KorAP: Find »[drukola/base=plasa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...1087 1088 1089 ...1110 >

27,746 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

cum ar fi fiul regelui sau fratele vizirului) care nu trebuie să treacă prin filiera amoniană, iar la Teba este numit un pontif sau preot din afara cetății. O acțiune și mai subtilă este faptul că În temple Încep să fie plasați ca preoți, beneficiind și de veniturile aferente, militarii ieșiți din serviciu. Aceștia sunt oameni cu o cultură teologică modestă, dar sunt legați direct de favorurile regelui. În această epocă nu lipsește nici munca de sistematizare a panteonului egiptean, care tinde

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
preoți, beneficiind și de veniturile aferente, militarii ieșiți din serviciu. Aceștia sunt oameni cu o cultură teologică modestă, dar sunt legați direct de favorurile regelui. În această epocă nu lipsește nici munca de sistematizare a panteonului egiptean, care tinde să plaseze toți zeii Într-un sistem În care Raxe "Ra" și Osirisxe "Osiris", În multitudinea de funcții și de aspecte ce le revin, sunt cei doi poli. „Cât despre ceea ce spuneți, voi sunteți o singură gură”, după cum afirmă un imn al

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
oamenilor din Mesopotamia În paleoliticul mijlociu (cca 120 000‑35 000 Î.Hr.) \: Înhumarea În peșteri" Primele mărturii ale credințelor religioase ale oamenilor din Orientul Mijlociu și, În particular, din Mesopotamia (Kurdistanul irakian) apar În paleoliticul mijlociu al cărui Început este plasat În jurul anului 120 000 Î.Hr., În timpul perioadei interglaciare Riss-Würm, și care se Încheie aproximativ În 35 000 Î.Hr., În timpul glaciațiunii Würm, care, la rândul ei, a Început spre 70 000 Î.Hr. Paleoliticul mijlociu a fost caracterizat, cel

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sale Damkinaxe "Damkina" - asupra lui Apsûxe "Apsû" și Ti³matxe "Tia>mat". Din aceste informații reiese clar că originea zeilor, concepută ca un proces de procreație asemănător celui uman, consideră fundamental și indispensabil elementul feminin alături de cel masculin. Perechea masculino-feminină este plasată la originea zeilor, precum și a celorlalte ființe și a dezvoltărilor ulterioare. 2. Lucrarea zeilor la Începuturi și mitul lui Atra¿asșstc "2. Lucrarea zeilor la Începuturi și mitul lui Atra¿asșs" Mitologia babiloniană, reprezentată În mod special de mitul babilonian

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
perioada neoasiriană, adică În prima jumătate a mileniului I Î.Hr., cele două duhuri protectoare Ș¶du și Lamaștuxe "Lamaștu" erau adesea reprezentate pe statui, de multe ori gigantice, reprezentând un taur Înaripat cu cap de om; asemenea coloane erau plasate pentru protecție, la intrarea În palatele regale. Definirea acestor duhuri ca Îngeri Își găsește un sprijin valid În multe basoreliefuri neo-asiriene, unde aceste ființe sunt reprezentate cu aripi, cap uman sau acvilin, purtând un vas mic cu apă sfântă („apă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fructe), băuturi (bere, vin, lapte etc.) și parfumuri. Aceste oferte erau considerate „hrana zeilor”. Ofrandele erau puse În vase, platouri, blide și alte recipiente și așezate pe mese (pășș¿ru) de lemn, trestie sau piatră, acoperite cu o față de masă, plasate În fața imaginii (statuie sau altceva) divinității. Existau oferte zilnice reglementate: patru sau numai două, În anumite cetăți și În anumite perioade istorice (două zeilor din Uruk În perioada elenistă); Însă existau și ofrande extraordinare pentru ocazii speciale. c) Rugăciunile Făcând

