KorAP: Find »[drukola/base=înapoi & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...108 109 110 ...1110 >

27,730 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846

suspicioasă. Sigur îmi spui adevărul? Luana se supără: Eu nu mint. Mama căzu pe gânduri și în final hotărî: Trebuie să le duci înapoi. Nu pot să fac asta. Abia aștept să le încalț. Nu mai discutăm. Mâine le duci înapoi. Deși i se rupea inima, Luana trebui să asculte. A doua zi îi înmână colegului cutia cu patinele. Damaschin o privi perplex. Ce faci? Nu pot le să primesc. Sunt mult prea scumpe și nu știu de unde ai tu bani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
faci? Nu pot le să primesc. Sunt mult prea scumpe și nu știu de unde ai tu bani să cumperi așa ceva. Mi-a dat tatăl meu. Le-am luat special pentru tine și-ai să le primești. Nu vreau. Ia-le înapoi. Băiatul se albi de furie. Smulse darul din mâinile fetei și-l trânti pe bancă. Îl privi cu ochi turbați. Cu un gest scurt îi făcu vânt. Cutia alunecă pe suprafața lucioasă și zbură în colțul celălalt al clasei. Damaschin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
fiecare lună va trece prin acest coșmar, ea se îngrozi și mai tare. I-a fost cumplit de greu să se acomodeze cu ideea că devenise domnișoară. Renunță la antrenamente iar Savinschi încercă, în fel și chip, să o aducă înapoi. Îi vorbi de împlinirile ce aveau să vină mai târziu, o dată cu întrecerile de atletism, despre aplauze, podiumuri și medalii, dar totul se dovedi a fi zadarnic. Luana rămase de neclintit. Nu-i aducea nici o satisfacție activitatea de sportivă. Deși era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
dar să "danseze" grațios, cu privirea fixă înainte, să se așeze pe burtă și apoi să fie, într-o secundă, din nou în picioare, așa cum făcea Doinița, i se părea ceva de neînchipuit. Săriturile erau, oarecum, simple. Măsurau cinci pași înapoi, își luau elan și din fugă se repezeau la banca metalică, făcând-o să zăngăne îngrozitor. Se sprijineau în mâini și ridicau picioarele în sus, în semișpagat, crăcănat, sau orice altă figură care le venea pe moment. Bica, martor nelipsit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
îl făcu pe el, mai degrabă, să cadă în postura de cățeluș credincios, care da din coadă mereu în urma ei. Postura aceasta nouă, în care nu crezuse că va ajunge vreodată, îl întărâta. Mândria ei îl alunga și-l chema înapoi. O văzu, într-o zi, plimbându-se cu Marc. În seara aceea, întins în pat, se întrebă ce caută, de fapt, ce vrea. Își dorea ca Luana Leon să fie prietena lui? O iubea, oare? Nu știa. Știa, doar, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
te mai apropii de mine... O luă la fugă spre magazie. Scoase bicicleta și fără s-o mai șteargă de praf și pânzele de păianjen, agățate peste tot, încălecă și ieși pe poartă în strigătele disperate ale băiatului: Luana, vino înapoi! Unde te duci? Luana! Găsi familia adunată în chioșculeț, cu Aneta în capul mesei. Intră pe poartă călare pe semicursieră, cu părul în vânt și ochii roșii de plâns. Vreau să vorbesc cu tine, îi spuse lui Renar. Amuțiră cu toții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
cânte, fără nici un avertisment: Cine știe despre tine unde, oare, rătăcești? De ce nu mai vii la mine? Spune-mi, unde ești? De-i vedea vântule-o fată, sus pe deal sau în zăvoi, mândră și cu ochi ca marea, ad-o înapoi!" Băiatul rămase cu gura căscată, nu se știe dacă din pricina faptului că, pe neașteptate, îl lovise dragostea pentru muzica lui Constantinescu ori din cauză că fata-l uimise apucându-se de cântat, din toată inima, în plină stradă -, în timp ce Luana, râzând, plecă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
cu tine Ca, până vii, să-ți țină de urât. Eu îți doresc să te întorci cu bine În casa-n care-am stat numai noi doi. Nu vreau alt dar, te vreau numai pe tine, Ca să-mi aduci iubirea înapoi". Mesajul lui, plin de contradicții, nu lămuri în nici un fel problema dintre ei. Versurile din final nu făcură decât s-o arunce într-o ceață și mai deasă. Luana așteptă, fără stare, ca băiatul să-i dea caietul lui, pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
