KorAP: Find »[drukola/base=încotro & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...108 109 110 ...163 >

4,058 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

noi, zise Enkim. Din cauza mea. Lăsați-mă aici. Tu ai treaba ta, Krog, iar tu ai pruncul, Runa. Am clătinat din cap odată cu Runa și i-am făcut semn să tacă. Nici să geamă nu mai putea de acum, săracul! - Încotro? am Întrebat-o pe Runa. - N-am mai fost niciodată pe aici. Doar În povești am auzit de apa aceea care curge Învolburat și nu știu să ajung la ea decât așa cum ne-a fost lăsat de bătrâne. Numai că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
mirosul apei nu l-am simțit. În schimb, am ghicit mirosul urmăritorilor, Îndepărtat, precum și al unor animale sălbatice pitite prin cine știe ce văgăuni. - Urși, se strâmbă Runa și iarăși am luat-o din loc. La noi În munți, când n-aveam Încotro și trebuia să trecem pe lângă vizuinile urșilor, tot bușeam două pietre Între ele și chiuiam de ne luau foc piepții. Ursul e animal fricos și vede mai rău decât un om bătrân. Dacă ajungi lângă el fără să te simtă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
și aveau niște colți foarte lungi; vânătorii care ne găzduiau le numeau macharoi. Nu de frica macharoilor ne opriserăm noi la acel neam, ci pentru că În fața noastră, chiar spre Apus, dădusem iarăși de Marea cea mare și nu mai știam Încotro s-o luăm. Marea asta, Însă, parcă nu era totuna cu cea pe care o lăsasem În urmă: era rece și rea și o străbăteau coame mari de apă Înspumată. - E un om care merge dintr-o parte În alta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
da. Spuse că cei ce veneau pe urmele mele știau să le găsească, oriunde ar fi fost făcute. Cum ajungeau pe malul unei ape, mari sau mici, curgătoare sau nu, Începeau să caute acel semn. Deîndată ce-l găseau, știau Încotro s-o ia și porneau, mai departe, pe urmele noastre. Am strâns pleoapele cu putere. - Nu mai face așa, se răsti Tuni și, Într-adevăr, simții cum o apă sărată prinse a-mi curge din pleoapele crăpate. Numai că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
pe Logon. - Cum de-ai trecut deșertul? - L-am ocolit, râse el, căznindu-se să vorbească tot cu vorbe din cele noi. Am dat peste oameni după ce trecut braț de mare. Oameni știau de tine și ei spus la mine Încotro mers Krog. Spus la mine așa: Krog trebuie ajunge la apa mare care curge la Dogoni, n-are cum altfel. Ei triști că n-ai trecut pe la ei căci vroiau aduce la tine aici pe Marea cea mare. Cu apă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Deodată, lupii reușiseră să-l doboare pe bourul ăla uriaș și se repeziseră să-l muște, care de picioarele din spate, care de ceafă, care de burtă. Bourul era Însă puternic și se ridicase, răsucindu-se furios și azvârlind, care Încotro, trei-patru lupi. Hăulind, lupii se năpustiseră din nou asupra lui. În același timp, restul bourilor pășteau mai departe, potoliți, aidoma bivolilor pe care tocmai Îi văzusem aici, În apa care curge. Când și când, bourul Încolțit dădea câte un muget