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
unei atestări precare - și pe influențele asupra sistemului religios mesopotamian. 1. Religia elamițilortc "1. Religia elamiților" a) Premisa istorică și culturală După cum s-a dovedit, În urma ultimelor cercetări arheologice și filologico-istorice1, Elamul antic, care astăzi iraniană, corespundea „țării din Anșan”, plasată pe platou: nu este fără semnificație faptul că logograma sumeriană care indica Elamul era n i m, adică „(a fi) Înalt, ridicat” și corespundea termenului akkadian elû(m). Astăzi, se consideră, cu destulă certitudine, că acest stat Își avea capitala

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
aflată aici probabil În calitate de zeiță războinică, urmată de hierodulele sale Ninattaxe "Ninatta" și Kulittaxe "Kulitta". Aceeași zeiță este prezentă și În cortegiul feminin, unde se mai recunosc Șarruma și Allanzuxe "Allanzu", fiul și fiica lui Teșub și ¾epatxe "H~epat", plasați imediat după mamă; zeițele infernului ¾utenaxe "H~utena" și ¾utelluraxe " H~utellura"; soția lui Ea, Damkinaxe "Damkina", și cea a zeului-Lună, Nikkalxe "Nikkal". Cea mai mare parte a figurilor nu sunt Însă identificabile și, având În vedere lipsa atributelor și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În a II-a jumătate a secolului al XIII-lea, este adăugată, Începând cu domnia lui Tut¿aliya al III/IV-lea (Neve, 1987a; 1987b; 1989-1990; 1992), regiunii joase a orașului unde a fost identificat marele templu 1 dedicat cuplului plasat În vârful panteonului hitit, format din zeița Soarexe "Soare" din Arinna și zeul hitit al furtunii. Acest cartier de temple, scos recent la lumină, a fost construit probabil pentru a adăposti și pentru a venera un mare număr de zei

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
imagini. Doar prezența unei inscripții cu numele sau a emblemelor personale 4 ori apartenența la un anumit grup permit identificarea. Din iconografia anatoliană nu lipsesc nici ființele compozite: l-am amintit deja pe zeul-spadă din camera B de la Yazilikaya; sfincșii plasați la porțile incintelor străjuite de ziduri (Boghazköy, Alaka Hüyük), demonii Înaripați cu funcție apotropaică, oameni-taur; oameni-munte etc. 4. PANTEONUL DE LA ¾ATTUȘA ȘI PANTEONURILE LOCALETC "4. PANTEONUL DE LA ¾ATTUȘA ȘI PANTEONURILE LOCALE" Înainte de constituirea statului hitit, Hattușaș a fost integrată Într-

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a unor divinități; Nerikxe "Nerik" dobândește un rol autonom, fiind centrul de cult al unui zeu local al furtunii. În schimb, divinitățile de la Hattușaș, Arinnaxe "Arinna" și Zippalanda, dobândesc un rol central În cultul statului hitit: În fruntea panteonului este plasat zeul din ¾atti al furtunii, hititul Tar¿un(t)axe "Tarh~un(t)a" și zeița Soarexe "Soare" de la Arinna, hatica Wurușemu, cunoscută și cu numele de Arinniti. Cele două divinități, probabil autonome la origine, au fost unite În gândirea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fost străvechi: există Într-adevăr date textuale care atestă ceremonii și ofrande sacrificiale În cinstea regilor defuncți tocmai În perioada atestată de arhive. Pentru epoca paleosiriană (cca 2000/1900-1650/1600), săpăturile au adus la lumină o serie de edificii sacre plasate În felurite moduri În mediul urban. Caracterul lor religios este recognoscibil cu certitudine datorită trăsăturilor planimetrice și tipologice recurente și a prezenței de obiecte specifice, mai ales a bazinelor de ceremonie caracteristice. Templul B1 (În cetatea de jos, În sud-vest

