dar promovând același „umanism” educativ în numele idealurilor socialiste. Este vorba de literatura „cutezătorilor”, mult gustată în urmă cu două-trei decenii, care promova o etică și o echitate socialistă mai relaxată, drapată în cuvinte mai puțin angajante (hărnicie, punctualitate), umanizând, îmblânzind sistemul din interior (Paul Cernat, „Moralități pentru cutezători”). Prin revistele Cutezătorii și Luminița, prin emisiuni radio și TV sau prin
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
Făcând trimitere la cercetătorul american John F. Dovidio, autorul reamintește etapele de după 1960, când a existat un interes deosebit pentru studierea comportamentului prosocial. Aceste etape, în ordine cronologică, au inclus studii privind normele responsabilității și reciprocității, pentru ca ulterior, „la începutul deceniului al optulea, cercetările să se orienteze pe descifrarea apatiei spectatorului; identificarea factorilor care inhibă comportamentul de ajutorare a constituit tema principală a studiilor de la jumătatea anilor 1970-1980; în deceniul al nouălea s-a studiat, în principal, când (în ce condiții
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
inclus studii privind normele responsabilității și reciprocității, pentru ca ulterior, „la începutul deceniului al optulea, cercetările să se orienteze pe descifrarea apatiei spectatorului; identificarea factorilor care inhibă comportamentul de ajutorare a constituit tema principală a studiilor de la jumătatea anilor 1970-1980; în deceniul al nouălea s-a studiat, în principal, când (în ce condiții) și de ce (ce factori determină) își acordă ajutor oamenii; în fine, cercetările de după 1990 s-au concentrat în direcția clarificării motivației comportamentului prosocial” (pp. 56-57). Interșanjabilitatea folosirii termenilor de
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
unul dintre numeroasele exemple în care simplitatea, puritatea gustului primar trebuie păstrate. De asemenea, arta culinară contemporană, trecută printr-o epocă barocă, excesiv de încărcată și de pasionată de metamorfoza ingredientelor, dar și prin revoluția Noii Bucătării Franceze, tinde în ultimele decenii să se întoarcă la tradițiile regionale, acestea stimulând o abordare respectuoasă a materiei prime, urmărind deci păstrarea și punerea în valoare a savorii naturale. Dar această tendință trebuie privită diacronic, ca o reacție firească la secole de gastronomie axată pe
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
în sintagma „marea bucătărie țărănească“. O imagine corectă a alimentației țăranului român la sfârșitul secolului al XIX-lea ne oferă Mihai Lupescu, în volumul Din bucătăria țăranului român (trimis spre publicare Academiei Române în anul 1916, după mai bine de două decenii de cercetare pe teren), iar această imagine contrastează puternic, din nefericire, cu tonul idilic al lui Radu Anton Roman. „Bucătăria“ țărănească era caracterizată, în primul rând, prin extrema sa sărăcie. Mămăliga, afirmă Mihai Lupescu, „e temelia hranei țărănești [...]. Mâncarea țăranului
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
se mănâncă vara, în posturi“; în aceleași perioade, cei avuți preferau peștele: „Sardelele se mănâncă de cei bogați în post.“ Un mitropolit din Tiflis (azi Tbilisi, în Georgia) a stat doi ani la mânăstirea Pângărații (din Moldova), cândva în ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea, și anual primea plocon, printre altele, o mie de scoici pentru zilele de post (informația apare în Nicolae Iorga, Istoria românilor prin călători). O mărturie la fel de importantă a fost culeasă de către Elena Niculiță-Voronca: „Peștele, demult
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
măcinat. Nu știm ce denumire i se dăduse străvechii noastre fierturi din mei (și soldații bizantini cunoșteau o astfel de mâncare, numită „piston“), dar acesta era cu certitudine cel mai răspândit aliment: un misionar catolic aflat în trecere prin Muntenia deceniului al șaptelea din secolul al XVII-lea afirma că toată populația se hrănea cu „pâine din mei“ (sub acest nume ar trebui cuprins și terciul mai gros obținut din aceeași cereală), iar sașii îl porecliseră în derâdere pe Mihai Viteazul