bolnăvicioasă. Mama o iscodi cu insistență. Se ținu după ea prin toată casa, insistând să afle motivul stării de apatie. Luana se răstea, se plângea de dureri de burtă, voia să fie lăsată în pace și amenința că va pleca înapoi la Iași. Simțind atmosfera încărcată, ca într-o zi de vară toridă când vântul uită să mai adie, Sanda vedea plutind în jur furtuna. Când se dezlănțui, avu o forță devastatoare. Primele cuvinte ale fetei îi confirmară îndoiala. Mamei nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
secundă înainte ca aceasta să se închidă, scârțâind din toate încheieturile, în urma ei. Întoarse capul. Bărbatul privea, cu fața tâmpă, demarajul greoi al vehiculului și prada jună ce pierea o dată cu el. Alergă până acasă, fără să aibă curajul să privească înapoi. Își făcu bagajul, smulse de pe perete cei doi ochi albaștri, rupse hârtia bucăți și îi dădu foc în chiuvetă. A doua zi intră în cabinetul administratoarei căminului de fete, ce aparținea facultății de textile și ceru cu hotărâre să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
nevoie. O găsi pe Bica la fel de energică și binevoitoare iar Luana nu putu să nu-și verse amarul la pieptul ei. Bătrâna îi mângâie părul, așa ca altă dată, îi întinse farfurioara cu prăjituri, ca și cum timpul s-ar fi dat înapoi și ea ar fi fost, din nou, fetița frumoasă și iubită a bunicii. Luana plângea cu lacrimi fierbinți și amenința că va divorța. Bica îi prinse fața în palme și-o privi cu dragoste în ochi. Să nu mai spui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
pe sub ea până să-i dau de capăt. N-a fost nimic intenționat, crede-mă! Ea înghesui boarfele într-un geamantan și ieși pe ușă, uitând că se afla îmbrăcată în cămășuță de noapte și papuci de casă. Luana, treci înapoi, strigă Sanda, uluită. Bărbatul se repezi după ea. Te porți ca un copil răzgâiat și mă scoți din sărite. Lasă-mă să-ți explic! Am terminat-o cu tine. De azi înainte, ești liber să faci ce vrei. Escu rămase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
firma nu e serioasă și-o lăsă baltă. Luana presimțea eșecul. Hainele, chipurile, gata, nu arătau deloc așa cum ar fi trebuit. Fetele, amăgite că vor primi bani pentru munca lor, intuiră că ceva e în neregulă și începură să dea înapoi. Colac peste pupăză, patroana voia ca parada să aibă loc în sala mare a Casei de Cultură. La numărul mic de modele pe care îl aveau nu puteau umple o oră de spectacol. Se iscară tot felul de discuții contradictorii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
ar putea întâmpla, stătură ascunse după perdele întreaga noapte. O dată cu zorile, își făcură apariția cei doi bărbați tocmiți la muncă, dornici să termine cât mai repede și să fugă cât mai departe. Priviră ruinele precum meșterul Manole. Dezolați, au dat înapoi. Nu voiau să se implice într-o treabă a cărei sorți de izbândă apăreau într-o ceață deasă. Sanda izbucni într-un plâns cu suspine. Luana nu știu încotro s-o apuce. Bica striga, de mama focului, să se renunțe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
până când el avea să-și deschidă cabinetul și s-o ia asistentă. Luana refuză politicos dar categoric. Îi era, și așa, datoare vândută. O ajutase cu bani, îi cumpărase televizor și ea nu știa cum avea să-i dea datoria înapoi. Escu râdea de zbuciumul ei și nu știa cum să mulțumească Domnului că se îndurase de rugile lui fierbinți. O avea lângă el. Se bucura, iarăși, de prezența ei. Fără Ștefan, Luanei i-ar fi fost imposibil să se descurce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
gata să izbucnească în râs de comicul situației, Radu Noia trăia o stare de spirit departe de puterea lui de concepere. Când ea îl invită să urce în apartament, în ciuda rațiunii de-a fugi cât mai repede, fără să privească înapoi, el nu reuși să se dezlipească de căldura ochilor ei negri, ce i se roteau în cap luminați de o licărire sălbatică. Se așeză pe canapea cu ultimele puteri iar Luana veni să i se alăture. Fixau cărțile din bibliotecă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-și plângă de milă, cuprins de zbuciumul teribilei frământări interioare. Scoasă din sărite, ea îi arătă ușa: Dragul meu, nu e timpul pierdut. Fugi cât mai repede, până nu mă răzgândesc. Noia se ridică și ieși, după cinci minute veni înapoi. Nu pot, Luana... Nu pot concepe gândul să trăiesc fără tine. Dar nici pe acela de a mă avea la brațul tău. Nu mai sunt o fetiță. Am treizeci de ani. Vreau să-mi fac o familie, să am copii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