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Bel. În panteonul compozit de la Palmira figurează și Bel-Hammonxe "Bel-Hammon", un zeu În mod sigur analog cu Baalxe "Baal"-Hammon din tradiția feniciano-punică, introdus În oază, probabil, de grupuri tribale din Antiliban sau Hauran. Acesta deținea un sanctuar În afara orașului, plasat pe vârful Gebel Muntar (la sud-vest de Palmira), unde era venerat alături de o zeiță de origine arabă Manawatxe "Manawat". Tribul Bene-Agrud are pentru Ben-Hammon o devoțiune specială, marcată de faptul că i-au construit acest sanctuar. Reproducând parțial trăsăturile omonimului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
urme ale cultului pentru Herakles/Melqartxe "Melqart" și Apolloxe "Apollo"/Rashapxe "Rashap". Întorcându-ne la Ascalon trebuie amintit și faptul că izvoarele clasice (Diodor din Sicilia, II 4,2 sqq., cf. Lucian, Dea Syr., 14; Ovidiu, Metamorfoze, IV 44 sqq.) plasează aici mitul lui Derketo și al Semiramidei, răspândit În toată Siria elenistico-romană, dar ale cărui legături cu religia filisteană par destul de Îndoielnice. Filistenii nu practicau circumcizia (Judecători, 14,3; 15,18; 1, Samuel, 17, 26; 18,25) și aveau propriile

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Își folosește puterea până și asupra „tatălui zeilor și al oamenilor”. Cu toate acestea, și ea este Într-un anumit fel supusă rânduielii olimpiene atunci când, În Iliada (V, 370 sqq., 427-428), devine fiica Dionei și a lui Zeus. Deși este plasată printre zeii celei de-a treia generații, Afrodita se sustrage adesea controlului suveranității fiului lui Cronosxe "Cronos", ca și autorității sale de tată, recuperând acea anterioritate titanică primordială În care o situa Hesiod. Zeități „tinere”, ceilalți zei din a treia

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Hefaistos, rod partenogenetic al Herei, după Hesiod (Teogonia, 927-929), care, din cauza diformității sale și a autorității pe care o avea asupra tehnicilor meșteșugărești și de fierărie, Învăluite de o densă aură magică, se situează la extremitatea ordinii cosmice, unde este plasat și Aresxe "Ares". Născut din Zeusxe "Zeus" și Heraxe "Hera", acesta din urmă nu este atât zeul războiului și al bătăliei, cât expresia furiei și a violenței oarbe. În orice caz, amândoi se integrează din punct de vedere funcțional sistemului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
care, adunate, erau mereu aceleași, orientate aici spre o funcție colectivă condensată În număr. b) Universul și timpul eroilor Pe un plan inferior, aproape la jumătatea drumului dintre oameni și zei, dar În legătură constantă cu aceștia din urmă, se plasează eroii, o categorie de ființe câteodată semidivine, câteodată umane, categorie ce se bucura de un statut propriu În politeismul grec. În multe privințe ei pot intra În tipologia „eroilor culturali”, figuri mitice cărora tradițiile culturale ale altor popoare le atribuie

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
existențe, unicitatea panteonului a ajuns să reproducă unicitatea civică, Înfăptuind nevoia de coeziune a societății. În același timp, specializările și articulațiile cetății, diviziunile ei funcționale și ierarhiile sale se reflectau În specializarea puterilor lumii divine, sub a cărei protecție se plasa universul uman. Fiecare zeitate acționa În sfera ei de competență, În interiorul căreia Își găsea propriile limite, În timp ce fiecare era, la rândul ei, hotar pentru acțiunile celeilalte. Acest lucru excludea faptul ca orice realitate importantă din punct de vedere social să