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
brânzeturile), iar acestea au devenit „naționale“ printr-o preluare simplă, conservatoare, nu printr-una creativă, în care alte ingrediente ar fi putut fi folosite. În Italia, polenta a plecat din nordul peninsulei, ca un preparat culinar regional, dar în ultimele decenii a izbutit să se adapteze unor regiuni cu oferte gastronomice diferite. De aceea, italienii, spre deosebire de noi, au pus aproape orice în polenta lor, diversitatea rețetelor fiind năucitoare. Această naționalizare a polentei i-a asigurat o viață îmbelșugată pe mesele italienești
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
care se face borș, moda preparatelor stil fast-food, care au devenit simboluri ale occidentalizării noastre grăbite, toate acestea nu oferă prea multe speranțe celor care își doresc prezervarea tradițiilor culinare. E foarte trist, dar foarte posibil ca, peste numai câteva decenii, ultimul borș preparat pe aceste meleaguri și servit probabil unui turist străin dornic de a-și afunda lingura în autenticitatea gastronomică a unei acreli naturale să fie făcut din acizii de sinteză puși în plicurile multicolore care fac deja o
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
permite să afirmăm că ea s-a cristalizat pe parcursul secolului al XVIII lea, mai ales spre finalul său, și la începutul celui de-al XIX lea, atunci când influența fanarioto-culinară a depășit perimetrul bucătăriei domnești și a coborât în stradă, unde decenii întregi de fierbere la foc mic i-a permis să se românizeze într-o oarecare măsură. La curți domnești, boierești sau ciocoiești Așa cum am amintit mai sus, Radu Anton Roman face referire la mai multe „straturi“ ale bucătăriei românești: un
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
secolului al XVI-lea sunt descrise de italianul Franco Siveri: „Mâncările lor sunt alese și bine gătite; cu toate acestea, principele obișnuia să mănânce totdeauna feluri gătite italienește și ținea în acest scop servitori italieni și francezi foarte iscusiți.“ Șapte decenii mai târziu, Paul de Alep (aflat în Muntenia între anii 1653 și 1656), pomenește ospețele domnești la care se servea mai ales vânat: mistreți, iepuri, cocori. Prezența din belșug a cărnii sălbatice la asemenea mese, mai ales până în vremea lui
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
ciulamaua, ghiveciul, pastrama, pilaful etc.) îi permite domnului Cazacu să susțină că „acești termeni au intrat în limba română după 1749 - data ultimei copieri a cărții de bucate -, o concluzie de natură să întărească observația lui Nicolae Iorga asupra primelor decenii ale domniilor fanariote, care reprezintă deci o continuare a epocii lui Brâncoveanu și Cantemir, iar nu o ruptură cu trecutul, vizibilă după 1750“. Nici măcar în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea nu a ajuns bucătăria turcească atotstăpânitoare la
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
rețetă în care ultimul cuvânt ar trebui citit „gentilom“. Această influență gastronomică franceză - parte a rolului de model cultural pe care l-a reprezentat Parisul pentru români până în a doua jumătate a secolului XX - s-a încetățenit în doar câteva decenii, astfel încât, aproape de finalul secolului al XIX-lea, meniul restaurantului Hugues din București nu părea a fi mai prejos decât cele din localurile Orașului Luminilor. Spicuim numele câtorva feluri de mâncare servite la un duel gastronomic (câștigă cel care mănâncă mai
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