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
prostul de Krog pe care Enkim Îl dusese de nas. Capul mi se Încinse Încet-Încet. Îl văzusem pe ticălosul de Enkim până și atunci când, abia scăpat de șopârla aia uriașă, meșteșugise În ascuns măruntul lui semn care le arăta urmăritorilor Încotro o luam. Mă Îmbrățișase de parcă mi-ar fi fost frate și după aceea mă dăduse la troc fără să clipească! - Of, of. Nenorocitul, am spus. Blestematul! I-am fost alături și l-am scos din brațele Umbrei, iar el uite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
peste un firicel de apă, am zărit pe un mal lespedea de pământ a lui Enkim. Avea cele patru pietre Înfipte În ea, iar cea pe care avea s-o pună deasupra, aștepta alături, pe jumătate Îngropată În nisip. - Știi Încotro e Marea cea mare? l-am Întrebat pe N’jamo. Făcu semn că nu. Dar știi unde apune soarele? Ridică o mână și făcu un gest larg, care parcurgea cerul, afundându-se apoi Între copaci, către Apus. - Acolo, spuse. - Atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
pe unul dintre mărunței. Îl chema Kikil și era foarte sprinten. - Ia vezi tu, Kikil, unde se duc Enkim și Runa. - Plecat de tot? Supărați? Întrebă el. - Da. - Luat și Unu Vis Vis cu ei? - Da. Du-te și vezi Încotro au luat-o. Kikil era mult mai nou În ale cuvintelor așa că Își dădu drumul la lacrimi cât ai clipi, dar mă ascultă. A doua zi dimineață, când să plecăm, Kikil nu se Întorsese. Ceilalți mărunței se Întristară când aflară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
de sânge ce-mi ești! Și tu, și Bulut, și toți cei care ați știut cum se termină pământurile! Unde era puntea de pământ, sau măcar aia de gheață și zăpadă? Cum s-o iau spre Apus prin urgia aia? Încotro să mă duc acum? Of, of. M-am așezat pe o piatră și le-am făcut semn celorlalți să rămână În spate. Nu l-am primit lângă mine decât pe Logon. - Krog e un prost, am Început. Logon Îmi puse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Într-una dintre luntrele ce porneau spre Gemeni. Logon și Tek aveau să părăsească ultimii pământul, doar după ce vor fi avut grijă ca toți ai noștri să fi părăsit capătul tuturor tărâmurilor. - Lasă-i tu semn lui Scept, să vadă Încotro am luat-o, Îi strigă coțcarul de Barra lui Logon. Vreau să mă gândesc la el cum se dă cu curul de pământ, tot uitându-se ca prostul după noi. Logon râse și ne făcu urarea de noroc cu pumnii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
toți cei strânși pe ghețar prinseră să țopăie și să chiuie. - Iscoade patru văzute ieri, Începu Tek, nu erau decât pândarii din frunte ai lui Scept. Puhoaiele lui de răzvrătiți mai au mult-mult până să vadă țărm. - Arătat la ei Încotro am luat-o? - Îl Întrebă Barra pe Logon cu vorbe rostite. - Nu, nu. Krog nu lasă la mine asta. - Uhuu, păcat-păcat. Mai bine de jumătate din ei dus la fund, dacă luau după noi pe apa asta... Mi-am dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
cu țâțele mari. Avea părul negru, buzele cărnoase și vineții, iar gura i se lăbărța de la o ureche la alta. Ochii, la fel de negri ca părul, Îi jucau, mari, deasupra obrajilor rotunzi și roșii. Era pricepută să zâmbească, dar n-avea Încotro la cât de... altfel era față de femeile pe care eu și Moru le știam a fi frumoase . - Venit toți, măi Krog, iar casa Cipusik e caldă, mă Îndemnă Nunatuk, din nou. În clipa aceea, ca la un semn, se porni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
apa mării și Învârtejind zăpada de pe ghețar. Pfuuh, ce să mai zic? Mă obișnuisem deja cu duhoarea din casele Cipusik și, pe de altă parte, așa era lăsat pentru mine. 31. Nunatuk era pricepută la Însoțire, tot pentru că n-avea Încotro. Poate că de-asta spusese Barra că e frumoasă? Cum-necum, urâtă sau frumoasă, Nunatuk avea vocea cea mai gunguritoare când stăteam doar noi doi În casa din gheață ridicată de neamul ei. După drumul neîntrerupt pe care Îl bătusem de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
putem pleca de pe ghețar. Când s-au Întors și ne-au zis că gheața era bocnă și că avea să ne țină pe toți fără să crape, m-am Întors spre ceilalți doi și i-am Întrebat: - Și acum, noi Încotro o luăm, că nu mai știu unde apune soarele? Barra a spus să ținem tot timpul către locul În care soarele coborâse cel mai jos - zicea el că acolo trebuie să fi fost Apusul. Logon a zis că nu, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-ne norii grei care se adunau din toate părțile, a zis că mai bine să facem cum spune Logon, căci se putea ca În curând să nu mai vedem soarele. Am chemat-o și pe Nunatuk și am Întrebat-o Încotro s-o luăm. - Uite Într-acolo, ne arătă ea cu mâna undeva către un vârf de gheață ațintit spre cer. - Știi tu că Într-acolo e Apusul? Iar ea: - Apusul nu mai e nicăieri. Dar Înspre piscul ăla trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Împotriva ta, dar eu am văzut că nu e mereu așa: poți să ieși În câștigat chiar dacă nu respecți ce e lăsat. Cu toate astea, Dyas crede că e totuși mai bine să-l treacă apa pe Krog. Am privit Încotro Îmi arăta el. Nu se vedea decât apă, apă și iar apă. Nu l-am Întrerupt Încă. - Eu, Dyas, Îmi mai spun Însă și așa: dacă nu l-aș duce pe Krog peste Marea cea mare, ar mai putea Krog