mii de trăiri și adorații nespuse, căușul cald și imaculat al mâinii. Îmbătându-se cu imaginea chipului drag, de albeața zăpezii proaspăt căzute, pe care nu-l putea uita, nu-și dori să tacă și să plece fără să privească înapoi. Ești lumina ochilor mei, doamnă Noia. N-am să renunț la tine, indiferent cu câți bărbați te vei mărita până să te întorci la mine. Fetiței i-au spus Aniela, au botezat-o în religia catolică și Luana a regăsit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
fără cuvinte. Unica lui declarație de dragoste sunase cam așa: Când eram copil, am citit într-o carte o poveste care m-a pus pe gânduri. Era vorba despre un bătrân care pescuise un peștișor fermecat. Ca să-i dea drumul înapoi în apă, peștele i-a promis omului că-i îndeplinește o dorință. Moșneagul tânjise toată viața după un copil. Citind povestea, puteam să jur că asta îi va fi dorința. Spre marea mea surprindere, el a vrut doar să moară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
care le făcuse, la muncă și la biserică, le străbătuse cu capul plecat, grăbită să se întoarcă acasă. Văzând dezamăgirea acestui suflet plin de simțire, știind că draga ei Bica plecase deja de lângă ea, fără să mai poată fi adusă înapoi, Luana își pierdu orice speranță și se întoarse la Iași copleșită. Radu i se înfățișă cu o dragoste și atenție părintească. Ea n-avea nevoie de asta. Voia să se știe iubită, dorită, femeia din prima zi a unirii lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
mai aprig pentru ființa care-i stăpânea inima, gândurile și orice simțământ. O voia doar pe Luana, se sufoca la amintirea ei, își împreuna seara mâinile cerând acelui ceva, în care ea credea cu atâta tărie, să i-o aducă înapoi. Departe de-a înțelege ce e în sufletul lui, prietenii insistau să-l scoată în lume, să-l pună în fața realității crezând că-i fac un bine. Obosit, plictisit, ca să le închidă gura, el invită, la un moment dat, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
ei care zăcea inert, aruncându-i într-o neagră disperare. Îl privi cu ochi pierduți și el, impresionat de durerea acestei mame nefericite, îi promise cu o fermitate care, în acel moment, părea o adevărată nebunie: Am s-o aduc înapoi. După trei zile, timp în care îi vorbise încontinuu, cu o hotărâre de nezdruncinat, despre tot ce-i trecuse prin minte, nebărbierit și cu hainele neschimbate, el își aminti cu glas tare de prima lor întâlnire, acel dans timid stingherit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Îți bați joc de sentimentele mele, de munca Sandei dar cel mai grav e că-ți râzi de un copil nevinovat, care are nevoie de tine, făcând-o pe extraterestra căzută din cer. Am luptat cu moartea să te aduc înapoi. Nu crezi că e suficient? Ce mai vrei de la mine? Știu că suferi, că te simți nefericită dar fericirea, ca element în sine, nu există. E doar o stare de spirit, ambiguă și de moment, creată de eul nostru interior

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
puterea și răbdarea sufletului său chinuit dar nu voia să profite de nesiguranța și dezorientarea în care se afla. Fetița palidă, încercănată, invizibilă în perna mare care-i susținea capul cât un pumn, nu-i inspira decât milă. O voia înapoi femeie, plină de zvâcnirea amețitoare și pasiunea unică, mamă responsabilă pentru Aniela și viitorul lor copil, soție și prietenă devotată. Tânjea după o viață nouă pe care n-o vedea împlinită decât alături de ea. Păcatul, plecarea precipitată și de autopedepsire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
iubește încă bărbatul. Că în ciuda suferinței pe care i-o provocase, sentimentul de afecțiune adânc înrădăcinat persistă. Va trece prin tot felul de negări și resentimente, îl va urî și-l va iubi, îl va alunga și-l va dori înapoi, în egală măsură. Trecuse prin așa ceva. Știa, cu exactitate, ce urma să se întâmple în inima și mintea Luanei. Pentru el fusese simplu, pentru el existase ea și numai ea, femeia firavă, însă, ce se pregătea să înceapă o nouă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]