meniurile anilor ’30, încadrate bineînțeles de feluri de mâncare franțuzești: la dejunul de gală de la nunta principesei Ileana cu arhiducele Anton de Habsburg (26 iulie 1931) s au servit „sărmăluțe de noces roumaines“ („sărmăluțe românești de nuntă“). Cele aproape cinci decenii ce au urmat anului 1945 au șters aproape toate urmele luxului și rafinamentului francez din alimentația noii protipendade. O reîntoarcere la tradițiile culinare autohtone, precum și cultul unei austerități alimentare au simplificat gramatica meselor bucătăriei de înaltă clasă, care „a intrat
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
Rusescu, / La tesaris, in strada Plevnei. Rumânu zise: fleici mai bune / Ca la birtu-ăsta n’am găsit / Și ce potroace minunate! Și ce mâncări! S’a isprăvit.“ Zodia acestui eclectism îmbelșugat a intrat într-o conjunctură „astrală“ total nefavorabilă în deceniile comuniste, când peste toate restaurantele românești domnea spectrul îngrozitor al R.A.U. ului, Rețetarul Alimentar Unic (prima ediție a apărut în 1957). Această monstruozitate a reprezentat moartea adevăratei bucătării. Rețetarul prevedea cu exactitate ce ingrediente (și în ce cantitate, precizată
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
profesor în aceeași specialitate la Universitatea din Cernăuți. În capitala Bucovinei rămâne până la ocuparea acesteia de către URSS. Va reveni acolo pe durata războiului, fiind apoi transferat la Universitatea din București, de unde va fi epurat în 1947. În cele aproape două decenii de carieră a publicat numeroase studii în reviste de specialitate și de cultură românești („Revista de pedagogie”, al cărei director este, „Analele Universității din Cernăuți”, „Buletinul Seminarului Pedagogic Universitar din Iași” „Revista de filosofie”, „Revista generală a învățământului”, „Convorbiri literare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288353_a_289682]
-
înaintaș al lui Mihail Kogălniceanu, Enache Kogălniceanu - colecționar de texte istorice și cărți populare, frate cu bunicul viitorului om de cultură pașoptist -, dar ipoteza rămâne insuficient argumentată. De cultură mijlocie, ignorând cronica lui Ion Neculce, cu care expune paralel evenimentele deceniului 1733-1743, ca și pe aceea, mai modestă, a contemporanului Ioan Canta, autorul Letopisețului anonim al Moldovei consemnează istoria unei epoci de declin feudal și de apogeu al fanariotismului în Țările Române. Cronicarul prezintă faptele onest, detaliat, fără comentarii inutile, fără
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287785_a_289114]
-
-și îmbunătățească permanent stilul de viață, lăsând pe ultimul loc fericirea și bunăstarea culturală. Oamenii, pentru a-și menține nivelul de trai, au mai multe locuri de muncă, chiar dacă în rapoartele diferitelor comisii internaționale, acesta ar fi crescut în ultimele decenii<footnote M. Malița, Zece mii de culturi. O singură civilizație. Spre geomodernitatea secolului XXI, Editura Nemira, București, 1998. footnote>; elite desprinse de interesele predominante ale societății, bucurându-se de efectele globalizării în sferă restrânsă. Însă, ceea ce este esențial sunt efectele într-
Managementul cunoașterii în societatea informațională by Radu S. Cureteanu () [Corola-publishinghouse/Science/232_a_475]
-
informatizării societăților comerciale s-a manifestat pe fondul creșterii continue a volumului de informații vehiculate într-o firmă. Cererea de informații necesare procesului decizional pe cele trei niveluri ale sale și fiecărui compartiment în parte a sporit vertiginos în ultimele decenii. Excesul de informații a determinat nevoia de informații sintetizate, mai ușor de urmărit și analizat. Această sintetizare o realizează, de exemplu, contabilitatea, dar volumul imens de informații pe care trebuie să le gestioneze a impus căutarea de noi posibilități de
Managementul cunoașterii în societatea informațională by Radu S. Cureteanu () [Corola-publishinghouse/Science/232_a_475]
-
deosebită pe care o are informația în dezvoltarea economică și socială. Pentru a deveni utilă în orice domeniu de activitate, informația trebuie colectată, stocată, prelucrată și transmisă celor care au nevoie. Aici intervin tehnologiile informaționale care au înregistrat în ultimele decenii progrese remarcabile, greu de controlat și care au provocat profunde transformări la nivelul societății, al organizațiilor și al indivizilor. Utilizarea tehnologiei informaționale ameliorează oportunitățile în valorificarea informației și determină apariția a noi abordări cu privire la ce este o organizație și cum