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Dyas vesel. Își supse un deget și-l ridică În sus, apoi strigă ceva la oamenii săi care aveau grijă de piele. Da’ voi n-auziți cum pocnește? - Îi luă el la rost. Nu vedeți că s-a schimbat vântul? - Încotro? l-am Întrebat. - Spre cel mai apropiat pământ tare, după cum a lăsat Tatăl, Îmi spuse el, surâzând. Hai să vezi. Ne-am dus În partea din față a luntrei, lângă un moșneag care privea țintă În apa mării, de parcă ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
lăstarii ăia pe care fiecare dintre cei ca Vishu Îi cară după ei, ca să afle oricând prin ce parte a mării au ajuns. Dacă știi unde te afli și din ce parte bate valul, atunci poți să-i spui cârmaciului Încotro s-o ia. Mă duse la coada luntrei, unde amărâtul de tânăr, un slăbănog numai piele și os, se chinuia din răsputeri să țină cârma Înclinată În apă Într-un anumit fel. - Aici e părul, Îmi arătă Dyas o scobitură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
pildă, știa atâtea animale și oameni din stele cât de patru ori toate degetele unui om: Începea cu Leul Adormit, continua cu Vânătorul, cu Peștele Săritor, cu Pasărea cu Gât, cu Pruncul și tot așa, până ce spunea toate stelele și Încotro trebuia să pui cârma când le aveai În față, astfel Încât să duci luntrea unde pofteai. Dar, cel mai mult, Îmi plăcură acele mattang - Împletiturile de lăstăriș. Era și În ele, ca și În scrijelitura pe care le-o făcusem lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
totodată puternic și hotărât. Așa l-a găsit pe unul... Kron, iar acesta e semnul lui, Îmi scrijeli Gupal tocmai semnul pe care Îl lăsase netrebnicul ăla de Enkim peste tot În urma noastră - semnul prin care mereu le arătase răzvrătiților, Încotro o luasem. - Kron?! am Întrebat. Gupal a zâmbit. - Ploaia cade pe pământ. Ajunsă pe pământ, se face apă care curge mereu. Apa care curge mereu se duce la alte ape care curg mereu, iar acestea, toate, se scurg În Marea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
după care m-am gândit la semnul lui Kron. Blestematul de Enkim! Știuse mereu mai mult decât zicea că știe - făcuse nenorocitele alea de semne care nu erau altceva decât semnul lui Kron, adică semnul meu, ca să le arate vrăjmașilor Încotro o luase Krog. Să-mi ia urma după semnul meu. Semnul meu... semnul meu... Așa Îmi spuneam și, curând, am adormit. Era o noapte În care ar fi meritat să visez, dar Tatăl, drăguțul, nu m-a lăsat. Dădea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
din ochi. Of, of. Prăpăditul ăsta abia mai sufla și nu mai avea nici o putere. Nici măcar asupra lui, darămite asupra mea. Iar eu aveam putere prea multă. Mi-a fost cumplit de greu să i-o spun, dar n-aveam Încotro: - Logon... Tu și Dupna... O să vă punem pe bulumaci, așa legați cum sunteți, și o să vă purtăm Înaintea vânătorilor noștri când vom da piept cu oamenii lui Scept. Rămase cu ochii țintă la mine. Mă privea așa cum mă privea Nunatuk

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Aș fi putut să-i răspund, dar nu se făcea. Nu cu unul ca el. Pufni În râs. - Păi dacă-i pe-așa, de ce ți-ai bătut joc de Logon, câine spurcat ce ești? - Tot nu pricepi? Krog nu are Încotro, i-am spus și i-am Împlântat piatra ascuțită În beregată, că doar pentru asta alesese Moru un ucigaș să plece la drum. Și, În acea clipă, am auzit un tunet care s-a rostogolit peste tot cerul, după care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

ciot pe care să poposească la nevoie. Iliuță și-l află în steaua care lui îi răsare întotdeauna prima, deasupra crucii dantelate de pe turla mănăstirii. Alții și-l găsesc într-un nuc sau într-o piatră, mă rog, privește fiecare încotro îl îndeamnă inima. Copilul știe bine că nu-și va putea vedea astă seară prietena, pe ninsoarea asta, dar privește în direcția ei și chiar absența ei îl consoloează. Până și turla de-abia se vede, o vede numai cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]