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și lui hierèus. Numai În jertfele aduse Hestiei exista obligația de a mânca În porții egale În jurul templului zeiței, reînnoindu-se astfel egalitatea cetățenilor și coeziunea corpului social În fața vetrei comune. În complexul Închis și autonom al cetăților, sacrificiul se plasează În acest mod echivoc Între unitatea ideală a polisului pentru care se aducea jertfă, reprezentată simbolic de totalitatea victimei, și ierarhia socială. Abolire ritualizată și provizorie a diferențelor dinăuntrul societății, repropuse totuși În momentul distribuirii porțiilor, practică alimentară caracterizată de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de la sfârșitul perioadei republicane așa cum s-a păstrat ea, În ciuda reelaborării pe care a suferit-o În epoca Flaviilor. b) Ritualurile lui Cato Cea mai densă și mai lungă serie de rituri care ne-a parvenit din religia romană este plasată Într-un loc neașteptat, În tratatul lui Marcus Porcius Cato (234-149 Î.Hr.) referitor la agricultură (de agricultura). Amplele commentarii ale quindecemvirilor despre jocurile seculare ale lui Augustus (vara anului 17 Î.Hr.) sau cele ale fraților Arvalixe "Arvali" (fratres

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
provincie romană (30 Î.Hr.) a vechiului regat faraonic, pe care Îl moșteniseră Lagizii, noua putere, În curând titulară și ea a unui imperiu, Încheie cucerirea treptată a regatelor de veche sorginte macedoneană. Așadar, prin termenul de elenism intenționăm să plasăm sub o rubrică unică un arc de timp ce se Întinde pe trei secole, bogat În evenimente politice, militare, sociale, economice xe "An"și religioase, care interesează sub diferite aspecte toate popoarele din regiunile mediteraneene și, În mod deosebit, implică

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
slabe și nu foarte verosimile, un Zoroastru care ar fi trăit pe un teritoriu central-asiatic, Într-o antichitate relativ Îndepărtată, pe când popoarele indo-iraniene nu se Îndreptaseră Încă spre platou. Cât despre epocă, cele mai acceptabile teorii sunt cele care Îl plasează pe Zoroastruxe "Zoroastru" În prima jumătate a mileniului I Î. Hr: În secolele VII-VI Î.Hr. sau În secolele X-IX Î.Hr. În favoarea primei ipoteze sunt cercetători care consideră credibilă din punct de vedere istoric datarea tradițională care Îl

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
pe Zoroastruxe "Zoroastru" În prima jumătate a mileniului I Î. Hr: În secolele VII-VI Î.Hr. sau În secolele X-IX Î.Hr. În favoarea primei ipoteze sunt cercetători care consideră credibilă din punct de vedere istoric datarea tradițională care Îl plasează pe Zoroastru cu „258 de ani Înainte de Alexandru”, datare atestată de izvoarele zoroastriene și reflectată În izvoarele islamice. Pe baza acesteia, confruntând informațiile despre viața lui Zoroastru din textele În limba pahlavi, s-a ajuns la propunerea alternativă a trei

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În izvoarele islamice. Pe baza acesteia, confruntând informațiile despre viața lui Zoroastru din textele În limba pahlavi, s-a ajuns la propunerea alternativă a trei date diferite pentru nașterea și moartea sa, ținând cont de faptul că tradiția religioasă Îi plasează moartea la 70 de ani, iar evenimentele semnificative ale vieții la 30 (prima revelație), la 40 (primul său succes apostolic), la 42 (convertirea lui Vișt³pa): 630-553, 628-551, 618-541 (Henning 1951, p. 41). În schimb, În favoarea celei de-a doua ipoteze

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
că se dorește o reconstrucție cronologică absolută, fie că se dorește schițarea unei evoluții prin mărturii lingvistice neomogene, a căror dezvoltare de la o limbă (persana antică sau avestica recentă) la alta (gathico-avestica) nu este demonstrabilă. Prima ipoteză cronologică, care Îl plasează pe Zoroastruxe "Zoroastru" În a doua jumătate a secolului al VII-lea și, grosso modo, În a doua jumătate a secolului al VI-lea Î.Hr., Îl face pe acesta aproape contemporan cu Cirus cel Mare (mort În 530 Î

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]