Managementul cunoașterii în societatea informațională by Radu S. Cureteanu () [Corola-publishinghouse/Science/232_a_475]
-
reprezintă o altă direcție de dezvoltare și evoluție a bazelor de date. El desemnează o bază de date special concepută pentru analiza datelor și suportul deciziilor, prin consolidarea tuturor datelor întreprinderii. Conceptul de depozit de date a apărut la sfârșitul deceniului 8, dar s-a conturat și dezvoltat în anii ’90. Conceptul datawarehouse (depozit de date) este definit de William Inmon (vicepreședintele firmei Prism Solution) ca fiind o „colecție de date destinate fundamentării deciziei manageriale, colecție care este tematică, integrată, plasată
Managementul cunoașterii în societatea informațională by Radu S. Cureteanu () [Corola-publishinghouse/Science/232_a_475]
-
bazele memoriei sociale constituită din cărți și publicații; utilizarea sistemelor de telecomunicații, care înlătură limita determinată de distanță; apariția calculatoarelor electronice, care permit culegerea, prelucrarea și transmiterea informațiilor, facilitând realizarea dezideratelor activității de informare. Dacă primele calculatoare electronice apar în deceniul 5 al secolului XX, termenul de informatică apare abia în 1962 și provine din literatura franceză. Noțiunea de informatică a fost creată prin asocierea cuvintelor informație și automatică: INFORmation și autoMATIQUE. Prima definiție a informaticii aparține Academiei Franceze, care în
Managementul cunoașterii în societatea informațională by Radu S. Cureteanu () [Corola-publishinghouse/Science/232_a_475]
-
asigurarea coordonării prin mijloace de factură non-autoritară (standarde, norme, reguli de cooperare etc.). Diversificarea viziunilor asupra problematicii examinate a condus la un pluralism terminologic constând în utilizarea paralelă de noțiuni ca „organizație centrată pe memorie”, „firmă intelectual-intensivă”, „organizație inteligentă”. Ultimul deceniu al secolului XX a marcat producerea convergenței între perspectiva tehnologică și cea managerială, prin cuplare între necesitățile organizațiilor și facilitățile soluțiilor de asistare informatică. După 1995 apar primele rezultate semnificative în crearea și funcționarea de organizații bazate pe cunoaștere. Acestor
Managementul cunoașterii în societatea informațională by Radu S. Cureteanu () [Corola-publishinghouse/Science/232_a_475]
-
împrejurărilor socio-culturale. Personalitatea lui Mihail Kogălniceanu, creionată cu acuratețe și pregnanță, are credibilitate și carismă. Programul revistei, cu toate semnificațiile lui, e raportat la realitățile anilor în care periodicul a apărut, dar se urmărește și însemnătatea inițiativei lui Kogălniceanu pentru deceniile postpașoptiste, precum și deschiderile pe care le-a făcut posibile. Cu Alice Călugăru. O poetă pe nedrept uitată P. propune, utilizând puținele informații păstrate sau oferite de investigațiile anterioare, ca și pe acelea obținute prin eforturi proprii, o biografie cât mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288843_a_290172]
-
Craii de Curtea-Veche și a nuvelei Remember de Mateiu I. Caragiale (1980), Premiul Academiei Române (1981, 1983), Premiul Uniunii Cineaștilor pentru opera omnia (1996). Spirit cu o temeinică pregătire filosofică, estetică și culturală prelucrată marxist, P. reprezintă de-a lungul câtorva decenii un factor de echilibru în ierarhizarea valorilor, în tentativele de sistematizare și structurare a cercetării teatrologice și filmologice românești. Principalele sale preocupări s-au îndreptat spre definirea unui stil național în cinematografia românească, ilustrative fiind studii precum Istorie și luptă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288990_a_290319]